Rochefoucauld 2

Primele însemnări şi comentarii aici.

***

„Nu există prefăcătorie care să poată ascunde multă vreme iubirea, acolo unde [aceasta] s-a încuibat, nici să o simuleze, acolo unde [ ea] nu există”. În rugăciunea de sfinţire a apei apare ideea de încuibare a demonilor în ape. Demonii îşi fac sălaşe din apele murdare, din mormintele ereticilor şi ale păgânilor, din locurile famate.

Însă şi iubirea se încuibează în inimă, pentru că atunci când ea stăpâneşte adânc în inimă nimic şi nimeni nu o poate scoate afară. Iubirea, harul îşi face cuib în inimă dar şi păcatul, răul. Ambele ţin de alegerea noastră.

Autorul ne atrage atenţia că nu putem să ne fofilăm mult timp, nici când iubim şi nici când suntem parşivi.

*

„Este mai ruşinos să n-ai încredere în prietenii tăi, decât să fii înşelat de [ către] ei”. Dacă eşti înşelat de către prieteni, de fapt, ei sunt cei care au decăzut din drepturile prieteniei şi nu tu i-ai alungat afară.

Iubirea se încrede în cel iubit. Depravarea sentimentelor, coruperea lor nu ţine de iubire ci de egoism sau de invidie.

*

„Toată lumea se plânge de memorie şi nimeni nu se plânge de judecata pe care o are”. Adică ne plângem numai pentru că uităm, că nu avem o memorie bună, dar nu ne plângem şi pentru că nu avem înţelepciune, echilibru, profunzime în a ne analiza şi a analiza diverse aspecte ale vieţii.

*

„Ne facem [cel] mai adesea plăcuţi prin defectele decât prin calităţile noastre”. În faţa cui? A unor oameni indiferenţi la profunzimea persoanei tale.

Însă, pentru cineva care te înţelege şi te iubeşte pentru că te înţelege nu te faci plăcut prin ceea ce nu e de plăcut, adică prin defectul/ viciul personal ci prin ceea ce reprezintă explozia de personalitate a persoanei tale.

Evidenţierea defectului, amuzarea pe seama lui arată o lipsă acută de seriozitate faţă de oameni şi faţă de  viaţa lor. Nu poate să îmi placă cineva doar pentru că are nasul mare sau doar pentru că are ochi frumoşi sau pentru că mă binedispune pe mine.

Acest mod egoist de a privi pe un om arată că nu suntem în stare să îi vedem dramele, iubirile, ingenuitatea. Şi dacă toţi sunt doar nişte personaje comice pentru noi sau toţi sunt  nişte fraieri pe care noi vrem să îi buzunărim de aplauze sau de bani atunci şi noi suntem nişte biete paiaţe, nişte mimi, nişte măşti de tot râsul.

*

„Bătrânilor le place să dea poveţe bune, [pentru] ca să se consoleze că nu mai sunt în stare să dea exemple rele”. Unii bătrâni, care au ajuns bătrâni cu defecte de tinereţe, fac acest lucru.

Dar, alţi bătrâni, cei care au ajuns frumoşi şi plini de virtuţi la bătrâneţe sfătuiesc pe oameni de bine pentru ca să nu le mai repete păcatele, erorile, bâjbâielile în viaţă.

Experienţa de viaţă, împărtăşită matur şi responsabil e unul din marile atuuri ale vocaţiei sociale a senectuţii. Bătrânii înţelepţi sunt oamenii care te fac să vezi scurtăturile acolo unde tu ai ocoli de ai înnebuni.

*

„Nu dăm nimic cu atâta dărnicie cum dăm sfaturile”. Domnule autor, să ştiţi că astăzi sfaturile sunt cele mai greu de găsit şi se plătesc cu bani grei. Dar, ca şi pe vremea dv., sunt mulţi care aruncă cu sfaturi în tine, chiar dacă nu ai nevoie de ele sau chiar dacă ele nu te privesc.

*

„Tinerii îşi schimbă gusturile prin neastâmpărul vârstei, iar bătrânii şi le păstrează prin obişnuinţă”. Tinerii sunt nestatornici pentru că se lămuresc interior –  cei care vor, bineînţeles – iar bătrânii le păstrează pe cele bune, gusturile bune, pentru că sunt verificate şi fiinţa lor reacţionează bine la ele.

Gustul dietei bune, grija pentru sănătate, mulţumirea cu puţin, bucuria de recunoştinţa altora sunt lucruri pe care nu vrei să le pierzi niciodată. Pentru ce te-ai dispensa de rugăciune, de post, de viaţa liturgică când ele te-au înfrumuseţat toată viaţa? De ce ţi-ai renega oamenii iubiţi, prietenii, colaboratorii…dacă o viaţă aţi fost împreună şi v-aţi ajutat şi la bine şi la greu?

*

„Cu cât iubeşti mai mult o amantă, cu atât eşti gata s-o urăşti mai mult”. Da, pentru că nu eşti sincer nici cu ea şi nici cu tine. Ea este pentru tine o fantezie, o derogare de la viaţa ta cotidiană, pe care nu vrei să ţi-o asumi.

Când te stânjeneşte, când începe să îţi fie o povară eşti în stare să o urăşti de moarte. Da, pentru că relaţia cu ea este o greşeală de la un cap la altul, o aglomerare sufocantă a grilei tale de viaţă şi tu ai ştiut asta din prima clipă.

*

„Există căsătorii bune, dar niciuna nu e fermecătoare”. Aici se vede drama lui personală. Există căsătorii minunate, dumnezeieşti şi acestea sunt cele cu adevărat bune.

*

„Gândul de a nu înşela niciodată ne expune să fim adesea înşelaţi”. Se referă tot la relaţia matrimonială…dar se poate înţelege maxima de aici şi în sensul înşelării aşteptărilor într-o prietenie.

*

„Suntem atât de obşinuiţi să ne prefacem în faţa altora, încât, în cele din urmă, ne prefacem şi faţă de noi înşine”. Nu cred că ne putem preface faţă de noi înşine. Noi ştim ce păcătoşi şi impostori suntem şi nu ne putem preface că suntem altceva. Nu ne putem autoînşela în mijlocul decadenţei, cum nu ne putem crede împăraţi în fundul gol, fără nicio leţcaie.

*

„Adevăratul mijloc de a fi înşelat constă în a te crede mai isteţ decât ceilalţi”. Da, când subestimezi, pierzi.

*

„Subtilitatea prea mare este o falsă delicateţe iar adevărata delicateţe este o subtilitate temeinică”. Excesul de delicateţe/ de subtilitate este un exces de minciună iar adevărata delicateţe e cea care întremează pe om, care îl vindecă, care îl scoate din groapă.

Acolo unde delicateţea te face să păcătuieşti atunci aceasta s-a transformat într-o afectare perversă. Delicateţea te ajută să ieşi de sub cizma legalităţii şi să răsufli uşurat pentru că cineva te înţelege. Dar, când duci delicateţea până acolo unde a dus-o Eli cu fiii săi atunci te pierzi şi îi pierzi [ I Regi 2, 12-25].

*

„Cel mai mic defect al femeilor care s-au lăsat în prada dragostei e că fac dragoste”. Adică păcatul curviei este unul mic pe lângă alte blestemăţii câte pot face când au luat-o pe calea desfrâului. Acelaşi lucru se poate spune şi despre bărbat.

*

„E mai uşor să fii înţelept pentru alţii decât pentru tine însuţi”. Da, pentru că unele lucruri rele pe care le experimentezi tu nu le mai predici şi altora.

Viaţa noastră e de unică folosinţă şi cunoaşterea/ experienţa se naşte şi din păcatele şi din virtuţile noastre. De aceea eşti mai puţin înţelept faţă de tine şi cu tine decât eşti înţelept pentru alţii.

*

„Există oameni care n-ar fi fost nicicând îndrăgostiţi, dacă n-ar fi auzit niciodată vorbindu-se de dragoste”. Nu îmi pot imagina acest soi de oameni. Dragostea este elementul cel mai firesc al omului şi se deprinde cel mai uşor. Ura se învaţă mai greu, avariţia, egoismul….dar nu dragostea, nevoia imensă de dragoste.

*

„Un om de duh ar fi adesea tare stingherit fără societatea proştilor”…pentru că nu ar avea de cine să îşi bată joc, de cine să se amuze.

*

„Suntem atât de orgolioşi, încât nu vrem să ne găsească cineva plictisitori”. Am întâlnit rari oameni care nu vor să fie plictisitori pentru alţii şi de aceea încearcă să întreţină veselia, buna dispoziţie tot timpul şi, cel mai adesea, găsesc taciturni şi tăcuţi ca pietrele, care vor să îţi arate că tăcerea şi prostia sunt la un loc şi fac casă bună.

Dacă nu simţi că a fi plictisitor te face să fii penibil… înseamnă că nu ai deloc simţul societăţii sau al prieteniei. Iar cei care nu îl au, nu au considerat niciodată că prostia şi bădărănia sunt nişte poveri atât pentru ei cât şi pentru cei care iau contact cu ei.

*

„Caracteristica oamenilor de seamă stă în a ne face să înţelegem multe lucruri în puţine cuvinte”. Da, aşa este, pentru că au o experienţă bogată a sintezei şi a directeţii şi nu le place să piardă timpul cu mărunţişuri.

Marea experienţă nu se exprimă niciodată colateral ci…prin mijlocul temei ca atare, a temei luate în discuţie. Numai din mult…poţi să faci puţine lucruri şi niciodată invers. Prolixitatea care nu ajunge la final e o învârtire în jurul cozii. De ce? Pentru că articolul, cartea sau cuvântarea nu au avut nicio idee  sigură, viguroasă în antreul lor.