biserica-e-lumina-lumii

Partea întâi – aici.

Conceptul de poezie sau de literatură tradiţională, definit din punct de vedere estetic, nu este neapărat congruent cu viziunea ortodoxă asupra textelor literare, ba dimpotrivă, cele două puncte de vedere asupra tradiţiei, pot să opereze delimitări cu totul diferite şi surprinzătoare.

Ortodoxia integrează tradiţiei sale opere care denotă un fundament mental şi vizionar ortodox, fără să se poticnească de calitatea modernă a limbajului sau a tehnicilor literare. În ceea ce ne priveşte, considerăm ca literatură integrabilă în arealul creştin şi ortodox orice manifestare literară care este făcută posibilă de existenţa unui fond existenţial şi spiritual creştin-ortodox.

Am arătat în articolele noastre că neliniştile exprimate de poeţi precum Eminescu, Blaga, Arghezi, Voronca,  Fundoianu, Barbu, care determină temele majore ale poeziei lor, sunt de natură religioasă şi gnostico-teologică (ne referim la cunoaşterea teologică şi nu la erezia gnostică) şi ele nu ar fi existat sub această formă dacă poeţii ar fi trăit într-un context spiritual eterodox.

Acesta este un motiv suficient de puternic pentru noi ca să implicăm percepţia ortodoxă în aprecierea critică pe care trebuie s-o formulăm la adresa lor, fără a neglija esteticul, care este o componentă importantă într-o operă literară. De fapt, ierarhiile literare sunt deja formate pe criterii estetice, iar noi nu propunem modificarea lor, ci acceptarea unei influenţe masive a lăuntricului spiritual ortodox în viziunea poetică şi literară, influenţe care au fost eludate inconştient sau conştient, din cauza ignoranţei în materie de teologie ortodoxă a multor literaţi sau a afilierii lor la ideologii ateiste.

Ni se pare absolut esenţial să nu trecem uşor cu vederea ce înseamnă aportul unei anumite viziuni teologice asupra lumii pentru conceperea unei opere literare. Curtius vorbeşte despre prima istorie a literaturii universale în redactarea Sfântului Isidor de Sevilla şi scoate în evidenţă aportul său la dezvoltarea literaturii europene medievale[1].

El afirmă că scrierile lui Isidor de Sevilla, cu precădere Etimologiile (Etymologiae) sale, au ajuns să aibă o importanţă deosebită pentru teoria literară. Acestea constituie o enciclopedie care conţine şi o scurtă istorie universală. Prin această recapitulare a istoriei universale, el continuă istoriografia literară cronicărească a Fericitului Ieronim. Etimologiile conţin in nuce istoria literaturii universale, dacă se combină notiţele sale cronografice cu alte materii adiacente, tratate în diferite capitole ale enciclopediei sale. Rezultă primele sinteze de teoria şi istoria literaturii, care au inspirat Evul Mediu apusean.

Părintele Andrei Kuraev remarca faptul că viziunea creştină, care a transferat accentul de la morala exterioară a literaturii greco-latine păgâne la interiorul psiho-spiritual uman, a făcut posibilă apariţia literaturii de tip subiectiv-confesiv şi a literaturii psihologice, transformând epicul în introspecţie şi datele istorice în evenimente interioare, în conformitate cu importanţa pe care o are în creştinism exerciţiul duhovnicesc de sondare a abisurilor lăuntrice proprii.

Astfel, „Lumea pe care oamenii au descoperit-o în forul lor interior s-a dovedit a fi mai bogată decât lumea exterioară. Creştinismul consideră că ceea ce se petrece în sufletul omenesc este mai semnificativ decât ceea ce se petrece în jur. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Mt. 16, 26). (…) Istoria literaturii consideră însă că momentul de cotitură care a marcat trecerea de la Antichitate la cultura europeană îl constituie Confesiunile Fericitului Augustin. Scrisă la începutul secolului al V-lea, această carte are ca subiect viaţa lăuntrică a sufletului omenesc [ca avanpremieră pentru literatura psihologică modernă – n.n.]. Personajele operelor antice sunt lipsite de evoluţie interioară. (…) Predica evanghelică a pocăinţei a îndemnat însă la schimbări lăuntrice ale omului.”[2]

Prin urmare, viziunea teologică nu este câtuşi de puţin indiferentă pentru determinarea concepţiilor literare, a genurilor, tehnicilor şi a unei stilistici cu amprentă specială. În literatura română spre exemplu, este foarte evidentă stilistica de tip ortodox, înscrisă în felul în care este percepută poezia cosmică, relaţia dialogică dintre logosul uman şi logosul cosmic.

Poezia şi literatura română, în general, are un caracter foarte tradiţional, în sensul respectării şi al venerării unei tradiţii literare foarte vechi, începând cu literatura medievală. Scriitorii novatori sunt adepţii unor revoluţii de limbaj, în timp ce privirea contemplativă spre trecut este recognoscibilă la toţi marii noştri creatori literari. Nimeni nu s-a rupt de istoria, spiritualitatea şi tradiţia românească pentru a-şi însuşi concepţii total străine acestui popor sau atitudini malefice la adresa modului său tradiţional de a înţelege viaţa, şi credem că în adâncul fiinţei lor, ar fi resimţit aceasta ca pe un sacrilegiu.

Atâta timp cât Ortodoxia determină viziuni decelabile în mod fundamental în opera unui autor, teme şi motive, viziuni poetice şi literare care nu ar fi apărut niciodată într-un spaţiu musulman, budist sau politeist şi care denotă o diferenţă sensibilă chiar şi faţă de arealul catolic şi protestant al creştinismului occidental, ca să nu mai vorbim de scriitura unui ateu nihilist sau a unui satanist, nu avem cum să ignorăm această situaţie de fapt, chiar dacă ideologii diferite au făcut, decenii la rând, ca ea să fie ignorată.


[1] Ernst Robert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, Ed. Univers, Bucureşti, 1970.

[2] Prof. diac. Andrei Kuraev, Daruri şi anateme. Ce a adus creştinismul lumii, trad. din limba rusă de Nina Nicolaevna, Ed. Sofia, Bucureşti, 2004, p. 29-30.

Psa. Drd. Gianina Picioruş

Did you like this? Share it: