Părintele duhovnicesc şi viaţa noastră tainică

A fi egoist înseamnă a te îmbâcsi de tine însuţi până la refuz. Când laşi pe alţii să intre în sufletul tău, deschizi ferestrele sufletului şi îţi oxigenezi aerul interior. Dacă un altul este părintele duhovnicesc, atunci inima ta şi sufletul tău nu se anulează pe sine, tu nu te renegi pe tine, ci începi să naşti ceea ce nu îţi era propriu când erai egoist, când erai singura ta referinţă.

Şi ceea ce nu îţi era propriu îţi devine propriu. Adică duhovnicia, pacea, gândurile înalte şi sfinte, râvna, înţelegerile din imbold haric. Însă nimic din toate acestea nu se naşte fără conjugalitatea cu duhul celui iubit, al celui înţeles şi preţuit, care naşte din tine pe pruncii iubirii, roadele pe care le-am amintit mai sus.

Părintele duhovnicesc te scapă de logica patimilor şi te pune să mergi pe sârma credinţei, a puterii de a te arunca în gol, de-a te lăsa să cazi în plasa lui Dumnezeu. În timp ce logica materiei dispare şi viaţa devine un zbor de pui înfricoşat, căruia îi palpită inima, dar care ştie că ajutor mai mare decât Dumnezeu însuşi nu există, chiar dacă Dumnezeu nu se vede.

Se vede însă naşterea ta din nou, se vede schimbarea decorului vizual al conştiinţei şi al percepţiei tale, care nu sunt imaginare, ci concrete. Dacă logica patimilor te învaţă să rămâi mereu acelaşi om închis în tine, să-ţi iubeşti orizontul egoist şi să nu te aventurezi să cauţi Raiul invizibil, părintele duhovnicesc te smulge din faşa părerii de sine şi a siguranţei în împietrirea ta confortabilă şi te aruncă în focul durerilor pentru ceea ce eşti şi pentru ceea ce nu eşti.

Mustrările lui nu sunt niciodată superflue sau fără obiect, decât dacă suntem lipsiţi de perspectivă duhovnicească asupra vieţii. Ceea ce tu nu vezi – dar el vede – este ceea ce te renaşte, dacă faci măcar efortul să-ţi destupi urechile inimii, deşi nu îţi este prea clar ce se va întâmpla.

Paradoxul cel mai dureros al nevoinţei duhovniceşti ortodoxe este că nu înţelegi nimic din ceea ce Dumnezeu şi părintele duhovnicesc vor să facă cu tine şi că trebuie să ai o înţelegere mai presus de înţelegere, o logică mai fină decât logica grosieră a lumii materiale şi materialiste, ca să accepţi intenţiile Lui cu tine.

Părintele duhovnicesc devine viaţa sufletului tău, care se naşte în tine mai întâi ca ceva neaşteptat şi neobişnuit, care te dezghiochează de sinele tău strâmt şi-ţi deschide cerul oferindu-ţi ochiul duhului său, prin care străvezi ceea ce niciodată nu ai văzut, dar care încă nu e al tău, până nu urmezi definitiv pe calea despătimirii, a lepădării totale de sine.

Psa. Gianina Picioruş