Zi: 20 ianuarie 2009
Ştefan Octavian Iosif, Bunica
Băi, teroriştilor…deşi vorbiţi pe înţeles tot nu vă pot pricepe!
Ziua de 20 ianuarie 2009 va rămâne pentru mine ziua cu două semnificaţii majore la nivel social: am început să fiu monitorizat, împreună cu toţi românii, pe prezumţia că aş fi sau aş putea deveni terorist iar, în America, Barack Obama va fi televideoizat şi pentru noi, cu zâmbet larg, la preluarea mandatului.
Despre Obama vom vorbi după ce vom vedea ce face. Însă despre faptul că suntem potenţiali terorişti vom vorbi acum.
Aşadar aş putea să terorizez, să şantajez, să bruschez psihic şi fizic pe cineva sau pe mai mulţi. Legea 298 însă presupune într-un mod hilar faptul, că despre aşa ceva aş vorbi deschis la telefon, prin email, prin cameră web etc. şi ei m-ar intercepta ca pe un pupăzoi, deşi hecărul nu ştiu care, român, neabsolvent de liceu a intrat anul trecut, parcă, în bazele de date ale serviciilor secrete americane şi şi-a bătut joc de toţi.
Însă genul de terorişti la care se aşteaptă statul român prin această lege nu au deloc sclipiri de inteligenţă. Codurile secrete, amănuntele aluzive etc. sunt noduri gordiene care nu pot fi înţelese atât de uşor şi, până vine decodarea lor – dacă vine vreodată – deja am produs asasinatul, masacrul…şi teroarea s-a întins ca petrolul în ocean.
Trecem cu vederea că pentru stocarea acestui torent de informaţii îţi trebuie investiţii serioase şi spaţii de stocare gigantisime. Vorbim însă despre capacitatea şi profesi0nalismul oamenilor puşi să facă o astfel de gogoriţă.
De Paşti şi de Crăciun, când vrei să vezi câţi bani ai în cont, pe telefon sau să dai un SMS…la firma X de telefonie mobilă trebuie să aştepţi ore bune pentru că e…prea mult trafic.
Firma însă care îţi livrează internetul, pe motiv care nu se spune şi nu se ştie, îţi restricţionează viteza, deşi plăteşti la zi, cade conexiunea când e fierberea în tine mai mare…şi acum, îmi va stoca toate imeilurile şi convorbirile intra-net?
Părerea mea e clară în ceea ce priveşte această lege: ea este un mijloc de şantaj. Şi, bineînţeles că nu vei şantaja cu ea pe unul care îţi e prieten, ci pe unul care nu îţi e prieten şi îţi stă ca musca pe mâncare.
Pe scurt: 1. o lege care va fi folosită în mod arbitrar sau în mod calificat pentru exterminarea ta profesională sau fizică; 2. nu vor fi stocate toate apelurile şi mesajele ci în mod aleatoriu, pentru că nu au nici oameni şi nici aparatură pentru aşa ceva; 3. nu va fi prins niciun terorist ca lumea, pentru că, până decriptează serviciul nu ştiu care ceea ce se petrece, deja crimele, exploziile în lanţ, panica sunt o realitate.
*
Există şi o a doua parte a terorii. Spre exemplu pot teroriza pe alţii cu scrisul mult, cu faptul că îmi fac treaba în mod conştiincios, cu bunul meu simţ, cu nesuportarea duplicităţii, cu modul tranşant de a spune adevăruri. Îi pot face să nu mai doarmă noaptea sau să nu mai mă bage în seamă de ciudă şi atunci sunt…terorist.
Dacă eşti profesor îi poţi teroriza pe elevi cu ideea că învăţătura aduce împlinire omului şi nu statul degeaba iar ca preot îi poţi teroriza pe credincioşi pentru că îi înveţi de bine şi nu îi înveţi să îşi facă fiecare de cap.
Poliţia, armata, procuratura, penitenciarul, spitalul, tribunalul, banca, parlamentul, guvernul, preşedinţia etc. sunt instituţii terorizante. Dacă dai cu ochii de ele sau, mai degrabă, dacă ai de-a face cu ele poţi fi îngrozit de impactul pe care îl au în viaţa ta.
Dacă poliţistul R ţi-a dat bătaie soră cu moartea, dacă armata ţi-a împuşcat vreun văr sau frate la revoluţia din decembrie sau ai sechele din militărie, dacă ai ajuns la tribunal sau la puşcărie, dacă te-a tăiat vreun medic şi a uitat vreo foarfecă în tine şi te-a cusut la loc…ai crize de panică numai când auzi numele instituţiilor ca atare.
Factorii politici actuali sunt o expresie a terorii naţionale. Stai cu frică să nu mai dea vreo lege, vreo ordonanţă, vreun bileţel prin care ţi se măresc de 5000 de ori la sută taxele sau să nu îţi ceară să scrii pe un caiet tot ce faci peste zi.
Teroarea pe care o pot pune la cale 2, 10, 15 oameni nu se poate compara cu teroarea pe care un sistem întreg o generează şi o permanentizează. Şi avem exemplele recente, sistemele nazist şi comunist, pe care, se pare că vrem să le reinventăm.
Statul acţionează în numele meu, al cetăţeanului. Însă, alo, statul român, eu sunt terorist, chiar şi potenţial, iar cu teroristul nu poţi face casă bună!
Prezumţia de nevinovăţie a devenit prezumţie de vinovăţie. E clar acest aspect! Dar, ca să fim oneşti cu adevărul şi aparatul de stat e format tot din terorişti, pentru că teroriştii de jos i-au ales pe cei de sus.
Viitorul parlamentar european român şi viitorul preşedinte al României va fi un terorist ales de către terorişti. Toţi suntem terorişti.
Titulatura de terorist însă e atât de fluidă, de neprecizată, de halucinantă, încât un băiat îndrăgostit de o fată…poate fi considerat terorist, dacă mama fetei vede că o terorizează pe biata ei copilă cu un aflux prea mare de sentimente.
Dacă merg pe stradă şi mă priveşti urât…pot să te demasc ca terorist. Dacă ai un semn tatuat pe corp, dacă ai zece belciuge pe faţă, dacă cumperi prea multe arme de vânătoare, dacă fumezi prea mult, dacă mănânci îngheţată de două ori pe zi…poţi fi terorist.
Poţi fi orice…vrem noi! Şi dacă cel care decodează mesajul ştie matematică precum pisica tabla înmulţirii se pot ajunge la multe terorizări ale oamenilor de mare profunzime de nişte imbecili.
Oamenii au devenit în secolul 20, cu forţa, din chiaburi nişte oameni ai muncii şi din intelectuali credincioşi nişte biete produse ale evoluţiei. La două decenii după revoluţia furată de către neo-comunişti…nişte neocomunişti la putere devin teroarea din lanul de secară…şi toată lumea e stupefiant de non-responsivă.
Cine terorizează pe cine? Un fapt e sigur: puterea ucide, pentru că mediatizarea şi efortul excesiv nu pot fi suportate de psihicul uman. Conducătorii devin nişte epave în scurt timp…chiar dacă bat aparenţele. Nu poţi să faci faţă presiunii prea mari pe un interval lung.
Cine pe cine apără? De cine ne apărăm…dacă toţi suntem terorişti? Însă unii, cu siguranţă, sunt mai terorişti decât alţii iar alţii nu şi-au descoperit încă latenţele teroriste. Cei care ne vor strânge informaţiile vor fi nişte turnători la organele securităţii de stat iar informaţiile despre noi şi cu noi vor fi privite distant şi superiorist.
Aşa că, eu, potenţialul terorist, mă simt analizat la dosar ca şi cei trimişi la Canal, la Gherla, Piteşti, Baia Sprie…numai că nu ştiu când îmi vine rândul. Eu stau acasă, mă mişc, am o groază de libertate monitorizată, mă frământ ce să ascund, ce să nu spun, ce să nu fiu…şi aştept ziua în care voi fi arătat cu degetul pentru că sunt calamitatea României.
Teroristul e încă printre voi… Ce faceţi voi, teroriştilor, cu teroristul?! Vă faceţi turnători sau călăi? La urma urmei şi unii şi alţii sunt bine plătiţi…Cred că a ajuns o alegere de gust şi nu una morală…ceea ce vrei să fii. Până atunci voi fi teroristul care face zile negre nesimţirii şi ingratitudinii, neaşteptând gratitudini care nu se pot întâmpla…