Despre nelinişti

max-ernst-silence

Există momente când oboseala nu ne dă pace. Epuizarea mentală, stresul ne fac să ne simţim ca şi cum am trece printr-un vid, printr-un vacuum sufletesc. E încarcerarea noastră în focul ispitei, strângerea în sârma ghimpată a încercării care ne probează răbdarea.

E, în acelaşi timp, focul care ne arde păcatele, greşelile. Urântul şi plictisul pe care le percepem în jurul nostru nu sunt decât stări fulgurante, dar foarte apăsătoare.

Dacă nu ni se întâmplă nenorociri mari, nu ne arde casa, nu ne moare nimeni drag, nu suntem schilodiţi de accidente, cel puţin pronia dumnezeiască îngăduie ca să vină asupra noastră diverse gânduri, stări, griji, nelinişti grele, supărări, depresii, care să ne pună sufletul măcar în stare de asceză, să ne orienteze în alte direcţii decât cele spre care ne poartă patimile noastre. Şi pentru ca să ne mai şteargă din multele greşeli zilnice.

Exerciţiul duhovnicesc îndelungat te învaţă o aritmetică simplă, a felului în care consecinţele măsurate în modul în care se simte sufletul nostru secondează faptele. Şi dacă aceste consecinţe sunt negative, chiar dacă nouă faptele ni s-au părut demne, înseamnă că avem de făcut o analiză mai profundă a interiorului nostru sufletesc.

Urmând această logică, aflăm în mod experimental că scara adâncului nostru are multe trepte, iar coborârea devine şi mai abisală tocmai când ne făceam impresia că ne-am apropiat de fundul gropii.

Greutatea ispitelor şi a gândurilor întunecate te învaţă răbdarea, dar te face şi să-ţi conştientizezi slăbiciunea şi să te smereşti, acceptând că fără harul lui Dumnezeu nu poţi face nimic, nu te poţi elibera nici de cea mai mică patimă, iar fără luminarea Lui nici lumina soarelui care te înconjoară nu străluceşte în ochii tăi.

Răul e urmat de rău. Răul păcatului săvârşit, chiar şi numai cu gândul, îl guşti imediat în pierderea liniştii şi în libertatea pe care o dai demonilor asupra ta, să-ţi tulbure inima şi să-ţi încerce rezistenţa. Liniştea inimii e barometrul vieţii duhovniceşti.

Indispoziţiile pe care ţi le provoacă abaterea din senin a unei patimi sau a unor gânduri rele asupra ta sunt înţepăturile de ţânţar demonice care îţi turmentează sufletul ca să-ţi conştientizezi lipsurile duhovniceşti, neputinţa, absenţa insuportabilă a păcii interioare, nevoia de a fi şi a rămâne întotdeauna cu Dumnezeu.

Psa. Gianina