impresionant

Sunt termeni pe care i-am ales aleatoriu, care pot fi des întâlniţi în cărţile româneşti din sec. XVI-XVIII şi ale căror semnificaţii m-au impresionat în mod deosebit. Noi ne-am oprit numai la câteva exemple, dar ele ar putea fi cu mult mai numeroase, într-un studiu exhaustiv.  Aşadar:

dulceaţă = harul dumnezeiesc sau bunătatea lui Dumnezeu (mai ales în Cazania şi în textele lui Coresi)

pieliţă = trup ; împieliţat = întrupat

Ps. 77, 44, care zice Şi-a adus aminte că trup sunt ei, suflare ce trece şi nu se mai întoarce, este exprimat astfel în Psaltirea coresiană din 1577: Şi pomeneaşte că peliţă sunt, duh îmblând şi nu se întoarce.

Hristos S-au împieliţat, ca să scoată tot rodul omenesc din toată răutatea care agonisise sieşi pentru neascultarea sa – omilia la Tăierea împrejur a Domnului din Cazania Sfântului Varlaam.

rod = neam (rodul lui Adam = neamul omenesc)

În Psaltirea pe versuri a Sfântului Dosoftei, în rod de rod (Ps. 89) înseamnă din neam în neam.

soţ / soţie = tovarăş, ucenic, însoţitor, prieten

Şi voi, o, soţii Mei şi ucenicii Mei, le spune Hristos Sfinţilor Apostoli în omilia la Înălţarea Domnului, din Cazania Sfântului Varlaam.

Iar în Psaltirea coresiană amintită mai sus, la Ps. 87, 19, avem: Delungat-ai de mine soţul şi apropiatul, adică, Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin.

Alese soţii are astăzi Hristos, zice şi Sfântul Antim Ivireanul, referindu-se la Sfinţii Moise şi Ilie, într-o predică la Schimbarea la faţă a Domnului.

măgură = munte (Dar şi codru = munte, în unele contexte)

Se spunea măgura Sionului sau măgura Eleonului. Sau, în aceeaşi Cazanie, se zice despre Preacurata Fecioară: Avvacum pre tine te văzu ca o măgură cu umbră deasă, că tu eşti umbrată de darurile Duhului Sfânt. Daniil pre tine văzu ca o măgură, din care măgură vru piatra cea vârtoasă, Împăratul lumii, ca să Se nască fără de sămânţă bărbătească (omilia la Buna Vestire).

Piatra cea vârtoasă e Hristos, piatra cea din capul unghiului, pe care nu au băgat-o în seamă ziditorii (Ps. 117, 22-23; Is. 28, 16; Zah. 10, 4; Mt. 21, 42).

vârtos = tare, puternic (din lat. virtus = putere, care şi el derivă din vir-i = bărbat)

învârtoşat = împietrit, încăpăţânat, încrezător în puterea sa

faţă = persoană, ipostas (Hristos este o faţă a Sfintei Treimi)

obraz = om, persoană (obraze cinstite = oameni cu demnitate)

faptă = făptură, creaţie (din lat. factus) – Dumnezeu a fapt toate numai cu cuvântul vrerii Sale.

Faptele lui Dumnezeu sunt cerul şi pământul şi toată creaţia Sa. De aceea, dacă este sănătos ochiul ce este în trupul nostru, vede chiar toate faptele: cerul, pământul, munţii, marea, înălţimea, adâncul, lumina, întunericul şi toate felurile copacilor şi pomilor, fiarelor şi peştilor, toate ochiul le vede şi le cunoaşte. Aşa şi mintea, ce se cheamă ochiul sufletului nostru, vede cele văzute şi cele nevăzute. Întâi vede pre Dumnezeu, deci vede vorba Îngerilor [ = subiectul contemplaţiei şi al laudei Îngerilor], cunoaşte fapta cea fără de moarte a sufletului său [adică firea nemuritoare], după aceea alege cele netrecute de cele trecătoare (am citat tot din Cazania Sfântului Varlaam).

a plodi = a naşte

Se spunea, spre exemplu, Biserica jidovească cea ploditoare, adică Sinagoga evreiască născătoare de fii, atâta timp cât a fost credincioasă lui Dumnezeu. (Jidov sau jidovesc nu aveau niciun fel de conotaţie lingvistică negativă).

muncă, munci = mucenicie, torturi

Munca focului de veci înseamnă chinurile cele veşnice.

podoabă = frumuseţe, lumină, cosmos (un calc lingvistic după grecescul κοσμεω, a înfrumuseţa)

În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie, se zice: Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi după podoaba Sa. Unde podoabă semnifică asemănarea cu Dumnezeu.

ciudă / ciudeasă = minune (vezi explicaţia de aici)

rost = gură

Exemplul cel mai grăitor este Sfântul Ioan Rost de Aur. Sau se spunea că Duhul Sfânt a vorbit prin rostul Prorocilor.

a urzi = a crea

Dumnezeu urzeşte pământul şi cerul cu stele, în Cazania coresiană (cea ortodoxă) şi în celelalte texte coresiene.

a înveşti = a îmbrăca (de unde, a învesti pe cineva într-o funcţie înseamnă a-l îmbrăca cu demnitate).

Înveştitu-Te-ai cu lumină ca în cămaşe, în exprimarea coresiană, adică, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină (Ps. 103, 3).

Acelaşi verset, în Psaltirea versificată, Sfântul Dosoftei îl formulează astfel: Că Tu Te-nveşti cu lumină, / Ca soarele-n zi senină.

luciu = suprafaţa apei

Celebre sunt versurile din Psaltirea Sfântului Dosoftei: Peste luciu de genune / Trec corăbii cu minune.

lucoare / strălucoare = lucire /strălucire

Sunt termeni specifici tot Sfântului Dosoftei. Spre exemplu, lumina dumnezeiască este numită lucoare dumnezeiască (Şi peste noi să lucească / Lucoare dumnezeiască Ps. 89).