Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

„Două minuni banale”, vol. 11 de poezie

Acest volum conţine doar…două poeme, fundamentale pentru poetul Dorin Streinu, aşa cum spune fotografia-însemnare de deasupra. În josul imaginii se vede cel mai frumos vers al sfârşitului de mileniu…aşa cum este el în foaia manuscriptică.

***

Pastel

Gândul tău
e un sărut de femeie frumoasă
.

Prinde în braţe
bărbatul
şi îl adoarme.

Gândul tău
e o coastă de animal carnivor.

Răpeşte prada
şi o duce în vale.

Gândul tău
e un picior de broască verde.

Sare în apă
şi se pierde.

Gândul tău e
o rană.

***

Glossă

Un dar, viaţa este-n tine,
Pasărea nu întreba;
Răul se ascunde-n bine
Ne-nţeleşi sunt el şi ea;
Bea, când inima te doare,
Din ce-i mult, tu fă puţin;
Nu răspunde la-ntrebare,
Ochiul vede doar senin.

Întâmplarea nu-i de vină,
Ce se-ntâmplă a fost vrut,
Chiar de e puţin lumină
Gându-n taină te-a durut.
Vinovat nu-i cel ce tace,
Înţelept e ce-i în mine;
Rupt de amăgirea veche,
Un dar viaţa este-n tine.

Cer albastru şi cu stele…
Dorul meu e-atât de sus,
Dimineţile sunt grele
Căci alt zbor este propus.
În durere-mi iau durerea
Şi mă pun în vers cu ea,
Cum e ca să zbori prin ceruri
Pasărea nu întreba.

Înveşmânt gândul cu-albastru,
Binele să-l vreau doresc,
Mă las pâine de mâncare
Şi vin roşu, bărbătesc.
Dar primesc în spate vorbe,
Ce-mi rănesc adânc în mine,
Frunza verde şi speranţa;
Răul se ascunde-n bine.

Vina mea e viaţa însăşi
Ce-mi inundă în privire,
Eu nu cred că sunt fantome
Visele ce trec prin mine.
Un bărbat e chiar puterea,
O femeie-i viaţa mea,
Ea-mi renaşte amăgirea;
Ne-nţeleşi sunt el şi ea.

Cade-n pietrele de sânge
Vulgul tandru şi ţepos
Şi crezând că îmi e bine
El mă muşcă de-al meu os.
Mă-nfior de-a lui mândrie…
Dar mă-nalţ cu înc-o zare
Şi îmi spun atuncea mie:
Bea, când inima te doare!

Peste tot găsesc indicii
Să privesc, adânc de tot,
Rumegând în gând la vicii
Ce în inimă nu-not.
Iau cuvântul cel mai simplu
Şi alung din el venin
şi îmi zic, lung, la ureche:
Din ce-i mult, tu fă puţin!

Toţi îmi cer ochiul de-a-ntregul,
Fără ceaţă, de e bun;
Nu le plac în nebunia-mi
Să le râd…ca să le spun…
Un răspuns e mult prea simplu,
Cum e cerul la oricare
Şi îmi spun în mare taină:
Nu răspunde la-ntrebare!

De-i furtună…ceru-i negru,
Căci apoi totu-i senin;
Inima se naşte-n grabă,
Ţipătu-i e caudin.
De priveşte blând surâsul,
N-are-n el niciun suspin;
Când e sufletu’ în pace
Ochiul vede doar senin.

Ochiul vede doar senin,
Nu răspunde la-ntrebare;
Din ce-i mult, tu fă puţin…
Bea, când inima te doare!
Ne-nţeleşi sunt el şi ea,
Răul se ascunde-n bine;
Pasărea nu întreba,
Un dar, viaţa este-n tine
.

Did you like this? Share it:

Previous

Întreaga existenţă e de la Dumnezeu

Next

Care ţi-e… „viitorul catodic”, Teo?

1 Comment

  1. Ilink

    Pur si simplu aceasta poezie mi-a uns sufletul si inima.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén