Banner de viitor

[viddler id=e9fab223&w=437&h=370]

Ideea e – şi e frumoasă – că în loc să se vadă cum muncesc oamenii la reafirmarea blocului…probabil primăria le-a sugerat sau i-a obligat să pună bannere în faţa molozului şi a găurilor negre…cu ce va fi în viitor acolo. Treci, priveşti…şi speri că viitorul peisaj va fi cel sugerat de către imaginea care acoperă urâţenia de acum.

Şi, din punct de vedere psihologic, e ca în cazul preţurilor de 9999…sperând să nu îţi ia …10.000 de lei. Însă îţi vor lua 10.000 de lei şi nu 9999, ba, mai mult, tu, pentru că eşti băiat finuţ, le vei mai da un bacşiş celor care te-au ajutat să cumperi produsul şi să îl cari la maşină.

Pr. Dorin

Despre Ortodoxie şi etnocraţie cu Profesorul Nichifor Crainic [8]

Nichifor Crainic, Ortodoxie şi etnocraţie. Cu o anexă: Programul statului etnocratic, cu studiu introd, îngrij. de ed. şi note de Constantin Schifirneţ, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, 288 p.

***

După război, după primul război mondial, România era o ţară care trebuia să îşi precizeze proiecţiile de viitor, p. 95. Iar „imaginea ideală a unui neam [proiecţia sa, despre sine, pentru viitor n.n.] devine într-adevăr misiune istorică numai dacă e proporţionată posibilităţii neamului respectiv de a o realiza”, cf. Ibidem. Dacă ne facem iluzii despre noi, în afara puterii noastre lucrative, precizează Crainic, atunci ne lansăm în idealuri naţionale utopice, cf. Ibidem.

„În măsura în care ştim ce suntem, cum suntem şi ce putem, ne îngăduim să credem într-o misiunea românească”, p. 96. Crainic credea la vremea lui că România nu are „o filosofie românească”, o filosofie care să exprime caracteristicile de ansamblu ale naţiunii române, cf. Ibidem.

„Tendinţa unionistă” a poporului român e dublată de tendinţa spirituală, punctează autorul nostru, tendinţă spirituală care este esenţa sufletului românesc într-o mare măsură, cf. Ibidem.

Autorul crede că Rădulescu Motru a secularizat „înţelesul termenului de spiritualitate” în opera sa, p. 100. În p. 110-11, autorul reafirmă acest lucru: „anticreştin, d. Motru secularizează spiritualitatea coborându-i înţelesul până la o ideologie, oricare; antirasist, face din ea o emanaţie naturală şi episodică a rasei; antinaţionalist, românismul său se reduce la o spiritualitate de lăptării şi bănci populare.

Idealul propus unei generaţii e lozinca unui club politic: statul ţărănesc. Dacă spiritualitatea este justificarea unei ordini transcendente ce trebuie realizată în viaţă, atunci ordinea perfectă şi eternă pe care e chemat s-o transpună numai în sate neamul românesc e cooperaţia!

Aceasta e esenţa şi mizeria cărţii [ d-lui Motru: Românismul, catechismul unei noi spiritualităţi] : o naivă şi confuză mistificare a românismului”.

Crainic mai are un al doilea articol în această carte, numit „Spiritualitate şi românism”, care începe cu p. 112 şi în care demască atacurile anti-ortodoxe ale profesorului de filosofie C. Rădulescu-Motru. Motru dorea să excludă din spaţiul românesc racordările la Ortodoxie, p. 112. De aceea, în cartea sa: „Personalismul energetic”, Motru înfăţişează mistica religioasă ca pe „un fenomen morbid oarecare”, în cartea Vocaţia atacă revista Gândirea a lui Crainic şi spune că e „o compromitere a ideii ortodoxismului” iar în cartea Românismul, Motru afirmă răspicat că Ortodoxia „trebuie exclusă din conţinutul românismului”, p. 112.

Dar Motru dorea excluderea Ortodoxiei din spaţiul public şi din spaţiul cugetării – cum să faci asta la propriu?!!!! – nedorind înlocuirea ei cu altceva, lucru care îl determină pe Crainic să afirme că Motru e un militant pentru „ateism filosofic”, cf. Ibidem.

Însă „noi apărem în istorie pur şi simplu ca popor ortodox. Acest caracter e atât de puternic încât chiar într-o vreme când nu eram perfect organizaţi nici ca stat, nici ca Biserică, încercările de catolicizare n-au putut lăsa nicio urmă, precum nicio urmă n-au lăsat mai târziu încercările de protestantizare. Ortodoxia deci nu e un element suprapus românismului, ci însuşi modul lui de a se manifesta religios”, p. 116-117.

Deşi nu ştia cu siguranţă dacă e sau nu e mason Motru [ v. p. 116, al doilea paragraf de sus], Crainic spune că „nou concepţie a d-lui Motru aduce foarte mult cu deismul francmasoneriei scoţiene, după care Dumnezeu, recte Marele Arhitect, a creat cândva lumea şi apoi a părăsit-o fără niciun amestec, în seama venerabililor maeşti ai lojilor”, p. 117.

Motru credea că Ortodoxia e invariabilă şi că nu se poate actualiza modului de viaţă al românilor, p. 117. Crainic îi spune că lumina soarelui e şi ea invariabilă, dar că la atingerea cu pământul şi cu noi devine actuală, devine lumina noastră, p. 118. La fel e şi Ortodoxia: invariabilă/neschimbătoare în esenţa ei, dar se actualizează în fiecare dintre noi cei de astăzi şi din totdeauna.

Tradiţia Bisericii nu e statică, pentru că ea e predare, transmitere a credinţei şi a harului la celelalte generaţii ortodoxe, p. 118. Revelaţia dumnezeiască e modernă, accentuează Crainic, pentru că vorbeşte generaţiei actuale, dar ea e veşnică în esenţa ei, pentru că e voia lui Dumnezeu cu lumea, cf. p. 118. Astfel, „neamul românesc e antropic prin natura sa etnică şi creştin prin aderenţa instinctivă la ortodoxie”, p. 119. Adică neamul românesc se extinde mereu, e antropic, e organizat într-un fel propriu, românesc, însă acest fel de a fi al românilor are instincte şi cutume creştine, profunde, adânci, ca iubirea de străini, milostenia, sinceritatea, recunoaşterea de sine, munca etc.

Pr. Dorin

Vederea lui Dumnezeu e mai presus de toate cele sensibile şi inteligibile

pr-staniloae-2.jpg

Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae

Teologia Dogmatică Ortodoxă,

vol.1, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. IBMBOR, 1996.

I. Trei moduri ale cunoaşterii lui Dumnezeu şi atributele Lui

A. Cunoaşterea raţională şi cunoaşterea apofatică a lui Dumnezeu. Legătura dintre ele.

3. Dinamismul cunoaşterii lui Dumnezeu şi transparenţa oricărui concept despre Dumnezeu.

p. 96-99.

Live

Pr. Dorin

Întrebări cu răspunsuri garantate

Motto:

Acest articol nu a fost scris de către Andreea Raicu şi nici de către Tudor Chirilă şi nici nu este despre despărţirea lor, ci despre carte, despre cartea la care munceşti ani de zile, cu harul lui Dumnezeu şi care e o exprimare a vieţii tale.

Poţi să vinzi o carte numai din cauza copertei sau a editurii? Însă ce snobi sunt aceia, de care fel, care ar cumpăra o carte pentru copertă sau editură? Însă, aşa cum cumperi hârtie igienică sau cârnaţi refrigeraţi fără să te uiţi cine i-a împachetat, ci numai prin miros, probabil că unii cumpără şi cărţi tot în acelaşi fel. Sau cumpără autori, anumiţi autori, nu pentru ce scriu …ci pentru ce se spune despre ei.

Însă ce să se spună şi cine să spună că o carte e… valabilă ? Gustul pentru adevărurile cărţii însă nu este…informativ. Afli ce e cartea nu din auzite, ci din uitarea în carte. Trecerea prin filele cărţii, înainte ca să o cumperi, îţi va spune dacă e pe gustul tău sau dacă merge în sensul cercetării, al documentarierii pe care tu o faci.

Niciodată nu cumpăr sau nu citez cărţi pentru că au fost cumpărate şi citate şi de către alţii. Ci, citez şi cumpăr cărţi – dacă îmi permit la bani – pe care le văd că sunt cu informaţia muncită, cu informaţia sinceră şi înţeleg că le pot exploata în folosul gândirii mele.

Da, uneori trebuie să cumpăr cărţi ca să scriu împotriva lor…Dar asta e altă problemă, care nu intră în: bucuria de a cumpăra cărţi. Acele cărţi sunt deja odioase, înainte ca să le cumpăr… Problema e că rar am bucuria să cumpăr cărţi emblematice, fundamentale, care să îmi modifice în mod substanţial modul de a gândi şi de a fi. Cum acum se caută liniarizarea creierului, a căuta cărţi care să te facă abis e deja un non-sens pe piaţa de carte.

Şi, tare mi-e teamă că acum vinde coperta sau imaginea incitantă de pe copertă şi nu numărul de pagini sau subiectul sau cât timp s-a muncit la carte. Însă intelectualul înduhovnicit va iubi şi respecta cartea răsmuncită, cartea muncită câţiva ani, cartea care e o parte din viaţa ta şi nu un scurt pasaj. Cartea fundamentală este o dăruire majoră de viaţă personală.

Aş citi…ohhh, din toată inima! – o teologie dogmatică ortodoxă de 5000 de pagini, în care argumentarea biblico-patristică, liturgică, canonică, istorică, arheologică să fie la ea acasă, acrivia să se vadă peste tot şi iubirea fină şi sfântă pentru adevărul Ortodoxiei să fie deplină. Şi, această carte, să fi fost scrisă în…40 de ani de zile.

Aş citi o istorie a Bisericii Ortodoxe de la începuturi până astăzi de …10.000 de pagini, în faţa căreia să rămân fără glas şi pe care să o fi făcut un grup de redactori în… 60 de ani de zile. Adică proiect teologic finanţat…şi, concluzia: o carte magnifică, care să dureze 400-500 de ani.

Aş citi un tratat despre iconologie, de vreo 600-700 de pagini, scris în 20 de ani, care să îmi ducă gândul prin literatură, filosofie, ştiinţă, diverse etape istorice şi să mă aducă la zi bogat de adevărul că peste tot, în orice timp, s-a văzut dincolo de imagine.

Asta mi-aş dori eu, cel mai sincer, ca proiect de lectură, pentru următorii 2-3 ani. Dacă ar exista aceste trei proiecte pe gustul meu…aş fi cel mai satisfăcut în domeniul cititului. Le-aş citi, m-ar îmbogăţi şi însufleţi în demersurile mele care au puncte comune cu acestea…şi aş fi fericit din punct de vedere filologic.

Însă, în realitate, sunt foarte trist în domeniul cititului ultra-aprofundat. Am sute, mii de cărţi despre compilate lucruri, creaţii grăbite a zeci de oameni, care nu se confundă cu ei înşişi…dar nu am creaţia unui om sau a unui colectiv restrâns din care să ţâşnească evidenţa adevărului ortodox cu pregnanţă sau o muncă de cercetare realmente năucitoare.

Se pare că nu mai vrem să fim năucitori…ci doar scriitori. Şi, când vrei doar să scrii, cu ideea că şi aşa te citesc 50 sau o sută şi nu milioane de oameni pierzi din vedere măreţia năucitoare a scrisului ca şi a vorbitului, ca şi a imaginii, care pot năuci milioane de oameni. Şi, în loc să năucim noi planeta cu lucruri frumoase, vin publicitarii cu ţigări light, cu vin nu ştiu de care, cu Britney Spears goală, pentru care sunt în stare să dea milioane de dolari pentru presupusul ei film porno, pe care îl caută netul năucit…şi prezintă imaginile peste tot.

Tu te crezi prost pentru public…însă Britney goală nu se crede proastă pentru vizionarea planetei, a întregii planete. Ţie ţi-e frică să scrii despre credinţa ta sau să predici despre ea…iar ei nu mai termină cu dezbrăcatul, cu mondenităţile, cu prostiile de tot felul.

De ce să scrii doar pentru o zi…şi nu pentru veacuri?

De ce să fii nesimţit şi nu sfânt?

De ce să scrii o carte de maculatură şi nu o carte de sânge şi transpiraţie îndelungată?

De ce să fii mic şi rob patimilor…dacă Dumnezeu ne vrea dumnezei după har?

Pr. Dorin

1 2