VII. Exemplificări şi comentarii pe marginea confesiunilor extatice
1. De la afirmaţii experenţiale la fundamentări extatice
Prelegerea de faţă este una de fundamentare, pe baza unor exemple concrete ale Tradiţiei ortodoxe, a conţinutului interior al extazului. Fundamentăm afirmaţiile noastre anterioare, pe de o parte iar, pe de altă parte, aducem în discuţie noi falduri ale experienţei duhovniceşti, de care vom avea nevoie în prelegerile următoare.
E o prelegere de tranziţie, o prelegere care comută centrul de atenţie de la afirmaţiile cu legătură interioară de până acum, care puteau fi suspectate, de un anumit număr de oameni, de subiectivism, la exemplificări detectabile pas cu pas, pentru că acum comentăm fiecare frază a unor confesiuni extatice concrete.
Şi, cei care au avut cumva reticenţă faţă de afirmaţiile noastre anterioare pe marginea temei luată în discuţie, vor observa, cum ele se regăsesc, întru totul, în textele de fundamentare pe care le aducem.
2. Exemplificări şi comentarii extatice
2. 1. Vederea Domnului ca Arhiereu şi confirmarea experienţei extatice şi a scriiturii duhovniceşti
Prima exemplificare este cf. [Sfânt] isihast anonim, Vedere duhovnicească, trad. din lb. gr. de Pr. Conf. Dr. Constantin Coman, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1999, p. 255-263.
[viddler id=64923ef0&w=437&h=370]
2. 2. Vederea extatică şi înşelarea demonică. Despre înţelegerea de sine, reciprocă, a doi oameni Sfinţi.
*** Filocalia românească, vol. 8, trad., introd. şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 541-545.
[viddler id=cdab54ad&w=437&h=370]
2. 3. Convorbind în lumina lui Dumnezeu despre tainele vieţii mistice ortodoxe
*** Viaţa, învăţăturile şi profeţiile Sfântului Serafim de Sarov, trad. de Arhim. Paulin Lecca, Ed. Schitul Sf. Serafim de Sarov, 1999, p. 178-184.
[viddler id=fc362b29&w=437&h=370 ]
2. 4. Orbul şi vederea inimii
*** Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus [adică Pelerinul rus], trad. din lb. rusă de Arhim. Paulin Lecca, ed. a II-a, Ed. Sofia, Bucureşti, 2002, p. 95-98.
[viddler id=59c427d2&w=437&h=370]
3. Concluziile reieşite din textele aprofundate
Nu încercăm acum să fim exhaustivi, dar precizăm unele dintre ideile care au reieşit în urma comentariului nostru:
1. Vederile extatice sunt reale şi se primesc ca daruri ale lui Dumnezeu în cadrul relaţiei noastre profunde cu Dumnezeul treimic, ca membrii ai Bisericii Ortodoxe, singura Biserică a lui Hristos.
2. Vederile extatice sunt iconomii preasfinte ale Treimii cu noi, coborâri ale luminii dumnezeieşti la noi, în fiinţa noastră, prin care Dumnezeul treimic ne ridică la comuniunea cu Sine şi, numai prin lumina necreată a lui Dumnezeu noi putem vedea lucruri mai presus de orice închipuire, lucruri pe care le vedem în lumina Sa.
3. Există o diferenţă abisală între reala vedere extatică şi nălucirea demonică. Urmările pe care le produce extazul sunt diametral opuse celor care ne parvin prin influenţă demonică, lucru pe care îl vom aprofunda în prelegerea următoare.
4. Mai presus de toate, am observat că vederea extatică e o urmare a unei vieţi sfinte şi nu a duplicităţii, că cei care cunosc realitatea vederii extatice pot vorbi despre ea şi că semnul distinctiv al omului duhovnicesc e tocmai experienţa extatică majoră şi puterea duhovnicească de a diferenţia adevărul experienţei extatice de înşelările demonice.
Pingback: DUHOVNICESC
Prin voia lui Dumnezeu v-am descoperit lucrarile cu ceva mai mult timp inainte de a va scrie prima data, insa atunci nu eram pregatita sa inteleg si sa patrund cuvintele Dvs.
Trebuia sa mai treaca un timp, timp in care Domnul a hotarat ca, mai intai sa experimentez si abia apoi sa aflu raspunsurile de care aveam nevoie.
Acum multumesc Domnului pentru tot ceea ce am primit de la El, dar nu pot sa nu ma gandesc, ca fara harul Lui nu as fi putut nici cauta, nici gasi calea, care mi-a sadit in suflet atata bucurie si dragoste fata de Dumnezeu.
Tocmai de aceea, socotind cate bucurii am primit in dar, indraznesc a va ruga sa continuati lucrarile Dvs., adresandu-va insa si celor care Il cunosc putin sau deloc pe Dumnezeu si, ma refer aici, in mod special, la cateheza.
Pentru ca timpul este din ce in ce mai scurt iar grijile vietii cotidiene tot mai apasatoare pentru multi dintre noi, cred ca informatia prezentata sub forma slide show, pe un fond muzical adecvat, poate fi asimilata cel mai rapid si mai usor in ziua de astazi.
Rugaciunea aduce bucurie duhovniceasca iar bucuria duhovniceasca se traieste prin rugaciune sunt cuvinte care mi-au ramas in suflet.
Ma rog Domnului sa va daruiasca Dvs. si sotiei sanatate si putere de munca pe masura dragostei pe care o purtati in sufletele Dvs.
Doamne, ajuta!
Doamnă Camelia,
am vorbit adesea cu părintele Dorin de nevoia aceasta de a scrie cateheze, predici de iniţiere.
Sfinţia sa are însă planuri imense pentru nivelul online, foarte profunde, pentru oameni subtili şi, uneori, e greşit înţeles, tocmai pentru că oferă prea mult, cu toptanul, unor oameni nepregătiţi pentru aşa ceva.
Însă se gândeşte la acest lucru, din ce în ce mai mult, fără ca să lase targhetul creaţiei numai jos.
Adică se penduleze între sus şi jos, pentru ca şi cei pregătiţi şi cei care vin pentru prima dată şi nu ştiu prea multe să aibă ce citi.
Va citi mesajul dv. cu bucurie.
Vom vedea ce va decide.
Eu vă mulţumesc în numele amândurora pentru mesajul dv. şi pentru sinceritatea cu care ne-aţi scris, ţinând seama că dv. sunteţi cu aproape 10 ani mai în vârstă decât noi.
Vă mulţumim mult!
La inceput de an simteam nevoia sa cer celor ce-L cunosteau pe Dumnezeu sa il descopere si noua,celor apasati de prea multe griji pentru a-L mai putea descoperi in sufletele noastre.
Si scriam astfel pe […]:
Desi “adevarul pur si simplu este foarte rar pur si niciodata simplu” – dupa cum spune Oscar Wilde,totusi cred ca “toate adevarurile sunt usor de inteles de indata ce acestea sunt descoperite;important este sa le descoperim”,spune Galileo Galilei.
Cuviosi Parinti,
Ajutati-ne deci,sa descoperim,sa cunoastem si sa ne insusim toate comorile ortodoxiei pe care dvs.le paziti cu sfintenie.
Ajutati-ne sa cunoastem intreaga frumusete a textelor cuprinse in Sfanta Scriptura in paralel cu talcuirea lor – mai ales in varianta audio,utila celor care petrec mult timp in fata ecranului calculatorului,a rugaciunilor din Psaltire,a canoanelor – vazute si interpretate deseori in mod eronat doar prin prisma pedepsei pentru greselile comise.
Ajutati-ne sa transpunem, sa adaptam invataturile tezaurului ortodox in viata noastra cotidiana,astfel incat sa devina obisnuinta a ne indrepta gandul spre Dumnezeu nu numai la ceas de nevoie, ci zilnic, cu fiecare lucru pe care il facem.
Ajutati-ne sa-I cunoastem pe Sfintii Parinti prin trairile,gandurile si invataturile lor, sa descoperim frumusetea invataturilor cuprinse in Filocalie si Patristica dedicand fiecaruia in parte macar cate o pagina.
Intr-o lume a haosului si a disperarii,ajutati-ne sa ne intoarcem la simplitatea adevarului revelat Parintilor nostri ortodocsi.
Intr-o lume a inselarii, ajutati-ne sa cunoastem diferentele dintre invatatura ortodoxa si cele promovate de diverse alte secte sau biserici sau oricum s-or fi numind ele. Mai mult, ajutati-ne sa aflam granita atat de greu perceptibila uneori dintre traire duhovniceasca si inselare.
Ajutati-ne sa-L cunoastem pe Dumnezeu asa cum se face El insusi cunoscut noua in fiecare zi – prin imprejurarile concrete ale vietii;sa stim ca Duhul Sfant este alaturi de noi tot timpul, caci :
“Este har…
• sa iubesti fara sa fii iubit…
• sa slujesti fara sa fii pretuit…
• sa daruiesti fara sa ti se multumeasca…
• sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca…
• sa ierti fara sa fii iertat…
• sa-l sustii pe cel care te-a lepadat…
• sa ramai linistit, desi esti nedreptatit…
• sa crezi, desi nu vezi fata in fata…
• sa crezi, desi nu esti deplin lamurit…
• sa investesti cladind fara sperante…
• sa taci pentru a nu face rau aproapelui…
• sa vorbesti de dragul adevarului…
• sa induri fara sa murmuri,fara sa cartesti….
• totul sa-ti apartina,dar tu de toate bucuros sa te lipsesti…
Lupta-te, suflete, ca sa primesti acest har!”
Ps: numele meu este Carmen-Alina.
Camelia este insa cel folosit doar de parintii mei, iar atunci cand foloseau numele Carmen era clar pentru mine ca ceva este in neregula.
Frumoase vremuri, cele ale copilariei si tineretii, leganate de cantarile liturgice si pricesnele ortodoxe pe care si astazi le mai aud in minte.
Cu drag,doar pentru Dvs.