Zi: 28 octombrie 2008

Viaţa cu Dumnezeu se deosebeşte foarte mult de viaţa fără Dumnezeu. Trebuie să le trăieşti pe amândouă ca să simţi diferenţa, ca să faci o deosebire conştientă a adâncimii discrepanţei între cele două secvenţe existenţiale.

Când trăieşti fără să-L cunoşti pe Dumnezeu şi fără să te raportezi la El, crezi că toate lucrurile se întâmplă fără nicio logică. Dacă pierzi trenul, dacă intri la facultate, dacă te îmbolnăveşti sau îţi moare cineva drag, dacă te îndrăgosteşti, toate se petrec cu un motiv de ordin fizic sau biologic, care contează sau n-are absolut nicio importanţă.

Până m-am convertit n-am văzut absolut niciun sens în evenimentele zilnice. Ele se petreceau, fericite sau nefericite, le trăiam şi atât.

Dacă astăzi privim lucrurile în lumina providenţei dumnezeieşti, nu aşa a fost dintotdeauna. Şi dacă nu aşa a fost de când ne ştim, putem să facem diferenţa între cum era când nu vedeam nicio ghidare dumnezeiască în viaţa noastră, când nu recunoşteam nicio intervenţie mai presus de fenomenal, şi ce înseamnă acum să nu mai putem să ne închipuim nici măcar o clipă viaţa fără conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, în ciuda păcatelor noastre.

Omul care trăieşte în afara lui Dumnezeu, care Îl ignoră, nu are nicio busolă şi nicio ţintă spre nicăieri, ci doar aşteaptă ca lucruri bune să se petreacă şi cu el şi să se ivească oportunităţi de care să profite. Cel ce se lasă în mâna lui Dumnezeu nu mai aşteaptă nimic, pentru că a învăţat de unde îi vin toate, fie că el vrea sau nu vrea, fie că aşteaptă sau nu aşteaptă.

Aşteptarea lui este ca Dumnezeu, pe care Îl cunoaşte din experienţa darurilor primite de la El, despre Care ştie că întotdeauna îl copleşeşte şi îl va copleşi cu dăruirea, să îl miluiască în fiecare zi şi să nu îl treacă cu vederea, în ciuda neputinţelor şi a patimilor sale.

Viaţa cu Dumnezeu se învaţă, se experiază. Aşa, ca viaţa de familie. Dumnezeu care a intrat în viaţa ta nu mai iese şi prezenţa Lui, mai ales dacă te spovedeşti şi te împărtăşeşti cât de des poţi, este inconfundabilă şi incomparabilă cu cea dinainte. Familiaritatea aceasta cu Domnul vieţii noastre vine de la sine, fiindcă El este Cel care vine şi locuieşte lângă noi, cu noi şi în noi.

Cei care cred în Dumnezeu, chiar dacă mai au multe slăbiciuni şi păcate, dar totuşi cred sincer şi se mai luptă să nu fie copleşiţi de răutate, au o lumină înaintea ochilor, ca o stea polară, care îi face să aibă sentimentul că, deşi nu ştiu unde merg, totuşi, nu merg orbecăind, nu sunt la voia norocului sau a hazardului.

Dacă ei nu ştiu unde îi va duce calea vieţii, în schimb, Dumnezeu care îi conduce ştie, şi ei ştiu că El are grijă mai mult decât dacă statul le-ar acorda o pensie pe viaţă. Pentru că pensia poate să fie pe viaţă, dar viaţa s-ar putea să nu mai fie mâine…

Şi pentru că părintele Dorin şi soţul nostru, care ne-a îndemnat şi ne-a învăţat a trăi această viaţă cu Dumnezeu sărbătoreşte peste două zile 31 de ani de la minunea intrării sale în viaţă (poate are să vă povestească într-o zi de ce o numim aşa), îi urăm ani mulţi împletiţi cu fericirea harului!

Psa. Gianina