Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

Zi: 16 ianuarie 2009 (Page 1 of 2)

Neprevăzut de simplu…ca o luciditate blondă şi cochetă

neprevazut

***

13. 08. 1996.

*

Paul Valéry. Cel mai mare păcat al lui Valéry e acela că a fost…un franţuz raţionalist.

*

„Sufletul meu începe exact în punctul în care nu mai văd, unde nu mai pot nimic, unde spiritul meu îşi închide lui însuşi drumul”. Adică sufletul ar începe de acolo de unde nu mai poţi să spui nimic despre el şi despre tine, motiv pentru care,  reala cunoaşterea  de sine nu este  posibilă.

Însă maxima autorului nostru e un joc al minţii sale şi nu o realitate ca atare, pentru că noi nu putem să cunoaştem fiinţa sufletului dar nici nu rămânem fără o cunoaştere esenţială despre adâncul fiinţei noastre. Căci, în acest caz, am cunoaşte fără rest sufletul nostru şi, implict, şi pe noi înşine, însă cunoaştere fără rest nu există, ci numai cunoaştere participativă.

Însă Valéry, fiind un raţionalist convins, nu concepea cunoaşterea  de sine ca participare şi comuniune ci ca privire în sine singularizantă. Însă egoismul nu cunoaşte, ci se baricadează în sine. Numai prietenia, iubirea, smerenia, milostenia cunosc, îl cunosc pe altul şi se cunosc şi pe sine, fără împărţirea tranşantă dintre sine şi altul, ci prin a fi împreună cu altul, pentru ca să mă văd pe mine şi pe el.

*

„Omul este mai general decât viaţa şi decât actele sale”. Dimpotrivă viaţa şi actele omului sunt mai generale, au o generalitate mai mare decât persoana sa, care poate fi o realitate în veci personalizabilă.

Când vrei să desfiinţezi taina omului îi maximalizezi actele şi expresia vieţii sale în detrimentul unicităţii sale. Însă omul, ca adânc necunoscut niciodată deplin, vorbeşte despre bogăţia sa de virtuale exprimări personale şi nu despre o fundătură a exprimării personale.

Omul nu mai are ce să spună când nu doreşte să fie viu împreună cu alţii, când îi întoarce spatele lui Dumnezeu. Cunoaşterea ca fundătură sau ca ariditate experenţială este cunoaşterea în care am început să ne uscăm, pentru că nu mai suntem strâns legaţi de Izvorul vieţii, de Dumnezeul treimic.

Ioan al Crucii experimenta un întuneric, o beznă, o ariditate care nu este proprie Sfântului Simeon Noul Teolog, pentru că la ultimul, chiar şi atunci când striga plin de dor pentru a vedea slava lui Dumnezeu, nu se simţea cu totul părăsit sau fără Dumnezeu. Când eşti realmente singur…vorbirea ta despre Dumnezeu e un întuneric.

*

Autorul nostru credea că gândirea ne ascunde ontologia, când, paradoxal, gândirea ne exprimă ontologia.

*

Considera că „geniul este facil” şi facil = simplu. Genialitatea, ajunge, la cote de adâncă maturitate la simplitate, însă genialitatea nu înseamnă numai simplitate ci şi complexitate a organizării şi intuiţie şi sinteze uluitoare…dar şi momente de multă învolburare şi de aluviuni şi reziduuri sentimentale.

*

O altă exprimare întoarsă: „iubirea este mereu în stare de ură”. Cum aşa?! Iubirea e mereu în stare de aşteptare, de bucurie, de delectare comunională…

Cum să vrei să urăşti dacă te simţi împlinit? Cum să urască iubirea care îmbrăţişează?

*

„Ceea ce iubeşti inspiră”. Da, inspiră şi te inspiră.

*

„Marii oameni mor de două ori: o dată ca oameni şi odată ca mari„. Oamenii mari mor o singură dată, ca şi ceilalţi, numai că odată cu ei moare o întreagă lume.

*

„Omul este absurd prin ceea ce caută; mare prin ceea ce găseşte”. Omul e mare prin ceea ce caută cât şi prin ceea ce găseşte. Devine absurd, când găsind bomba atomică sau cifrul ADN-ului uman crede că poate să fie iresponsabil, ca un ţânc care se joacă cu chibriturile în hambar.

*

„Este poet acela căruia dificultatea inerentă a artei sale îi dă idei şi nu acela căruia i le ia”. Sunt de acord aici cu autorul nostru. Numai că dificultatea inerentă a simbolismului său nu era un dat, ci era o alegere. Lui îi plăcea să complice mesajul poetic, să îl întreţeasă cu multiple semnificaţii, până pare ermetic.

Şi cum să nu fie atunci…ermetic?! Dacă eu iau un fir de iarbă, pun lângă el două-trei litere, îmi fotografiez şosetele şi pun tot acest compus imagistic pe o plajă…de unde să ştii tu, cel care vezi această îngrămădire artistică…ce am vrut să spun eu prin ea?

Simbolismul lui, ca şi parnasianismul altora e o formă de sublimare şi  de hiperesenţializare a insignifiantului. Arta simbolistă e o universalizare a unor sentimente şi fapte mărunte de viaţă, pe care niciodată nu le povestesc la un loc…ci în foi distincte de temporalitate.

Aşa a început şi suprarealismul şi fracturismul literar: tai cursivitatea povestirii pentru ca să nasc clipe false de suspans, de aşteptare…Dacă fâşiile de realitate sunt în parametri cât de cât reali am un fracturism ordinar…Dacă mă pierd în hiperbole ale realităţii sunt…suprarealist.

Însă curentele literare occidentale sunt, cu toate, îmbâcsite de imanenţă, pentru că lumea e văzută ca închisă în sine, fără să ne ducă spre Dumnezeu şi noi, artiştii, ne jucăm de-a oamenii maturi cu realitatea, pentru că ne jucăm cu noi. Însă ne jucăm pervertindu-ne şi pe noi şi realitatea. Ne jucăm pervers de-a arta şi ne pervertim şi realitatea şi pe noi înşine.

*

Îmi pare rău de Valéry

pentru că nu-l pot citi.

Mă scoate atât de mult din sărite

că-l trimit după termite.

Dar îl iert şi nu-l citesc,

ca să nu îmbătrânesc.

*

Sfântul Ierarh Marcu al Efesului [19 ianuarie]

19-marcu

Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei [18 ianuarie]

18-chiril

Sfântul Ierarh Atanasie al Alexandriei, cel Mare [18 ianuarie]

18-atanasie

Sfântul Nou Mucenic Gheorghe din Ioanina [17 ianuarie]

17-gheorghe

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare [17 ianuarie]

17-antonie-1

17-antonie-2

Proiectul: Bibliotheca Aramaica

bibliotheca-aramaica

Aici

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort