Nichifor Crainic, Ortodoxie şi etnocraţie. Cu o anexă: Programul statului etnocratic, cu studiu introd, îngrij. de ed. şi note de Constantin Schifirneţ, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, 288 p.

***

Profesiunile nu sunt clase sociale care se bat unele cu altele, precizează Crainic în p. 168, ci „modalităţi practice şi concrete ale vieţii sociale”. Avem nevoie de toate profesiile pentru ca să funcţionăm ca stat, pentru că avem nevoie deopotrivă şi de şeful statului, şi de parlament şi de profesori şi de doctori şi de gunoieri şi de brutari, de toţi…

Atunci când statul minimalizează o profesie, lucrurile involuează şi apar grevele, problemele majore.

„Patriotismul e această legătură mistică cu pământul. Iar sentimentul acesta de proprietari morali ai ţarinii româneşti, curat ca roua şi înalt ca sfinţenia, ne obligă pe toţi la grija de brazdă şi de lumea umilă care o răstoarnă din an în an, din veac în veac şi din mileniu în mileniu”, p. 172.

Crainic atrăgea atenţia în anii 40 asupra unei greşeli pe care o facem şi noi astăzi: ţăranii nu au îndeletniciri unitare, p. 174. Nu există numai ţărani plugari, ci şi pescari, podgoreni, crescători de vite, pomicultori, meseriaşi, p. 174 şi am adăuga noi astăzi: funcţionari publici, profesori, educatori, latifundiari, studenţi, doctori etc. Lumea satului e din ce în ce mai pestriţă şi graniţa dintre oraşele mici şi satele înstărite începe, în unele părţi ale României, să se diminueze.

„Marile probleme ale agriculturii în general: salvarea terenurilor inundabile, canalizările, electrificarea şi irigaţia, aprovizionarea, industrializarea şi comercializarea”, p. 176. În afară de electrificarea satelor, care e o problemă minoră în comparaţie cu începutul sec. 20, celelalte probleme sunt deplin actuale în România.

Karl Marx la Crainic: „n-am crezut niciodată că un rabin poate fi un zeu, [de aceea] socotesc învăţătura lui Karl Marx otrava vieţii moderne şi sâmburele blestemat al tuturor crimelor uriaşe, ce îneacă în valuri de sânge istoria contimporană”, p. 178.

O lume fără creştinism e o lume fără iubire: „lipsa creştinismului din această lume e lipsa iubirii dintre oameni. Ne urâm unii pe alţii fiindcă nu mai suntem creştini. Această situaţie nenorocită convine de minune marxismului iudaic, căci vraja dintre clase în lumea creştină, slăbindu-i puterea de rezistenţă, favorizează ideea de dominaţie universală a iudeilor. Marxismul nu urmăreşte în realitate îmbunătăţirea soartei muncitorilor , ci aruncând în război social clasele, el e avangarda dominaţiei universale la care visează evreii”, cf. Ibidem.

Crainic se considera un naţionalist dar un naţionalist care nu era nici de esenţă burgheză şi nici de cea capitalistă, ci naţionalismul său dorea „un regim politic, social şi economic, în care cel din urmă dintre români să poată munci şi să se bucure de viaţă în măsura justă a muncii lui”, p. 180.

Încă din anii 40 Crainic observa că soluţia marxistă din Rusia nu era o soluţie pentru România, p. 181. Bolşevismul a minţit pe oameni şi i-a deposedat de pământuri, spune Crainic, p. 182, adică i-a scos din mersul normal al principiului proprietăţii, p. 182.

Autorul nostru vorbeşte despre instinctul înnăscut al proprietăţii, cf. Ibidem, aşa cum spuneam şi altă dată. „Cine n-are nimic pe lume nu se simte legat de nimic. Precum fiecare popor are o bucată de pământ pe care se ştie stăpân şi care e ţara sau patria lui, tot astfel fiecare om simte nevoia unei proprietăţi individuale”, p 182.

Crainic îi considera pe ţărănişti ca pactizând în mod tainic cu evreii, p. 194 şi nu credea în cooperaţia pe care o doreau ţărăniştii, cf. Ibidem. Cooperaţia i se părea o catastrofă pentru România, p. 195, adusă de învăţătorul idealist G. Dumitrescu-Bumbeşti din Gorj şi îmbrăţişată de Spiru Haret, cf. Ibidem. De ce? Pentru că mai înainte de băncile populare, Crainic spune că trebuia să fie împroprietăriţi ţăranii, p. 195-197 sqq. şi a avut dreptate.

Pe Ion Mihalache îl face răspunzător Crainic pentru trecerea pământurilor românilor în mâinile evreilor, p. 201. Autorul cerea românizarea României şi a instituţiilor sale, p. 205.

„Pentru generaţia unirii, istoria noastră s-a încarnat în Nicolae Iorga”, p. 213. „Fără sufletul acesta pe care i l-a pus în mână Nicolae Iorga, nimic n-ar fi izbutit Ionel Brătianu, marele cap politic al războiului”, p. 214.

Însă autorul deplânge „abdicarea cu totul neînţeleasă a d-lui Nicolae Iorga de la misiunea sa profetică”, p. 217, care s-a izolat de „sufletul noii generaţii”, p. 218.

„Statul democratic e fiul Revoluţiei Franceze împotriva absolutismului feudal. Statul proletar e fiul revoluţiei bolşevice împotriva absolutismului ţarist. Statul totalitar e fiul revoluţiei fasciste împotriva anarhiei democratice şi a tiraniei comuniste”: trei fraze cât o carte!, p. 225.

„Ţăranca e mama poporului român; ea trăieşte însă ca cea din urmă fiinţă din lume. Fără mame sănătoase nu vom avea un popor robust”, p. 251.

„Francmasoneria, internaţională prin fiinţă şi scopurile ei, e mult mai primejdioasă pentru statul etnocratic decât însuşi comunismul, prin faptul că lucrează în ascuns”, p. 269.

Concluzii

Ideile lui Nichifor Crainic, în marea lor majoritate, sunt fundamentale pentru înţelegerea neamului românesc şi a racordării noastre la viaţa bisericească ortodoxă. Regăsirea sa a fost un moment de mare bucurie pentru noi şi, sperăm, că şi pentru mulţi dintre dv.

În fiinţa sa am găsit pe teologul şi românul ortodox care se pătrunde atât de viaţa religioasă cât şi de cea socială, politică, economică a ţării sale, fără însă a fii exclusivist sau fără orizonturi largi.

Teologul care scrie într-un limbaj viu, expresiv, concis s-a întâlnit, în persoana sa, cu omul atent, cu mare râvnă pentru adevăr şi pentru omenie.

Şi dacă plurivalenţa aceasta de daruri e cultivată, atunci vom avea creştini şi teologi ortodocşi care nu se reduc la câteva lucruri, care nu se văd numai pe ei, ci ţin în acord benefic particularul cu universalul credinţei, cât şi particularul şi universalul preţuirii pentru valorile umane.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: