23. 03. 1996. Continuare, de la p. 358, la Fiziologia poeziei a lui Nichita Stănescu.

=

Dorin Streinu [DS] : „Poezia nu este [numai] un purtător de cuvânt, ci [şi] un rug sacru pe care ard sentimente”. Poezia nu e numai grafie, am vrut să spun aici, ci şi ceea ce nu se vede: adâncul clocotului tău interior, magmă cuvântătoare.  Poezia e o trăire profundă a existenţei, pe care o exprimi în forme literare.

Nichita Stănescu [ NS] : lumina nu este bucurie, numele luminii este bucurie./ Înţelegerea luminii e bucurie, dorea să spună Nichita.

Idem: „Esenţa poeziei este sentimentul ca act de conştiinţă”. Adică esenţa poeziei e sentimentul conştientizat, sentimentul unit cu mintea, sentimentul înţeles şi transpus în cuvinte.

***

DS: Mărturisire. Adevărul înţelegerii rostului de a fi poet

Orice scriitor începe prin a-şi spune propria sa viaţă prin cuvinte. Dacă el este cinstit cu sine însuşi, neapărat este cinstit cu toţi ceilalţi. La un moment dat, prin maturizarea sa, un scriitor autentic, într-un fel sau altul, îşi va da seama că scopul scrisului nu este perfecţionarea cuvântului, ci mesajul pe care îl poartă cuvântul. Asta este secunda în care scriitorul devine scriitor. Biografia ta personală trebuie să devină impersonală şi cât mai larg coincidentă cu biografia cititorilor.

*

DS: Cei mai în viaţă sunt poeţii.

*

Goethe : „Opreşte-te, clipă, o, tu atât de frumoasă!”

*

NS: fiecare poet vorbeşte în felul său despre viitor

*

DS: După părerea mea, nu există nimic trivial în confesiune. Eu sunt pentru orice fel de deconspirare.

*

NS: Despre poezie am o părere foarte bună. / Poezia poetului stârneşte poezia intimă a fiecăruia./ Un poet e cu atât mai măreţ, cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi./ Un scriitor este un cititor care îi citeşte pe cititori./

*

Idem: Eu arăt întocmai ca o mirare a mea. / Poezia nu este superioară omului şi-n asta aflu majestatea ta. / Toţi suntem implicaţi în artă, pentru că arta e dimensiune fundamentală a spiritului uman. /

*

Idem: Poezia trebuie să educe. /Educaţia trebuie să fie şi răsfrângerea pozitivă a individului asupra lui însuşi./

*

Pentru Nichita educaţia şi autoeducaţia, critica şi autocritica erau atributele principale ale cititorului avizat de poezie. Adică acesta este idealul uman în materie de receptare poetică.

*

NS: Obsesiile (de conştiinţă) sunt firul conducător al unui destin poetic. / Realizarea e o formă a comunicării. / Nichita vorbea despre „cuminecarea spiritului”, despre împărtăşirea din amprenta ta spirituală prin creaţia poetică. / Văd în poezie umanitatea, nu numai din punctul de vedere al umanităţii, ci  şi al întregului univers./

*

Idem: Nu eu am dat viaţă şi frumuseţe cuvintelor şi necuvintelor, ci ele mi-au dat mie viaţă şi frumuseţe./ Lucrurile esenţiale ale vieţii se uită ( se referea la naştere şi moarte). Cu alte cuvinte, când trăim, uităm că ne-am născut şi că vom muri, pentru că atunci suntem acţiune, suntem clipa de faţă./

*

Idem: A te naşte este o sugrumare, iar a muri, un strigăt./ M-am gândit uneori că valoarea nu stârneşte întotdeauna dragoste./ Un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însăşi. De aceea sunt oamenii schimbători./ Cel mai copil am fost când am scris ultima mea poezie  şi cel mai bătrân când am scris cel mai slab vers al meu./

*

Idem: Biografia mea personală este făcută din ceea ce gândesc eu, iar nu din ceea ce fac eu./ Memoria este act semnificând şirul unor despărţiri la timp. Nimic din ceea ce continuă nu ţinem minte. [ Acesta e un răspuns la sincopele mele de memorie de după reconvertire.] / Ceea ce ne tulbură nu putem uita./ Homo universalis este copilul./

*

Idem: A vorbi înseamnă a face obiecte. / Am ciudăţenia de a învăţa ceea ce sunt învăţat. Fiind gânditor, m-am trezit nu vorbind, ci gândind în versuri./ Fiecare poezie trebuie scrisă ca şi cum ar fi prima pe care o scrii. [ DS: Întotdeauna am trăit fiecare poezie scrisă ca o dragoste la prima vedere sau ca o durere pentru prima dată pusă în cuvinte.]/

*

Rodin: „talentul înseamnă a-ţi face plăcere munca pe care o faci”.

*

Nichita Stănescu, vorbind despre modul cum scria: În genere scriu noaptea, seara sau chiar după miezul nopţii, descărcând o electricitate adunată de peste zi sau de peste săptămână sau de peste lună. Aşa se face că sunt zile în care nu scriu nimic şi sunt nopţi în care scriu indecent de mult.

*

Dorin Streinu: Eu încerc să scriu în toate zilele câte ceva şi reuşesc să scriu atât de multe, până la o epuizare soră cu somnul. Eu urmăresc poezia şi o scriu dintr-o respiraţie. Nu am probleme cu faptul unde o scriu sau …dacă o recit pur şi simplu. Pe mine mă interesează să fiu mereu în starea de a transpune poezia în cuvinte. Şi de aceea nu sunt zile în care să nu scriu sau să nu pot să vorbesc poetic minute în şir. Minute de epuizare, în care mă epuizez enorm de mult şi în care îi epuizez şi pe cei de lângă mine. A asculta sau a crea poezie minute în şir, chiar ore…e o epuizare înaltă, copleşitoare.

*

NS : Poezia nu este altceva decât sufletul omului simplu, exprimat de un om care a devenit complicat, ca să poată să spună simplităţii că e simplă şi profundă. / DS: Problema e că nu poţi să fii necomplicat şi să vorbeşti simplu. Copilul, tânărul cu puţină şcoală sau ţăranul nu pot să vorbească simplu, cu cuvintele simplităţii, pentru că nu pot să intuiască cum trebuie să vorbeşti despre simplitate. Numai după ce gradul tău de înţelegere intelectuală şi duhovnicească este uluitor de mare poţi să formulezi ceea ce toţi respiră, pentru că poţi să cuprinzi în cuvinte de-necuprinsurile-realităţii. /

*

NS: Cuvintele sunt revederi dureroase ale sentimentelor. / Cuvintele sunt trupurile moarte ale celor care n-au murit. Adică ale tuturor înaintaşilor noştri./

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: