Însemnări făcute în data de 17-05- 1999. Fără trimiteri editoriale.

O predică a Sfântului Ioan Gură de Aur: Despre slava deşartă şi cum trebuie părinţii să-i crească pe copii: „slava deşartă sfâşie dragostea cea una” / mânat de dorul de onoruri el „nu-i în stare să-şi dea seama de pagubă”, de paguba ce şi-o pricinuieşte căutând afirmări sociale în detrimentul dezvoltării duhovniceşti. / „aclamaţia şi faima nu-s ceva trainic”.

„Demnitatea [ unui om n. n. ] nu constă în a purta haine frumoase, ci în a aduna în jurul său bune şi frumoase făptuiri”. Demnitatea ţine, cu alte cuvinte, de realitatea interioară a omului, şi nu de semne exterioare lui. Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să primim din acest motiv însemne sau decoraţii, titluri sau demnităţi. Însă, mai înainte de demnităţile lui…trebuie să vedem pe omul care le-a primit. De ce şi pentru ce le-a primit?

Copiii sunt „minunate statui” pentru Sfântul Ioan, pentru că ei sunt şlefuiţi, pot fi şlefuiţi/educaţi continuu de părinţii şi educatorii lor. / „să îndepărtaţi…mai întâi pornirea spre necumpătare” , spre nesaţiu în mâncare, băutură, vorbe, somn, agonisirea de lucruri lumeşti…Necumpătarea are multe valenţe şi când vorbim de impulsul spre multul necugetat vorbim de fapt despre o pornire care vine din încrederea falsă, că …putem să facem orice ne dorim.

Copilul trebuie „să fe învăţat să cânte lui Dumnezeu psalmi”. Se referea la părinţi, la părinţii care trebuie să educe ortodox pe copiii lor. Copilul trebuie să fie învăţat să fie liturgic, să vină la Biserică, să se instruiască continuu ca fiu al Bisericii. Copilul însă nu trebuie să fie învăţat numai să umble cu calculatorul sau cu celularul sau telecomanda, ci, mai înainte de toate, să se controleze pe sine. Să fie atent la lucrurile pe care le simte şi le doreşte.

Copilul „nu trebuie să audă nimic necuviincios”, de la tine, ca părinte, însă, trebuie să îl pregăteşti pentru contactul cu dezamăgirea din afara casei, a apartamentului vostru. Exemplul contaminant este exemplul paternal şi maternal. Şcoala, societatea, anturajul lui îl pot învăţa multe lucruri aiurea…însă el trebuie să se simtă acasă ca acasă şi acest lucru e important, e capital pentru stabilitatea sa interioară.

Liniştea şi cuviinţa casei se imprimă în copii. Stabilitatea interioară, aspiraţiile părinţilor, modul cum îşi drămuiesc timpul şi banii devin amprente caracteriologice. Tocmai de aceea pentru Sfântul Ioan copii sunt maleabili, sunt mereu fasonabili, dacă vrei să îi înveţe viaţa virtuoasă şi responsabilă. Viaţa nu e doar o sumă de bucurii, de daruri primite uşor şi de negrijă…ci şi un drum plin de privaţiuni, de sudoare şi de dezamăgiri.

În momentul când stai faţă în faţă cu copilul şi îl atenţionezi din punct de vedere moral, Sfântul Ioan ne spune: „să-i vorbeşti despre pedeapsă cu însufleţire”. Adică să vadă că eşti hotărât să îl pedepseşti ca atare dacă umblă aiurea cu chibriturile sau vrea ca să se drogheze.

Dar, nu trebuie să ne transformăm în…informatori ai copiilor noştri, în nişte securişti care îi urmărim tot timpul! Atenţia faţă de ei trebuie să fie discretă. Tocmai de aceea Sfântul Ioan sfătuieşte faptul, ca pe copil să îl laşi ca „toate să le facă singur”. Trebuie să îl laşi să îşi facă singur temele, să se îmbrace singur, să îşi facă singur patul dacă e deja elev.

Astfel va prinde curaj în sine dar va vedea şi că există lucruri pe care nu le cunoaşte, la care e deficitar. Şi, când e deficitar, tu trebuie să fii acolo şi să îl ajuţi. Însă efortul tău nu trebuie să înlocuie chinul lui pentru a-şi împlini datoria în mod onorabil. Dacă îl ajuţi îţi e recunoscător în inima lui, chiar dacă nu ţi-o spune. Dar, dacă faci tu ceea ce poate face şi el se învaţă să fie un…handicapat, un leneş, care trebuie servit pe tavă peste tot.

„Emulaţia este mai puternică şi decât frica şi decât făgăduinţele, şi, într-un cuvânt, decât orice” la vârsta adolescenţei, pe la 15 ani. El se va inspira din tine, din modul tău de-a fi, dacă îl vei inspira la propriu. Şi, ca să creadă în tine şi să îl impresionezi trebuie să fii un răspuns viu la viile lui aspiraţii.

„Să-l învăţăm să postească fie numai şi două zile pe săptămână, miercurea şi vinerea”. Adică să nu postească tot postul mare, ci ar fi bine să fie învăţat cu ritmicitatea postului săptămânal. Dacă înveţi să posteşti de mic, dacă te înveţi cu postul, organismul tău va funcţiona ca un ceas, de la sine, mai târziu, şi îţi vei dori să posteşti de la sine, ca o normalitate pshio-somatică.

Cei care se chinuie să postească la maturitate sau bătrâneţe arată că nu au exigenţa postului dobândită în copilărie şi adolescenţă. La fel e cu munca, cu studiatul, cu mersul afară sau cu somnul. Ceea ce ne obişnuim să facem, facem uşor.

Tânărul trebuie „să fie învăţat să se roage cu râvnă şi cu multă căinţă”, pentru că deja el are conştiinţa păcatului activată în mod scrupulos. Cu multă însufleţire şi cu multă durere pentru ceea ce a făcut şi face. O rugăciune şi o căinţă continue.

„Culmea înţelepciunii [ la un tânăr n.n.] aceasta-i: să nu se lase amăgit de nimicurile copilăreşti”, adică de vanitatea modei, de a epata tot timpul, de a se da mare şi tare cu două lucruri făcute, pentru că acesta e comportament juvenil, copilăresc. Trebuie să îţi asumi vârsta, anii pe care îi ai. La 18 ani nu mai eşti la grădiniţă şi nici la generală. La 14 ani, când ai buletin şi la 18 ani, când devii major…trebuie să fii copt la minte şi nu un pierde vară.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: