A apărut cândva, acum câteva secole,

o carte cu copertă neagră,

pe care nu am citit-o

şi care se numea:

Moartea citeşte ziarul.

Autorul ei nu era Cărtărescu,

ci Dinescu….deşi

nu se mai ştie cine este Dinescu şi cine e Cărtărescu.

Poate Cărturescu, Cârnăţescu… a scris-o.

Nu sunt sigur…dar nu contează.

Dacă o scria Mircea Badea atunci avea,

desigur, multe consoane.

Dar nici mircea badea nu mai ştim cine este…pentru că,

la un moment dat,

după critica literară a lui Manolescu,

de mii de pagini,

s-a dat o lege,

în care s-au interzis…elogiile.

În loc de elogii s-au pus…comemorări.

Comemorările sunt întâlniri literare

sau fotoolchinguri în spaţii închise.

Când stăm în spaţii închise şi discutăm autist…

se zice că inhalăm literatură.

Iar critica, pentru că nu mai există critică,

a fost înlocuită de…banii citesc revista,

blogul, cearşaful, diodele,

failurile audio.

Promiscuitatea metaforei s-a estompat.

Alex Ştefănescu

avea dreptate când spunea, că Andrei Pleşu,

despre care nimeni nu ştie cine este,

vrea să ţină cititorii la el…şi să nu le dea drumul,

punându-l pe Liiceanu

pe linia de plutire eminesciană [ nu e cam exagerat?!]

şi pe Pleşu, pe mapamondul ticsit cu metafore create de-a gata,

în descendenţă caragialescă.

De ce, totuşi,

a fost o reducere mare,

la Gaudeamus 2008…la cartea lui Manolescu?

Pentru că a fost aşteptată îndelung?!

Omul a muncit mult la ea…

pentru că şi moartea citeşte banii.

Uninominalul, taman acum,

a început să citească şi el literatură

iar mie, din chef de literatură,

îmi vine să mă apuc de critică.

De criticism sau de critică nu contează.

Critic orice.

Critic estetic.

Critic pe pile.

Critic degeaba.

Critic rapsodic.

Critic ultrapostmodern.

Critic pe blog.

Critica însă se face pe bani.

Hai, neamule,

care dai banu’ gros

ca să te critic…estetic?!