Despre Ortodoxie şi etnocraţie cu Profesorul Nichifor Crainic [8]
Nichifor Crainic, Ortodoxie şi etnocraţie. Cu o anexă: Programul statului etnocratic, cu studiu introd, îngrij. de ed. şi note de Constantin Schifirneţ, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, 288 p.
***
După război, după primul război mondial, România era o ţară care trebuia să îşi precizeze proiecţiile de viitor, p. 95. Iar „imaginea ideală a unui neam [proiecţia sa, despre sine, pentru viitor n.n.] devine într-adevăr misiune istorică numai dacă e proporţionată posibilităţii neamului respectiv de a o realiza”, cf. Ibidem. Dacă ne facem iluzii despre noi, în afara puterii noastre lucrative, precizează Crainic, atunci ne lansăm în idealuri naţionale utopice, cf. Ibidem.
„În măsura în care ştim ce suntem, cum suntem şi ce putem, ne îngăduim să credem într-o misiunea românească”, p. 96. Crainic credea la vremea lui că România nu are „o filosofie românească”, o filosofie care să exprime caracteristicile de ansamblu ale naţiunii române, cf. Ibidem.
„Tendinţa unionistă” a poporului român e dublată de tendinţa spirituală, punctează autorul nostru, tendinţă spirituală care este esenţa sufletului românesc într-o mare măsură, cf. Ibidem.
Autorul crede că Rădulescu Motru a secularizat „înţelesul termenului de spiritualitate” în opera sa, p. 100. În p. 110-11, autorul reafirmă acest lucru: „anticreştin, d. Motru secularizează spiritualitatea coborându-i înţelesul până la o ideologie, oricare; antirasist, face din ea o emanaţie naturală şi episodică a rasei; antinaţionalist, românismul său se reduce la o spiritualitate de lăptării şi bănci populare.
Idealul propus unei generaţii e lozinca unui club politic: statul ţărănesc. Dacă spiritualitatea este justificarea unei ordini transcendente ce trebuie realizată în viaţă, atunci ordinea perfectă şi eternă pe care e chemat s-o transpună numai în sate neamul românesc e cooperaţia!
Aceasta e esenţa şi mizeria cărţii [ d-lui Motru: Românismul, catechismul unei noi spiritualităţi] : o naivă şi confuză mistificare a românismului”.
Crainic mai are un al doilea articol în această carte, numit „Spiritualitate şi românism”, care începe cu p. 112 şi în care demască atacurile anti-ortodoxe ale profesorului de filosofie C. Rădulescu-Motru. Motru dorea să excludă din spaţiul românesc racordările la Ortodoxie, p. 112. De aceea, în cartea sa: „Personalismul energetic”, Motru înfăţişează mistica religioasă ca pe „un fenomen morbid oarecare”, în cartea Vocaţia atacă revista Gândirea a lui Crainic şi spune că e „o compromitere a ideii ortodoxismului” iar în cartea Românismul, Motru afirmă răspicat că Ortodoxia „trebuie exclusă din conţinutul românismului”, p. 112.
Dar Motru dorea excluderea Ortodoxiei din spaţiul public şi din spaţiul cugetării – cum să faci asta la propriu?!!!! – nedorind înlocuirea ei cu altceva, lucru care îl determină pe Crainic să afirme că Motru e un militant pentru „ateism filosofic”, cf. Ibidem.
Însă „noi apărem în istorie pur şi simplu ca popor ortodox. Acest caracter e atât de puternic încât chiar într-o vreme când nu eram perfect organizaţi nici ca stat, nici ca Biserică, încercările de catolicizare n-au putut lăsa nicio urmă, precum nicio urmă n-au lăsat mai târziu încercările de protestantizare. Ortodoxia deci nu e un element suprapus românismului, ci însuşi modul lui de a se manifesta religios”, p. 116-117.
Deşi nu ştia cu siguranţă dacă e sau nu e mason Motru [ v. p. 116, al doilea paragraf de sus], Crainic spune că „nou concepţie a d-lui Motru aduce foarte mult cu deismul francmasoneriei scoţiene, după care Dumnezeu, recte Marele Arhitect, a creat cândva lumea şi apoi a părăsit-o fără niciun amestec, în seama venerabililor maeşti ai lojilor”, p. 117.
Motru credea că Ortodoxia e invariabilă şi că nu se poate actualiza modului de viaţă al românilor, p. 117. Crainic îi spune că lumina soarelui e şi ea invariabilă, dar că la atingerea cu pământul şi cu noi devine actuală, devine lumina noastră, p. 118. La fel e şi Ortodoxia: invariabilă/neschimbătoare în esenţa ei, dar se actualizează în fiecare dintre noi cei de astăzi şi din totdeauna.
Tradiţia Bisericii nu e statică, pentru că ea e predare, transmitere a credinţei şi a harului la celelalte generaţii ortodoxe, p. 118. Revelaţia dumnezeiască e modernă, accentuează Crainic, pentru că vorbeşte generaţiei actuale, dar ea e veşnică în esenţa ei, pentru că e voia lui Dumnezeu cu lumea, cf. p. 118. Astfel, „neamul românesc e antropic prin natura sa etnică şi creştin prin aderenţa instinctivă la ortodoxie”, p. 119. Adică neamul românesc se extinde mereu, e antropic, e organizat într-un fel propriu, românesc, însă acest fel de a fi al românilor are instincte şi cutume creştine, profunde, adânci, ca iubirea de străini, milostenia, sinceritatea, recunoaşterea de sine, munca etc.
Pr. Dorin