Iată că şi azi ne-a învrednicit Dumnezeu să participăm la Sfânta Liturghie, despre care spune Sfântul Ioan de Kronstadt că este „cerul pe pământ”.
Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni!
Din explicarea Evangheliei rânduită acestei duminici, răzbate din nou apelul la smerenie şi nădejde aşa cum a făcut-o şi femeia bolnavă ce s-a atins de Mântuitorul, cu aceeaşi puternică credinţă de care a dat dovadă şi mai marele sinagocii.
De câte ori ascultăm cuvântul de învăţătură observăm că Mântuitorul vorbeşte prin minunile sale tuturor, nu doar celor prezenţi fizic atunci şi acolo, ci şi nouă celor de azi.
Învăţăm că avem nevoie de o credinţă puternică (nu ajunge să atingem veşmântul ci să credem cu adevărat în lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu).
Învăţăm că rugăciunea smerită este bineplăcută la Dumnezeu (nu contează că eşti o simplă femeie sau „mai marele sinagogii”, aşa cum alteori ne arăta aceeaşi nevoie de smerenie prin exemplul negativ al rugăciunii: „îţi mulţumesc Doamne, că nu sunt ca el!”).
Învăţăm că trebuie să ne rugăm şi pentru semeni (aici rabinul s-a rugat pentru fiica sa, dar avem şi exemplul celui care s-a rugat pentru sluga sa, care chiar dacă deţinea o autoritate lumească nu s-a sfiit să se smerească în faţa celui căruia îi recunoaşte Autoritatea Deplină) cu aceeaşi credinţă, dragoste şi nădejde.
Învăţăm că nu trebuie să cădem în deznădejde oricât de nepregătiţi suntem prinşi, ci să conţinuăm rugăciunea noastră şi pentru cei morţi („nu te teme, crede numai…”).
Acel râs nebun este râsul nostru, este râsul omului sceptic şi tocmai ca să fim încredinţaţi a poruncit să i se dea să mănânce, căci numai cel viu se hrăneşte cu mâncare.
A făcut această minune poruncind să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, aşa cum aţi subliniat domnia voastră, pentru a îl proteja pe rabin, dar pe de altă parte, ştia / cunoştea bine firea copilărească a omulu i(când spui unui copil că nu-i voie, el tocmai atunci e tentat să o facă).
Învăţăm că e timp şi pentru a vorbi şi pentru a tăcea, că e nevoie şi de cuvânt şi de ascultare.
Vă mulţumim pentru cuvântul de învăţătură din această duminică!
Iată că şi azi ne-a învrednicit Dumnezeu să participăm la Sfânta Liturghie, despre care spune Sfântul Ioan de Kronstadt că este „cerul pe pământ”.
Dumnezeu să primească sfintele rugăciuni!
Din explicarea Evangheliei rânduită acestei duminici, răzbate din nou apelul la smerenie şi nădejde aşa cum a făcut-o şi femeia bolnavă ce s-a atins de Mântuitorul, cu aceeaşi puternică credinţă de care a dat dovadă şi mai marele sinagocii.
De câte ori ascultăm cuvântul de învăţătură observăm că Mântuitorul vorbeşte prin minunile sale tuturor, nu doar celor prezenţi fizic atunci şi acolo, ci şi nouă celor de azi.
Învăţăm că avem nevoie de o credinţă puternică (nu ajunge să atingem veşmântul ci să credem cu adevărat în lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu).
Învăţăm că rugăciunea smerită este bineplăcută la Dumnezeu (nu contează că eşti o simplă femeie sau „mai marele sinagogii”, aşa cum alteori ne arăta aceeaşi nevoie de smerenie prin exemplul negativ al rugăciunii: „îţi mulţumesc Doamne, că nu sunt ca el!”).
Învăţăm că trebuie să ne rugăm şi pentru semeni (aici rabinul s-a rugat pentru fiica sa, dar avem şi exemplul celui care s-a rugat pentru sluga sa, care chiar dacă deţinea o autoritate lumească nu s-a sfiit să se smerească în faţa celui căruia îi recunoaşte Autoritatea Deplină) cu aceeaşi credinţă, dragoste şi nădejde.
Învăţăm că nu trebuie să cădem în deznădejde oricât de nepregătiţi suntem prinşi, ci să conţinuăm rugăciunea noastră şi pentru cei morţi („nu te teme, crede numai…”).
Acel râs nebun este râsul nostru, este râsul omului sceptic şi tocmai ca să fim încredinţaţi a poruncit să i se dea să mănânce, căci numai cel viu se hrăneşte cu mâncare.
A făcut această minune poruncind să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, aşa cum aţi subliniat domnia voastră, pentru a îl proteja pe rabin, dar pe de altă parte, ştia / cunoştea bine firea copilărească a omulu i(când spui unui copil că nu-i voie, el tocmai atunci e tentat să o facă).
Învăţăm că e timp şi pentru a vorbi şi pentru a tăcea, că e nevoie şi de cuvânt şi de ascultare.
Vă mulţumim pentru cuvântul de învăţătură din această duminică!
Și eu vă mulțumesc frumos, doamnă Maria și mă bucur că vorbiți despre lucrurile pe care le înțelegeți și le simțiți.