Nu pretinde ce nu poţi oferi!

Motto:

Când aperi adevărurile le supraveghezi tot timpul.

Însemnări personale, fără indicaţii textuale, dintr-un caiet intitulat Idei şi fundamentări apologetice, iniţiat pe 9-03-2001.

***

Konstantin Leontiev: „utilitarismul uscat şi sigur de sine” / „Problema e că noi avem pretenţia ca singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, să fim sau foarte buni sau – ceea ce e şi mai eronat – să fim utili „.

„umanitarismul simplu vrea să şteargă de pe faţa pământului aceste insulte, ruine şi amărăciuni, care ne sunt folositoare”.

***

Prévost Paradol: „creştinismul şi umanismul pot fi comparate cu două trenuri rapide, care au plecat iniţial din acelaşi punct, dar care, ca urmare a devierii treptate a liniilor, trebuie nu doar să se lovească puternic unul de altul, ci chiar să intre într-o coliziune nimicitoare”.

***

Discursul subversiv, deşi foloseşte cuvinte blânde şi cinstite, el neagă cu asprime şi cu ură Sfânta Ortodoxie.

***

Vladimir Soloviov: „Lumea nu trebuie salvată cu forţa”.

***

Vasili V. Rozanov, vorbind de pretinsa nemurire pe care o găsim în spaţiul artei, acesta spunea: „Setea de nemurire, de nemurire pământească este sentimentul cel mai uimitor şi neîndoielnic al fiinţei umane”. Însă adevărata viaţă în Hristos, credem noi, asigură nemurirea omului şi nu arta, în care colcăie, cel mai adesea, numai patimi urâte şi greţoase.

***

Pentru Ivan al Fraţilor Karamozov universul se sprijină pe absurdităţi. El nu crede în Dumnezeul care a făcut cerul şi pământul şi le-a făcut bune foarte.

Marele Inchizitor e o ironie amară, nihilistă, atee. Cineva spunea despre inchizitor: „discursul lui sună ca un monolog, ca o mărturisire de credinţă a unui bătrân de 90 de ani, şi, pe măsură ce continuă, dindărătul siluetei lui înalte şi drepte se iţeşte tot mai mult silueta mică şi vlăguită a unui om din secolul al XIX-lea, care a îndurat în sufletul său cu mult mai mult decât a putut îndura bătrânul ce a gustat aguridă şi miere în pustiu şi decât cel care a ars pe rug eretici cu sutele, ad majorem gloriam Dei”.

***

Nikolai Berdiaev: „demonismul contemporan…se transformă într-o modă superficială. S-a format un şablon de stări de spirit demonice, cu fraze artificiale, repetate de oameni uşuratici, incapabili de eforturi creatoare.

Decadentismul, în care s-a exprimat cel mai clar demonismul actual, este o criză profundă a sufletului omenesc şi un curent artistic foarte serios; însă, îmbrăţişate de mulţime, stările de spirit decadentiste s-au transformat într-o banalitate insuportabilă, iar ceea ce se răzvrătea împotriva tuturor tradiţiilor, a formulelor vechi, a zeilor mărunţi a devenit rutină.

Decadentismul, încremenit în modul de viaţă şi demonismul nemulţumirii de sine, transformat într-o dogmă plăcut-gâdilitoare, înseamnă trivialitate. Suferinţa şi chinul, necunoscute în trecut, au colorat această tranzitivă şi critică stare a spiritului uman.

Dar plictisul apăsător absoarbe din aceste fraze artificiale, trivilizate, deificarea propriei persoane şi a propriilor trăiri, dezgustul faţă de Dumnezeu în numele propriei libertăţi absolute, lauda supraomului, care i-a transformat pe ceilalţi oameni în mijloc pentru afirmarea de sine, negarea raţiunii în numele stărilor subiective, proslăvirea frumuseţii răului etc.

Demonismul vorbeşte despre lucruri sfinte şi măreţe: despre personalitate şi valoarea ei absolută, despre frumuseţe, libertate şi multe altele. Dar drept rezultat se ajunge la o farsă jalnică. Autodeificarea este întotdeauna ceva lipsit de nobleţe…

Libertatea, drept ceva abstract, e o libertate avidă şi gratuită, este sclavie, lipsă de caracter şi de personalitate”.

„confuzia demonismului pios…Aşa este Ivan Karamazov, aşa sunt mulţi oameni ai timpurilor noi, care trec printr-o criză grea, care se gârbovesc sub povara unei complexităţi încă neînţelese; răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu nu este dezgust metafizic faţă de Dumnezeu şi opţiune definitivă în favoarea răului; oamenii aceştia încearcă să deschidă calea omenirii. Duhul Divin este prezent, fără ca ei să ştie sau să-L vadă în sufletele lor iar greşelile conştiinţei lor le vor fi iertate”.

„Marx a avut în el duşmănie faţă de veşnicie; demonişti ca Nietzsche sau Byron au avut nostalgie după veşnicie”.

„A avea Dumnezeu înseamnă a fi infinit de bogat. A te considera Dumnezeu înseamnă a deveni infinit de sărac”.

„plictisul este presimţirea nefiinţei”.

***

Parcelarea textului sfânt al Scripturii de către neoprotestanţi duce la o fragmentare şi mai mare a unităţii textuale. Asta cu referire la ediţia GBV 1990 neoprotestantă, Gute Botschaft Verlag, Dillenburg West-Germany: Noul Testament şi Psalmii.

În acest caiet avem diverse paralele între ediţia BOR 1988 şi ed. GBV 1990 RO folosită de cultul advent din România în anii 2000.

Câteva exemple:

ed. BOR 1988 vs ed. GBV 1990 RO

ortodox / advent

Apoc. 1, 2: „care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu” / „care a mărturisit despre cuvântul lui Dumnezeu”

Apoc. 1, 10: „Am fost în Duh în zi de duminică” / ” în ziua Domnului eram în Duhul”; se poate lăsa impresia că e vorba de „ziua de sabat”.

Apoc. 1, 11: „şapte Biserici”/ „şapte adunări”

Limba traducerii ortodoxe e frumoasă şi melodioasă în comparaţie cu asperităţile traducerii confesionale, a traducerii advente.

Pr. Dorin