Noi vedem, de vreo 10 ani de zile, pe aceiaşi oameni cerşind în aceleaşi locuri…deşi în România sărăcia nu stă numai în casa celor care cerşesc la colţul străzii. De ce? Pentru că cerşetorii noştri bucureşteni sunt profesionişti, sunt din mafia cerşitului şi nu…oameni nevoiaşi.

O femeie cerşeşte de 18 ani lângă sau în jurul Magazinului Unirea. E una dintre celebrele cerşitului mafiotic – despre care am mai vorbit – şi pe care a imortalizat-o cineva într-o colecţie particulară de fotografie la revoluţie…şi rezistă până astăzi în aceleaşi straie şi cu aceleaşi pete pe obraz şi picior şi, mai ales, în acelaşi loc.

Are o pată pe obrazul stâng şi o pecingine pe unul dintre picioare…însă bandaje mereu proaspete şi mereu aranjată. Spre seară pleacă ea şi vine o alta mai la 50 de ani şi o alta mai la 60 de ani…şi nimeni nu le deranjează. Au locul lor. Au hainele lor. Sunt mereu curate, mereu în formă, mereu băgătoare în seamă.

Cele trei fac parte dintre profesionistele cerşitului… şi, când apare vreunul /vreuna care chiar sunt la ananghie pornesc o adevărată ceartă cu ei, îi îmbrâncesc, îi gonesc…de parcă zici că sunt patroane.

La polul opus este însă o femeie ca la 60 de ani, poate şi mai mult, care e pusă, e obligată – sunt sigur de asta! – să cerşească, de dimineaţă şi până seara, pe podul de la Unirii. De dimineaţa şi până seara, această femeie oarbă, o martiră a suferinţei, stă în bătaia soarelui sau a frigului, fără să îşi facă necesităţile, fără să mănânce şi fără să bea apă. E ca o pasăre însetată, care abia gâfâie pe arşiţa verii şi ca un pui de vrabie zgribulit când vine vorba de frig.

Însă, o fiică sau o nepoată vine zilnic, de la ora 6-7 dimineaţa cu ea şi o lasă ca pe un pachet abandonat…şi o ridică noaptea, la 7-8, şi o duce acasă, bineînţeles luându-i toţi banii.

Ceea ce e straniu – vorba vine – e că nimeni nu îi ridică de acolo, că nimeni nu le ia locul, până nu decedează sau până nu se îmbolnăvesc. Când ieşeam în faţa magazinului Unirea din metrou, găseam pe timpul zilei pe un bătrân la vreo 70 şi ceva de ani, cu sonda de urinat lângă el…A dispărut. Ori s-a îmbolnăvit, ori a murit…Însă a doua zi am găsit acolo pe un altul, pe care nu l-am mai văzut niciodată şi care i-a ocupat locul…dispărutului.

Aceste lucruri nu pot fi întâmplătoare şi nu sunt. Pe nenorocitul sau nenoriciţii care stau în spatele acestor oameni vreau să-i cunosc şi să-i scuip în faţă, să le spun cât mi-e de silă de jegul inimii lor, de lipsa lor de milă şi de conştiinţă, pentru că zilnic asist la stoarcerea de vlagă a acestor oameni, care sunt plantaţi pe sectoare şi pe metru pătrat ca florile primarilor de Bucureşti în ronduri.

Da, merită scuipaţi şi făcuţi albie de porci mafioţii cerşitului – cu tot necreştinescul situaţiei – astfel de oameni care nu au niciun pic de respect, de milă şi de consideraţie pentru sărăcia şi bolile acestor oameni.

Pur şi simplu mă îngrozesc, mă umplu de indignare când văd că acestor oameni le e frică să îmi spună, să îmi mărturisească deschis cine sunt cei care le iau banii în schimbul a 10% din ce câştigă. Cerşetorii de care vă vorbesc acum sunt un alter-ego al prostituatelor care sunt folosite la greu şi cărora li se dau bani cât să nu moară.

Mafia cerşitului, mafia contrabandei, mafia cămătarilor, mafia drogurilor, mafia prostituţiei…sunt una şi aceeaşi cloacă. Oamenii ăştia lucrează la vedere. Văd la vedere cum se pasează drogul din mers, pe stradă, de la el…la prostul care îl cumpără. Văd cum apartamentul sau casa nu ştiu care e un bordel viu căutat, în care eşti invitat brutal. Văd cum se fac escrocherii la vedere. Numai puţină atenţie să ai…pentru că totul e făcut cât se poate de lejer.

Nu ştiu unde vom ajunge cu toată treaba asta…dar e îngrozitor. Ieri, în jurul mall-ului de la Grozăveşti am văzut două femei cu accent moldovenesc la cerşit, care sunt nou recrutate. Nimic nu e întâmplător! Totul e aranjat! Dacă nu vrei să crezi acest lucru…te minţi singur!

Nu ştiu ce mai pot să spun despre lucruri pentru care îmi plânge inima.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: