Unde a plecat Dumnezeu? Despre inocenţa copiilor evlavioşi…

father-stephen-a-man-of-dignity
unde-a-plecat

Citiţi mai departe

Pentru cei care nu au înţeles mesajul…rezumăm! Un copil din parohia părintelui Ştefan Freeman considera că el este…Dumnezeu, pentru că îl vedea slujind mereu în altar.

Odată, nemaivăzându-l slujind în altar, pentru că era bolnav, a început să plângă…pentru că Dumnezeu nu mai era prezent acolo, în altar.

O imagine paradigmatică, despre ce ar trebui să fie şi pentru noi plânsul duhovnicesc, când nu mai simţim că Dumnezeu e prietenul nostru, că ne-am îndepărtat de El.

Orizonturi…

stea

În mod sigur, ne aşteaptă un drum lung în 2009…

O anumită atmosferă ne face umerii grei, unii anunţă nori de criză. Când crezi că e uşor apar poveri din senin, iar când ţi se pare mai greu, deodată greutatea se transformă în lumină.

Tensiunea maximă a stresului se numeşte bucurie lină şi adâncă, dar şi suprafaţa bucuriei e un ţunami în devenire.

Cum am putea să înţelegem ciocanele care se abat peste noi? Şi totuşi duritatea fierului ne face oameni. Oameni care sting focul răutăţii din ei.

Se pare că ne aşteaptă un an auster. Câteodată şi austeritatea harului, deşi neaşteptată şi dureroasă, ne face bine, pentru că ne lasă timp să ne gândim bine pentru ce ne strângem lacrimile.

Pentru cei ce călătorim pe marea vieţii, limpezirile harului sunt steaua polară şi busola  inimii noastre. Eu m-am luat întotdeauna după inimă, am învăţat să plâng cu lacrimi lăuntrice şi să râd în tăcere.

Dacă privim înainte, drumul pare lung, interminabil…, dar dacă privim înapoi e la fel. Chiar dacă au un aer de gheaţă, zilele care vin pot să fie o lumină compactă pentru vremuri şi mai viitoare.

Psa. Gianina

Viaţa Sfântului Vasile cel Mare [lectură + comentariu; podcasturi aghiologice; 2009]

sf-vasile-cel-mare

Prima parte [53. 51 minute]

Partea a doua [ 59. 39 minute]

Partea a 3-a [ 58. 55 minute]

Partea a 4-a [ 58. 41 minute]