Cum s-au smintit unii ortodocşi de…se uită la noi pe blog?!!!! Nu-mi pot imagina în niciun fel…

Nu vă e, mă, ruşine obrazului, de vă uitaţi aşa, din toată România, la noi pe blog? Dacă vă smintiţi? Nu vedeţi că pun numai porno p-aci şi că nu ştiu să scriu? Duceţi-vă şi voi la alţii care scriu pe bani, că noi le dăm gratis.

Nu vi s-a spus că nu trebuie să daţi pe la noi…că e păcat să faceţi asta? Mergeţi şi voi acolo unde nu se scrie…şi comentaţi: că blogul e cel mai bun, cel mai caşto…şi că părintele X sau mireanul Y e cel mai tare din parcarea goală…

Hai, vă rog eu frumos…să nu vă mai smintiţi la noi!

Dv. sunteţi sfinţi şi sfinţii…noştri fac numai lucruri închipuite.

Pr. Dorin

Haiku esenţial

Dacă aş muri ca un sunet,

cine ar fi primul creştin,

care s-ar bucura că fenomenul… a tăcut?

Pr. Dorin

Ps: Să îmi dea un mesaj la comentarii, ca să îl pomenesc în faţa lui Dumnezeu încă din viaţa aceasta. I-am fi recunoscător, pentru ca să nu se mai chinuie până oi muri eu ca să mă drăcuie atunci în loc de…Dumnezeu să-l ierte!

Balada postmodernului inofensiv ca mucul de ţigare

******

Motto:

„Acolo unde nu-i cap…şi picioarele sunt…singure!”

***

Foaie neagră, postmodernă,

viaţa mea pare cam… ternă,

viaţa lui e ca o pizza,

ce anchilozează lipsa,

lipsa gândului din scurt,

pentru cine n-are-iaurt,

pentru cine n-are carte,

pentru cine moartea-i moarte…

*

Frate, soră,

cap candriu,

viaţa nu e doar şasiu,

viaţa nu e doar jelirea

unui nod în gât, doinirea,

unei pierderi de timp lungă,

de din viaţa ta prelungă…

Nu!…

Viaţa nu e o şaormă,

viaţa nu e nicio vorbă,

viaţa nu-i dezvirginare,

nu e praf…tras la răcoare.

Viaţa-i sfântă, e puţină,

numai Domnul ne dă milă,

noi,

prea proşti,

prea blegi

şi ieftini,

nu ştim ca să facem…chestii,

chestii bune, super bune…

ci doar ne-mbăiem în spume…

*

Foaie neagră, vers ca groaza,

de vulgar m-aprind ca raza,

mă topesc ca lumânarea,

mi se uscă toată…zarea…

Gândul meu tace şi tace,

inima-mi de tine zace,

că se roagă că eşti prost,

eşti tâmpit şi eşti agnost,

şi nu vrei bine deloc,

ci doar taci ca un…escroc.

*

O, da, frate, soră, mamă,

viaţa mea e mare dramă,

drama mea de voi mă seacă,

lacrimile-mi taie-ntreacă’,

şi mâncarea, cât şi noaptea,

toate sunt ca voi…şi moartea…

Moartea vine, mă întreabă,

stau cu ea la rugă-n seamă,

îmi e prietenă bună,

tot mă roagă…să-mi dea humă…

O să-i dau, ea o să-mi vină,

să mă ia când mi-e tot bină,

şi să mă ducă departe,

unde nu e deloc moarte…

*

Însă, pân-o veni ceasul,

viaţa nu e ca talaşul,

dragostea nu-i ca smântâna…

dar cuvântu-i ca fântâna…

Tot te iei din el cu fiere,

mierea se naşte-n durere,

şi tu, postmodern feroce,

degeaba îmi eşti precoce,

pentru că nu ştii de tine

ci îţi aparţii la nime’.

Eşti un maus fără stil,

ca un MTV senil,

eşti ca mucul de ţigare

aruncat într-o căldare,

eşti ca visul unui virus,

eşti ca visul unei vaci,

vopsită ca …trei araci.

*

Da, şi nu, şi da, tot da,

nu sunt vulgaritatea ta,

nu sunt omul cu iluzii,

nu îmi trebuie perfuzii,

nu îmi trebuie cotoare,

nici vreascuri odihnitoare,

nu vreau urlete,

nici fraieri…

dar vreau cerul cu mult aer.

*

Vreau să miros flori cu tona,

vreau să mă rog ca anemona,

vreau să fiu simplu ca oul,

vreau să iau cel nou…cadoul.

*

Şi cadoul meu eşti Tu,

căci Te ştiu şi Tu mă ştii,

chiar de mă preling prin vii,

printre vii şi printre morţi,

printre case, printre sorţi.

*

Mă preling, mă şterg, ca praful,

mă duc în pământ…rămasul…

mă conserv ca amintirea,

frate bun mi-e uluirea,

visul unei vieţi de viaţă,

nu de iluzii de şatră!

*

Postmoderne, postmoderne,

viaţa nu e patru lemne,

viaţa nu e o potaie,

viaţa n-are preţ, nici paie…

*
Tu, de mi te faci hapsân,

eu, de mă mai fac tre-ce-re,

rişti să ştii că totu-i rost…

multă re-cu-le-ge-re.

*

Dar, mă-ndoi, mă fac argint,

tu te faci alb ca rugina,

trece viaţa, postmoderne…

iată, a plecat…maşina!

*

Pr. Dorin

Faţada Bibliotecii Naţionale a României

Pentru ce iubeau cei de acum câţiva zeci de ani…această migală pe care noi nu dăm doi bani? Pentru ce atâta risipă de frumuseţe şi de maiestuozitate simplă, dacă nimeni nu se mai pătrunde de ea?

Şi tocmai pentru că nu se pătrunde frumuseţea artistică de către prea mulţi, ea, frumuseţea, este impunătoare. Nu te mai miri nici măcar tâmp, pentru că te gândeşti la hot-dogul tău din mână sau vorbeşti la celular cu voce tare pe stradă sau nu îţi pasă pur şi simplu, pentru că nu ai simţ pentru impunător.

Noi avem simţ numai pentru egoismul camerei noastre. Există o doamna Otilia sau o tanti Geta care aşază pe fiecare zi casa ei, pătura ei, cărţile ei, copiii ei…dar nu o interesează de scara blocului sau de cum arată în faţa curţii. Chiar dacă o pici cu ceară…nu mai vede nimic dincolo de propria-i proprietate.

Cum să vă mai cerem noi să mai vedeţi sau să mai citiţi ceva impozant când dv. căscaţi la lucruri sublime? Sublimitatea cutremură, când te gândeşti cu ce eforturi se face. Noi, fiind experţi doar în măsuri imaginare şi în bătut din palme…credem că toate se fac uşor.

Când PFP Daniel a preconizat ieri că viitoare catedrală va dura 7 ani…poate că unii au căscat deja. Şapte ani…e o veşnicie pentru cel care nu face nimic ca să dureze. Dar, pentru cel antrenat în muncă…7 ani e ca mâine, pentru că se oboseşte zilnic în lucru.

De ce nu mai ne minunăm de măreţia clădirilor colos, a cărţilor mari, a marilor enciclopedii, a marilor oameni, a Sfinţilor, a eroilor, a marilor însinguraţi şi urgisiţi pentru un crez al lor? Simplu! Pentru că în sânul nostru, în inima noastră, nu mai avem nicio tresărire ca să urmăm o asemenea măreţie, pentru că noi, da, noi, nu mai vrem să facem nimic măreţ…ci doar să ne ţipăm unii la alţii, să mâncăm pâine de pomană şi să bem bere în timp ce joacă echipa României şi…pierde atât de lamentabil.

Pr. Dorin