Despre un om rar: Prof. Artur Silvestri care muncea pentru sufletul României

artur-silvestri1

Nume, Prenume: Artur Silvestri
Functia: PDG, S.G.A. Romania – Institutul de Consultanta Imobiliara Ltd.
Varsta: 53 de ani
Stare civila: Casatorit. Sotia – Mariana Braescu – supranumita „Doamna Casa Lux”

*

1. Ce studii aţi urmat?

Nu sunt nici economist, nici constructor si nici arhitect, asa cum s-ar putea imagina avand in vedere imobiliarul, unde actionez intre alte domenii fara legatura cu acesta, in acest moment. Sunt scriitor,cu pregatire filologica sistematica, avand in acelasi timp adaosuri in arheologie, in Italia, si in istoria culturii.

Mai incoace, dupa ce s-au schimbat vremurile, am obtinut un doctorat la Madras, in India, privitor la istoria civilizatiilor si inca unul la Bruxelles (in stiinte aplicate,”sciences humaines et sociales”), unde sunt acum si professeur-visiteur la Universite Francophone Internationale.

Un doctorat “honoris causa” in istorie, am primit de la Institut d’Estudis Medievals de Catalunya, din Barcelona iar St.Ephrem’s Institute sin Puerto Rico mi-a acordat, in 2004, un alt titlu academic. Nu imi place sa evoc in exces astfel de titluri care pot sa insemne totusi ceva, si nici alte”calificari”-cum se spune astazi- ca ,de pilda “maitre en relations publiques internationales”, la Institut Superieur D’Etudes Psychologiques din Belgia.

Esentialul si in aceasta materie este ceea ce ramane ca infaptuire si ca efect al unei pregatiri care poate fi sistematica si “clasica”sau pur si simplu “traditionala”, nu “palmares-ul academic.

2. Care a fost primul job pe care l-aţi avut?

Inainte de ceea ce denumiti in “romgleza” de azi ca fiind “job”, mi-am castigat banii din scris, caci, incepand din 1972 am facut critica literara, am detinut rubrici de comentariu de carte curent si aceasta sursa (sa ii zicem deci, ”job”, asa cum o denumiti) s-a pastrat multi ani si dupa aceea.

Mi-am castigat, prin urmare, painea din fructul mainilor mele, ca Apostolul Pavel, care impletea corturi si cred ca acest fel de a obtine banul din munca proprie si din “desfacerea” rezultatului ei – cu maniera de marketing proprie oricarei epoci – a completat un anumit fel de a intelege lumea si doctrina muncii.

Abia acum 30 de ani am inceput sa lucrez organizat, ca profesor de Franceza la Liceul din Buftea, unde se nimerise sa ajung dupa examenul de licenta in Filologie.

Erau ani interesanti cand imi faceam “stagiatura”obligatorie pe atunci inainte de a putea sa visez ca voi putea sa lucrez in presa literara; aceasta s-a putut realiza in 1981, cand am devenit redactor la revista “Luceafarul”, una dintre cele doua publicatii culturale importante ale vremii.

Dar, inainte de aceasta, profesor stagiar fiind, m-a ferit Dumnezeu de “atmosfera de cancelarie”cu universalitatea intrigilor si “luptele specific romanesti”pentru un loc mai protejat sub soare: eram scriitor, aveam o rubrica saptamanala de recenzii si belferimea ce imi era colega nu ma baga in seama caci avea sentimentul – si nu se insela – ca traiesc intr-o lume paralela, fara sa imi manifest nici ambitii si nici mize care sa o incurce in nesfarsita guerilla ce caracterizeaza de obicei grupurile cu numar redus de membri.

Traiam in “timpul meu”, dedicat studiilor (scriam si atunci mult si de toate) si cercetarilor de istorie literara, fructificate insa prea putin prin carti care, desi existau, puteau sa apara doar rar si putin.

Insa nu am impresia, in raport cu ceea ce arata astazi unul si altul, unei perioade de tortura sociala. Plecam de dimineata de acasa, din cartierul Pantelimon, unde locuiam cu chirie intr-o garsoniera, ajungeam in Gara de Nord de unde imi cumparam reviste literare romanesti si ziarele preferate (intr-o zi “Le Monde”, in alta “Corriere della Sera”, care se vindeau la pravalie), rasfoite in trenul de navetisti care ma ducea la Liceu. Cateodata imi ingaduiam sa mai cumpar si saptamanalul “L’Express”, care insa, costa mai mult (era 15 lei, in vreme ce ziarele straine erau cred ca 2 lei iar salariul meu lunar trecea cu putin de 1500); dar adaugam si banii castigati din “drepturi de autor”,si era destul.

3. Care sunt principalele trei pasiuni ale dvs?

Eu nu am pasiuni, am datorii morale. Scriu cu pasiune dar aceasta fiindca am o datorie fata de cultura ce m-a ingaduit in cuprinsul ei; editez carti fiindca am o datorie fata de copilul de la tara care eram odinioara si care avea dreptul si el la lumina cartilor si la intelesurile lor necomparabile cu nimic; fac consultanta imobiliara fiindca am o datorie fata de insasi ideea de “bine colectiv”, care ne ajuta sa nu ajungem in semi-intunericul invoielilor oculte ci in claritatea deciziilor libere, fara de care nimic nu mai apartine unei societati agregate ci unei piese de teatru conceputa de regizori ce manevreaza marionete; invat pe cei ce vor veni dupa noi asa cum si pe mine m-au invatat, in tineretea inceputurilor, acei “Invatatori ai Natiei” ce apucasera sa mai traiasca si care, din obligatia fata de cei ce existasera inaintea lor, staruiau in a nu se pierde lectia morala fundamentala si au lasat, la randul lor, “Cuvinte pentru urmasi”.

Unii vorbesc despre mine ca despre un personaj excentric, naiv si idealist, care isi cheltuie din bani ca sa doneze carti (in doi ani si ceva – cateva zeci de mii) catre bibliotecile scolare aflate in suferinta, mai cu seama in mediul rural, care se intereseaza de carti nepublicate dar valoroase si de reviste ce abia se tin in viata cu eforturi adesea supraomenesti si spun ca toate acestea nu duc nicaieri si ca nu insemneaza decat o risipa lipsita de orice sens. Dar, pana la urma, banii nu inseamna nimic daca nu sprijina sensul nostru intern de inaintare si contributia la “binele colectiv”.

4. Care este ultima carte citita?

Imi puneti o intrebare careia nu ii gasesc raspuns. Citesc 3 – 4 carti pe zi si nu imi dau seama care din cele aflate astazi pe birou se va incheia pana catre miezul noptii. Ieri insa am citit un Raport al Pentagonului, din 2003, despre schimbarile climatice, un volum de poezii primit din Australia de la Ioan Miclau, un documentar britanic despre “The Precarious Habitat” si o carte care nu a aparut inca si urmeaza sa o editez, in luna septembrie, o culegere de eseuri ale eminentei Aurelia Satcau, de la Melbourne, intitulata “O cultura in flacari”. Fiind si editor, am si obligatii de lectura “profesionala”. Cred insa ca au mai fost cateva, una in mod sigur, o culegere de studii din anii 30, necesara pentru o carte la care lucrez acum,”Utopie si Profetie”.

4. bis.Ce trateaza?

Este o carte stranie care priveste, si partial re-editeaza un fel de “profetie” necunoscuta, datand din 1873, despre Bucurestii de azi, scrisa de un francez care descrie, cu o suta de ani inainte, ”Casa Poporului”, Centrul Civic, ”Dambovita captiva” etc. Am descoperit-o acum cativa ani si o public in romaneste, insotita de un sir de comentarii explicative.

5. Aveti un film sau un serial preferat?

Nu am nici o idee despre “seriale” fiindca nu privesc emisiunile de televiziune, cel putin in Romania, unde acestea sunt pur si simplu dezgustatoare prin slugarnicie, sub-cultura si un gen de suprarealitate unde nu se poate identifica aproape nimic din viata cotidiana de la noi.

In materie de film, desi nu sunt cinefil, am preferinte “eretice” si “de pe vremea mea”. Dar cui ii mai spun ceva, astazi, in climatul de “new-age”dezlantuit, titluri precum “Oglinda” lui Tarkovski, “Ultimul Imparat” sau “Aimez-vous Brahms?”.

6. Ce tip de bautura preferati?

La varsta mea, aceasta nu poate fi decat apa de izvor care inseamna “viata”, ca si “painea noastra cea de toate zilele”si, pe langa aceasta, (drept mic viciu nepedepsit) cafeaua cu lapte, care sta toata ziua la mine pe birou. De fapt, alcool nu am baut niciodata, afara de pe vremuri, cate un pahar ciocnit la ocaziile speciale sau in momentele ritualice.

7. Care este publicatia economica pe care o preferati din Romania? Dar cea din strainatate?

Aproape toate publicatiile economice de la noi le consult cu folos, de la dizidentul “Bilant” pana la echilibrata ”Saptamana Financiara”, pe care, la drept vorbind, o prefer.

Bineinteles ca inteleg mai bine decat altii “codurile de cumetrie” si “aranjamentele” avand ca obiect publicitatea, care sunt boala presei romanesti de azi si atunci cand acestea depasesc o limita rezonabila “iau distanta”si doar rasfoiesc cu oarecare neplacere ceea ce consider ca este “opinie formulata pentru bani”.

Sunt solidar de aceea mai degraba cu “Bursa” decat cu nu stiu ce revista de origina occidentala, cu staif, dar “clasic al combinatiilor” si nu ezit sa citesc pana si publicatiile de interes restrans, unde se pot gasi adeseori teme uimitor de interesante si materializate corect. Fac toate acestea nu doar din trebuinte de informare ori de consult al mediului de afaceri ci si din punct de vedere “profesional”, caci intre meseriile mele, ”jurnalismul”este una dintre cele mai vechi fiindca in aceasta toamna o sa implinesc 34 de ani de cand fac jurnalistica in mod neintrerupt.

In “strainatate”? Citesc zilnic presa occidentala,chiar si atunci cand sunt la Bucuresti,cautand temele ce ma preocupa in domeniul meu predilect dar ajuns in Europa prefer bineinteles “presa imobiliara”, studiata oriunde m-as afla fiindca am avantajul unei lecturi fluente in cinci limbi straine si am acces lingvistic la continut.

8. Care este ora la care ajungeti in mod normal dimineata la birou?

Pentru mine „dimineata” este de fapt o ora destul de tarzie caci, vorba unui cunoscut, eu „traiesc noaptea”. Cele mai multe carti le-am scris noaptea, atunci fac si documentarile dificile, si calculele solitare caci sunt un “om de biblioteca” de moda veche, care isi aduna mii de carti, mape, dosare de lucru si “documentare” extrase din surse clasice sau “virtuale”.

Apoi,”biroul” meu de la Bucuresti este, macar in perioada recenta, exact langa locuinta caci a dat Dumnezeu sa putem cumpara un bloc vecin cu apartamentul de vila unde locuim de douazeci de ani.

8 bis. Locuiti in aceiasi casa ca acum doua decenii?

Dar ce ati fi vrut sa facem? Este o cladire construita de Prager, in anii 30, perfect impartita si gandita pentru “la grande bourgeoisie” si potrivita pentru modul nostru de viata complet ne-monden, prudent si organizat.

In aceste conditii, era absurd sa ne aliniem la “moda satului de miliardari Pipera” si sa cumparam eterna vila dezgustatoare, cu “bodyguard la poarta”, ca si ciocoii noi cu care nu avem nici o legatura caci exprima ideologia noii oligarhii sterile si apucatoare din Romania, ceea ce noi nu suntem, de buna seama.

9. Cate ore petreceti in medie pe zi la birou?

Imi este greu sa fac o socoteala caci de cand ma stiu nu am lucrat mai putin de 12-14 ore pe zi. Traiesc ca sa muncesc. M-a ajutat mult si biografia fiindca, asa cum am si spus acum cativa ani celui ce imi propusese sa devin minstru adjunct (refuzandu-l bineinteles), eu nu stiu cum este sa lucrezi la stapan.

Am fost – si sunt – un om liber care socoteste ca are o datorie fata de cei ce m-au facut posibil si mi-au dat limba in care scriu, ideile pe care le vehiculez si principiile morale de “bine colectiv” in care cred.

10. Aveti un model in afaceri? Daca da, cine este acesta?

Ideea insasi de “model” imi este straina si nici macar nu as fi putut sa o intrebuintez in mod practic chiar daca mi-ar fi fost apropiata. Noi, eu si sotia mea, am ajuns in afaceri aproape din necesitate si a trebuit sa luam totul de la inceput, inventand si creind nu doar companii ci chiar activitati noi, facand pionierat si opera de “erou civilizator”.

10 bis.Chiar asa?

Asa este, oricat pare de neverosimil.

11. Care este cea mai mare reusita profesionala din cariera dumneavoastra?

Ceea ce ar trebui sa reaspund acum ar suna ca un fel de bilant si pana la bilant mai este inca mult. De fapt, ideea insasi de “reusita” nu o inteleg in sensul ei curent. Caci, la drep vorbind, ce ar putea sa insemne aceasta? Onoruri? Bani? Dregatorii trecatoare? “Satisfactii”? “Recunostinta”?

Cine le asteapta se amageste in ideea ca exista valori ce s-ar putea sa dicteze in viata noastra sociala unde tocmai ingratitudinea si frivolitatea, ura si dorinta salbatica de a deposeda fara nici un motiv sunt parca reguli de fier ce ne conduc intr-o istorie care, in loc sa se aseze mai bine intr-un echilibru interior, se accelereaza catre indefinit si dez-agregat.

Arareori imi iau ingaduinta sa spun ce am facut caci esentialul nu este de a evidentia fapta proprie, cat de marunta, ci rezultatul ei, depus in timp si tradus in efect ce se pastreaza inevitabil ca si un ecou simtit aproape cu materialitate. Atunci cand o fac, o fac fiindca stiu ca astazi uitarea este lege de fier iar uzurparea – atitudinea ce defineste lumea adeseori ininteligibila unde traim.

12. Care a fost cel mai mare esec profesional din cariera dumneavoastra?


Eu am facut erori, care sunt inevitabile, si am cantarit gresit in destule situatii dar “esecuri”, in sensul propriu, nu am avut. De altfel, insasi notiunea de “esec” este in esenta ei foarte relativa.

Exista o masura in toate si daca aceasta devine inteligibila, apar solutii noi, adaptari si corectii (si, pana la urma, o atitudine de intelepciune care arata ca “aiasta nu se poate”) care aseaza mai degraba totul la randuiala proprie, inerenta.

Cred ca era acum patru ani cand mi-am dat seama – dupa ce construisem timp de zece ani- una dintre cele mai prestigioase agentii imobiliare ale anilor 90, ca viitorul in aceasta activitate nu va fi acela imaginat si ca idei precum “concurenta”, “creatie de institutii si dezvoltarea lor”, “inventivitate” , vor fi pana la urma, o simpla apa de ploaie, cu caracter retoric, intr-un climat unde marile afaceri in imobiliar (dar parca numai in imobiliar??) se fac “in spatele usilor inchise”, prin aducere si insusire de “ponturi”, prin combinatii, ”zeciuiala” si impartiri baroce si ramificate.

De aceea mi-am restructurat activitatile curente, inaintand in consultanta, unde nu exista atat de pronuntat “smecherismul” definitoriu pentru zilele ce am apucat sa traim; chiar daca, de buna seama, si aici “dezinformatzia” lucreaza industrial, asemeni “sondajelor”, studiilor de piata generale si publicitatii, fiindca, de fapt esenta acestui gen de mecanisme sfarseste in favorizarea “consumului dirijat”.

13. Nominalizati trei oameni de afaceri din Romania pe care ii admirati cel mai mult.

Nu am sentimente de “admiratie” fiindca admiratia are, la drept vorbind, o compozitie aproape mistica si de fapt inexplicabila dar am o solidaritate neconditionata cu toti cei care, la fel ca mine si ca Mariana Braescu, au creat institutii, “afaceri demne” si au destelenit domenii intregi, facand istorie romaneasca vie, dar pe tacute, in paralel si adeseori impotriva “clasei parazitare”care traieste din banii mei, ai tai si, in general, ai cetatenilor ca sa faca exact impotriva intereselor noastre si sa se alimenteze prin furt organizat fiindca “noua clasa” a intrat in politica si in activismul social deoarece este compusa integral din personagii incapabile, care nu reusit sa faca nimic prin forte proprii si altfel nu ar fi fost pe picioarele lor. Sunt, deci, un membru modest al “Romaniei pozitive”care face atat cat poate, in ciuda vremurilor rele pe care le traim in mod nemeritat.

14. Ce linie aeriana preferati in zborurile de business internationale?

Din motive medicale, nu pot folosi transportul aerian si, pana la un punct, imi pare rau ca exista aceasta interdictie fiindca nu am apucat sa vad pana acum America de Sud, unde as fi avut o tematica larga de studiat.

14 bis.De ce spuneti asta?

America de Sud este o ipoteza de evolutie romaneasca si nu ar fi lipsit de sens sa se observe cum anume ar putea inainta Romania in viitor. Dar,ca sa inchei tema calatoriei: calatoresc cu trenurile rapide si cu “wagon-lits”, intre altele si fiindca pot sa scriu si sa citesc in acest interval de “eclipsa sociala”, caci la mine calatoria nu este niciodata “vacanta”. Si, de fapt, imaginile observate din goana trenului spun mult despre lumea unde te misti, evident pentru cine stie sa o citeasca precum o carte.

15. Cate carduri detineti?

Sunt un om chibzuit si am grija sa nu recurg la cardul de credit fiindca nu imi place sa fiu dator.

16. Unde ati petrecut ultima vacanta? Care ar fi destinatia unei vacante perfecte din punctul dvs. de vedere?

In sensul propriu, eu nu am vacanta astfel incat mi-ar fi cu neputinta sa raspund in acesti termeni la intrebarea – tip ce imi puneti. Oriunde mergem, cu obiectiv precis sau doar indirect, lucrez, citesc si scriu iar daca nu am o tematica precisa o caut in nesfarsita insiruire de stimuli ce ne inconjoara la tot pasul. Cand aceasta nu exista, “vacanta” inseamna “creatie” fara un scop precis.

Anul trecut, pe la sfarsitul lui septembrie, fiindca nu aveam ce sa fac la Albena, in Bulgaria, si inactivitatea ma enerva peste masura am scris in hotelul nostru preferat, “Laguna Beach”, o carticica de proza (se cheama “Perpetuum Mobile”), care a aparut imediat dupa ce am incheiat-o si pana astazi s-a tradus in frantuzeste si englezeste.

“Vacanta”, deci, nu exista in intelesul curent dar imi face intotdeauna placere sa intalnesc locuri interesante, indiferent daca sunt aici sau aiurea. Placerea de a trai in anumite locuri, care nu are de-a face cu vacanta ci, de fapt, cu un anumit echilibru interior dobandit in raport cu imprejurimile, ar fi mai degraba de mentionat. In aceasta materie, noi avem o stare potrivita in orasele prin definitie burgheze, precum Barcelona sau Viena, unde ne si gandim sa ne stabilim poate in chiar acest an caci asa cum se arata astazi in Bucuresti nu mai este de trait.

Delirul combinatiilor iresponsabile, pe care, din pacate, eu le inteleg mai bine decat majoritatea zdrobitoare, nu va duce decat la un dezastru urban, unde se vor impleti cinismul Stapanirii si pasivitatea de animal gata pregatit pentru taiere a cetatenilor care nu isi cunosc nici drepturile si nici calitatea lor de adevarat Stapan al locului.

17. Ce masina conduceti?

In aceasta materie, sunt “nationalist”, asa cum procedeaza, de altminteri, cei mai multi in societatile asezate unde neamtul prefera aprioric masina nemteasca si francezul-masina fabricata in Franta. Ani de-a randul am condus cu placere “Dacia”, fiindca nu am avut nevoie de altceva iar in materie de imagine, “tiganismul”este detestabil iar eu sunt acelasi daca as cobori dintr-un Trabant sau dintr-un Jaguar.

Conduc de vreo sapte ani un Cielo Daewoo, o masina pe care nu am s-o instrainez niciodata fiindca sunt sentimental si asa am hotarat fara sa pot sa explic. Masina familiei este, insa, un Volvo cu insusiri superioare, preferata de sotia mea.

Cf. sursa.

Linişte de sărbători

iarna-dulce

Sărbătorile Sfinte ale iernii, culminând cu Naşterea Domnului, ar trebui să ne determine să vorbim numai despre pace şi linişte, despre multă împăcare şi liniştire lăuntrică. Ar trebui să fie momente de respiro, de pauză contemplativă pentru toţi creştinii, de adâncire interioară şi reflecţii profunde la viaţă, la viitor, la sensul existenţei şi al istoriei, la ce greşeli nu trebuie să mai repete şi de care să se ferească, la cum să fie mai blânzi şi mai smeriţi şi să evite traiectoria ideologiilor contrate, care încearcă să le sucească minţile.

O primă ieşire a noastră la supermarket ne-a făcut să ne îngrozim, din păcate, după ce, în ajun, aflasem de la televizor  că o mulţime de năvălitori într-un supermarket american au călcat în picioare şi au ucis un paznic, la deschiderea sezonului de reduceri de preţuri. Nu mă îndoiesc că dacă şi la noi ar fi vorba de 20000 de oameni, ca la americani, care să dea năvală într-un magazin, s-ar lăsa cu morţi şi răniţi, ca pe câmpul de luptă, aşa cum s-a întâmplat peste ocean.

Nu era oră de vârf când am fost noi la cumpărături şi nici reduceri de preţuri prea mari, nici ajun de Sfântul Nicolae, de Crăciun sau Revelion şi nici produsele nu erau pe sfârşite, ca să zici că nu mai găseau bieţii oameni ce să pună pe masă. Şi totuşi plutea o atmosferă de nervozitate demonică, satanică, un nor de intoleranţă încât te aşteptai ca să primeşti un pumn din senin, în orice moment, pe cine ştie ce considerente.

Am luat contact cu starea de spirit de cum am intrat înăuntru. Nu mai existau decât coşuri mici şi un cărucior mare stricat. Cu acelaşi scop ca şi noi se uita în jur şi o doamnă în vârstă, respectabilă după înfăţişare, mică de statură şi care inspira compasiune în acea debandadă. I-am vorbit zâmbind, crezând că dânsa nu este din peisaj, că nu iubeşte rumoarea şi degringolada  nervilor care se desfăşura sub ochii noştri. Însă mi-a răspuns îmbufnat şi a înşfăcat cu disperare neprevăzută primul cărucior care a apărut, după ce iniţial intenţionase să-l ia pe cel stricat, şi apoi a pornit glonţ spre rafturi, trântind câteva coşuri în cale.

Am scăpat fără incidente majore din supermarket, doar căruciorul nostru a încasat un picior contondent din partea unui domn care avea probleme severe cu nervii şi care buşea toate persoanele ce-i stăteau în cale. Atât de multă precipitare pentru ziua de 1 decembrie, aşa de patrioate să fi fost persoanele cu pricina, încât să ajungă la gesturi incalificabile pentru a-şi cumpăra câteva produse pe care, cu toată agitaţia, aveau tot timpul din lume să le ia?

În ce ne priveşte, nu înţelegem când au înnebunit oamenii aşa de repede. Şi cum înnebunesc oamenii tocmai în zilele cele mai sfinte, cum îşi pierd cumpătul şi nervii şi orice urmă de raţionalitate când ar trebui să se odihnească lăuntric şi să se bucure. Nici stresul, nici sărăcia şi nici aglomeraţia nu explică ceea ce am văzut zilele acestea, în mod personal sau la televizor!

Aşa încât ne gândim să ne facem din timp cumpărăturile de Crăciun, ca să evităm, cât se poate, o demenţă care n-are nicio legătură cu aşezarea sufletului de sărbătoare. Fotografia pe care am ales-o pentru a ilustra acest articol exprimă tocmai contrariul stării pe care o exhibă supermarketurile bucureştene şi vânzoleala haotică din magazinele lumii civilizate.

Coca-cola ne anunţă în clipul publicitar, cu frenezie, că sărbătorile vin, la fel şi alte firme ne îndeamnă, făcându-şi reclamă, să ne bucurăm de sărbători. Ceea ce nu înţeleg este ce fel de sărbători au început să aibă oamenii în cap, pentru că de Hristos şi naşterea Lui pentru mântuirea lumii nu numai că nu pomeneşte niciun clip publicitar, dar şi ceea ce se vede cu ochiul liber în inimile oamenilor, avizi de preţuri ieftine, seamănă mai degrabă cu sărbătoarea Furiilor eline sau cu alte celebrări şi orgii păgâne – avem în vedere şi alte moduri, care au devenit curente, de a-ţi petrece sărbătorile.

Ca o conexiune interesantă cu nervozitatea inopinată a populaţiei de sărbători, am citit pe vreo 2-3 bloguri faptul că oamenii înjură Crăciunul şi toate sărbătorile când văd ce aglomeraţie nebună şi ce revărsare de nervi întâlnesc pe străzi şi în magazine şi în tot locul. Să fie o coincidenţă, care să n-aibă nimic de-a face cu răutatea infernală pe care am văzut-o declanşându-se fără niciun motiv temeinic în aceste zile de odihnă care ar trebui să fie sfântă pentru toţi?

Noi nu credem în astfel de coincidenţe ci mai degrabă ştim că păpuşarul demonic se zbenguie şi caută să încurce firele şi să le facă, cât mai de nedescurcat cu putinţă, pentru oamenii care nu judecă duhovniceşte şi nu înţeleg în ce plase de peşte se avântă.

Psa. Gianina

Rugăciunea din toate

zapada-atotcuprinzatoare

Te trezeşti cu simţământul că trebuie să faci ceva…chiar şi când nu ai chef să faci ceva anume. Te trezeşti din pat şi începi să intri într-un ritm al tău. Pentru mine ziua se formatează în funcţie de ritmul rugăciunii interioare, de ritmul rugăciunii zilnice. Încep viaţa unei zile rugându-mă, trezindu-mi inima spre rugăciune. Rugăciunea mă învaţă să zâmbesc şi să recunosc bucuria dar şi greul zilei.

Ce trebuie să fac astăzi? Cu cine mă întâlnesc? Ce scriu? Griji în mişcare…care nu mă scot din ritmul rugăciunii, ci le înglobează şi pe acestea în ea. Grijile devin rugăciune. Oamenii cu care mă întâlnesc devin rugăciune. Trebuie să fiu al rugăciunii când vorbesc şi când mă mişc. Trebuie să fiu mulţumitor.

Şi această mulţumire naşte speranţă, nădejde. Şi această nădejde care cuprinde toate, toate tresăririle inimii mele…sunt rugăciunea mea, netrebnică, către Dumnezeul meu care aude toate.

Rugăciunea e un lucru imens…tocmai pentru că Dumnezeu aude toate…şi vede toate. Rugăciunea e un gest total al persoanei mele, care mă strânge la un loc, care mă face unitar.

Astăzi noi sărbătorim unirea românilor…gestul, ziua, pe oamenii care au creat această unitate a românilor dar şi pe cei care au păstrat-o astfel. Sărbătorim trecutul şi prezentul. Ne întâlnim deopotrivă pentru trecut…şi prezent.

Rugăciunea strânge la un loc puterile sufleteşti…sau tocmai aceea e rugăciunea care mă face unitar: care mă adună în cuvintele rugăciunii.

Mi-a mărturisit odată un domn că nu poate să se roage. De ce?, l-am întrebat eu. -Nu-mi pot aduna mintea. Vreau să mă rog şi mintea îmi e distrată…

Da, mintea e distrată…i se distrage atenţia, dacă puterile sufleteşti nu sunt unitare în timpul zilei şi ale nopţii, cât se poate de unitare. Dacă suntem împărţiţi între multe griji sau dacă nu gândim grijile la un loc…devenim o interesecţie de drumuri divergente. Convergenţa, unitatea există acolo unde viaţa e gândită ca întreg, ca drum total şi la fel şi ziua, ora, clipa.

Dacă gândim că o parte din timp nu e importantă şi e importantă numai altă parte de timp, pentru că atunci avem noi o întîlnire sau mergem undeva…atunci gândim în timpi morţi şi timpi vii. Însă timpul mort sau momentele care nu ne bucură devin clipe erodante, care ne descleiază interior, care ne dezorganizează. Dacă atunci când aşteptăm ceva, când ni se pare că acest timp e degeaba, facem ceva, interior, ca să îl umplem, atunci nu mai avem niciodată… timpi morţi.

Timpul de până se deschide calculatorul, timpul din lift, timpul din baie, timpul de stat la coadă la plătit taxe, timpul bolii, timpul răcelii, timpul plictiselii trebuie convertiţi în ceva. În ce? În rugăciune, în contemplaţie, în înţelegere, în bucurie, în momente de reculegere şi de mulţumire închinate lui Dumnezeu. În astfel de momente moarte am făcut atâtea lucruri pozitive pentru mine, încât mă gândesc uneori dacă nu am fost cumva productiv în mod intensiv tocmai în momente de pasaj, de trecere.

Articolele noastre de pe bloguri sunt create cel mai adesea în fugă, scrise în mod concentrat, cu taste bătute până la durutul buricelor de la degete…Sunt timpi câştigaţi care puteau fi trecuţi, foarte bine, pe linie moartă… Când recitesc însă [ şi asta o fac foarte rar] vreun articol online sau în foaie…îmi dau seama că tocmai aceste fasonări rapide ale sentimentelor mele sunt mai importante decât cele studiate temeinic…deşi, cele studiate temeinic te umplu de mai multă împlinire, pentru că sunt rodul dedicării tale.

Dar, aceste clipe care devin ceva…devin pentru că îţi asumi timpul în mod creativ. Aseară, la auzul veştii că profesorul Artur Silvestri a plecat dintre noi…am conştientizat pentru prima dată în mod acut, că în persoana sa am văzut tocmai acest lucru: convertirea timpilor morţi în proiecte culturale. A muncit enorm de mult pentru alţii, pentru alţi scriitori şi poeţi…pentru ca aceia să fie cunoscuţi. Putea să nu o facă… Putea să nu creeze atâtea bloguri culturale…atâtea platforme care acum au rămas ca exemple vii de convertire a timpului.

Şi noi putem să nu ne rugăm… să nu fim concentraţi în rugăciune. Însă dezordinea nerugăciunii, nelucrării cu tine…se observă. Ceea ce nu faci…nu mai faci. Ceea ce nu faci la timp…nu vei mai face niciodată. Iar tot ceea ce faci se întipăreşte în tine…şi aceea eşti. Eşti ceea ce devii.

Vom păstra vie amintirea profesorului Silvestri în inima noastră! Nu ne-am întâlnit niciodată faţă către faţă – şi regret asta, pentru că doream să îl văd – însă scrisorile şi cărţile primite de la dumnealui, cât şi toată munca titanică rămasă în urmă…ne vorbesc despre ce înseamnă să nu te precupeţeşti pe tine…pentru ca să fii împlinit. Dar o împlinire împreună cu alţii, care să înglobeze şi pe alţii.

A plecat dintre noi singurul creator român de bloguri cu o perspectivă genială asupra culturii scrise. A tezaurizat timpul. Timpul pus la un loc înseamnă unire şi unirea înseamnă rugăciune. De ziua românilor ne trebuie şi muncă şi unire şi rugăciune.

Iar dacă avem toate acestea avem nădejde, nădejdea că Domnul, Cel care ţine lumea în palmă şi vede toate… nu ne va lăsa de ruşine. Nădejdea nu ruşinează pentru că e muncă, unire şi rugăciune.

Dorim tuturor românilor multă pace şi bucurie duhovnicească în această solemnă şi înaltă zi pentru naţiunea română şi putere ca să convertească timpul personal în mântuire personală dar şi în mântuirea confraţilor noştri! Avem un singur timp, o singură ardere interioară… şi contează ce rămâne după!

Literatura română. Eseu despre evoluţia mentalităţilor de la tradiţia ortodoxă la modernism [II]

biserica-e-lumina-lumii

Partea întâi – aici.

Conceptul de poezie sau de literatură tradiţională, definit din punct de vedere estetic, nu este neapărat congruent cu viziunea ortodoxă asupra textelor literare, ba dimpotrivă, cele două puncte de vedere asupra tradiţiei, pot să opereze delimitări cu totul diferite şi surprinzătoare.

Ortodoxia integrează tradiţiei sale opere care denotă un fundament mental şi vizionar ortodox, fără să se poticnească de calitatea modernă a limbajului sau a tehnicilor literare. În ceea ce ne priveşte, considerăm ca literatură integrabilă în arealul creştin şi ortodox orice manifestare literară care este făcută posibilă de existenţa unui fond existenţial şi spiritual creştin-ortodox.

Am arătat în articolele noastre că neliniştile exprimate de poeţi precum Eminescu, Blaga, Arghezi, Voronca,  Fundoianu, Barbu, care determină temele majore ale poeziei lor, sunt de natură religioasă şi gnostico-teologică (ne referim la cunoaşterea teologică şi nu la erezia gnostică) şi ele nu ar fi existat sub această formă dacă poeţii ar fi trăit într-un context spiritual eterodox.

Acesta este un motiv suficient de puternic pentru noi ca să implicăm percepţia ortodoxă în aprecierea critică pe care trebuie s-o formulăm la adresa lor, fără a neglija esteticul, care este o componentă importantă într-o operă literară. De fapt, ierarhiile literare sunt deja formate pe criterii estetice, iar noi nu propunem modificarea lor, ci acceptarea unei influenţe masive a lăuntricului spiritual ortodox în viziunea poetică şi literară, influenţe care au fost eludate inconştient sau conştient, din cauza ignoranţei în materie de teologie ortodoxă a multor literaţi sau a afilierii lor la ideologii ateiste.

Ni se pare absolut esenţial să nu trecem uşor cu vederea ce înseamnă aportul unei anumite viziuni teologice asupra lumii pentru conceperea unei opere literare. Curtius vorbeşte despre prima istorie a literaturii universale în redactarea Sfântului Isidor de Sevilla şi scoate în evidenţă aportul său la dezvoltarea literaturii europene medievale[1].

El afirmă că scrierile lui Isidor de Sevilla, cu precădere Etimologiile (Etymologiae) sale, au ajuns să aibă o importanţă deosebită pentru teoria literară. Acestea constituie o enciclopedie care conţine şi o scurtă istorie universală. Prin această recapitulare a istoriei universale, el continuă istoriografia literară cronicărească a Fericitului Ieronim. Etimologiile conţin in nuce istoria literaturii universale, dacă se combină notiţele sale cronografice cu alte materii adiacente, tratate în diferite capitole ale enciclopediei sale. Rezultă primele sinteze de teoria şi istoria literaturii, care au inspirat Evul Mediu apusean.

Părintele Andrei Kuraev remarca faptul că viziunea creştină, care a transferat accentul de la morala exterioară a literaturii greco-latine păgâne la interiorul psiho-spiritual uman, a făcut posibilă apariţia literaturii de tip subiectiv-confesiv şi a literaturii psihologice, transformând epicul în introspecţie şi datele istorice în evenimente interioare, în conformitate cu importanţa pe care o are în creştinism exerciţiul duhovnicesc de sondare a abisurilor lăuntrice proprii.

Astfel, „Lumea pe care oamenii au descoperit-o în forul lor interior s-a dovedit a fi mai bogată decât lumea exterioară. Creştinismul consideră că ceea ce se petrece în sufletul omenesc este mai semnificativ decât ceea ce se petrece în jur. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Mt. 16, 26). (…) Istoria literaturii consideră însă că momentul de cotitură care a marcat trecerea de la Antichitate la cultura europeană îl constituie Confesiunile Fericitului Augustin. Scrisă la începutul secolului al V-lea, această carte are ca subiect viaţa lăuntrică a sufletului omenesc [ca avanpremieră pentru literatura psihologică modernă – n.n.]. Personajele operelor antice sunt lipsite de evoluţie interioară. (…) Predica evanghelică a pocăinţei a îndemnat însă la schimbări lăuntrice ale omului.”[2]

Prin urmare, viziunea teologică nu este câtuşi de puţin indiferentă pentru determinarea concepţiilor literare, a genurilor, tehnicilor şi a unei stilistici cu amprentă specială. În literatura română spre exemplu, este foarte evidentă stilistica de tip ortodox, înscrisă în felul în care este percepută poezia cosmică, relaţia dialogică dintre logosul uman şi logosul cosmic.

Poezia şi literatura română, în general, are un caracter foarte tradiţional, în sensul respectării şi al venerării unei tradiţii literare foarte vechi, începând cu literatura medievală. Scriitorii novatori sunt adepţii unor revoluţii de limbaj, în timp ce privirea contemplativă spre trecut este recognoscibilă la toţi marii noştri creatori literari. Nimeni nu s-a rupt de istoria, spiritualitatea şi tradiţia românească pentru a-şi însuşi concepţii total străine acestui popor sau atitudini malefice la adresa modului său tradiţional de a înţelege viaţa, şi credem că în adâncul fiinţei lor, ar fi resimţit aceasta ca pe un sacrilegiu.

Atâta timp cât Ortodoxia determină viziuni decelabile în mod fundamental în opera unui autor, teme şi motive, viziuni poetice şi literare care nu ar fi apărut niciodată într-un spaţiu musulman, budist sau politeist şi care denotă o diferenţă sensibilă chiar şi faţă de arealul catolic şi protestant al creştinismului occidental, ca să nu mai vorbim de scriitura unui ateu nihilist sau a unui satanist, nu avem cum să ignorăm această situaţie de fapt, chiar dacă ideologii diferite au făcut, decenii la rând, ca ea să fie ignorată.


[1] Ernst Robert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, Ed. Univers, Bucureşti, 1970.

[2] Prof. diac. Andrei Kuraev, Daruri şi anateme. Ce a adus creştinismul lumii, trad. din limba rusă de Nina Nicolaevna, Ed. Sofia, Bucureşti, 2004, p. 29-30.

Psa. Drd. Gianina Picioruş

La mulţi ani tuturor românilor, de ziua lor!

harta-romaniei-mari

Românii au străbătut două milenii trăind în trei ţări diferite, uniţi de o credinţă ortodoxă care le-a creat o limbă şi o tradiţie unitară, şi mai apoi şi un stat unitar. Biserica Ortodoxă, Maica neamului românesc, cum o numea Eminescu, a ţinut în fiinţă acest popor, care altfel ar fi fost înghiţit de mult de vecinii mai mari.

E o performanţă a Bisericii noastre şi a credinţei vii din sufletele românilor. Dumnezeu ne-a iubit şi ne iubeşte pentru Părinţii noştri Sfinţi, pentru suferinţele de veacuri ale înaintaşilor. Nu sunt cuvinte goale, sunt adevăruri certe.

La mulţi ani şi Dumnezeu să ne lumineze în toate!

Psa. Gianina