Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Viaţa Sfântului Vasile cel Mare [lectură + comentariu; podcasturi aghiologice; 2009]

sf-vasile-cel-mare

Prima parte [53. 51 minute]

Partea a doua [ 59. 39 minute]

Partea a 3-a [ 58. 55 minute]

Partea a 4-a [ 58. 41 minute]

Did you like this? Share it:

Previous

Pluguşorul românilor

Next

Prima cuvântare pe 2009 a PFP Daniel al României

1 Comment

  1. Irina

    În Dumnezeieştile slujbe din Biserica ortodoxă găsim unicitatea în comuniunea cu Biserica Cerească, suntem întăriţi de conştiinţa faptului că suntem înconjuraţi de cete de mângăietori nevăzuţi, împreună-pătimitori, apărători, călăuzitori, modele de sfinţenie.

    În conţinutul întregului nostru cult ni se aduce aminte de această comuniune a cerescului cu pământescul.

    Viaţa sfinţilor, după moarte este asemănătoare cu cea a îngerilor (Luca XX, 36).

    Chemarea iubirii o avem cu toţii în noi. pe Sfântul Vasile cel Mare îl recunoaştem în puterea lui de a se dărui pentru binele semenului, prin multă milă şi jertfelnicie.

    Vasiliada nu a fost, aşa cum greşit afirmă unii profesori laici: „filantropie”. Ci a fost ceea ce, azi, numim: Asistenţă Socială.

    Consider că o facultate cu un astfel de profil nu este împlinită fără latura teologică.

    Avem multe de învăţat de la Sfântul Vasile cel Mare: un bun management, cu propiect un social complex, cu obiective clare la care adăugăm mila, empatia, comprehensivitatea, modestiea, curajul, iubirea, dăruirea etc.

    Dacă urmărim cazurile de abuzuri soldate, uneori cu moartea, din sistemul de protecţie actual,constatăm că acei oameni care trebuiau să lucreze binele au ajuns în postura unor călăi.

    De ce? Sigur că argumente plauzibile ar fi găsirea pietrei de poticneală în sistem.

    Un sistem care funcţionează greoi, fiind la noi în fază de pionerat, să spunem.

    De aici decurge un management prost al timpului, asistenţi sociali care au mai multă responsabilitate decât control şi intervine burn out-ul (se întâlneşte la orice lucrător aflat în situaţii de stress prelungit), amploarea cazului când asistenţii sociali sunt solicitaţi să lucreze din ce în ce mai mult, cu mai puţine resurse, poate constitui o altă problemă etc. Plauzibil.

    Dar credeţi oare, că pe toate acestea nu le-a întâmpinat şi Sf Vasile? Credeţi că, aceea epocă era înzestrată cu metode de asistentă socială complexe, puternice, perfecte, care să angreneze fiecare rotiţă, ca acel sistem să funcţioneze?

    Nu era deloc pus la punct acest sector/segment al asistenţei sociale nici atunci.

    Şi atunci ne întrebăm: ce avea Sf. Vasile în plus?

    Cum a reuşit el să urnească piatra de poticneală?

    Avea Credinţă. L-a iubit pe Dumnezeu şi aceea iubire i s-a reîntors prin puterea de la Dumnezeu cu care a găsit resurse într-un trup firav, ca al său, să ridice dureri…să ridice durerile celor mulţi şi părăsiţi, aruncaţi, stigmatizaţi.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén