Orizonturi…

stea

În mod sigur, ne aşteaptă un drum lung în 2009…

O anumită atmosferă ne face umerii grei, unii anunţă nori de criză. Când crezi că e uşor apar poveri din senin, iar când ţi se pare mai greu, deodată greutatea se transformă în lumină.

Tensiunea maximă a stresului se numeşte bucurie lină şi adâncă, dar şi suprafaţa bucuriei e un ţunami în devenire.

Cum am putea să înţelegem ciocanele care se abat peste noi? Şi totuşi duritatea fierului ne face oameni. Oameni care sting focul răutăţii din ei.

Se pare că ne aşteaptă un an auster. Câteodată şi austeritatea harului, deşi neaşteptată şi dureroasă, ne face bine, pentru că ne lasă timp să ne gândim bine pentru ce ne strângem lacrimile.

Pentru cei ce călătorim pe marea vieţii, limpezirile harului sunt steaua polară şi busola  inimii noastre. Eu m-am luat întotdeauna după inimă, am învăţat să plâng cu lacrimi lăuntrice şi să râd în tăcere.

Dacă privim înainte, drumul pare lung, interminabil…, dar dacă privim înapoi e la fel. Chiar dacă au un aer de gheaţă, zilele care vin pot să fie o lumină compactă pentru vremuri şi mai viitoare.

Psa. Gianina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *