Cei trei tineri mergeau în spatele meu. Au mers vreo 10 minute, la pas…şi şi-au exprimat dorinţele cu glas, zgomotos, fără ruşine. Cel din mijloc, care părea să fie tartorul lor avea însă o dorinţă fundamentală: nu avea pe cine f*** în acea seară. Aceasta era drama lui şi…nici nu cred că erau liceeni. Deci drama unui copil de clasa a 7-a sau a 8-a…îmbătrânit prematur.

Cei trei se considerau, cu siguranţă, proprii lor stăpâni. Însă dorinţele lor erau mai puternice decât ei. Doamna preoteasă îmi povestea o altă precocitate românească: abia au venit în clasa a 9-a, şi, în nici 10 minute de când s-au cunoscut unii cu alţii, membrii unei clase s-au transformat în cupluri. O dragoste „spontană”, „raţională” şi „responsabilă”, cu siguranţă…

Însă cei trei vorbeau despre propriile lor nevoi sexuale cum aş vorbi eu despre starea vremii. Nici nu îşi puneau problema dacă îi aude cineva, dacă e bine să vorbească în gura mare despre escapadele lor sexuale sau doar imaginare…ci ei erau, literalmente, nişte oameni ai concluziilor spuse direct.

Ceva asemănător am trăit acum două zile, într-un autobuz, când, din tot autobuzul vorbeau doar…două doamne între 60-70 de ani şi vorbeau omeneşte, în mod nestingherit. Şi mi-a plăcut la culme că vorbeau despre florile puse de către primar, despre cum s-a mutat o staţie mai departe de metrou, despre şacalii bucureşteni, adică aveau opinii sociale solide… Toate bune…numai că, după ce au discutat politică, au dat semne că sunt încarcerate politic…pentru că erau membre PRM şi mergeau la partid în acea zi.

Concluziile străzii: în ultimele 3 zile am auzit vorbind cu toată inima doar 5 persoane în tot Bucureştiul. Două doamne făceau politică…iar trei domnişori vorbeau despre sexualitatea lor prematură. Acum nu e interesant ce vorbeau sau ce nu vorbeau…ci că vorbeau.

Poate că vom ajunge să vorbim precum prompterele sau să tăcem ca statuile. Însă, ceva e sigur: nu mai ne place să stăm la taclale…dacă nu ne iese un 10 lei, o porţie de mâncare, un pahar de ţuică sau 3 sticle de bere. Şi această inapetenţă a noastră, fundamentală, ne arată că am devenit ne-oameni.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: