vice-versa

Cuvintele spuse la enervare nu se nasc numai din cap, ci dintr-un lăuntru căruia nu-i prea ştim,  mai deloc, adâncurile. Spunem lucruri prea puţin gândite la nervi…dar care ne caracterizează în timp ce-i caracterizăm pe alţii. Spunem lucruri negândite acum…dar gândite ieri, alaltăieri, gânduri răsgândite, sedimentate în fiinţa noastră.

Sintagma din titlu indică o presupusă boală psihică şi arată cu degetul spre felul cum arată o persoană. Numai că piţigoiul e mic de statură şi nu are gâtul lung. Când un domn s-a gândit la alt domn şi l-a făcut piţigoi…

pitigoi

…nu credem că s-a gândit la lăţimea corpului său – pentru că nu e gras –  ci la lungimea gâtului.  Putea să-l denumească bâtlan

batlan

dacă dorea o caracterizare păsărească, din care să rezulte gâtul lung, dar cuvântul în cauză nu are rezonanţă peiorativă sau e greu de pronunţat.

Însă „Ceata lui piţigoi…trece mândră prin zăvoi”…poate lăsa amprente în timp. Jocul grădiniţei noastre se poate reactiva tocmai când ţi-e lumea mai dragă şi tu mai…impozant.

Dar…ideea că cineva e psihopat…şi, în acelaşi timp, mai e şi urât, cu gâtul lung, ca spre exemplu un bâtlan, că acesta are gâtul lung…spune ceva nu despre starea de sănătate sau despre fizionomia celui pe care îl schimonoseşti lingvistic ci despre modul cum te raportezi tu, interior, la el.

Caracterizările negative ale altora, atunci când provin din invidie sau din complexare în faţa altora…iau alura grotescului, a indezirabilului sau a diformului. Aici, şi psihopat, şi piţigoi sunt înţelese, în primă instanţă, în categoria diformului, a diformului, deopotrivă, aflat la nivel mintal cât şi fizic.

Însă, cum o caracterizare de acest tip nu urmăreşte enunţarea unui adevăr…ci torpilarea oricărui adevăr despre o persoană, sintagma nefericită din titlul nostru nu înseamnă altceva decât eliminarea din sfera gânditorilor, a cuiva care…pare nebun şi pare şi urât.

De ce nebun şi de ce urât ? Pentru că omul secular, de lume, omul cu CV impecabil sau omul cu aparenţa onestităţii are două frici mari şi late: în primul rând să nu pară excentric, adică să nu fie prea gânditor, prea deştept, cu gusturi prea fine şi, în al doilea rând, să nu fie urât, înţelegând prin asta că bărbatul frumos e şi viril, arată bine şi are şi bani.

De unde această tipologie idealistă în mintea unui bărbat despre cum trebuie să arate un bărbat, pentru ca să fie bărbat?  Dintr-o copilărie cu basme, adică cu multă idealitate. Iar idealitatea noastră necritică, nerealistă, dusă la vârste mature, naşte reacţii copilăreşti, cu afirmaţii pe măsură.

Ce este însă acela un psihopat? Psihopatul e un om care are tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter, adică, după rădăcina lui grecească: un om bolnav la suflet. Cine nu e însă bolnav la suflet? Cine nu are păcate, patimi, nebunii? Potrivit Scripturii şi Tradiţiei ortodoxe nu există om curent fără păcat. Însă termenul nostru indică mai degrabă, în psihiatria actuală, că avem de-a face cu un om căruia i s-a deteriorat, din punct de vedere fizic, creierul, într-o anume măsură.

Psihiatrii ortodocşi însă vorbesc şi de latura pătimaşă a omului în conexiune directă cu deterioarea fizică a creierului. Psihopatologia vizează, pentru noi, atât creierul cât şi sufletul uman.

Dar aici nu avem de-a face cu un psihopat, ci cu un om care nu este explicabil pentru mintea celui care l-a caracterizat astfel. Bieţii tirani, care asistau la martiriul Sfinţilor Bisericii, caracterizau psihologia abisală a Sfinţilor drept o stare de nebunie, pentru că nu înţelegeau cum se lasă omorâţi pentru ceva…care nu se vede. Un om genial pare un om nebun sau excentric pentru un prost bădăran pentru că nu este explicabil pentu el. Însă îl caracterizează astfel nu doar pentru că este inexplicabil…ci şi pentru că este invidios pe ceea ce nu înţelege şi care îl timorează, îl ruşinează, îl anulează chiar.

Dacă psihopat atacă ceea ce nu are cel care beşteleşte…adică exces de minte, piţigoi atacă frumuseţea pe care nu o are cel beştelit. Psihopat e un minus, piţigoi e un plus. Psihopat indică frustrarea beştelitorului, pe când piţigoi indică valenţa pozitivă, mândria personală a sa vizavi de celălalt.

Adică, în concluzie: Patapievici e psihopat pentru că are exces de minte…iar Patriciu e piţigoi, pentru că are exces de frumuseţe în comparaţie cu Patapievici. Aşa a rezultat, silogistic, scoţând psihologia abisală la lumină.

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: