mai-e-ceva-intotdeauna

Nichita Stănescu şi Dorin Streinu

22. 03. 1996

***

NS: Revelaţia este acel salt instantaneu şi lucid care pune în echilibru adevărul interior cu cel obiectiv. Ea nu are timp, nu are spaţiu, ea e simultană cu începutul şi sfârşitul timpului şi simultană cu orice punct din univers. [ Nichita avea în vedere aici inspiraţia poetică şi nu revelaţia dumnezeiască. Însă, a prins în definiţia lui ceva foarte important şi adevărat, faptul că revelaţia trece dincolo de spaţiu şi timp, pentru că e adevărul veşnic al lui Dumnezeu. ]

*

Idem: Bărbatul este o femeie ratată. [ E greu să înţeleg ce a vrut să spună…dar pare depreciativ la adresa bărbatului]. / Prefer puterea morală. [ Şi eu] / Eroul schimbă legile./ A fi liber faţă de moarte înseamnă a fi dezlegat faţă de naştere./

*

Idem: Fii mai puţin exigent, astfel o să îţi pierzi tangenţa la real. [ Exigent cu tine însuţi… Exigenţa de sine prea multă te scoate din mersul firesc al lucrurilor şi de aceea pierzi aderenţa la ele.] / Memorarea este de fapt o renunţare. / Portretul memorat este o iluzie. Măsura iluziei este măsura personalităţii care l-a memorat./

*

DS: Nichita spunea că poetul trebuie să se întrebe despre poezia sa, ca să vadă dacă are sau nu talent, dacă a reuşit sau nu să exprime ceea ce a vrut. Însă, în ceea ce priveşte partea tehnică a poeziei, Nichita punea accentul pe latura tehnică a expresiei, pe numărul de întrebări fundamentale, etice, regăsibile în poezie, pe telosul mesajului său, pe natura mesajului, pe compoziţia spirituală pozitivă, creativă, a poeziei.

*

NS : Oricare carte scrisă nu mai este o culegere de poezii pur şi simplu, ci o construcţie inspirată. Revelaţia începe cu explozia. / Poezia este o dimensiune a conştiinţei. [ Aceasta e o definiţie foarte înaltă a poeziei. Nichita privea cu o anume religiozitate actul poetic, tocmai de aceea vorbea adesea despre adevărul confesiunii, despre sinceritatea poeziei scrise. Dacă poezia este o manifestare de conştiinţă atunci din ea lipseşte prostituarea spiritului, scrisul a ceea ce nu crezi şi nu te reprezintă. Tocmai de aceea cred că această definiţie e una foarte elevată, pentru că conştiinţa nu poate fi minţită.]

*

NS: Poezia prin excelenţă are natură calitativă. [ Da, completamente!]

*

DS: Nichita nu credea în teoria subconştientului.

*

NS: Poezia nu este rodul unei traume fundamentale şi, în genere, neg trauma ca sursă de inspiraţie a poeziei./ Absurdul apare atunci când asociem spaima cu tragicul./ Nu există amintiri ale unui sentiment. Sentimentul are o natură profundă, curată. Odată ars, el nu lasă urme. Îşi este suficient sieşi. Sentimentul trăit total nu te maturizează. Te împlineşte, însă te face şi puternic./

*

Idem: Dimensiunea tragicului maturizează profund. / Sentimentul iubirii faţă de femeie, oricât de trecător ar fi el, împlinit sau platonic numai, dă o vigoare uriaşă dimensiunii tragice./ Sentimentul adumbreşte cunoaşterea./ Cântecul dizolvă memoria./

*

NS: Dintre toate sentimentele de dragoste, dorul este cel mai puternic. [ Da, e un mare adevăr!]/ Este foarte evident că râd şi am umor negru numai din austeritate./ Una din falsele întrebări, o întrebare de tip exterior, o amăgire care mi-a însoţit o mare parte din tinereţea literară, a fost falsa problemă a modernităţii.

*

DS: Probabil cum să scrie în aşa fel încât să nu pară că nu e modern. Cam la fel face Cărtărescu: scrie cu frica de a nu părea că nu e postmodern. Frica de a nu fi încadraţi în curentul vremii noastre e una din fricile care te ţin pe loc la greu. Eu, ca esenţialist, nu trăiesc această frică, pentru că pe mine nu mă interesează stilul/ expresia…ci cum să redau mai bine ceea ce simt şi vreau să scriu. Tocmai de aceea orice manieră poetică aş folosi eu, ştiu că ea nu e decât o pelerină a mesajului meu, iar mesajul e ceea ce pe mine mă interesează, şi nu dacă scriu suprarealist, dadaist sau postmodernist. Folosesc orice stil anterior sau prezent dacă simt că prin el ajung la poezia mea. Nu mă interesează să pierd timpul. Ci scriu sub orice formă dacă trebuie să aduc un mesaj.

*

NS: Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii. [ Da, poezia este şi o lacrimă plânsă, nu numai cu ochii, ci cu întreaga fiinţă. Poezia este o expresie plenară a fiinţei noastre, a modului nostru de a reacţiona faţă de tot ceea ce ne atinge. Ea este un arc interior care se declanşează la tot ce ne vexează, încântă, bucură, alină…]/ Zona estetică am considerat-o întotdeauna ca pe o parte de vârf a zonei etice. Ca partea cea mai împlinită a eticului. [ Sunt de acord că lucrul bun trebuie scris frumos. Dar nu sunt de acord cu faptul că un vers frumos e neapărat şi bun, şi real, şi definitoriu pentru mine. Esteticul e forma pe care o ia binele scris cu graţie, cu frumuseţe. Însă binele nu e numai frumos. Există şi bine dramatic, dureros. Şi, când vine vorba de a vorbi în versuri despre durere, nesimţire, gelozie, ură, infatuare etc., atunci esteticul capătă o frumuseţe cam lugubră, cam rece. ]

*

DS: Niciun poet de geniu nu înţelege ceea ce scrie. Orice autor de geniu nu înţelege ceea ce scrie. Scrisul din el este o explozie a cuvântului din el. Poetul face un stâlp. Avea un stâlp în creier şi şi l-a scos din creier şi l-a înfipt în pământ. Poetul nu împarte dreptate şi nedreptate. El sprijină ca un stâlp însăşi stâlpul. [ Pr. Dorin: Nu doream să spun că un om genial care scrie nu înţelege nimic din ceea ce scrie, ci că îl depăşesc lucrurile pe care le scrie. ]

*

NS: Mi-am pus întrebarea despre finalitatea etică a actului de creaţie în momentul în care poezia mea tipărită a căpătat  amploare şi am simţit contactul direct cu cititorii./ Alunecarea întrebării pe afirmaţie până la identificare este dovada conştiinţei majore în artă./

*

DS: Malraux credea că „literatura se naşte din literatură”. Însă literatura adevărată se naşte din viaţă. / Orice artist adevărat e mai bun sau mai puţin bun decât sine însuşi şi niciodată mai bun sau mai puţin bun decât alt artist adevărat. [ Pr. Dorin: Şi acum cred acest lucru, pentru că scrisul e o luptă cu tine şi nu cu altul, chiar dacă, prin mintea ta, trece şi gândul acesta, că tu te lupţi cu unul sau cu altul. Scrisul e o luptă cu tine, cu puterile, cu bucuriile, cu durerile, cu deznădejdile tale, cu neînţelegerile şi neiubirea ta. ]/

*

Idem: Bucuria de a compune un vers este asemuitoare cu fericirea de a săruta o femeie iubită/ Arta este o culme a moralei./ Frumosul este surâsul purităţii. [ Pr. Dorin: Deşi aceste trei propoziţii sunt semnate cu o cruce şi cu semnătura mea, semn că ar fi ale mele, parcă tind să cred că nu îmi aparţin. Nu mai ţin minte dacă le-am scris eu sau sunt ale lui Nichita.]

*

Poetul Grigore Hagiu, prietenul lui Nichita: „Pe tărâmul mării mergând, deodată am simţit cum o stea răsărind mă împuşcă în ceafă”.

*

Dorin Streinu. Mărturisire: „Este uimitor cum timpul te atrage spre sinele tău, ca să-l găseşti pe el: singurul adevăr care îţi aparţine numai ţie. Văd din ce în ce mai mult cum preconcepţiile mi se năruie şi devin eu însumi. Exprimarea ta o faci când nu mai ţii cont decât de cei vrei tu să ştii şi de nimic altceva. Poezia este o înţelegere a ta despre tine în ultimă instanţă. Ea trebuie făcută prin suspendarea istoriei, a timpului, a spaţiului, a propriului tău trup. Ea trebuie să fie un extaz al inimii. Singurul mod de a spune adevărul este atunci când scrii şi doar atât”.

Aceasta e mărturisirea mea de astăzi, 22-03-1996, în ultima zi din trimestrul al II-lea, anul IV, ca elev seminarist. Turnu Măgurele.

*

DS: Lectura trebuie să fie sentimentul din care se îmbogăţeşte inima. 22-03-1996.

*

Edgar Allan Poe: „Criza numită viaţă fusese învinsă”.

*

Norbert Wiener: „Existenţa este o enclavă în univers”.

*

NS: Sentimentul niciodată nu se apropie… El apare brusc şi electrocutează. / Cred că sentimentul este însuşi sufletul. [ În sensul că sentimentul era exprimarea cea mai proprie a sufletului pentru Nichita.]/ Sentimentul este tot ce poate fi mai antiabstract, mai concret, din conştiinţa omului. Memoria nu urmează întocmai traiectul sentimentului. Ea e mai puţin vie, are tendinţa de abstract sau, în cel mai bun caz, de mit. /

*

Idem: Fiecare poet este o lume.[Da, şi când moare poetul…o întreagă lume e privată de absenţa lumii lui interioare.]

*

DS: Adevărata modestie niciodată nu poate fi confundată cu lipsa de demnitate, după cum adevărata bunătate sufletească, tipică unui spirit deschis, niciodată nu poate fi confundată cu prostia sau cu ignoranţa sau cu uşurătatea individului uşor de dus de nas.

*

Idem: Una dintre personalităţile care l-au fascinat pe Nichita a fost şi Marin Preda. / [ Pr. Dorin: Nu ştiu dacă eu sau Nichita, în ultima pagină a acestor însemnări manuscriptice, am spus şi următoarele: Cel care scrie poezii geniale îşi fură propriul său suflet schimbându-şi-l în cuvinte.] Azi, 22. 03. 1196.

*

NS: Dialogul care stârneşte valoare mi-e cât se poate de clar că are natura calmului. Dialogul care stârneşte nelinişte nu este un dialog, nu are natura valorii, ci numai pe aceea a imixtiunii în valoare, a imposturii.

*

Desanka Maximovici: „Nu mă lăsaţi niciodată singură/ lângă un bărbat care cântă”.

*

DS: Ceea ce era tulburător la Nichita era gestul scenic. Fotografiile sale, dar, mai ales, înregistrările audio şi video cu el au multă teatralitate gravă…care nu e farsorism. Farsorismul e propriu multor predicatori neoprotestanţi, care dau mult din mâini, care epatează, care vorbesc făcând spume la gură, dar, mai ales, care joacă mult, mult teatru de proastă calitate.

Nichita dramatiza poezia, o făcea să aibă întotdeauna aer maiestuos, unic, plenar. La fel face în predică şi părintele Constantin Galeriu [ Pr. Dorin: pe atunci părintele Galeriu trăia n.n.]. Una e să foloseşti doar acte regizorale, teatrale şi alta e să sublimezi prin ele un mesaj. Nichita înfrumuseţa mesajul prin actele sale scenice şi asta îl făcea unic atunci când rostea, la scenă deschisă, poezie.

*

NS. Prietenia nu suportă mediocritatea. [ E un mare adevăr nichitian, general valabil! Prietenia cere numai o manifestare identică cu ceea ce primeşti sau mai mult decât atât. Prieteniei nu îi place călduţul, încetul, molâul exprimării. Fierbinţeala iubirii altuia cere incandescenţa ta. Unde e focul inimii tale?, îţi strigă prietenia.]/ Dorinţa de a trăi este antimetafizică./ A ucide un om este o crimă. A ucide o idee este o Hieroşimă. [ A ucide deopotrivă un om şi o idee este o Hieroşimă, dar, a ucide un om este cu adevărat scufundarea întregii existenţe.] / Punctul de fugă este dragostea prin neasemuire. /

Pr. Dorin

Did you like this? Share it: