Teologii au tot felul de insomnii
Pentru că aseară a apărut butonul roşu pe wp...sau butonul de făcut sondaje printre cititorii blogurilor noastre, M. Neamţu s-a grăbit să ne prezinte una dintre insomniile sale, transformată în motiv de interrelaţionare, adică unul dintre lucrurile care îl frământă ca teolog, ca om al Bisericii. Imaginea de deasupra e obsesia „teologică” a dumnealui.
Credem că e un bun început de confesiune caracterologică acest sondaj de opinie şi că insomniile sale sunt reprezentative pentru curentul de opinie pro-nihil, curent care a îmbâcsit atmosfera Bisericii în ultimul timp.
Putem să înţelegem aşadar din această imagine, ce stă de fapt în inima unui anume fel de „teolog”, care scrutează neîncetat treapta de sus a ierarhiei ortodoxe, nu pentru a-i observa erudiţia sau viaţa duhovnicească, ci dimensiunea financiară a vieţii ei.
Se pare că viziunea teologică a d-lui M. Neamţu are un adânc fundament sociologic resentimentar, unde, ca şi în discuţia românească actuală despre salarii, primează nu aspectele tradiţionale ale gândirii ortodoxe ci ideologia revendicării fără criterii de performanţă practică.
Dacă înţelegem bine subtextul sondajului, dumnealui vrea o Biserică Ortodoxă Română ruptă de statul român în mod sectar, aidoma unui cult minor [ aceasta fiind viziunea baptistă a relaţiei dintre stat şi Biserică] care să se autofinanţeze, pentru că, prin acest lucru, am scăpa de flagelul secularizării. Însă secularizarea nu este un virus de care ne îmbolnăvim pentru că primim salariu de la stat, ci e o urmare a pactizării interioare, a fiecăruia dintre noi, cu lejeritatea vieţii şi cu debusolarea axiologică postmodernă.
Dacă ierarhia Bisericii de rang superior are statut de demnitar de stat asta nu îi împiedică, în mod automat, vocaţia monahală, profetică în viaţa Bisericii. Dacă cineva, oricare dintre membrii Bisericii, cedează ispitei, păcatului, nu cedează pentru că e mai sus sau mai jos pe scara ierarhică a societăţii ci pentru că se autoînşală cu iluzia prosperării în spaţiul păcatului.
Dacă acum, luând bani de la stat, pare să nu jefuim pe nimeni, atunci când am lua bani numai de la credincioşi pentru serviciile noastre religioase, şi, din acestea ne-am face salariul, lucrurile ar merge şi mai dezastruos, pentru că s-ar simţi, mulţi dintre ei, buzunăriţi de către noi.
Aunci gradul de secularizare al vieţii bisericeşti ar fi şi mai mare, pentru că poporul credincios ortodox a început deja să aibă caracteristici marcante de autosingularizare, de autonomie şi doar segmentul care încă mai gândeşte riguros tradiţional ar respecta evlavia faţă de preoţii slujitori şi, implicit, remunerarea lor.
Curentul anti-sinodal care activează la nivel online, şi din care face parte şi Mihail Neamţu, este o mostră autentică de autonomie în cadrul Bisericii, în urma dislocării din fiinţa lor a evlaviei tradiţionale faţă de ierarhia Bisericii. Având fundamente autoreflexive şi nihiliste, lucruri improprii mentalităţii tradiţionale ortodoxe, membrii curentului anti-sinodal sau de emancipare faţă de ierarhia Bisericii, luptă împotriva liniştii eclesiale, pentru că au principii diferite de modul paşnic în care se soluţionează dilemele în viaţa Bisericii.
În Tradiţia Bisericii Ortodoxe problemele religioase reale se rezolvă prin rugăciune şi o viaţă sfântă, printr-o adâncire profundă în teologia şi viaţa Bisericii, având ca deziderat liniştea Bisericii şi buna convieţuire. Sinoadele Ecumenice sau lupta isihaştilor pentru realitatea energetică a Treimii au fost făcute de oameni adânciţi în viaţa Bisericii şi spre folosul Bisericii. Consfătuirea şi conlucrarea sunt atribute forte în momente de neînţelegeri majore.
Însă, în momentul de faţă asistăm la un nihilism gol, la o negare fără substrat a rolului ierarhiei Bisericii şi a modului cum îşi exercită misiunea eclesială, pentru că ambiţiile contestatare nu urmăresc pacea ci dezordinea perpetuă. Acest nihilism brutal şi prostesc în acelaşi timp, are rădăcini postmodern-iluministe şi nu tradiţionale. Tocmai de aceea, de mai mult multe ori am afirmat faptul, că cei care contestă în România ierarhia ortodoxă nu au valenţe tradiţionale, nu sunt tradiţionalişti, ci ortodocşi denucleaţi de conştiinţa vie a Bisericii.
E frumos să citeşti cărţi şi să te crezi trăitor de Ortodoxie imaginară. Însă viaţa ortodoxă concretă e viaţa de acum şi ea implică toleranţa, dialogul plural, specializarea continuă şi nu doar…râvnă goală. Ne trebuie o râvnă concretă. Şi râvna concretă zideşte Biserici, scrie cărţi, ştie să instituie un climat de pace şi de amiabilitate între membrii unei comunităţi, face misiune ortodoxă, acte de dragoste creştină faţă de cei neajutoraţi dar şi compromisuri iconomice, atâta timp cât trăim într-o lume căzută şi nu perfectă, iar noi suntem ortodocşi păcătoşi şi nu îngeri din cer.
Problemele pe care le tot ridică la fileu, mai mult sau mai puţin obscen sau voalat dr. Mihail Neamţu nu fac parte, din punctul nostru de vedere, dintr-o mentalitate şi o inimă teologică, de teolog ortodox, ci fac parte dintr-o exprimare a unei reflexivităţi autonome idealiste, cu accente deiste puternice. Pe de o parte face apologia specializării teologice a membrilor Bisericii pe principii autonomiste iar, pe de altă parte, revendică acest mod de a fi singularizant şi prăpăstios ca normă, cutumă pentru viaţa Biserici în ansamblul ei.
Un astfel de demers, care nu ţine cont de realitatea brută a vieţii bisericeşti ci jonglează cu ipoteza experimentelor utopice, niciodată aplicate în viaţa eclesială, nu face decât să propună fantezii insomniace personale. Însă, bufniţa din dărâmăturile postmodernităţii e paradigma vigilenţei tradiţionale într-o lume a continuei trepidaţii fără rost.
Şi bufniţa are marele dar de la Dumnezeu ca să tacă şi să privească, să fie atentă, tocmai spre lucruri care vin din afara cadrului ei firesc, zilnic şi o bruschează. Ea nu se gândeşte să apere, în primă instanţă, tot imperiul ce-i stă înainte…ci doar să se apere. Dar, apărându-se pe sine…apară în acelaşi timp habitatul ei, tocmai pentru că s-a gândit în primul rând la sănătatea sa duhovnicească, pentru ca această sănătate să fie un exemplu şi pentru alţii.
Pe noi ne bruschează atât nesimţirea, atât orgoliul cât şi prostia de a te lupta fără sens cu alţii, când lupta e numai cu tine. Insomniile sociale, fără insomnii care să te vizeze, sunt insomnii…romantice, idealiste. Insomnia reală începe atunci când tu eşti prima sursă a răului şi când tu, numai tu, te vezi aiurea în cadrul Bisericii. Când ne simţim poveri ale Bisericii, când ne simţim rebuturi ale vieţii bisericeşti ortodoxe şi vrem să facem ceva cu viaţa noastră…atunci începem să ne trezim la neliniştea mântuirii.
Şi neliniştea bucuroasă a mântuirii emană în jur pozitivitate şi nu aroganţă contestatoare. De aceea noi, personal, nu revendicăm niciodată o lume mai bună, o Biserică mai sfântă, un viitor de platină, ci o acceptăm pe cea care este şi ne simţim parte integrantă din realitatea pe care o îmbrăţişăm în rugăciunea şi slujbele noastre.
Când vine credinciosul la Biserică ne aduce pomelnic cu zeci de nume, pe care noi trebuie să le pomenim. Rugându-te pentru mii de oameni înţelegi că tu, preotul sau ierarhul, ca şi ei, au nevoie de Dumnezeu, în lumea aceasta, bună sau rea, care există. Nu ne rugăm pentru pacea lumii, pentru sănătate, pentru reuşită la examene sau ridicarea din boală a unor oameni ideali, locuitori într-o lume aseptică, imună la păcat. Tocmai de aceea nu le cerem să fie alţii pentru ca să ne rugăm pentru ei, ci îi acceptăm aşa, după cum şi ei ne acceptă pe noi cu bunele şi relele noastre, şi ne rugăm lui Dumnezeu, care ne acceptă pe toţi deopotrivă.
Tocmai de aceea am spus şi tot o să o repet, că mintea tradiţională a Bisericii nu revendică lumi ideale, ci vrea să transforme mintea omului de acum, tânăr sau bătrân, într-una sfântă, duhovnicească, deşi pare imposibil la primă vedere. Când ne poziţionăm negativ faţă de valul de denigratori şi de contestatari ai realităţii Bisericii, o facem pentru că nu suportăm ipocrizia lor şi nici a noastră. Nici ei şi nici noi nu suntem îngeri şi nici sfinţi. Însă noi acceptăm viaţa Bisericii şi lucrăm în tăcere la schimbarea ei, cu harul lui Dumnezeu, pe când, în partea adversă, se vociferează în continuu.
De aceea vă îndemn să vreţi să fiţi profunzi, dacă vreţi să fiţi tradiţionalişti ortodocşi într-o postmodernitate halucinantă! Şi acum se poate trăi tradiţional dar termenii excelenţei şi ai sfinţeniei pe care îi cere postmodernitatea sunt mult mai mari. Ortodocşii de astăzi trebuie să fie ultraspecializaţi în orice, ultrasfinţi, ultraatenţi, ultraoameni de dialog şi de bună vecinătate.
Pr. Dorin
Intrebare: daca eu nu simt ca apartin bisericii si as brea ca doar banii pe care eu vreau sa ii ofer (adica 0) sa mearga catre ea, cum pot sa fac asta? Normal ar fi sa avem un sistem (cel german este interesant) care sa permite credinciosului sa sprijine biserica si sa permita necredinciosului sa nu plateasca indirect prin intermediul statului…
Treaba e aşa: dacă eu aş fi un fost student la ştiinţe politice în Bucureşti…şi aş părea un Moromete din uliţa lui Iocan…e mai bine să fiu considerat un om care arde gazul de pomană…sau unul care zice ceva cu sens?
Botez , cateheza , nasi de botez
Luand contact cu ideile unei persoane pe care eu o consider profunda am ajuns sa ma intreb care sunt rezolvarile . Iata cateva din ideile care nu si-au gasit un raspuns inca in mintea mea . Vorbim foarte mult de salarii , etc..dar raman lucruri in umbra de o mare importanta . Dv. ce parare aveti ?
Sa privim un text din Triodul explicat de Makarios Simonopetritul
” Metanoia si conditia monahala fiind apropiate panã la confuzie ,tema celui de-al doilea Botez va putea apãrea si ca o caracteristicã a monahului. Ritualul tunderii in monahism va dobandi, asadar, semnificatia
unei restaurãri a Botezului întinat de viata din lume, a unei initieri în viata adevaratului crestin, a unei completãri a Botezului care îi face pe oameni asemenea îngerilor.Însãsi forma tunderii in monahism este o <> a initierii baptismale.
Ritualul are loc de preferintã în timpul Postului mare si, …moment în care se fãceau odinioarã botezurile. „Înscrierii” îi corespunde consemnarea novicelui care va fi numit si „ catehumen”. Ca si la Botez, acesta este insotit de unul sau doi nasi. Catehezelor le corespunde cuvantul de îndemn rostit de egumen , care pune limpede in evidentã acest caracter de nou Botez.
Astfel, acesta spune: ” Frate, ai primit astazi al doilea Botez(..), te-ai curãtit de pãcatele tale si te-ai facut fiu al luminii.” Novicelui i se dã un nou nume, e dezbrãcat de vesmintele sale. Apoi,rãspunzand intrebãrilor pe care i le pune egumenul,<<<> pentru a se alãtura lui Hristos.”
Botezul copilului mic ( daca implineste conditiile stiute) poate da sufletului posibilitatea de a alege liber . Nu poti sa devii ucenic fara sa aderi constient la Domnul Iisus si sa te lepezi de Satana. Declaratia nasului de lepadare a copilului fata de Satana , are acoperire in sensul revendicarii copilului din puterea Satanei.( din puterea pacatului; din puterea intunericului );
Dumnezeu daruieste aceastei revendicarii ( celui care crede ) eliberarea din puterea Satanei,si curatirea de pacate a copilului ,prin jertfa Domnului Iisus .Din aceasta stare de libertate , omul trebuie sa aleaga. Sigur botezul este necesar ( in general; tilharul de pe cruce nu a mai avut timp pentru botez; dar nu cred ca face parte cu cei din camera cereasca a Mielului ; ) pentru actul final de unire in Hristos.
Cu Domnul Iisus se pot uni numai cei ce devin robi ai Lui (predau totul in mana Lui; exista si o alta categorie care sunt mantuiti ca prin foc care nu intra in camara cereasca a Mielului ; alti credinciosi cred ca toti vor fi in camera cereasca a Mielului; Sfintii spun altfel )
Daca nu se ajunge la unire se va hotari la Judecata.( vezi Apocalipsa ).Acest proces de unire se incepe cu marturisire constienta si legamant cu Sfinta Treime. Inaintea acestui act este invatatura si pregatirea ( a novicelui )asa cum s-a vazut. Monahii trebuie sa fie invatati si pregatiti pentru a decide daca vor sa faca legamint.
Scriind despre Botez din Sf. Vasile cel Mare el spunea ( citat din memorie ) ca daca „nu se vede o schimbare in viata omului , acel botez pentru acel om nu a fost decit o apa care a curs pe o piatra „.
Matei 28 , 16- 20 Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Cine trebuia sa se boteze ca regula ? Din acest text rezulta ca cei ce urmau sa devina ucenici. Este suficient botezul pentru un copil mic, ca acest eveniment sa insemne inceputul uceniciei? Botezul copilului mic , nu stiu daca are acoperire pentru ucenicie. Normal este ca cei ce se inscriu in ucenicie trebuie sa faca legamant ( monahi , preoti ). Intrebarea care se ridica este: numai monahii si preotii pot deveni ucenici ?
Botezul copilului mic are acoperire acela de spalare a pacatelor mostenite si refacerea chipului.Problema este destul de complicata si nu se prea indrazneste sa se mearga la origine. Daca botezul copilului poate avea o acoperire din Scriptura ( nu discutam acum unde si cum ) pentru stergerea pacatelor si refacerea chipului ( in sensul de dar, de a fi adus dintr-o stare de boala la starea de a putea fi sanatos),nu se vede cum poate avea acoperire pentru ucenicie. ( daca intelegerea e corecta logica duce catre afirmatia ca aceasta spalare ca sa aiba loc este conditionata de conditia celor care participa la acest ritual; ce se intampla daca este facuta doar ca obicei si fara credinta ? )
Din cauza aceasta , daca studiem istoria Bisericii aflam ca toti mari Sfinti ai sec. 3,4 nascuti in case de credinciosi ( nu in case pagine ) s-au botezat mari cand au devenit si ucenici. Ucenicia presupune legamant cu Domnul Iisus , de a fi rob al Lui si a-L urma pe El in toate.In acest context se pune intrebarea daca un mirean poate fi ucenic ? In Pateric rezulta ca da . Stim de curelar. Intrebarea este in zilele noastre cand poate un mirean sa devina ucenic , si care este momentul sacru de dedicare .
In Biserica Ortodoxa acest legamint se face in mediul monahal( pentru cei care nu au fost hirotonisiti preoti ). Daca este si altfel este bine sa se arate , intrucat dorim sa ne imbogatim cu toti in cunostinta.
Copilul chiar daca pare sa fie intr-o stare de nestiinta (asa cum vede un om obisnuit din afara) , totusi el este un suflet viu si se poate afirma pe baza de Scriptura ca percepe realitatile spirituale. Din aceasta perspectiva se pune problema conditiei care trebuie implinita pentru ca realitatea tainei botezului sa aiba loc.
1. cei doi care participa la marturie .
2. copilul insusi.
Exista credinta launtrica la parintii ( daca o au ) care ar suplini conditia copilului( de acceptare ) ( ei fiind una ); Totusi realitatea (asa cum s-ar parea ca se observa ) este ca se intampla ca aceste conditii nu sunt indeplinite ( in zilele noastre multi care boteaza copii nu au credinta; ma refer la credinta vie ,care este atestata de fapte si trairea in Duhul Sfint; nu amitim de preot ca aceasta stie Dumnezeu); realitatea este ca se va vedea dupa roade la copil daca botezul a fost o realitate sau nu. Problema este ca pana acum am auzit pareri,in care harul nu este conditionat de cei care participa la efectuarea botezului. Aici exista o problema .
Harul este intodeauna numai peste cei care sint ai lui Hristos in credinta.( si in curatenie ). Stim de problema Donatista .Fericitul Augustin nu a fost de acord cu ei.( dar adevarul motiv era ca ducea la ruperea bisericii;asa ca problema nu a fost rezolvata;); Din aceasta perspectiva daca conditiile nu au fost indeplinite ce ramane de facut pentru cel in cauza care vrea sa fie a lui Hristos ?
Daca efectuarea botezului de ( preot, nas ) si validitatea lui nu este legat daca preotul sau nasul are credinta ridica multe intrebari celor care vor sa cunoasca adevarul.
1. Daca nu conteaza credinta , inseamna ca simpla citire a ritualului are acoperire pentru ca scrierile apartin celor care cred .
2. Duhul Sfant va lucra din acelasi motiv.
3. Se extinde credinta celor din biserica ( a celor care cred ) si asupra celor care nu cred dar care fac o lucrare in numele Domnului.
4. Cum sa cred ca Dumnezeu va onora o lucrare pentru cei care cheama numele Domnului dar ei nu cred ?
5. Sigur ca sunt si exceptii pe care Dumnezeu ar putea sa le faca si in acest caz , dar nu ca regula ( din motive pe care numai El le stie la acel moment ). De ce ar mai fi nevoie sa se citeasca de catre cineva care nu crede ?
O idee ar fi ca nasii ar trebui cercetatii daca cred , invatati si apoi admisi daca corespund unei asemenea lucrari. Nu sunt impotriva botezului copilului mic, cred in botezul lui , dar cand vad desacralizarea actului in sine de ” nas” care nu are nici-o legatura cu credinta mi se face rau. Ma intreb de ce nu suntem sensibili la lucrarea care trebuie facuta cum trebuie ? Sigur orice lucrare nu trebuie sa duca la sfasierea Bisericii .(
aceasta a fost si lupta Fer.Augustin;)
Dar nadajduiesc ca intoarcerea la verificarea credintei de cel duhovnicesc este necesara , altfel cadem in formalisme.
Inchei aici cu gustul amar al celui ce observa ca in ziua de astazi este ceva foarte incurcat in trairea profunda a credintei . Dumnezeu sa ne ajute si sa binecuvanteze tot ceea ce faceti spre slava Celui Viu !
Nu ne-ar deranja dacă v-aţi spune numele şi dacă aţi dori să vorbim transparent despre ce doriţi dv.
Vă cunoaştem stilul, v-am răspuns de două ori sau chiar de trei în mod extins…dar nu ştim cine sunteţi.
Dacă doriţi de la noi transparenţă ar trebui să începeţi cu a vă dezvălui identitatea şi noi am vorbit cu dv. în parametrii realităţii iar nu ai fantasmagoricului.
Vă mulţumim frumos dacă daţi curs cererii noastre!
Asa este . Orice discutie serioasa are nume „la vedere” . Ca si dobanzile din banca ca sa fiu in ton cu actuala criza . Aici va dau perfecta dreptate . Foarte multe prietenii frumoase se leaga in timp din astfel de discutii . Ceea ce nu am inteles este legat de transparenta . Vi se pare ca as mai fi avut ceva de spus in textul de sus si n-am spus ?
De asemenea exista o oarecare inconsecventa . Daca ma cunoasteti si mi-ati raspuns de ce imi cereti numele ? suna ciudat .
Dv. aveti un blog , personal . Caz in care transparenta dv. ati ales-o si nicidecum citiorii dv. Eu imi doresc sa va stiu opinia si nimic mai mult . Daca aveti timp . Daca aveti cunostinte . Daca va intereseaza si altceva decat chichitele media precum majoritatea . Sper sa nu va deranjeze ceea ce am scris dar va pot da un sfat : vedeti sa nu amestecati suflete oneste in lupta cu celelalte bloguri care au in spate oameni frumosi sufleteste d.p.d.v al credintei ( cel putin asa sper , citindu-le blogurile : Savatie , razboi intru cuvant , danion , LaurDumitru ..etc..) dar care se poate sa fi cazut in patima crunta a razboiului fratricid si al unei amorale cenzuri a tot ceea ce nu e in ton cu propriile descoperiri din Cuvantul lui Dumnezeu care fiind inepuizabil , cu siguranta ca mosheshte mai mult sau mai putin greu anumite suflete . Stiu ca e greu sa faceti fata nesimtirii , atacurilor ranchiunoase ale altor bloggeri care adulmeca painea alba de mancat insa nu neglijati faptul ca uneori puteti rani suflete sensibile care il cauta sincer pe Dumnezeu . Dezgustul lor nu are cum sa nu se intoarca asupra dv. mai devreme sau mai tarziu . Ma refer evident la o intoarcere prin propriile patimi . Doamne ajuta !