Scenariu 2009. Un comentator cu imaginalitate

Îmi plac comentatorii autentici, adică cei care i-au în serios un articol şi vin cu completări frumoase, creatoare la articolul tău.

După opinia onestă a d-lui Cristoiu referitoare la rocada pentru premier comentariul al 10-lea la articol mi s-a părut încărcat de multă psihologie, semn că autorul său a intuit/ a învăţat în mod profund psihologia preşedintelui actual al României.

Dacă acest lucru se va întâmpla…atunci preşedintele e animat de idealul Barac sau de idealul Oprescu, care câştigă, în mod individual, împotriva curentului.

Însă unul împotriva tuturor merge, ca soluţie de vot, când nu  eşti un preşedinte duplicitar. Când nu dezguşti, până peste poate, electoratul. Arhiprezenţa ta duplicitară stresează şi devine aversiune profundă.

Însă psihologia adversivă profundă e apanajul oamenilor coerenţi cu ei înşişi, adică neduplicitari. Însă, dacă alegătorii sunt tot la fel de perverşi ca şi conducătorul lor, şi aleg în funcţie de capricii şi interese meschine, cum să mai vorbim despre previziuni coerente?

O politică coerentă se face de către oameni cu proiecte şi idealuri ferme. Trebuie să ştii cine eşti şi ce vrei şi cât de mult te identifici cu naţia pe care o conduci.

Scenariul domnului Dan Sarca [pseudonim sau nu] e plauzibil numai pentru că iraţionalitatea votului în România e masivă, ca să nu mai vorbesc de furarea lui. Alegem după imagini, după semnalmente obscure pe cei care ne conduc.

Tocmai de aceea un om nereprezentabil pentru România poate să conducă din nou România, nu numai ipotetic ci şi real, prin multe maşinaţiuni, după cum un nereprezentabil pentru USA a condus de două ori USA şi acum predă mandatul unui om de culoare.

Dacă politica  e instinctuală…cum e însă imaginalitatea oamenilor atât de atentă? Ştim ce vrem…dar ne pierdem cu firea în faţa buletinului de vot şi votăm tot pe cine nu trebuie?!

Într-o carte la care lucrez aprofundez impactul imaginii asupra minţii noastre şi găsesc / înţeleg, pas cu pas, cât de naivi suntem în faţa imaginilor care ne domină şi care au o gândire perversă sau benefică în substratul lor.

Imaginile sunt gândire plasticizată, sunt gânduri modelate ca să îţi inducă o anumită stare, un gând, o opinie…Când politica e numai imagine…atunci este, de fapt, o manipulare perversă a minţii electoratului.

Politicianul care vrea să scoată oamenii din casă şi să îl voteze trebuie să fie un om concret, un om care să se identifice cu câţi mai mulţi. Nu trebuie să fie o poză frumoasă! Şi un astfel de 0m are, fără doar şi poate, idealuri mai mari decât banii şi supremaţia.

Poza Obama şi poza Oprescu…nu sunt încă poze goale şi sperăm să nici nu fie! Ele întrupează idealuri concrete din inimile multor oameni. Nu mă interesează diferenţa de putere sau de notorietate dintre cele două persoane…ci gradul de aderenţă la public, înţelegerea vieţii cotidiene.

Când a fost votat Obama pentru preşedinţie sau Oprescu pentru capitală au fost votaţi pentru această încorporare personală a aspiraţiilor multora. Preşedintele Băsescu a furat credibilitatea românilor, a confiscat-o şi acest lucru s-a transformat într-un dezgust, care creşte în electoratul român, pe fiecare clipă.

Dacă te dovedeşti un caracter pervers nu vei fi iertat de electorat, pentru că ei te-au ales ca  prelungire a aspiraţiilor lor! Abdicarea de la a fi un reprezentat al electoratului…te transformă într-o caricatură sau într-o povară pentru acesta.

Atmosfera/ ilustrările comice din jurul persoanei preşedintelui ar trebui urmărite cu atenţie pentru că ele reprezintă gradul de încredere în acesta, afirmat într-un mod sfătos. Glumele, bancurile, râsetele, gradul de apreciere al unui discurs reprezintă temperatura pe care o provoci în electorat.

Şi când devii ridicol, de nesuportat, când provoci isterie pe drept…ai devenit ori dictator ori o caricatură umană ahtiată după interese de clan.