Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Ascult trecutul cu aceeaşi decenţă cu care aştept viitorul

Însemnări din 10. 11. 1997. „Maxime şi reflecţii” ale lui Rochefoucauld.

* *

*

la-rochenfoucauld

Cu şi despre François Alexandre Frédéric de La Rochefoucauld-Liancourt.

***

Cuvintele cheie ale secolului al 17-lea în Franţa, şi în Occident în general, erau gloria şi curajul. Autorul nostru definea gloria, gloria/ cinstea/ demnitatea personală drept „exaltarea la culme a individului”. De fapt a individualismului, a modului subiectiv de a te vedea şi a vedea, atitudine  interioară care va deveni o realitate socială largă în secolele următoare.

Autorul pune în discuţie virtuţile nobile ale societăţii franceze pentru a le demitiza. Geniul său denunţa tot ce însemna mască, aparenţă, prefăcătorie. Tocmai de aceea al lui e aforismul: „virtuţile noastre, nu sunt, de cele mai multe ori, decât nişte vicii deghizate”. Viciul deghizat e viciul care îşi arogă o imagine socială falsă. El joacă cartea onorabilităţii fără resursele ei ca atare.

Autorul a cerut, prin scrisul său, sinceritate şi modestie în viaţa personală şi  în cea publică.

*

Se naşte la 15 decembrie 1613. Citea cu plăcere romanele vremii. La 14 ani se căsătoreşte cu Andrée de Vivonne şi vor avea 8 copii. Însă va avea şi o amantă cu 13 ani mai mare decât el.

Este dezamăgit de ingratitudinea reginei. Într-o luptă în Flandra e rănit cu trei focuri de muschetă. Are o altă legătură amoroasă cu ducesa de Longueville, care era mai tânără cu 6 ani decât el. Primeşte o pensie regală de 8600 de livre.

Moare la 16 spre 17 martie 1680, sub ochii lui Bossuet.

*

Vom cita şi comenta  unele dintre reflecţiile şi aforismele sale. Propoziţiile citate din autor vor apărea între ghilimele.

„Amorul propriu este cel mai mare dintre toţi linguşitorii”. Îi dau dreptate. Iubirea de sine ne face, de multe ori, nişte idioţi, pentru că alegem lucruri fără raţiune şi vătămătoare pentru noi.

*

„Pasiunea [îi] face adesea inteligenţi [şi] pe cei mai proşti [dintre] oameni”. Da, pentru că îi însufleţeşte, le dă să fie entuziasmaţi şi responsabili pentru ceea ce iubesc.

*

„Pasiunile sunt singurii oratori care conving întotdeauna”. Cuvintele spuse cu patimă/ însufleţire conving, dar nu întotdeauna credibilizează pe cei care le emit. Pasiunea manifestă, subliniată este, de multe ori, un artificiu social, politic, amoros, chiar religios…

Însă sentimentalismul fără raţiune şi decenţă devine un extremism periculos. De aici bătăile de stradă, răzmeriţele sau manifestările fals harismatice, care închid pe om într-un subiectivism tranşant, care nu mai percepe deloc comuniunea, unitatea dintre oameni.

*

„Toţi avem destulă tărie ca să suportăm necazurile altora”. Numai că egoismul şi puţinătatea dragostei noastre nu ne mai lasă să reactivăm continuu această tărie de a fi cu alţii în necazurile lor.

*

„Tăria înţelepţilor nu este decât arta de a-şi închide zbuciumul în inimă”. De a-l închide şi de a-l depăşi, prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu.

*

„Nenorocirile prezente răpun filosofia”. O răpun în două sensuri: 1: nu mai avem timp să aprofundăm înţelegerea existenţei şi  să scriem despre ea în mod metodic şi 2: ne aduce un sens mult mai profund al existenţei şi ne trece, de la o filosofie mai subţire a existenţei la alta mult mai profundă şi plină de paradoxuri.

*

„Cei mai mulţi mor pentru că n-au cum să scape de moarte”. Toţi murim, numai că unii mor de tot pentru bucuria veşnică, pentru că aşa au dorit să moară: fără fericirea comuniunii cu Dumnezeu şi cu Sfinţii Săi.

*

„Nu avem destulă forţă ca să ascultăm întru totul de judecata noastră”. Nu mai avem, pentru că forţa de a fi mereu raţionali şi de a face fapte conforme conştiinţei noastre şi a voii lui Dumnezeu ne-a fost secătuită de păcatele şi patimile noastre.

Forţa/ puterea de a asculta de raţiune este pentru noi harul lui Dumnezeu, care ne dă puterea să biruim ispita, tentaţia păcatului. Dumnezeu ne dă harul Său ca să învingem patimile din noi, însă ne cere colaborarea noastră, conlucrarea noastră clipă de clipă.

Tocmai de aceea păcatul e o abdicare a noastră, o retragere a noastră din parteneriatul cu Dumnezeu, în care El doreşte să ne dea harul de a trece peste păcat iar noi preferăm păcatul, decât vindecarea noastră de el.

*

„Fericirea stă în gust şi nu în lucruri”. Fericirea la care se referă autorul are conotaţii strict mundane. Gustul la lucruri e mai important pentru el decât posedarea lor/ aflarea lor în posesia lui. Noi credem că şi gustul pentru lucruri, fineţea de a le gândi cât şi unele lucruri absolut necesare ne aduc fericirea, bucuria existenţei.

*

„Întâmplarea, împreună cu natura, făuresc eroii”. Pentru noi providenţa dumnezeiască, împreună cu situaţiile conflictuale diferite, nasc eroii. Pentru că Domnul cunoaşte toate ale noastre, chiar şi cele mai derizorii amănunte [ Mt. 12, 7].

*

„Ura faţă de cei favoriţi nu este altceva decât dragoste faţă de favoare”. Urâm pe cei privilegiaţi, ne spune autorul, pentru că dorim privilegiul/ favorul/ onoarea lor socială. Şi prin această ură inumană, minimalizăm în mod nepermis persoana umană şi adulăm o funcţie/o  poziţie socială.

Asta ovbserv de multe ori în drumurile mele: sunt respectat dacă sunt văzut ca preot, nu pentru ce sunt eu sau pentru ce emană persoana mea…ci pentru haina preoţească pe care o am pe mine. Adică omul se închină la haină, la grade, la fotoliul sau oficiul demnitarului şi nu dă doi lei pe persoană. Am ajuns josnici rău de tot!

*

„Adevărul nu face atât bine în lume cât rău fac aparenţele lui”. Aparenţa adevărului religios devine extremism religios revanşard. Aparenţa iubirii de ţară devine fobie etnică. Aparenţa vieţii duhovniceşte devine şarlatanie şi fariseism. Aparenţa adevărului are întotdeauna discurs fad, adormitor.

[ va exista o continuare]

Did you like this? Share it:

Previous

„Avem artificii, petarde şi mitraliere!” + nesimţirea are portretul peste tot

Next

La mulţi ani tuturor cititorilor noştri!

1 Comment

  1. lanternativa

    Rochefoucauld e ok (mai ales pe un sit de teologie ortodoxa care nu l-a criticat pentru cele doua amante! 🙂 ). Si astept continuarea…

    Pe Bossuet il recomand cu ura si critica adoratoare (cele 31 vol. ale lui Lachat).

    Iar daca “Toţi avem destulă tărie ca să suportăm necazurile altora” va prezint necazul meu (si teologic si ontologic):

    http://lanternativa.info/

    Cu respect.

    P.S.
    1. Straniu, vad ca suntem nascuti in acelasi an si luna (dar nu si zi, ceea ce-i pozitiv).
    2. Straniu, si care credeam ca sunt singurul specializat pe poezie greaca – dar mai mult pe „eretici” ca Prodormos si Psellos
    3. Straniu…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén