Pe când toată lumea alerga în lumi paralele, pe stradă şi în gând, deasupra Facultăţii de Litere ieşise o singură stea, una mare, singura, deşi nu era deasupra facultăţii ci, foarte sus, undeva, unde noi spunem că stă cerul.
Deşi există expresia: Bagă-ţi minţile-n cap, că dau cu tine de pământ de nu te vezi!, nu există şi expresia: O să dau cu tine în cer! Eu aş prefera ca cineva să mă arunce în cer şi să vină împreună cu mine în cer, pentru că, atunci când cineva dă cu tine de pământ…ţi se rup şi coastele. Uneori mai mult…alteori mai puţin…
*
Tot intelectualul, ţăranul şi manglitorul se simte bine când ajunge într-un loc curat. Priveam cum toată lumea [ priveam…nu vedeam!], coborând în pasajul Universităţii, gusta dintr-o curăţenie care nu le era proprie.
Nu avem simţul curăţeniei dar îl avem pe cel al dorinţei de curăţenie sau pe al moftului de curăţeniei sau pe al imposturii de curăţenie. Tocmai de aceea se alege praful sau se aduce praf….oriunde s-a zidit ceva frumos. Numai că trebuie să mai treacă ceva timp pentru ca…praful să se aşeze.
*
Cum îţi poţi explica faptul că editura x retipăreşte aceleaşi cărţi de vreo 18 ani…dar nu admite, în clan, pe niciun neofit? Ce fel de editură e aia care face ciorbă numai în trib?
Însă tribul nu are niciodată escapade în domeniul gustului. El mănâncă fasole de 100 de ani şi tochitură de ciuperci de 50 de ani. Acum, după Heidegger, Cioran şi Noica, nu vrei cumva să editeze pe cineva care să întreacă triumviratul?!
*
Penibilul are cuvinte puţine şi, dinainte, presimţite. E ca şi cum ai cere zidului plângerii să zică ceva despre Mesia…când el Îl neagă cu obstinaţie.
*
Se practică [din lipsă de timp sau din lipsă de inspiraţie? ] transformarea articolelor de ziar în cărţi. Ce se va întâmpla când voi pune blogurile noastre în câteva cărţi….iar ele nu se află printre cărţile noastre principale? E vorba de mii de pagini, înţelegeţi?!…
La ele vom anexa şi câteva DVD-uri bune, cu înregistrări făcute numai pentru dv., pentru care nu ne-a dat nimeni niciun şfanţ, înţelegeţi?!…
Ceva atât de gratis…nu am mai văzut nicăieri!
*
Consider că prostul e mai imprevizibil decât cel mândru. Omul mândru are ceva inteligenţă sau, posibil, şi o umbră de minte. Însă prostul nu îşi dă seama că e prost.
De aici şi imprevizibilitatea lui…atunci când îi pui o oglindă în faţă şi îi spui că aşa arată el, el, cel adevărat, când nu e minţit de nimeni.
*
Am nevoie de o foarfecă…cum avea Mircea Badea nevoie de coardă. Diferenţa e că nu am găsit nicio intrare de magazin care să te ducă la foarfeci. La fel stă treaba şi cu magazine de haine pentru …oameni clasici în ceea ce priveşte îmbrăcămintea sau încălţămintea.
Bucureştiul, dacă nu are ceva neapărat…nu are veceuri confortabile, magazine fără fiţe şi aer de România. Aerul nostru e format numai din gaze de eşapament…şi dintr-o excesivă nesimţire pe metru pătrat.
*
Postmodernitatea a tăiat cordonul ombilical dintre estetic şi etic în mod definitiv, abisal. Tocmai de aceea nu tot ce e frumos e şi bun şi nu tot ce e bun arată şi bine.
Medicamentele arată, mai mereu, rău sau impersonal, dar fac mult bine. O lenjerie sexy e mai totdeauna apetisantă [ aşa se zice în domeniu, deşi nu e de mâncare] dar nu şi morală. Dacă îţi iei latex sau anumite desuuri e clar că eşti centuristă…chiar dacă nu practici sportul la vedere.
*
Există o directivă din 2008: nu ai voie să mai eutanasiezi câini comunitari. Am auzit-o astăzi.
Deci, dacă îl muşcă pe primar sau pe preşedintele ţării unicameral [ Doamne fereşte!] …îl omorâm sau îl împăiem pe respectivul patruped?
Să nu se înţeleagă însă, că: câinele nu e prietenul omului. Ba da! Numai că omul nu e prietenul câinelui…când îl aruncă pe stradă.
*
Astăzi am trăit o dezamăgire, rară cândva, şi, una curentă, de la un timp: nu m-a îmbiat nicio carte din cele pe care le-am văzut. Adică, cartea m-a lăsat rece…De aceea sunt puţin frustrat acum: simt frustrarea negăsirii unui om care scrie contemporan cu noi…şi nu cu alţii.
Pe stradă m-am întrebat şi n-am găsit niciun răspuns: ce fel de nouă literatură are România, dacă nu debutează măcar 100 de buni scriitori pe fiecare an?
*
Am o mare prietenie cu cele… trei puncte. Punctele de suspensie…nu de suspans!…sunt necuvintele lui Nichita.
Când le situezi într-o frază sau la sfârşitul ei…îl introduci pe cititor în traductibilul nescris al glasului tău interior. Am zis pe cititor şi nu pe găgăuţă…
Eu, cel care scriu, presupun că dv. înţelegeţi şi ce…nu scriu, şi pauzele mele de răsuflat, şi implicitele mele…Scrisul nu e numai grafie ci şi experienţă, experienţă comună sau rară, de care cititorul are nevoie.
De ce ar mai citi dacă s-ar simţi…plin? De ce ar mai citi dacă nu ar mai vrea şi altceva, şi altcumva? Iar cel care citeşte vrea să se verifice, să se caute, să se împrietenească cu spiritul altuia, pentru că de aceea taie frunză la câini citind şi pierzând timpul.
*
Cum sunt eu?!…Un om serios cu viaţa, cu timpul şi cu sine. Tocmai de aceea, din crezul profund că trebuie să las în urmă o operă unică, personală şi inimitabilă – pentru că toţi suntem unici şi inconfundabili – , mă consum toată ziua.
Da, ştiu: e o epuizare neprofitabilă pentru sănătatea şi viaţa mea. O să mor repede? E posibil…O să mor neîmpăcat?! Nu-mi doresc asta…şi nu cred că voi muri neîmpăcat. O să mor împlinit?! Probabil că da… O să mor iubit? Da, de mulţi oameni, foarte mulţi în cer şi mai puţini pe pământ, cu care mă cunosc.
Rugăciunea plină de dor mi-a făcut mulţi prieteni în cer. Sinceritatea debordantă, devotamentul şi recunoştinţa mea mi-au făcut câţiva şi pe pământ. Sper să mai îmi fac ceva prieteni şi pe pământ, însă, se pare că nu găsesc, prea des, palmieri cu aripile foarte bine înfipte în pământ şi cu mintea în cer.
Adică oameni realist de dumnezeieşti. La ce rost să îţi faci un prieten…cu care nu vrei să mergi toată veşnicia la braţ?!
*
Hainele sunt o copertă a trupului. Cuvintele sunt esenţa cărţii. De la esenţă la copertă se traversează când ai ochiul aidoma unui microscop, care vede miile de straturi dintr-o jumătate de ceapă.
*
A traduce înseamnă a fi congenial cu autorul textului de tradus. Când traduc sunt în stare să rescriu textul de la cap la coadă.
Însă traduc, cel mai adesea…numai oameni pe care îi înţeleg. La cei pe care nu îi înţeleg – pentru că nu îi suport sau nu îi plac, pentru că nu au nimic cu mine – uit întreaga limbă.
Tradusul e o iubire la prima vedere…şi de aceea nu o poţi prostitua. Pe femeia pe care o iubeşti o intuieşti, o presimţi, o poţi aproxima…
*
Şi totuşi, domnilor şi doamnelor, un fapt remarcabil, ieşit din comun, s-a produs în România şi numai în România. Pe strada Zgurii, nr. 14, într-o vilă încă neretrocedată pe legea Voiculescu, o tabla a înmulţirii a născut pui vii.
Când s-au născut, puii matematicieni nu şi-au mai adus aminte de mărirea salariilor profesorilor cu 50%, nici de huiduielile extra-electorale şi de promisiunile intra-electorale, ci s-au dat cu toţi în curbură, în aşa fel încât 10 x 10 = cosinus din dreapta la pătrat.
Acum, sursele noastre [ că şi noi avem canale de scurgere…] ne-au informat că aceşti pui sunt al 4-lea ghinis buc al Bucureştiului şi primul al României a patra şi că nimeni nu mai poate spune că o situaţie de criză nu poate fi trecută în mod delicat…dacă matematica este cu noi.
Nici preşedintele, nici armata, nici forţele antitero, nici alţii…nu mai sunt cu noi, ci doar matematica, care, născând în continuu pui vii, va duce la zburlirea din nou a leului şi la salarii comestibile şi după mai mult timp.
*
De ce nu m-am oprit aici? Pentru că am mai vrut să scriu câteva litere. Un articol, poate avea, în plus sau în minus şi câteva litere, după cum războiul din Gaza poate avea mai multe sau mai puţine victime, ca orice război cu interese decimatoare.
Dacă ne e rău, de ce să nu ne fie şi mai rău? Dacă ne e bine, de ce să nu ne culcăm pe-o ureche de piele de miel? Şi, dacă ne culcăm, nu stingem lumina?! Care lumină?!!!!…
Cel mai devastator lucru pentru omenire e că Judecata de Apoi e o lumină atât de mare încât toate murdăriile vor fi dezgustător de evidente în oricare. Inclusiv în mine şi în dumneavoastră…Inclusiv, nu exclusiv!…
