Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Zi: 25 octombrie 2008

Predica PS Dr. Casian Crăciun din noaptea de 25 octombrie 2008

O găsiţi aici [ 25. 14 minute]

Pr. Dorin

„Jurnalul Naţional” a ajuns la un design citibil…Mulţumim frumos!

Aducerea spre negru a albului de pagină al ziarului l-a făcut, în sfârşit, citibil! Credem că trebuie să înţeleagă toţi creatorii de online acest lucru: nu se poate citi cu plăcere o pagină, care nu ţine cont de puterea de acomodare a ochiului uman!

Iar ochiul uman obosit, care citeşte mereu şi care nu vrea să frunzărească o pagină online ci să o citească, să adaste asupra ei, trebuie să găsească o culoare care să-i amintească de carte, de cartea tipărită, care să nu-i vexeze, să nu-i incomodeze vederea.

Trebuie să scoatem din calcul negrul, albul, albastrul închis sau decolorat, verdele închis, roşul, oranjul… şi să căutăm să scriem pe pagini web de culoarea grâului, a gălbuiului sau a albului decolorat spre negru… culori care reprezintă modurile cele mai prietenoase, atractive, pentru ochii umani, mereu în alertă, ai cititorului postmodern.

Prin culoarea paginii web atragi sau respingi, de fapt, pe potenţialii cititori. Şi noi observăm acest lucru cel mai adesea, că acolo unde nu se creează cu gândul la cei care ne citesc, creatorii de online scriu într-un mod indiferent, neprofesionalist sau alandala.

Pr. Dorin

„Jurnalul Naţional” despre cei trei sfinţi care vor fi canonizaţi mâine, 26 octombrie 2008

Momentele sărbătoreşti închinate celor doi sfinţi Dimitrie care bucură credincioşii în aceste zile sunt întregite de canonizarea a trei sfinţi români: Domnito­rul Neagoe Basarab, Iachint de Vicina şi Dionisie Exiguu.

Proclamarea solemnă a celor trei sfinţi se va face la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, după Liturghia ce va fi săvârşită mâine, de ziua Sfântului Mare Mucenic Dimtrie. Care au fost motivele pentru care Domnitorul Ţării Româneşti, Neagoe Basarab, va fi trecut în rândul sfinţilor? „Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit?

Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele bi­serici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele Său şi ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie”, pare a răspunde de peste vremuri cronicarul Gavriil Protul în „Viaţa Sfântului Nifon”.

UCENICUL LUI MACARIE


Preasfinţitul Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, cel care a propus canonizarea domnitorului cărturar şi isihast, a scris câteva rânduri foarte frumoase despre acesta. Cităm: „Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări”, scrie ierar­hul.

Neagoe Basarab a fost mai întâi mare ban la curtea lui Radu Vodă, ocupându-se de relaţiile externe. Tânărul Neagoe deprinsese vorbirea multor limbi străine în şcoala de la Mănăstirea Bistriţa de Vâlcea, unde l-a avut drept dascăl pe marele cărturar Macarie monahul. Când Nifon, Patriarhul Constantinopolului, a fost alungat de la curte de Radu Vodă, Neagoe l-a luat sub ocrotire, devenindu-i şi ucenic şi învăţăcel. „Iar fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale”, scrie Gavriil Protul în cronica sa.

DARNICUL DOMN


Neagoe a rămas în istorie ca unul dintre cei mai darnici şi mai mari ctitori de biserici. Dragostea sa faţă de aşezămintele sfinte se vede în ctitoriile rămase până azi: neasemănata Mănăstire a Argeşului, cu turlele răsucite spre cer, isprăvirea de zidit a Mănăstirii Dealu, daniile bogate către Mănăstirile Cutlumuş, Zografu, Xenofon, Rusicon, Vatoped, Iviron, Hilandar şi Marea Lavră din Muntele Athos.

Mila lui s-a mai îndreptat spre Meteore, aşezămintele din Muntele Sinai, Ierusalim şi Ascalon. N-a uitat nici de cele de acasă: Tismana, pe care a îm­bră­cat-o în plumb, a renovat Cotmeana, Vişina, Cozia, Dobruşa, Nucet, Ostrov, Snagov. Prietenia cu călugărul tipograf Macarie de la Bistriţa a făcut ca Neagoe să participe la tipărirea primelor cărţi de la noi: Liturghierul în 1508, Octoihul în 1510 şi Tetraevanghelul în 1512.

Au fost primele cărţi de cult tipărite pe pământ româ­nesc. Evlavia tânărului Neagoe trebuie să fi crescut şi mai mult după aceste fapte care îi arată credinţa puternică. Viaţa şi domnia sa se suprapun cu începutul epo­cii isihaste din mănăstirile româneşti. Şi-a pus amprenta şi asupra lui emulaţia care-i cuprinsese pe monahii vremii şi pe care el îi cerceta.

„Umblând prin lumea din Răsărit şi Apus, cercetând bibliotecile de pe acolo, adunând ca albina mierea din floarea ştiinţelor, având bucuria de la Domnul Dumnezeu de a întâlni pe Ma­carie, tipograful, cu care a lucrat la tipărirea sfintelor cărţi şi apoi mitropolit, pe timpul domniei sale; pe patriarhul Nifon, pe care l-a ocrotit şi de la care a învăţat; pe Maxim Brancovici, învăţatul mitropolit sârb, unchiul soţiei sale, Miliţa, grăitu-s-a de Duhul Sfânt, să scrie «învăţăturile» după care să trăiască Ţara Românească şi să domnească urmaşul în domnie, fiul său, Teodosie”, scria Episcopul Calinic.

Multe dintre sfaturile primite de la patriarhul ajuns sfânt avea să le transpună Neagoe în „învăţăturile către fiul său Teodosie”. Scriere care cuprinde preţioase îndemnuri duhovniceşti, dar şi de cârmuire şi administrare a ţării, testamentul lui Neagoe Basarab a fost considerat de marii învăţaţi din toate veacurile de după el o capodoperă, precum şi primul tratat de teologie românească. Episcopul Arge­şului şi Muscelului, PS Calinic Argatu, consideră că „învăţăturile lui Neagoe..” ar trebui să stea alături de Biblie şi de Cartea de rugăciuni la căpătâiul nostru.

Iachint de Vicina

Sfântul Ierarh de Vicina a fost primul păstor al Bisericii din Dobrogea şi Ţara Românească, reunită sub conducerea unui singur voievod. Fostul Mitropolit al Vicinei, din 1359, a venit la Curtea de Argeş, la cererea lui Alexandru I Basarab, întemeietorul Ţării Româneşti, fiind şi sfetnicul apropiat al marelui domn.

Ca păstor şi părinte sufletesc al românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, Mitropolitul Iachint a hirotonit preoţi în toate satele, a zidit biserici în cetăţi şi sate, a întemeiat noi mănăstiri şi schituri, a întărit legătura cu Patriarhia de la Constantinopol.

Ajutat de Vladislav I (1364-1377), a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc, al cărui început se urcă până în secolul al IV-lea, prin centrul monahal pustnicesc din Munţii Buzăului. Iachint este cel care l-a adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos.

Dionisie cel Mic


Dionisie cel Mic sau Exiguu s-a născut în jurul anului 470. El însuşi spune unde s-a născut: „Scythia îngrozitoare prin frig şi prin barbari, dar care totdeauna a ridicat oameni plini de căldură şi minunaţi prin blândeţea ţinutei lor”. Se crede că şi-a primit educaţia ortodoxă într-o mănăs­tire din Scytia Minor (Dobrogea de azi), după mărturisirea sa din prefaţa pe care a scris-o unei cărţi duhovniceşti.

În jurul anului 500, Dionisie se afla la Roma, unde a dus o viaţă duhovnicească deose­bită şi unde a şi murit destul de devreme. „Teolog, interpret şi critic, monahul Dionisie este cel care a calculat şi fixat cronologia erei creştine, care cu mici modificări este valabilă până astăzi”, se spune în „Viaţa Sfântului Dionise”.

Sfântul Ioan Cassian, Dionisie cel Mic şi „călugării sciţi” – reprezentanţi ai mo­nahismului dobrogean – atestă existenţa monahismului pe aceste meleaguri româneşti, se mai spune în „Viaţa” sa.

Resfinţire

Mâine va fi resfinţită Catedrala Patriarhală, slujbă care se impune în urma lucrărilor ample de consolidare, restaurare a picturii murale, de aplicare a frescelor exterioare pe faţadă. Au fost placate cu piatră treptele, contratreptele şi platoul de la intrarea în biserică. În altar s-a făcut pardoseală cu marmură.

Au mai fost restaurate elementele decorative din piatră: brâul median, bulbii de piatră, capitelurile stâlpilor pridvorului, ancadramentul uşii de intrare, stâlpii din pronaos cu coloane şi capiteluri. S-a reabilitat clopotniţa, de unde se vor auzi pentru prima dată noile clopote aduse de la Innsbruck.

S-au mai restaurat catapeteasma şi mobilierul ornamental din lemn, au fost recondiţionate candelele şi candelabrul mare din argint, vitraliile, au fost montate ferestre noi şi aparate de aer condiţionat, s-au refăcut instalaţiile termice, electrice, de sonorizare.

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Ultimul parastas pentru cei trei Sfinţi români care se vor canoniza mâine, 26 octombrie 2008

Astăzi, 25 octombrie 2008, începând cu ora 11:30, pe espalanda Catedralei patriarhale din Bucureşti s-a săvârşit ultimul parastas pentru Mitropolitul Iachint de Vicina, Cuviosul Dionisie Exiguul şi domnitorul Neagoe Basarab. Slujba de pomenire a fost oficiată de Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, împreună cu slujitorii Catedralei patriarhale din Bucureşti.

Mâine, 26 octombrie 2008, la finalul Sfintei Liturghii săvârşite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa şi Kampania, Preasfinţitul Părinte Episcop Ghattas Hazim, delegatul Patriarhiei Antiohiei, de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi de un sobor de preoţi şi diaconi, va avea loc proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iachint de Vicina – primul Mitropolit al Ţării Româneşti, a Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) – părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc, şi a Sfântului Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti.

În şedinţa de lucru din 8-9 iulie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire 1 septembrie, a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşti, cu ziua de prăznuire la 28 octombrie şi a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, prăznuit la 26 septembrie.

Trăitor în a doua jumătate a secolului al V-lea şi prima parte a secolului al VI-lea, Dionisie cel Smerit sau Exiguul a fost un cunoscut traducător de scrieri patristice din Dacia Pontică. Opera sa constă în primul rând dintr-un număr de traduceri patristice în limba latină, cuprinse într-o Antologie de texte.

Iachint de Vicina a fost primul mitropolit al Ţării Româneşti, la 1359. În timpul păstoririi sale, au fost întemeiate noi aşezări mănăstireşti şi au fost intensificate legăturile cu Patriarhia de Constantinopol.

Domn al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521, Neagoe Basarab ocupă un loc însemnat în galeria personalitatilor istorice ale poporului român. Este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii româneşti, ‘Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie’.

Cf. sursa.

Psa. Gianina

Cunoaşterea existenţială a lui Dumnezeu

pr-staniloae-2.jpg

Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae

Teologia Dogmatică Ortodoxă,

vol.1, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. IBMBOR, 1996.

I. Trei moduri ale cunoaşterii lui Dumnezeu şi atributele Lui

B. Cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii

[viddler id=a589e843&w=437&h=370]

p. 99-103.

Pr. Dorin

Inerţia progresului ca filosofie de viaţă supremă

Şi mâţa face progrese în cunoaşterea de sine, ca şi lumea care se reflectă în estetica oglinzilor sparte (adică plurale) postmoderne

Lumea noastră se bucură uimitor de mult să meargă înainte. Unde anume înainte, nu ştie nici ea prea bine şi nici nu contează, numai înainte să fie. Exuberanţa progresului îi face pe mulţi să se manifeste, îi mobilizează fără a simţi nevoia altor raţiuni interioare, mai profunde.

Viaţa în Dumnezeu îţi oferă orizonturi eshatologice, tensiunea aşteptării trecerii dincolo (a petrecerii, cum spun cărţile vechi) nu te mai lasă să-ţi doreşti orizonturi fictive în această viaţă, să vrei să tragi draperiile unor paradisuri exotice, pământeşti care să-ţi potolească setea de inovaţie şi de progres.

Mulţi se simt însă bine cu rutina vieţii la nivel terestru, cu o situaţie căldicică. Le place adaptarea, li se pare confortabilă, adaptarea la gândul că lucrurile vor merge tot aşa mai departe, că intuiesc viitorul, ca pe un prezent puţin amendabil. Obişnuinţa, rutina, e mai confortabilă decât a destructura mental mecanismele vieţii şi a-i judeca resorturile, a gândi ce e bine şi ce e rău, a lupta cu nedreptatea sau cu rugina repetiţiei care macină tinereţea şi agilitatea spiritului.

Accidentele sau neprevăzutul care ni se întâmplă uneori în viaţă sunt lăsate de Dumnezeu pentru ca să strice atmosfera obişnuinţei din jurul nostru, ca să schimbe culorile în care privim viaţa, să desfiinţeze rutina prin care ne percepem existenţa. Pe unii îi schimbă radical, dar pe alţii îi lasă la fel – doar că mai crispaţi, mai întunecaţi – pentru că nu sunt dispuşi să schimbe ceva în ambianţa vieţii lor, nu au elasticitatea duhovnicească de a dori să părăsească vreodată mediul lor cotidian de existenţă.

Nu au spirit creator. A fi creator înseamnă a dori şi a iubi schimbările radicale în înţelegerea existenţei, care îţi dau voie să cunoşti adâncimea vieţii pe toate laturile, vieţile ascunse în viaţă.

Cu cât mai mult trupul îmbătrâneşte, cu atât spiritul ar trebui să întinerească, să se umple de vitalitate, în condiţiile unei vieţi de continuă cunoaştere. Experienţa şi înţelepţirea minţii contorsionează trupul (căci „scrisul de cărţi este fără sfârşit, iar învăţătura multă este oboseală pentru trup” – Eccl. 12, 12) , dar sunt o gimnastică pentru duhul pe care îl fac viu.

Însă, dacă ne obişnuim ca lumea să fie numai ceea ce vedem, fără a avea niciun orizont al veşniciei, atunci şi viaţa noastră devine la fel de plată ca şi rutina unui peisaj cotidian. Rutina nu este un dat, ci este o concepţie de viaţă asumată, una din care perspectiva sensului în veşnicie al faptelor noastre este anulată.

Dorinţa unei diversităţi în viaţă, despre care ne vorbesc vedetele sau oamenii care vor să-şi camufleze lipsa unor fundamente morale, e superfluă, determinată fiind de un plictis neserios. Te plictiseşti de locul de muncă, de viaţă, de nevastă sau de soţ, copiii de părinţi sau părinţii de copii, te plictiseşti de casa în care stai, de oraşul şi de ţara ta şi vrei să te muţi în altă parte, pentru că arealul tău nu te mai satisface.

Dar nu arealul este de vină, nu el a devenit insuportabil (fără un motiv cu adevărat grav), ci tu, cel în care nimic nu se înnoieşte duhovniceşte, tânjeşti şi eşti bolnav după inovaţie, pentru că te sufoci cu aerul stătut pe care îl emani şi vrei ca altceva /altcineva să te facă să te simţi altfel, ca să ai impresia înnoirii de sine.

Şi logica aceasta, noua filosofie a reclamelor, devine din ce în ce mai mult o filosofie de viaţă generală, imprimată şi exprimată în mentalităţi colective. E o logică ce are multe de-a face chiar şi cu mersul pe stradă al cetăţenilor, care se află permanent într-o competiţie imaginară şi semi-conştientă, întrecându-se la alergat pe străzi şi dat peste alţii.

Morbul banalităţii conjuncturale invadează viaţa omului când el însuşi nu are nicio valoare mai mare decât capul său, o valoare preţuibilă mai presus decât existenţa biologică, nu mai dă niciun ban pe umanitatea sa – sau pe divino-umanitatea sa, aşa cum zice Sf. Iustin Popovici – , mişcându-se la voia hazardului.

Dorinţa de progres cu orice preţ, nedublată de o viziune interioară, e pe de-o parte, un semn al vitalităţii, iar pe de altă parte, e o mişcare inertă, o simulare a vieţii, care se schimbă şi evoluează doar pe plan material sau pe planul superficialităţii. Lucrurile intră în rutina progresului, în logica rutinată (şi la fel de rutinantă) a mergerii înainte din inerţie.

Psa. Drd. Gianina Picioruş

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno