Înainte de praznicul Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva

Peste 20. 000 de oameni au participat sâmbata si duminica trecuta la slujba de scoatere a moastelor Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitana. Pe strazile din centrul Iasiului au fost purtate racla cu moastele Sfinte, dar si racla cu 33 de particele de sfinti. Dupa procesiunea numita “Calea Sfintilor”, racla Sfintei Parascheva a fost asezata pe un catafalc în curtea Catedralei.

Slujbe si piosenie pentru unii, vin, muzica si distractie pentru altii


Procesiunea a fost condusa de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si de ÎPS Calinic Botosaneanu. Apoi miile de pelerini sositi din toate colturile tarii s-au asezat la o coada care s-a întins pe aproximativ doi kilometri, pazita de peste 100 de jandarmi. În curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a fost construita o scena uriasa deoarece slujba de marti, prilejuita de Hramul Sf. Parascheva va fi oficiata in aer liber. Primaria Iasi alaturi de alti organizatori pregatesc deja masa pelerinilor, pentru marti la prânz, când vor fi servite gratuit 80.000 de sarmale.

Acestea vor fi facute inclusiv de angajati si angajate din Primarie, regii autonome, institutii publice, inclusiv politie si jandarmerie. Alaturi de sarmale se mai vor putea servi cârnati, colacei, vin si bere. Pentru pelerinii care vor sa se distreze, organizatorii au adus la Iasi celebrele “jucarii” de la Luna Park Mamaia. Pentru prima data la Iasi au ajuns “caracatita uriasa”, un simulator de zbor, dar si “tunelul groazei”.

Tot pentru cei ce vor sa se distreze, au fost amplasate corturi si standuri cu vin si alte bauturi alcoolice, muzica si gratare, chiar pe malul râului Bahlui. Pelerinii continua sa soseasca si în zilele acestea, pentru a putea fi în preajma Catedralei sau chiar a catafalcului marti, la slujba.

Traditia spune ca daca atingi în aceste zile racla de argint cu sfintele moaste ale Cuvioasei Sfinte Parascheva, care este si Ocrotitoarea Moldovei, vei putea fi ferit de boli si nenorociri pentru tot restul anului. Parcurile din zona Catedralei sunt deja pline de pelerinii care stau si noaptea sub cerul liber, deoarece vremea este însorita si calda ziua, iar noaptea nu este frig. Au fost ridicate corturi speciale, pazite de politie pentru a nu fi “luate în primire” de boschetari.

Cf. sursa.

Pr. Dorin

Când mi-am adus aminte de ecumenism…

Părintele Savatie a dat fotografia aceasta pe blog pentru ca să arate că…e prieten cu ÎPS Serafim Joantă. Însă, când…vajnicii tradiţionalişti internauţi, acum o săptămână sau două… îl aliniau pe ÎPS Serafim cu ecumeniştii…părintele Savatie a văzut doar stema de pe clopotele patriarhului…şi nu şi-a ajutat prietenul.

Până când eşti prieten…sau când mai eşti prieten?

Tot nu am aflat adevărul: părintele Savatie e în ascultare canonică de Patriarhia Română sau de PFP Alexei al Rusiei? Are editura la Bucureşti dar ne înjură Sinodul, locuieşte în Rep. Moldova dar nu vede prea multe pete pe acolo, ci doar aici.

Ce să înţelegem: e mai mult ziarist decât ieromonah? Nu mai ştie cum e cu bunul simţ al ascultării? Oare blogul său e doar o faţadă pentru Cathisma ?

Pr. Dorin

Doar o vorbă să-i mai spun: „Cruceru…dă reverenda înapoi!Hristos nu a dat reverendă la pastorii baptişti…ci la preoţii ortodocşi”

Nu ne-ar mira, ca peste două generaţii…baptiştii români să aibă şi ei icoane, liturghie, mai multe dogme decât până acum, luate de la unii, numiţi ortodocşi, pe care nu-i doresc…dar îi copie.

Pr. Dorin

Numai cel care dă examen în fiecare clipă ştie cât de grea e sfinţenia sau aspiraţia spre sfinţenie

***

Însemnări, fără trimitere editorială, din 17 mai 1999.

*

Sfântul Vasile cel Mare, Cuvântul către tineri

Învăţându-i să fie selectivi, atunci când vine vorba de cultura şi teologia păgână, Sfântul Vasile îi îndemna pe tinerii creştini academici, care se instruiau în şcolile de teologie ale vremii lui: „Nu trebuie cu totul să urmaţi acestor bărbaţi [ se referea la oamenii de cultură ai vremii sale sau la autorii clasici ai epocii sale n.n.], pe unde vă vor duce, încredinţându-le cârma minţii voastre, ca unei corăbii; ci primind din cărţile lor numai cât este de folos să ştiţi şi ce trebuie să treceţi cu vederea”.

Cu alte cuvinte: nu fugiţi de înţelegerea culturii vremii voastre, ci preluaţi din ea ceea ce e corect şi ceea ce vă zideşte în viaţa voastră creştină! Preluaţi în mod organic şi ziditor, lucrurile care vă ajută în carierea, în viaţa , în studiile dv.!

***

Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvântul funebru în cinstea Sfântul Vasile cel Mare, adică predica rostită la înmormântarea Sfântului Vasile, prietenul său de studii şi de nevoinţă.

„Eu cred că toţi oamenii cu mintea întreagă vor recunoaşte că printre toate bunurile pământeşti, locul întâi îl ocupă educaţia şi nu numai educaţia noastră creştină…ci chiar şi cealaltă [ din şcolile păgâne ale timpului n.n.], pe care unii creştini, nedându-şi bine seama ce spun , o dispreţuiesc…

Nici într-un caz nu trebuie să nesocotim ştiinţa, pentru că aşa li se pare unora; cei ce susţin aşa ceva trebuie socotiţi proşti şi ignoranţi, pentru că ar vrea ca toţi să fie ca dânşii, ar vrea ca ignoranţa lor personală să se ascundă în dosul ignoranţei generale, să scape, cu alte cuvinte, de imputarea ignoranţei lor”.

Şi, problema Sfântului Grigorie e recurentă în epoca noastră! Şi acum există creştini ortodocşi care vor să fie mai degrabă leneşi şi proşti decât şcoliţi sau îşi denumesc prostia drept simplitate sau smerenie, bătându-şi joc de aceste două mari virtuţi dumnezeieşti: simplitatea, adică curăţirea de patimi, care uneşte simţirile sufleteşti şi trupeşti şi le fac să se activeze unitar şi nu antagonic şi smerenia, care e o virtute, o mare harismă a marii sfinţenii şi nu a prostiei nemărginite.

Sfântul Grigorie, teologul prea erudit şi prea sfânt al Bisericii, îndeamnă deci la multă ştiinţă, la multă cultură teologică şi practică dar şi la multă asceză. Nu poţi face teologie fără să te curăţeşti de patimi şi nu poţi să te curăţeşti de patimi şi să ştii ce e patimă şi ce e virtute fără teologie, fără experienţă ascetică acumulată trudnic, de la Părinţi experimentaţi şi din cărţile ascetice şi mistice ale Tradiţiei Bisericii.

***

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a IX-a din Comentariul la Epistola către Efeseni a Sfântului Ap. Pavel: „Cine are un prieten are o altă sine”, adică are un om în care se vede pe sine sau în care se probează pe sine. Cine are un prieten în care se regăseşte în mod plenar…vede cine este dar şi ceea ce îi lipseşte… şi prietenul său e ca o oglindă pentru sine.

În altul care seamănă cu tine te vezi pe viu. Cartea e mult mai departe de tine ca persoana care te iubeşte şi cu care te vezi mereu. De aceea, prietenul e congenial cu tine, e o mostră de puternică realitate pe care o recunoşti, pe care o ştii, pentru că o posezi.

„Legătura prieteniei nu o poate stânjeni nici lungimea drumurilor, nici aerul, nici pământul, nici moartea, nici nimic altceva: e mai tare decât toate. Chiar dacă o naşte un singur suflet, le poate îmbrăţişa pe toate”. Însă aici e vorba despre reala dragoste duhovnicească, dragoste pe care nu o vinzi pe 1000 de euro sau pentru un post de conducere. Când simţi că un om e al lui Dumnezeu şi ţi se dăruie cu totul ţie, în multă sinceritate şi mărinimie, atunci…nu există nicio limită pentru frumuseţea acestei prietenii.

***

Sfântul Vasile cel Mare [ nu am nicio indicaţie de unde am citit textul, însă, vă asigurăm că textele sunt conform originalelor citite. Noi am fost întotdeauna extrem de atenţi la fidelitatea textelor citite şi notate…pentru că am fost avizi de adevărul Sfinţilor lui Dumnezeu.]: „Nimic nu este aşa de propriu fiinţei noastre, ca a fi în comuniune unii cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii”.

Deci să comunici şi să fii prietenos e ceva firesc şi nu nefiresc pentru oameni, şi, cu atât mai mult pentru creştinii ortodocşi! Însă, se pare, că astăzi e mai greu să ne iubim ortodox cu ortodox decât să…ne înjurăm ortodox cu ortodox. Suntem mai mulţi ortodocşi pe net…dar nu ne prea iubim unii cu alţii. De ce? Pentru că suntem buni sau răi?

***

Sfântul Ioan Gură de Aur, 0milia 78, 4 din Comentariu la Evanghelia după Ioan:

„Dacă ai zece prieteni, vezi cu încă 20 de ochi, lucrezi cu încă 20 de mâini, mergi cu încă 20 de picioare…Un ins poate să fie, datorită prietenilor, în mai multe locuri odată, în acelaşi timp”.

Nu?! Cât de proprii sunt aceste cuvinte, în lumea noastră, unde poţi comunica cu prietenii tăi de peste nouă mări şi nouă ţări?! Câte am face dacă am avea unitate între noi şi dacă ne-am respecta unii pe alţii pe măsura darurilor şi a demnităţilor noastre ?

Prietenia înseamnă respect şi umilinţă reciprocă, punerea celuilalt înaintea ta şi nu a ta înaintea lui. Înseamnă să îl auzi, să îl vrei, să îl simţi, să îl ajuţi, să-i fi prezent. Însă, dacă aceleaşi atribute se regăsesc şi la el, la prietenul tău. La fel e şi mariajul, cât şi ascultarea duhovnicească. Cum e părintele tău cu tine, aşa trebuie să fii şi tu cu el. Cum e soţul tău cu tine aşa trebuie să fii şi tu. Trebuie să ne întrecem în a ne arăta dragoste, respect şi preţuire unii altora! Să ne întrecem şi nu să aşteptăm să fim evocaţi!

Pr. Dorin

Ai proprietatea termenilor dacă ai făcut act de experienţele ca atare

Însemnări făcute în data de 17-05- 1999. Fără trimiteri editoriale.

O predică a Sfântului Ioan Gură de Aur: Despre slava deşartă şi cum trebuie părinţii să-i crească pe copii: „slava deşartă sfâşie dragostea cea una” / mânat de dorul de onoruri el „nu-i în stare să-şi dea seama de pagubă”, de paguba ce şi-o pricinuieşte căutând afirmări sociale în detrimentul dezvoltării duhovniceşti. / „aclamaţia şi faima nu-s ceva trainic”.

„Demnitatea [ unui om n. n. ] nu constă în a purta haine frumoase, ci în a aduna în jurul său bune şi frumoase făptuiri”. Demnitatea ţine, cu alte cuvinte, de realitatea interioară a omului, şi nu de semne exterioare lui. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să primim din acest motiv însemne sau decoraţii, titluri sau demnităţi. Însă, mai înainte de demnităţile lui…trebuie să vedem pe omul care le-a primit. De ce şi pentru ce le-a primit?

Copiii sunt „minunate statui” pentru Sfântul Ioan, pentru că ei sunt şlefuiţi, pot fi şlefuiţi/educaţi continuu de părinţii şi educatorii lor. / „să îndepărtaţi…mai întâi pornirea spre necumpătare” , spre nesaţiu în mâncare, băutură, vorbe, somn, agonisirea de lucruri lumeşti…Necumpătarea are multe valenţe şi când vorbim de impulsul spre multul necugetat vorbim de fapt despre o pornire care vine din încrederea falsă, că …putem să facem orice ne dorim.

Copilul trebuie „să fe învăţat să cânte lui Dumnezeu psalmi”. Se referea la părinţi, la părinţii care trebuie să educe ortodox pe copiii lor. Copilul trebuie să fie învăţat să fie liturgic, să vină la Biserică, să se instruiască continuu ca fiu al Bisericii. Copilul însă nu trebuie să fie învăţat numai să umble cu calculatorul sau cu celularul sau telecomanda, ci, mai înainte de toate, să se controleze pe sine. Să fie atent la lucrurile pe care le simte şi le doreşte.

Copilul „nu trebuie să audă nimic necuviincios”, de la tine, ca părinte, însă, trebuie să îl pregăteşti pentru contactul cu dezamăgirea din afara casei, a apartamentului vostru. Exemplul contaminant este exemplul paternal şi maternal. Şcoala, societatea, anturajul lui îl pot învăţa multe lucruri aiurea…însă el trebuie să se simtă acasă ca acasă şi acest lucru e important, e capital pentru stabilitatea sa interioară.

Liniştea şi cuviinţa casei se imprimă în copii. Stabilitatea interioară, aspiraţiile părinţilor, modul cum îşi drămuiesc timpul şi banii devin amprente caracteriologice. Tocmai de aceea pentru Sfântul Ioan copii sunt maleabili, sunt mereu fasonabili, dacă vrei să îi înveţe viaţa virtuoasă şi responsabilă. Viaţa nu e doar o sumă de bucurii, de daruri primite uşor şi de negrijă…ci şi un drum plin de privaţiuni, de sudoare şi de dezamăgiri.

În momentul când stai faţă în faţă cu copilul şi îl atenţionezi din punct de vedere moral, Sfântul Ioan ne spune: „să-i vorbeşti despre pedeapsă cu însufleţire”. Adică să vadă că eşti hotărât să îl pedepseşti ca atare dacă umblă aiurea cu chibriturile sau vrea ca să se drogheze.

Dar, nu trebuie să ne transformăm în…informatori ai copiilor noştri, în nişte securişti care îi urmărim tot timpul! Atenţia faţă de ei trebuie să fie discretă. Tocmai de aceea Sfântul Ioan sfătuieşte faptul, ca pe copil să îl laşi ca „toate să le facă singur”. Trebuie să îl laşi să îşi facă singur temele, să se îmbrace singur, să îşi facă singur patul dacă e deja elev.

Astfel va prinde curaj în sine dar va vedea şi că există lucruri pe care nu le cunoaşte, la care e deficitar. Şi, când e deficitar, tu trebuie să fii acolo şi să îl ajuţi. Însă efortul tău nu trebuie să înlocuie chinul lui pentru a-şi împlini datoria în mod onorabil. Dacă îl ajuţi îţi e recunoscător în inima lui, chiar dacă nu ţi-o spune. Dar, dacă faci tu ceea ce poate face şi el se învaţă să fie un…handicapat, un leneş, care trebuie servit pe tavă peste tot.

„Emulaţia este mai puternică şi decât frica şi decât făgăduinţele, şi, într-un cuvânt, decât orice” la vârsta adolescenţei, pe la 15 ani. El se va inspira din tine, din modul tău de-a fi, dacă îl vei inspira la propriu. Şi, ca să creadă în tine şi să îl impresionezi trebuie să fii un răspuns viu la viile lui aspiraţii.

„Să-l învăţăm să postească fie numai şi două zile pe săptămână, miercurea şi vinerea”. Adică să nu postească tot postul mare, ci ar fi bine să fie învăţat cu ritmicitatea postului săptămânal. Dacă înveţi să posteşti de mic, dacă te înveţi cu postul, organismul tău va funcţiona ca un ceas, de la sine, mai târziu, şi îţi vei dori să posteşti de la sine, ca o normalitate pshio-somatică.

Cei care se chinuie să postească la maturitate sau bătrâneţe arată că nu au exigenţa postului dobândită în copilărie şi adolescenţă. La fel e cu munca, cu studiatul, cu mersul afară sau cu somnul. Ceea ce ne obişnuim să facem, facem uşor.

Tânărul trebuie „să fie învăţat să se roage cu râvnă şi cu multă căinţă”, pentru că deja el are conştiinţa păcatului activată în mod scrupulos. Cu multă însufleţire şi cu multă durere pentru ceea ce a făcut şi face. O rugăciune şi o căinţă continue.

„Culmea înţelepciunii [ la un tânăr n.n.] aceasta-i: să nu se lase amăgit de nimicurile copilăreşti”, adică de vanitatea modei, de a epata tot timpul, de a se da mare şi tare cu două lucruri făcute, pentru că acesta e comportament juvenil, copilăresc. Trebuie să îţi asumi vârsta, anii pe care îi ai. La 18 ani nu mai eşti la grădiniţă şi nici la generală. La 14 ani, când ai buletin şi la 18 ani, când devii major…trebuie să fii copt la minte şi nu un pierde vară.

Pr. Dorin