22 ianuarie, 2009 – Teologie pentru azi

Înmormântarea poetului Grigore Vieru [20 ianuarie 2009]

22 ianuarie, 2009 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș One comment

inmormantare-vieru-1

inmormantare-vieru-2

Mai multe imagini aici.

Ziua morţii sale a fost zi de doliu naţional

2009-01-19/00:06/ Chisinau (IPN) În semn de profundă durere în legătură cu moartea tragică a eminentului poet Grigore Vieru, clasic al literaturii naţionale contemporane, Preşedintele Republicii Moldova a decretat ziua funeraliilor poetului Grigore Vieru, marţi, 20 ianuarie 2009, drept zi de doliu naţional.

Un comunicat de presă al preşedenţiei, anunţă constituirea, prin acelaşi decret, a Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului.

Conform decretului, în ziua de 20 ianuarie 2009, în toate localităţile republicii vor fi arborate în bernă drapelele de stat; la ora 10.00, se va cinsti memoria poetului Grigore Vieru prin păstrarea unui moment de reculegere; instituţia publică naţională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” va organiza transmiterea în direct a ceremoniei funeraliilor poetului Grigore Vieru. În toate instituţiile de învăţămînt se va organiza o oră a memoriei poetului Grigore Vieru.

De asemenea, se recomandă autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor să renunţe la desfăşurarea, în ziua de 20 ianuarie 2009, a acţiunilor distractive de masă; redacţiilor ziarelor, posturilor de radio şi televiziune să ţină cont de specificul zilei la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor din această zi.

Din componenţa Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru fac parte: preşedintele Parlamentului Marian Lupu, ministrul sănătăţii Larisa Catrinici, preşedintele Uniunii Scriitorilor Mihai Cimpoi, primarul general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, preşedintele Academiei de Ştiinţă Gheorghe Duca, primarul satului Pererâta, raionul Briceni Victoria Migalcean, consilierul Preşedintelui R. Moldova Viorelia Moldovan-Batrînac, viceministrul culturii şi turismului Ion Munteanu, şeful Aparatului Guvernului Mihail Pop, ministrul afacerilor interne Gheorghe Papuc, viceprim-ministrul Victor Stepaniuc, ministrul educaţiei şi tineretului Larisa Şavga, preşedintele instituţiei publice naţionale a audiovizualului Compania „Teleradio- Moldova” Valentin Toderacan.

La rândul său, Comisia de stat, a ţinut cont de doleanţele familiei răposatului şi a decis de a expune corpul neînsufleţit al poetului Grigore Vieru pentru rămas bun, în incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet. Ceremonia de petrecere în ultima cale va avea loc marţi, 20 ianuarie 2009 cu începere de la ora 09.00. Funeraliile vor avea loc în mun. Chişinău la cimitirul central din strada Armenească.

Ziarul de Gardă anunţă că, în dupa amiaza zilei de luni trupul neînsufleţit al lui Grigore Vieru va fi adus la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla. Parohul Bisericii, Ioan Ciuntu, a comunicat că oricine va dori să vină să îţi ia răspuns de la poet, va găsi uşile deschise. La Biserică va fi plasată şi o Carte a Memoriei, unde oricine va putea lăsa un mesaj în memoria marelui poet.

****

2009-01-19/12:02/ Chisinau (IPN) Corpul neînsufleţit al poetului Grigore Vieru va fi adus la Biserica Sf. Teodora de la Sihla din Chişinău luni, în jur de ora 14.00, şi va rămâne aici până marţi dimineaţă, ora 09.00. După aceasta, sicriul va fi dus pentru câteva ore în holul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, unde scriitori, oamenii de cultură, politicieni, cititorii de toate vârstele îşi vor putea lua rămas bun de la poet.

Preşedintele, Vladimir Voronin, este aşteptat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet către ora 10.00. Deocamdată agenda şefului statului nu prevede participarea lui la funeraliile poetului, a precizat Natalia Vişanu, şefa Serviciului de protocol a Preşedinţiei.

De la Teatrul Naţional de Operă şi Balet, cortegiul funerar se va îndrepta către Cimitirul Central de pe str. Armenească, cu un popas lângă monumentul domnitorului Ştefan cele Mare şi Sfânt.

Inima lui Grigore Vieru a încetat să bată la 18 ianuarie, în urma unui tragic accident rut ier suferit cu două zile mai devreve.

Deocamdată, Ambasada României la Chişinău nu a precizat cine dintre oficialii români vor participa la funeraliile poetului.

****

2009-01-19/13:42/ Chisinau (IPN) Scriitorii, oamenii de cultura, cititorii de toate varstele care i-au indragit opera, deplang decesul prematur al poetului Grigore Vieru, care a fost un adevarat simbol al Renasterii nationale basarabene, al luptei pentru limba romana si identitatea noastra romaneasca, se arata intr-o declaratie comuna semnata de peste 70 de personalitati ale vietii culturale din Republica Moldova.

Potrivit acestora, activitatea publica si literara a marelui poet a contribuit decisiv la constiinta unitatii spatiului cultural romanesc prin participarea la cele mai importante evenimente culturale de pe ambele maluri ale Prutului. Semnatarii subliniaza valoarea de pedagog al neamului a poetului, care a modelat spiritul binelui si frumosului a generatii intregi de copii si adolescenti.

Prin intermediul volumelor publicate, poetul a contribuit in mod substantial la innoirea mentalitatii si viziunii privind destinul istoric al neamului nostru si locul sau in contextul civilizatiei contemporane, se mentioneza in declaratia, citata de Info-Prim Neo.

Scriitorii considera disparitia lui Grigore Vieru o pierdere grea si irecuperabila a intregii literaturi si culturi romane. „Ramane nemuritoare creatia sa inspirata de tot ce avem mai sfant: mama, iubirea, limba romana, adevarul istoric, neamul romanesc.

Locul marelui poetului decedat in ziua Sfantului Grigorie cel Mare se afla in „panteonul sacru al neamului romanesc” incheie semnatarii declaratiei.

Printre cei care au semnat seclaratia se numara: Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, Spiridon Vangheli, Petru Soltan, Andrei Strambeanu, Nicolae Dabija, Ion Hadarca, Valeriu Matei, Igor Cretu, Anatol Codru, Anatol Gujel, Leonida Lari, Teo Chiriac, Nicolae Rusu, Marcela Benea etc.

Funeraliile vor avea loc marti, 20 ianuarie, decretata zi de doliu national in toata republica. Corpul neinsufletit va fi expus in holul Teatrului National de Opera si Balet marti, dupa ora 9.00. Pana atunci se va afla la Biserica Sf. Teodora de la Sihla.

2009-01-19/13:44/ Oficiali de la Bucuresti transmit condoleante tuturor celor care l-au iubit si admirat pe Grigore Vieru

Chisinau (IPN) Presedintele Romaniei, Traian Basescu, spune ca poetul Grigore Vieru a fost o „voce a constiintei romanesti” si ca va ramane in memorie „prin dragostea sa pentru limba si istoria romanilor de pe ambele maluri ale Prutului, prin idealurile pe care le-a slujit neobosit”.

„Stingerea sa din viata reprezinta o mare pierdere pentru cultura romana. Pe aceasta cale, doresc sa transmit sincere condoleante familiei sale! Dumnezeu sa-l odihneasca!”, se spune in mesajul de condoleante al presedintelui roman.

Si premierul Emil Boc, a venit cu un mesaj de condoleanta: „Am primit cu profund regret vestea trecerii la cele vesnice a marelui poet si patriot Grigore Vieru.

Artist si militant, liric de mare talent si constiinta inalta, inovator in creatie dar si pastrator al traditiei, Grigore Vieru si-a castigat un loc de cinste in memoria culturala a tarii noastre. Aduc un omagiu celui care, prin credinta si forta morala cu care s-a dedicat apararii limbii, spiritului si valorilor romanesti, a devenit un model de patriotism si un simbol. Sincere condoleante familiei, prietenilor, tuturor celor care l-au iubit si admirat!”, scrie pe pagina web a Guvernului Romaniei, transmite Info-Prim Neo.

Intr-o interventie televizata poetul Adrian Paunescu spune: ”in mod normal, in Romania ar trebui sa fie doliu national. Pentru ca nu moare oricine. Moare nu numai sufletul Basarabiei, ci o parte importanta din sufletul Romaniei.

„Fac apel la autoritati, la presedinte si la primul ministru sa declare doliu national la moartea unui poet de geniu, la moartea unui poet care atat prin viata sa de pana acum, cat si prin moartea sa, se aseaza la temelia unitatiii nationale. Noi vom fi ceva in lume, daca o sa stim sa ne pastram sensibilitatea si legamintele fata de cei care ne-au premers. Iata, Grigore Vieru intra in randul celor care ne-au premers!”,a spus Adrian Paunescu , citat de Agerpres.

2009-01-19/14:52/ Am pierdut un poet, dar am câştigat un mare Ambasador în ceruri

Chisinau (IPN) Grigore Vieru a fost un simbol al renaşterii naţionale, iar moartea poetului reprezintă o pierdere irecuperabilă, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Mihai Cimpoi.

„Prin întreaga sa activitate, prin opera sa, Grigore Vieru a dialogat cu cei mici şi cu cei mari anume despre acest destin al nostru, despre identitatea noastră, despre adevărul ştiinţific şi istoric, făcând o punte de legătură între cultura românească din Basarabia cu cea din Ţară. Grigore Vieru a fost şi va rămâne o personalitate unică, irepetabilă, o fiinţă într-o poezie, într-un adevăr, într-o limbă română, întru dreptate”, a spus academicianul.

Poetul Iulian Filip spune că Grigore Vieru, care l-a modul cel mai direct a lucrat în fiecare casă, prin copii, prin cuvânt, i-a sensibilizat şi pe cei maturi ca să descopere opera de-o seamă cu dânşii. „Nu am mai avut un aşa precedent de consacrare şi de angajare totală, şi cre d că e o pierdere irecuperabilă”, a spus poetul.

Compozitorul Eugen Doga, prieten cu Grigore Vieru, susţine că acesta a fost „o stea” despre care „puţine lucruri frumoase s-au spus”. „S-a stins o stea. Steaua care din păcate n-a fost de mulţi văzută, dar lipsa căreia, acum, ca niciodată, este observată, deoarece ea era nu numai lumină, era şi căldură, era şi spirit (…) A fost un om ieşit din comun. Pe plaiurile acestea niciodată nu a mai fost ceva de această mărime, de această valoare, de această importanţă pentru neamul nostru. Este o pierdere pentru tot neamul, indiscutabil (…) Puţine lucruri frumoase s-au spus în adresa lui, ăsta este păcatul nostru”, a spus compozitorul.

„Era cel mai cunoscut scriitor român”, a spus despre Grigore Vieru scriitorul Nicolae Dabija. „M-am convins de asta aflându-mă cu el în comunităţile locuite de români, din Ungaria, Serbia, Bucovina de Nord, Basarabia de S ud. El a fost pentru noi un model, el a fost un stegar şi am impresia că a căzut stegar. Dar drapelul a fost preluat îndată de acele generaţii care au fost crescute de manualele pe care le-a scris Vieru, crescute de poeziile lui, de cântecele lui”, a spus Dabija.

Scriitorul îl caracterizează pe Grigore Vieru ca pe „o fire atât de modestă încât se străduia parcă să meargă printre noi mai mult în vârful degetelor. Astfel încât să nu deranjeze, astfel încât să nu observăm ca îi suntem contemporani”. „Prezenţa lui la acele Mari Adunări Naţionale de la începutul anilor 80 încuraja mulţimea. Meritele lui în limba română, revenirea la alfabetul latin, lupta pentru identitate naţională sunt enorme”, a spus Dabija.

„Am pierdut un poet, dar am câştigat un mare Ambasador în ceruri”, a spus scriitorul Aurelian Silvestru. „Divinitatea e cu noi, pentru că şi poetul a rămas cu noi. A rămas zidit în versuri, în cuvinte, în durerea r omânilor de pretudindeni pe care a purtat-o cu atâta demnitate pe umerii săi firavi.”, a mai spus Aurelian Silvestru.

Inima lui Grigore Vieru a încetat să bată la 18 ianuarie, în urma unui tragic accident rutier suferit cu două zile mai devreve. Potrivit Ministerului Sănătăţii, Grigore Vieru a decedat în urma unui stop cardiac la orele 01.20 în noaptea de sâmbătă spre duminică, 18 ianuarie. Decesul s-a produs pe fundalul de insuficienţă cardiovasculară, insuficienţă renalo-hepatică şi insuficienţă respiratorie.

Corpul neînsufleţit al poetului Grigore Vieru va fi înmormântat la Cimitirul Central de pe str. Armenească. Marţi, 20 ianuarie 2009, a fost decretată drept zi de doliu naţional.

Cf. sursa

Trupul neinsufletit al lui Grigore Vieru a fost depus, marti, la Teatrul de Opera si Balet, unde a fost oficiata si o slujba de pomenire, de catre un sobor de preoti din Republica Moldova si Romania. Cortegiul funerar a facut un popas la monumentul lui Stefan cel Mare.

Printre cei veniti sa il omagieze pe poet s-au numarat politicieni, deputati din Parlament, reprezentanti ai corpului diplomatic si membri ai Guvernului. La ceremonie au participat si fostii presedinti ai Republicii Moldova, Mircea Snegur si Petru Lucinschi, precum si scriitori, compozitori, interpreti, oameni de stiinta, actori, profesori de la diferite institutii de invatamint, elevi si studenti, admiratori ai creatiei lui Grigore Vieru. La inmormantare a participat si ministrul roman al Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Theodor Paleologu.

la-catafalc1

Intr-un mesaj de condoleante, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a afirmat ca Grigore Vieru a fost o „voce a constiintei romanesti” si ca moartea sa este „o mare pierdere pentru cultura romaneasca”. De altfel, presedintele Traian Basescu a semnat, luni, decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului National „Steaua Romaniei” in grad de Mare Cruce poetului Grigore Vieru.

Poetul basarabean Grigore Vieru a murit in noaptea de sambata spre duminica, la ora 1:30. El era internat in sectia de reanimare a Spitalului de Urgenta din Chisinau, grav ranit, cu multiple fracturi, dupa ce fusese implicat intr-un grav accident de circulatie in noaptea de joi spre vineri. Grigore Vieru ar fi implinit, pe 14 februarie, 74 de ani.

Gândul / Antena 3 /

Calin Vieru, fiul poetului, a declarat ca potrivit testamentului tatalui sau, acesta a dorit sa fie inmormantat alaturi de mama sa, dar nu la Pererata, cum s-a crezut iniţial, ci la Chisinau, urmand ca osemintele mamei sale sa fie deshumate si aduse la cimitirul Armenesc. Acest lucru se va face insa ulterior.

„In semn de profunda durere in legatura cu moartea tragica a eminentului poet Grigore Vieru, clasic al literaturii nationale contemporane, presedintele Republici Moldova Vladimir Voronin, a semnat decretul privind declararea zilei de doliu national si constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru”, anunta un comunicat al Presedintiei, potrivit Newsin.

Prin decret se recomanda autoritatilor publice, intreprinderilor si organizatiilor sa renunte la desfasurarea, in ziua de 20 ianuarie 2009, a actiunilor distractive de masa; redactiilor ziarelor, posturilor de radio si televiziune sa tina cont de specificul zilei de 20 ianuarie 2009 la editarea publicatiilor si la formarea programelor din aceasta zi.

Paleologu: Moartea lui Vieru a lasat literatura romana fara un poet, un frate, un om

„Ne-a intristat profund vestea mortii lui Grigore Vieru, un mare poet, un simbol al literaturii romane din Basarabia, un om care si-a dedicat viata limbii romane. (…) Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National, Theodor Paleologu, isi exprima regretul pentru disparitia celui care a fost Grigore Vieru si transmite sincere condoleante familiei”, se arata intr-un comunicat al ministerului.

„Am primit cu adanca tristete vestea disparitiei dintre noi a poetului basarabean Grigore Vieru. Voce a constiintei romanesti, Grigore Vieru va ramane in memoria noastra prin dragostea sa pentru limba si istoria romanilor de pe ambele maluri ale Prutului, prin idealurile pe care le-a slujit neobosit. Stingerea sa din viata reprezinta o mare pierdere pentru cultura romana”, se precizeaza in mesajul de condoleante transmis de presedintele Traian Basescu.

„Grigore Vieru era un poet ciudat, cu o anume fragilitate, vulnerabilitate in fiinta sa. In acelasi timp, era un poet cu un cuget tare, de aceea cei cu spiritul obiectiv il pot considera un simbol al luptei nationale din Basarabia. Pastrand proportiile, el si generatia sa reprezinta pentru aceasta provincie romaneasca de peste Prut ce a reprezentat generatia lui Goga pentru Transilvania de inceput de secol XX.

Exista o similitudine de destin care are si un ecou pe plan poetic. Vieru, Dabija si alti poeti basarabeni recurg la un vers simplu, care poate fi inteles si de catre cei izolati de restul Europei, aflati sub ocupatia straina. Ei scriu o poezie traditionala, transpusa in formule lirice simple. Publicistii din Bucuresti s-au grabit sa-l judece, savarsind astfel, inainte de toate, un pacat moral, pentru ca oamenii aceia si-au pus pielea la saramura, scriind, in timp ce colegii lor ilfoveni nu faceau altceva decat sa se joace cu cuvintele”, a afirmat Eugen Simion, presedintele sectiei de Filologie si Literatura a Academiei Romane.

„Ce poti sa spui intr-un asemenea caz, decat ca un om ca el nu merita sa piara din cauza unui accident stupid?…Grigore Vieru era unul dintre poetii buni din Basarabia. Il cunosteam de dinainte de 1989. Am scris o cronica despre primul sau volum de versuri, aparut in Romania putin dupa mijlocul anilor ’80, la editura Eminescu. La acea data, cred ca era prima sa carte aparuta in Romania. Imi pare rau ca nu ne-am mai vazut de multa vreme si de cele intamplate”, a spus Manolescu, citat de Newsin.

Grigore Vieru, patriotul care a facut pod de cuvinte peste Prut

S-a nascut pe 14 februarie 1935, in satul Pererita din fostul judet Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova.

A debutat editorial pe cand era student, in 1957, cu o placheta de versuri pentru copii, „Alarma”, apreciata de critica literarã. In timpul studentiei, din cauza lipsurilor materiale, a fost nevoit periodic sa abandoneze cursurile. Dupa ce a absolvit, in 1958, Institutul Pedagogic „Ion Creanga” din Chisinau, Facultatea Filologie si Istorie, Grigore Vieru s-a angajat ca redactor la revista pentru copii „Scanteia Leninista”, actualmente „Noi”, si a publicat a doua culegere de versuri pentru copii, „Muzicute”.

Pe 8 iunie 1960 s-a casatorit cu Raisa, profesoara de romana si latina, cu care are doi fii. In acelasi an, Vieru s-a angajat ca redactor la revista „Nistru”, in prezent „Basarabia”, publicatie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Intre anii 1960 si 1963, a activat ca redactor la editura „Cartea Moldoveneasca”, publicand, in 1961, doua plachete de versuri pentru copii, „Fat-Frumos curcubeul” si „Buna ziua, fulgilor!”, iar in 1963 cartile pentru copii „Multumim pentru pace” (versuri) si „Fagurasi” (versuri, povestiri si cantece). In 1964, i-a fost publicat, in revista „Nistru”, poemul „Legamant”, dedicat lui Mihai Eminescu.

Volumul „Versuri pentru cititorii de toate varstele”, aparut in 1965, a fost distins, doi ani mai tarziu, cu Premiul Republican al Comsomolului in domeniul literaturii pentru copii si tineret. In 1967, i-au aparut culegerea pentru copii „Poezii de seama voastra” si poemul „Barbatii Moldovei”, publicat de revista „Nistru”. Poemul continea o dedicatie pentru „nationalistul” Nicolae Testimiteanu, care i-a facut pe cei de la cenzura sa opreasca tiparirea si sa scoata dedicatia cu pricina.

Anul 1968 a produs o cotitura in destinul poetului, consemnata de volumul de versuri „Numele tau”. Cartea este apreciata de critica literara drept cea mai originala aparitie poetica. In chiar anul aparitiei, volumul a devenit obiect de studiu la cursurile universitare de literatura nationala contemporana.

Trei poeme din volum sunt intitulate „Tudor Arghezi”, „Lucian Blaga” si „Brancusi”, iar alte douã sunt inchinate lui Nicolae Labis si Marin Sorescu. Asemenea dedicatii apar pentru prima oara in lirica basarabeana de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

In 1971 a aparut placheta „Versuri”, iar in 1973 Grigore Vieru a trecut Prutul, intr-o delegatie de scriitori sovietici. A avut prilejul, astfel, sa participe la intalnirea cu redactorii revistei „Secolul XX”, printre care Dan Haulica, Stefan Augustin Doinas, Ioanichie Olteanu, Geo Serban si Tatiana Nicolescu, si sa viziteze, la rugamintea sa, manastirile Putna, Voronet, Sucevita, Dragomirna si Varatec. Mai tarziu, poetul a facut urmatoarea mãrturisire: „Daca visul unora a fost ori este sa ajunga in Cosmos, eu viata intreaga am visat sa trec Prutul.”

In anul 1974, scriitorul Zaharia Stancu, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, i-a facut o invitatie oficiala din partea uniunii, careia poetul i-a dat curs. Grigore Vieru a vizitat Transilvania, insotit de poetul Radu Carneci. In 1977, tot la invitatia Uniunii Scriitorilor din Romania, a mers, impreuna cu sotia, prin mai multe orase din Romania: Bucuresti, Constanta, Cluj-Napoca si Iasi.

In acest timp, i-au fost publicate volumul de versuri „Aproape”, aparut in 1974, cartea pentru cei mici „Mama” ilustrata de Igor Vieru in 1975, si volumul „Un verde ne vede!”, pentru care i s-a decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).

In 1978 i s-a publicat, la editura Junimea din Iasi, volumul „Steaua de vineri”, prefatata de Nichita Stanescu, prin care s-a rupt tacerea intre scriitorii romani de pe ambele maluri ale Prutului.

In 1980, lui Grigore Vieru i-au aparut „Abecedarul pentru prescolari”, „Albinuta”, „Fiindca iubesc”! (o noua culegere de versuri lirice) si „Sa cresti mari!” (culegere de cantece pentru copii).

Un adevarat succes a reprezentat filmul muzical pentru copii „Maria Mirabela” in 1982, regizat de Ion Popescu Gopo, cu muzica compusa de Eugen Doga, iar autorul textelor pentru cantece – Grigore Vieru.

In 1983, a aparut „Taina care ma apara”, in care s-au simtit primele accente profund sociale din creatia poetului. Anul urmator, Grigore Vieru si-a adunat cele mai frumoase poezii si cantece, medalioane si secvente publicistice in volumul „Scrieri alese”.

Cu ocazia implinirii a 50 de ani de existenta, Grigore Vieru a dorit sa faca, in 1985, un spectacol literar-muzical la Palatul Octombrie (azi „Palatul National”), insa evenimentul a fost interzis din ordine de la cel mai inalt nivel. Trei ani mai tarziu, in saptamanalul „Literatura si Arta”, a aparut primul text poetic postbelic tiparit in Basarabia cu litere latine, semnat de Grigore Vieru. I se acorda cea mai prestigioasa distinctie internationala in domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

In 1989 a fost votat deputat al poporului. Dupa 1990, adunand in jurul sau pe cei mai populari interpreti si compozitori de muzica usoara din Basarabia, poetul a intreprins un turneu de succes in Moldova de peste Prut. Grigore Vieru a devenit membru de Onoare al Academiei Romane in 1990 si membru corespondent in 1993.

Dupa Revolutia din 1989, in Romania i-au fost publicate mai multe carti intre care „Hristos nu are nici o vina!” (1991), „Curatirea fantanii” (1993), „Rugaciune pentru mama” (1994), „Izbavirea” (1999), volumul antologic „Cartea Vietii Mele” (2002). La Electrecord, Bucuresti, in 1992, a aparut discul de cantece „Rasai”, realizat impreuna cu Doina si Ion Aldea-Teodorovici, pe care apare celebra melodie inchinata lui Mihai Eminescu.

Culegeri din lirica si poezia sa pentru copii au aparut, de-a lungul anilor, in Franta, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielarus, Tadjikistan, Azerbaidjan, Kargazstan si in alte tari.

In 1992, a fost propus de Academia Romana pentru Premiul Nobel pentru Pace si i s-a conferit titlul onorific de „Scriitor al poporului din Republica Moldova”. In 1995, cu ocazia implinirii varstei de 60 de ani, a fost sarbatorit oficial la Bucuresti, Iasi si la „Uniunea Scriitorilor din Chisinau”. In acelasi an, poetul a fost ales membru al Consiliului de administratie pentru Societatea Romana de Radiodifuziune.

Anul urmator, de Rusalii, poetul a pus o piatra funerara comuna, pentru mama sa si pentru el, pe mormantul celei care i-a dat viata, cu urmatoarele epitafuri daltuite de sculptorul Tudor Cataraga: „Pierzand pe mama, iti ramane Patria, dar nu mai esti copil”, iar pentru sine: „Sunt iarba, mai simplu nu pot fi”. Sensul epitafului sau Grigore Vieru l-a explicat celor prezenti: „A fi simplu nu este o treaba usoara. A fi simplu inseamna sa mori cate putin in fiecare zi, in numele celor multi, pana cand te preschimbi in iarba. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?”

In decembrie 2008, a fost lansat la Iasi volumul „Taina care ma apara”, care cuprinde creatiile importante ale poetului din ultimii 50 de ani.

In 2000, Grigore Vieru a fost decorat cu Medalia guvernamentala a Romaniei „Eminescu”- 150 de ani de la nastere.

Cf. sursa.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EAHhyJ0mt1k]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JrNoiqxh-VA]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JBgw31Je94c]

Andrei Bădin

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3pLTDUXhuuE]

Cercetări şi actualizări liturgice [1]

22 ianuarie, 2009 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș 5 comments

ierom-lect-dr-petru-pruteanu

Lucrarea liturgică, de 392 de pagini, a Ierom. Lect. Dr. Petru Pruteanu, intitulată: Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate a fost o surpriză plăcută pentru noi, o întâlnire cu o muncă susţinută, lucru atestat de cele 738 de note de subsol şi de cele 79 de surse utilizate.

Am citit cartea cu atenţie, în mod responsabil – cu această ocazie devoalăm modul în care noi receptăm o carte în timpul citirii ei – bucurându-mă de atenţia de cercetător a părintelui Petru asupra subiectului luat în discuţie.

Am găsit deopotrivă plusuri şi minusuri ale lucrării pe care o recenzăm, însă ambele ţin de experienţa personală a autorului şi credem că viitorul ne poate arăta în persoana autorului nostru un cercetător cu ample potenţe în domeniul liturgic.

Vom detalia, în mod concis şi sistematic, datele cu care ne-am întâlnit în timpul lecturării textului.

1. Plusurile cărţii. Contribuţii personale

1. Cartea este bine sistematizată şi are profil sintetic, deşi, uneori, argumentarea nu este transparentă, pentru că nu este redat, în text sau în subtext, tot eşafodajul surselor folosite.

2. Am observat din plin stilul oral, curgător, îmbietor al autorului, care te invită la o lectură pasionantă [p. 11, 18 etc.].

3. Autorul are o polemică ponderată dar unidimensională cu manualele liturgice ortodoxe româneşti în uz [ p. 6, 7, 17; n. 197, p. 104].

4. Se pronunţă în mod tranşant acolo unde crede că adevărul e de partea sa.

5. Are o atenţie sporită la textele analizate şi la paralelismul textual [ p.20-21; n. 81, p. 47; p. 93-96].

6. Scrisul său are valenţe apologetice moderate [ n. 18, p. 21; p. 27; n. 40, p. 29;].

7. Îşi exprimă în termeni fireşti surpriza descoperirii [ n. 23, p. 24; n. 112, p. 59; ].

8. Afirmă realismul duhovnicesc al anamnezei [ n. 24, p. 24].

9. Nu există o dependenţă a rugăciunilor creştine de rugăciunile sinagogale [p. 25, 26].

10. În Biserica Ortodoxă a existat dintotdeauna Liturghie zilnică [ p. 28]

11. Apelează uneori la nedumerirea critică [ p. 33. De ce Metzger nu ia în consideraţie şi Testamentum Domini ?].

12. Dă dovadă de probitate morală neaşteptată şi de semne de recunoştinţă vie [n. 48, p. 34: spune cum a cunoscut sursa germană, prin intermediul cui; la fel în n. 134, p. 69].

13. Elemente noi valorificate de către autor: 13. 1: Papirusul de la Barcelona şi autentificarea faptului că Liturghia a avut dintotdeauna cuvintele de instituire şi epicleză, p. 48-49. Textul grecesc şi traducerea sa în p. 338-341 / 13. 2. Existenţa dublă, în unele manuscrise, a lui „prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” în cadrul epiclezei [p. 101].

14. Anaforalele liturgice au filiaţie apostolică, p. 51.

15. Missa romană are elemente textuale comune Tradiţiei liturgice şi, implicit, o anume continuitate istorică, lucru care lipseşte confesiunilor protestante şi neoprotestante, cf. n. 97, p. 53.

16. Liturghia a cunoscut o dezvoltare continuă în Biserica Ortodoxă, chiar dacă dezvoltare înseamnă şi înlocuirea unor părţi liturgice cu altele, p. 55.

17. Anaforaua liturgică avea diverse variante, rămânând la latitudinea slujitorilor dimensiunea lor temporală. Cu siguranţă, şi nu cu probabilitate, Dumnezeu i-a revelat Sfântului Vasile Sfânta Liturghie [p. 57-58], ca şi Sfântului Ioan Gură de Aur. Mărturia Tradiţiei este şi trebuie să rămână, pentru fiecare teolog ortodox în parte, autoritativă. Nu poate o ipoteză ştiinţifică să înlocuie autoritatea Tradiţiei.

18. Elemente de personalitate redacţională [ n. 107, p. 58; p. 74: siglele VAS şi CHR; n. 147, p. 75]

19 . Anaforaua liturgică este nu numai o rugăciune ci şi o mărturisire de credinţă [ p. 62].

20. Variante textuale multiple pentru un cuvânt cheie, în mai multe limbi [ lucru care apare pe tot parcursul cărţii] şi variante textuale în cadrul aceleiaşi limbi [ ex: se sfinţesc / prefac, p. 73; rugăciune de mijlocire/ pomenire, p. 74].

21. Schisma la nivel dogmatic precede schisma la nivelul împărtăşirii euharistice [ 91].

22. Sf. Liturghie înseamnă trăirea timpului continuu, a ritmurilor veşniciei [ n. 170, p. 93.

23. Cuvintele de instituire ale Sf. Euharistii sunt anamnetice şi au o trimitere simbolică la Cinstitele Daruri [p. 92].

24. Comentariul textual, atunci când e făcut pe fragmente mici, e minuţios [p. 93-95].

25. Jertfa euharistică e o consecinţă directă a operei răscumpărătoare a Domnului Hristos [p. 94].

26. Propune variante de traducere, aprofundarea subiectului ca atare şi soluţii personale [ p. 95; 114; 127; n. 311, p. 162; p. 177].

27. Este justă traducerea ad litteram a lui μεν şi δε în limba română [ p. 100]. Am slujit cu preoţi care, deşi nu ştiau textul grecesc, binecuvântau Cinstitele Daruri în acest ritm al limbii greceşti: pe de o parte [ Discul]…iar pe de altă parte [ Potirul]…pentru că înţelegeau că e vorba despre un act cu două referiri, cu două membre.

28. Epicleza ortodoxă poate fi exprimată prin mai multe formule [p. 103], fapt dovedit de către autor când a pus în paralelă epicleza Sfântului Vasile cu cea a Sfântului Ioan [ p. 98 sus].

29. Anaforaua liturgică nu este o rugăciune închinată Maicii Domnului ci lui Dumnezeu Tatăl [ n. 203, p. 108].

30. Tămâierea de la Axion nu este dedicată exclusiv Maicii Domnului ci şi Sfinţilor pomeniţi împreună cu Ea atunci [ n. 207, p. 109].

31. Conştiinţa valorică a muncii de cercetare pe care ne-o propune [ n. 211, p. 111].

32. Întâi pomeneşte Doamne…are înţelesul de : nu în ultimul rând, pomeneşte, Doamne… [n. 215, p. 112].

33. Preotul şi strana trebuie să cânte simultan, fără repetiţii ale stranei dacă preotul nu termină rugăciunile [n. 217, p. 113]. Numai că asta presupune ca dacălul să cunoască foarte bine atât dimensiunile rugăciunilor preotului din Liturghier cât şi ritmul său propriu de rugăciune. Sincronizarea de acest timp presupune ca şi preotul şi dacălul sau conducătorul stranei să fie oameni duhovncieşti, profunzi, atenţi la subtilităţile mistice ale Liturghiei. Sincronizarea e pentru experţi şi nu poate fi o regulă generală niciodată.

34. Troparul Ceasului al 3-lea şi stihurile aferente distrug continuitatea firească, textuală a epiclezei [p. 116-117]. Însă nevoia de rugăciune, de umilinţă, de cerere insistentă a pogorârii Sfântului Duh, acum şi în orice moment anterior sau posterior epiclezei este stringentă pentru slujitori. Chiar dacă, din punct de vedere textual interpolarea de faţă este neavenită, din punct de vedere personal, interior, adâncirea în rugăciune pe care o presupune invocarea Sfântului Duh e mai mult decât neapărată.

Pe de altă parte invocarea harului sfinţitor îl face conştient pe preot că harul nu vine de la el ci de la Dumnezeu şi că Dumnezeu lucrează prin el. De aceea logica duhovnicească a acestei interpolări cred că are fundament practic, pentru că starea de umilinţă, de mare încordare, de aşteptare e starea reală a celui care slujeşte Dumnezeului treimic.

35. Predicatorul anonim credem că a exprimat poziţia corectă faţă de interpolare, mai ales în ceea ce priveşte schimbarea adresantului [ p. 4, p. 120].

36. E lipsită de sens practica îmbisericirii după Botez [ n. 271, p. 141].

37. Ecteniile ortodoxe nu sunt texte inflexibile, ci ţin cont de realităţile generale şi concrete ale Bisericii [ p. 143].

38. Ar trebui să suprimăm, spune autorul, ectenia pentru catehumeni, dacă nu avem aşa ceva în Biserică [p. 146-147]. Noi considerăm că ea se poate suprima, pentru că, în mod evident, nu avem catehumeni în Biserică, dar că ea ar trebui spusă, dacă privim în mod global lucrurile, pentru că undeva, în lumea aceasta ortodoxă, ar putea exista şi catehumeni, după cum ne rugăm pentru cei care sunt sau ar putea să existe prin peşteri şi prin crăpăturile pământului ca rugători pentru întreaga umanitate.

39. Practica slujirii Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite dimineaţa, şi nu seara, exclude postul şi contravine rugăciunilor interne [ p. 152].

40. La Liturghia Darurilor în Sfântul Potir avem Sfântul Sânge şi se pot împărtăşi şi copiii [ p. 167].

41. Preferinţa pentru spurcăciune în Împărate ceresc, pentru că întinăciune îndulceşte textul [p. 181]; distincţia dintre slavă şi mărire şi preferinţa pentru slavă, cu adresă la Treime [ n. 351, p. 181]; „mă pune” e mai propriu decât „mă aşază” [p. 187]; preferinţa pentru miel în loc de oaie la p. 190; preferinţa pentru junghie în loc de jertfeşte [ p. 191]; folosirea expresiei: „David al lui Iesei” [ p. 194]; înţelesul dat expresiei „pentru bună starea sfintelor lui Dumnezeu Biserici” în n. 388, p. 198.

42. Prima miridă din cele 9 este a Puterilor cereşti [ p. 193].

43. Nu trebuie să pomenim la Proscomidie şi Litie prea mulţi Sfinţi locali [ n. 381, p. 195], pentru că încetinim ritmul slujbelor.

44. Ni se pare mult mai proprie, mai concisă, rugăciunea pentru cei adormiţi întocmită de către autor [ p. 200], pentru că cea actuală se extinde prea mult, prin enumerarea felurilor de moarte, în comparaţie cu celelalte rugăciuni.

45. E un lucru foarte benefic pentru înţelegerea Proscomidiei [ cât şi a tuturor slujbelor], faptul de a se indica în Liturghier trimiterile scripturale aşa cum propune autorul. Am înţelege şi mai profund, în acest mod, cât de scripturale sunt slujbele noastre.

46. Accentuarea sintagmei: Vremea este să lucrăm Domnului din n. 401, p. 206.

2. Minusurile şi nelămuririle cărţii şi ale autorului

1. Autorul singularizează Liturghia între Sfintele Taine, făcând din ea centrul de gravitate/ de maximă importanţă al Bisericii [nu de gravitaţie] [p. 5], lucru care duce la o înţelegere deformată a sacramentologiei în cadrul eclesiologic. Singularizarea Liturghiei între Taine derivă din teoriile euharistice recente, din spaţiul teologiei ruse, care pun accent pe aspectul văzut şi pe împărtăşirea cu Sfânta Euharistie în detrimentul relaţiei personale cu persoana lui Hristos, Dumnezeu şi om.

2. În p. 12-13 aminteşte Părinţi şi lucrări fără trimiteri paginale.

3. Sfântul Dionisie Areopagitul apare pus după Origen în p. 12 şi după Ioan Gură de Aur în p. 13. În n. 240, p. 127 şi în n. 246, p. 131, foarte dezamăgitor, Sfântul Dionisie Areopagitul apare ca „pseudo” şi trăitor în secolul 5 şi nu în secolul 1 d. Hr. .

Adică şi autorul nostru e victima, ca şi alţi teologi, a părerii subiective de dată recentă…care a detronat Tradiţia Bisericii. Se pare că e foarte greu să ieşi din robia babilonică a falsei ştiinţificităţi care detronează Tradiţia Bisericii.

4. În ce cărţi ale sale le reproşează Sfântul Fotie latinilor inovaţia azimei?, [n. 16, p. 19].

4. De unde este informaţia că Ps. 135 se cânta după o masă pascală? [ p. 21].

5. Concluziile cercetării preluate de la L. Grilikhes nu apar citate în mod distinct în p. 22 şi nici la n. 20, p. 22.

6. Polemica cu liturgiştii ortodocşi români e unidimensională. De ce nu şi teologi ortodocşi ruşi sau greci sau bulgari etc.?

7. De unde sunt informaţiile din n. 25, p. 24; n. 26, p. 24; n. 30, p. 25-26 ?

8. În p. 29 jos şi p. 30 sus nu se spune de unde s-a luat informaţia şi cine sunt liturgiştii la care autorul face referire.

9. Datele din p. 30-31 nu au acoperire citaţională. Autorul ne lasă impresia că ştie date din diverse manuale /surse dar numai face efortul ca să le citeze, ceea ce e un minus de ştiinţificitate. Acest lucru se repetă şi în alte pagini. Preluările necritice nasc erori colosale sau perpetuează erori înghiţite de-a gata.

10 Ironia tendenţioasă [ n. 43, p. 32]; ideea preconcepută [ n. 196, p. 104; n. 246, 131: consideră comentariile liturgice ale celor doi Sfinţi ca exprimări ideale, dar nerealiste].

11. Comuniunea duhovnicească se dobândeşte prin mărturisirea aceleiaşi credinţe mai întâi de toate, printr-o viaţă ascetică comună, prin împărtăşirea comună cu Sfintele Taine, prin întâlnirea înainte şi după slujbe etc….şi nu numai prin împărtăşire. E o reducţie pietist-sacramentală a comuniunii înţelegerea că numai dacă ne împărtăşim în comun suntem una în Hristos. Practica curentă ne spune altceva: ne împărtăşim din acelaşi potir şi gândim, paradoxal, diferit sau nu ne suportăm unii pe alţii. Dacă am fi însufleţiţi de aceeaşi credinţă, idealuri, de o prietenie sinceră şi curată atunci am sluji şi ne-am împărtăşi cu Hristos şi am trăi realmente noi în El şi El în noi. Vizavi de o subliniere din p. 32.

12. Agapele trebuie să fi fost la început manifestări normale de frăţietate, noninstituţionalizate şi nu manifestări sociale sau filantropice. Aceasta e o mentalitate a omului postmodern, mai degrabă, şi nu a primilor creştini [ referitor la p. 32].

13. În ce sens informaţiile lui Vintilescu şi Branişte sunt învechite? Nu le putem lua ca pe opinii liturgice asumate după cum şi autorul îşi formează opinii liturgice bazate pe studii recente?

14. Autorul pare a fi reticent în a cita din teologi catolici şi protestanţi, n. 50, p. 35.

15. Credem că e forţată opinia cum că Didahia nu exprimă nimic din anaforaua apostolică [p. 36].

16. Tradiţia Apostolică nu este atribuită Sfântului Ipolit Romanul ci este a lui. [p. 36] Nu există Pseudo-Ipolit Romanul [ p. 39]. Pentru ce trebuie să acceptăm ca veridice ipoteze de lucru sau exprimări tendenţioase ale criticii textuale eterodoxe, acolo unde Tradiţia ortodoxă este explicită?

17. Nu avem elemente concludente, în sec. 1, ca să vorbim de diversitate liturgică în sânul comunităţii Apostolilor. Însă avem indicii clare de diversitate în Tradiţia Bisericii, în secolele următoare, după cum arată şi autorul [ r. la p. 51-52].

18. Nu putem nega autenticitatea cărţii Sfântului Proclu [ Despre predania dumnezeieştii Liturghii] pe motiv de ipoteze recente. Reverenţa noastră faţă de Revelaţie, ca Scriptură şi Tradiţie, care este constituţia Bisericii, nu acceptă negarea surselor Tradiţiei. Dacă începem să negăm sursele Tradiţiei pe baza criticii interne şi externe a textelor nimic nu mai stă în picioare. Ravagiile pe care critica textuală protestantă le-a făcut în domeniul interpretării Scripturii nu trebuie să fie continuate de către noi în domeniul receptării Tradiţiei Bisericii.

19. Autorul înlocuie ipoteze ştiinţifice mai vechi cu altele recente, fără să ia în calcul, uneori, ca autoritate, Tradiţia Bisericii, ci creditează ipoteze liturgice eterodoxe.

20. Creditarea afirmaţiei profesorului Uspensky de la n. 100, p. 54 credem ca e nerelevantă în acest caz. Prin ea se încearcă doar susţinerea şi acreditarea ipotezei pr. prof. Mihail Jeltov în detrimentul cărţii Sfântului Proclu.

21. Nu există niciun indiciu şi nicio muncă de cercetare personală la baza afirmaţiei că Sfântul Marcu al Efesului ar fi susţinut prima dată în spaţiul ortodox adevărul scurtării Liturghiilor [ p. 54-55]

22. Introducerea lui Constantin Paleocappa în discuţie nu are preambul şi se bazează pe o muncă de cercetare, a pr. prof. Jeltov, fără să ni prezinte sursele pe care acesta se bazează [ p. 55].

23. Nu avem date tradiţionale concludente ca să negăm scurtarea Liturghiei, p. 55.

24. Pe ce se bazează afirmaţia că Sfântul Vasile cel Mare a prelucrat anaforaua din Cezareea Capadociei? [ p. 57].

25. Pe ce se fondează probabilitatea că Sfântul Grigorie Taumaturgul ar fi creat anaforaua liturgică care a stat la baza Liturghiei Sfântului Vasile? [ p. 57].

26. Din ce text gregorian aflăm că Sfântul Grigorie de Nazianz a adus la Constantinopol Liturghia Sfântului Vasile? [ p. 60].

27. Lipsesc sursele care să ateste că până în sec 14 Liturghia Sfântului Vasile se săvârşea în toate duminicile de peste an şi în toate sărbătorile mari şi că a Sfântului Ioan se săvârşea numai în zilele de rând [p. 60; 64].

28. Nu ni se prezintă ipotezele de lucru de la n. 117, p. 61, prin care se afirmă că Sfântul Ioan Gură de Aur a scris Liturghia pe baza vechii anaforale antiohiene. Dacă viaţa Sfântului vorbeşte de revelarea Liturghiei, ca şi în cazul celei a Sfântului Vasile…de ce transformăm redactarea ei într-un act compilatoriu?

29. De unde ştim că anaforaua liturgică se rostea în auzul poporului în sec 4 ? [p. 62].

30. Nu este citată textual în p. 63 cartea lui Leonţiu de Bizanţ, ceea ce deducem că a preluat informaţia de la Felmy, în mod necritic, fără a cunoaşte sursa.

31. Este negată autenticitatea Liturghiilor Sf. Iacov şi Marcu fără argumente tradiţionale şi fără citaţii concludente [ p. 67].

32. Sunt afirmaţii nefondate, faptul cum că toate liturghiile de la Ierusalim, Alexandria şi Constantinopol purtau numele doar a 4 oameni [ p. 67].

33. Se preia fără simţ critic poziţia lui Witvliet în p. 68, cf. n. 131 şi, pe baza sa, se neagă originea apostolică a Liturghiei Sf. Iacov. De ce însă a păstrat Tradiţia Bisericii această Liturghie, ca şi alte cărţi ale Părinţilor pe numele lor, dacă erau nişte falsuri grosolane? Dacă păcătuim undeva, noi, teologii ortodocşi, în mod jalnic împotriva Părinţilor şi a Tradiţiei Bisericii atunci în acest aspect greşim enorm: socotim afirmaţiile subiective ale unui cercetător recent mai credibile decât Tradiţia Bisericii.

34. Pe ce se bazează afirmaţia că textul Liturghiei Sf. Iacov e de fapt Liturghia Sf. Vasile de secol 10? [p. 72].

35. Nu apare în n. 142, p. 73, citaţia din Sfântul Dosoftei.

36. Ambele texte ale anaforalelor liturgice nu au trimitere textuală la subsol, p. 78-89.

37. De unde şi-a format ipoteza că Pe Tine Te lăudăm… este preluat din Testamentum Domini? [p. 95-96].

38. Scopul Sfintei Liturghii nu este simpla împărtăşire cu Sfintele Taine, ci împărtăşirea cu Sfintele Taine ca adâncire a legăturii noastre personale şi comunitare cu Hristos Dumnezeu, Unul din Treime. Împărtăşirea nu trebuie să ne oprească la sine ci să ne aprofundeze legătura noastră cu persoana divino-umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Observăm adesea că împărtăşire înseamnă să mănânc ceva, adică o raportare substanţialistă…şi nu să devin şi mai profund unit cu persoana lui Hristos, Căreia Îi adâncesc cuvintele şi cu Care sunt în relaţie de rugăciune.

Autorul revine, în mod salutar, şi nuanţează ideea în p. 105, afirmând că „scopul final al Liturghiei: [este] împărtăşirea cu Hristos şi unirea noastră, prin Duhul Sfânt, în Biserică”, potrivit textului Liturghiei.

39. Înţelegerea ortodoxă asupra lui prefacere diferă fundamental de cea legată de transsubstantiatio [p. 99]. Acceptarea termenului latin în spaţiul ortodox în secolele trecute a fost rodul unei ignoranţe teologice. Însăşi autorul îşi reconsideră poziţia, în asentimentul nostru, în n. 195, p. 103.

40. Pomenirea Sfinţilor Îngeri la Proscomidie nu e o problemă neelucidată [ n. 206, p. 109]. Prima miridă din cele 9 trebuie să redevină a Sfintelor Puteri cereşti, pentru că nu putem scoate pe Îngeri din Biserică şi din creaţia lui Dumnezeu. Am citit şi studiul despre Proscomidie al autorului, care se află la nivel online, şi sunt de partea teologiei greceşti [ cum spune autorul], adică a Tradiţiei ortodoxe patristice, mărturisind faptul că iconomia mântuirii lui Hristos a însemnat un plus de cunoştinţă şi de sfinţenie şi pentru Puterile cereşti.

41. Pe ce se bazează afirmaţia că dipticele era singurul moment liturgic în care aveau loc pomeniri nominale? [p. 109].

42. Exemplele Tradiţiei sunt numeroase, în sensul că Dumnezeu poate opri şi opreşte adesea pogorârea harului Sfântului Duh pentru păcatele slujitorilor. Cu referire la afirmaţia din p. 115 sus. Nu este indiferentă viaţa şi starea interioară a slujitorilor în timpul Sfintei Liturghii şi indiferenţa asta ne duce la o abordare secularistă, nonexperimentală a slujbelor Bisericii.

Marii oameni duhovniceşti, care văd într-un anume fel pogorârea luminii dumnezeieşti ca să sfinţească Cinstitele Daruri văd şi ştiu ce importanţă capitală are viaţa personală a preotului în faţa invocării harului Sfântului Duh.

Tocmai pentru că nu mulţi sunt cei care simt/ trăiesc/ văd/ percep marea taină a sfinţirii Darurilor sau a apei la Agheasmă sau a dezlegării preoţeşti la înmormântare şi parastase etc. s-a acreditat ideea [ care nu cere efort ascetic şi despătimire şi care e cauza principală a secularismului la nivel eclesial] că Dumnezeu trimite harul Său oricum şi oricând, indiferent de viaţa preotului slujitor, în cadrul slujbei ca atare, oricare ar fi ea.

Însă, dacă ne-am curăţi viaţa continuu şi astfel ne-am apropia să slujim Sfânta Liturghie sau să săvârşim vreo Taină sau Ierurgie am simţi / am trăit cu toată fiinţa noastră ce înseamnă să stai şi să slujeşti în faţa Marelui Dumnezeu, în faţa Căruia toate se cutremură şi am ştii cum se trăieşte aşteptarea pogorârii harului dumnezeiesc, care ar fi o evidenţă pentru noi, o realitate experimentală şi nu o poveste citită în Vieţile Sfinţilor.

43. Credem că απο, în contextul despre care vorbeşte n. 219, p. 115 se traduce cu de la şi nu cu dinspre, fiind corelativul lui ab cu Abl. La baza acestei alegeri traducţionale stă o percepere duhovnicească a lui Hristos euharistic, pentru că ne rugăm să simţim, întru Duhul Sfânt, atunci când ne împărtăşim, pe Hristos, ca Dumnezeu şi om, pentru ca noi să trăim întru El şi El să trăiască întru noi.

44. Care este sursa care creditează faptul că troparul Ceasului al 3-lea a ajuns în cadrul epiclezei în sec 15, în jurul dezbaterilor Sinodului de la Florenţa? [p.118]

45. Nici poziţia lui Evghenie Voulgaris şi nici cea a predicatorului anonim de la Mănăstirea Xenofont nu au trimiteri explicite, clare, textuale [ p. 119-120].

46. După ce ediţie critică grecească s-a tradus textul liturgic de la p. 124?

47. Care e sursa care atestă mutarea ecteniei mari la începutul Liturghiei? [ p. 128].

48. Pe ce se bazează presupunerea că ectenia cererilor şi rugăciunea la plecarea capetelor se făcea la concedierea penitenţilor? [ p. 129].

49. Tocmai în n. 259, p. 133 aflăm că autorul a folosit pentru traducerea Liturghiei din limba greacă, ed. Arranz 2003, însă nu este redată cu întreaga titulatură ediţia citată.

50. Autorul a privit într-un mod restrictiv şi nu extins afirmaţia lui Schmemann citată în p. 137. Acesta s-a referit la ce ar însemna acum catehumen: un potenţial eterodox pe care rugăciunea şi slujba Bisericii l-ar atrage spre convertire. Însă, în mod evident, în sens strict, catehumenul tradiţional e omul care ar crede în adevărul Bisericii, l-ar aprofunda, ar participa la prima parte a Liturghiei în mod frecvent şi care se pregăteşte pentru Botez.

51. Pe ce se bazează M. Arranz când afirmă că copiii erau lăsaţi nebotezaţi chiar şi până la 7 ani, p. 140, cu referire la n. 269, p. 141?

52. Pentru preliminariile de la 148-149 nu există nicio fundamentare de aceea sunt nule din punctul de vedere al cercetării ştiinţifice.

53. Dacă e din secolul 5 nu poate fi a Sfântului Papă Grigorie cel Mare. Cu referire la n. 280, p. 150.

54. De unde este informaţia că tocmai în sec. al 16-lea s-a stabilit că Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite aparţine Sfântului Grigorie Dialogul ? [ p. 153].

55. Pe ce se fundamentează probabilitatea că Liturghia Darurilor a venit din Antiohia la Constantinopol? [p. 164].

56. Autorul ne-a dat impresia că nu ştie uneori cum să împace sursele pe care le are la dispoziţie.

57. Pe ce document se fundamenta pr. prof. Ştefan Alexopoulos când afirma că din sec. 13 romano-catolicii folosesc numai ostie pentru împărtăşire? Există un document stipulat în referatul său citat la n. 324, p. 166 ?

58. De ce e logic să se pună Sfântul Sânge numai pe părticica Iisus? [ p. 167]. Pentru că e străpunsă cu copia şi există un loc unde să se prelingă Sfântul Sânge sau pentru că acea părticică ar fi fost pusă în Potir? / Am primit răspunsul în p. 168: părticica IS e pusă în Potir şi preface tot conţinutul său în Sfântul Sânge.

59. Argumentele Sfântului Petru Movilă nu sunt scolastice [p. 167] ci coincid cu Tradiţia de acum, de la împărtăşirea bolnavilor, în care Trupul îmbibat în Sângele Domnului sunt puse în linguriţa cu vin pentru o mai bună îngurgitare a lor.

60. Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este a Sfântului Grigorie Dialogul, potrivit Tradiţiei Bisericii, şi nu putem spune altceva pe baza unor speculaţii recente. Cu referire la n. 346, p. 174.

61. În limba română populară corect e: binecuvintează, deşi norma actuală e: binecuvântează. Cu referire la n. 348, p. 180. De ce? Pentru că înţelesul e următorul: să spui despre El de bine sau potrivit binelui şi nu: să începi să predici despre El. Şi când diaconul spune: Binecuvintează, Părinte! Spune de fapt: Bine să cuvintezi, Părinte, despre Dumnezeu!

Cuvântare, în înţeles popular, e tot una cu discurs, cu predică. Pe când binecuvântarea e concisă ca un salut, ca o urare şi nu are termenii prolixităţii.

62. Care e sursa pentru afirmaţia că diaconul nu folosea în Rusia mânecuţe până prin sec. 16-17? [n. 354, p. 184-185].

63. Grecescul δωρων înseamnă daruri şi nu trebuie să îl forţăm spre mită [p. 188].

64. E o afirmaţie ignorantă aceea că Sfântul Simeon al Tesalonicului ar fi făcut abuz de interpretări simbolice şi astfel a neglijat aspectul de jertfă al Proscomidiei [n. 367, p. 189]. Comentariul la Proscomidie al Sfântului Simeon vrea să ne facă conştienţi de reactualizarea întregii istorii a mântuirii în Proscomidie şi nu doar de reactualizarea jertfei Domnului. Întruparea, viaţa, patimile, moartea, învierea, înălţarea la ceruri a Domnului şi statura Sa de mijlocitor continuu al mântuirii noastre sunt reactualizate în Proscomidie şi Liturghie.

Încercarea de a autonomiza un aspect al vieţii Domnului, acela de crucificat pentru noi, arată că autorul se raportează la evenimentul trecut şi nu la persoana lui Hristos, prezentă în viaţa Bisericii şi a lumii, Care Îşi retrăieşte viaţa împreună cu noi, în fiecare Liturghie, pentru mântuirea noastră.

65. Deşi în greacă ενωσιν înseamnă unire, nu credem că Sfântul Antim Ivireanul a greşit folosind cuvântul amestecare în limba română, cu sensul că ambele vin, provin, din aceeaşi coastă a Domnului. Pentru un român două lichide se amestecă şi nu se unesc, deşi ambele cuvinte spun acelaşi lucru în definitiv . Cu referire la p. 192.

De aceea cred că teologii români în secolul trecut, atunci când l-au tradus pe Sfântul Grigorie de Nazianz, spre exemplu, au vorbit despre întrupare ca despre amestecarea dumnezeirii cu umanitatea fără ca prin aceasta să gândească expresia în sens monofizit. S-au amestecat firile în Hristos, în sensul că s-au unit la nivelul persoanei lui Hristos.

66. Nu considerăm o schimbare benefică transformarea celor trei miride de sub Agneţ în una singură. Cu referire la n. 384, p. 197. De ce? Trebuie să ne manifestăm consideraţia faţă de toţi cei care au ajutat şi ajută la buna slujire şi la viaţa noastră personală şi comunitară. Excluderea conducătorilor şi a ctitorilor de la pomenirea liturgică ne rupe atât de trecutul cât şi de prezentul vieţii Bisericii iar Biserica nu trăieşte în abstract ci în concretul istoriei, dar depăşindu-l pe acesta şi punându-l în relaţie cu viaţa Prea Sfintei Treimi.

67. Nu suntem de acord cu opinia expusă în n. 392, p. 201, de către autor, lucru expus de către noi la punctul 42 supra.

68. Este reducţionistă imaginea Sfântului Disc reprodusă în p. 201. Nu suntem de acord cu scoaterea celor două miride, din cele trei, de sub Agneţ şi cu eliminarea miridei pentru preotul slujitor.

3. Greşeli de tehnoredactare

1. Cele două cuvinte ebraice de la p. 21 sunt transliterate cu vocale dar vocalele nu apar în textul tipărit. La fel în n. 21, p. 23 etc. Tipografia nu a folosit fontul ebraic corespunzător.

2. Nu se respectă ultimele norme ortografice ale limbii române [ ex: nici o, în loc de nicio, p. 23; nici una, în loc de niciuna în p. 34].

3. picioarele Lui [ p. 170, r. 4 de jos]…lipseşte al doilea i.

4. Recomandări

1. Nota de subsol ar fi indicat să se pună la sfârşitul citaţiei textuale şi nu la anunţarea ei intra-text. Ex: Autorul afirmă că Pr. Prof. Ene Branişte are o anume idee şi pune nota de subsol 37 în p. 28, la numele autorului din care se citează, deşi informaţia din cartea lui Ene Branişte se termină pe p. 29.

2. Afirmaţiile credibile sunt numai cele care se fac dinspre texte spre noi. Nu e nici ştiinţific şi nici duhovnicesc faptul de a credita ipoteze de lucru fără recenzarea critică a surselor pe care se bazează ipotezele de lucru ale altor cercetători sau a credita ipoteze care destructurează din temelii datele Tradiţiei.

3. Filologia nu trebuie să înlocuie adevărurile realist-duhovniceşti ale Tradiţiei [ cu aluzie la p. 63]. Nu putem să ne încredem mai degrabă în ipoteze filologice decât în afirmarea, cu discernământ duhovnicesc, a datelor Tradiţiei.

4. Nota de subsol, la sfârşit de propoziţie sau frază ar fi indicat să se pună înainte de punct şi nu după punct, pentru că, după punctul final al enunţului indicatorul notei de subsol iese din contextul frazei sau al propoziţiei iar citaţia face parte din conţinutul enunţului şi nu este extra-conţinut.

5. Când afirmă ceva fundamental într-un raţionament ar fi indicat faptul ca autorul să prezinte la nota de subsol sau în intra-text, textul la care face referire, ori în limba de unde a fost preluat, fără traducere sau, cel mai corect: şi textul şi traducerea sa. Trebuie să ne credibilizăm afirmaţiile şi nu să le obscurizăm. Tocmai de aceea trebuie să prezentăm într-un mod clar, fără dubii, expunerea, expunere care trebuie să reiasă din sursele citate.

5. Nu ştiam… şi am aflat de la autor lucruri pentru care îi mulţumim

1 şi 2. Nu ştiam despre papirusul de la Barcelona [p. 48-49] şi nici despre faptul că există, de două ori, în unele manuscrise: „prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” [p. 101]

3. În Biserica Ortodoxă Greacă, în ultimele ediţii ale Liturghierului, Liturghia Darurilor nu mai are autor [p. 155].

4. În practica rusească copiii nu sunt împărtăşiţi la Liturghia Darurilor [p. 158-159].

5. Preoţii greci ortodocşi sorb doar o dată din Potir la Liturghie şi nu de trei ori [ p. 160].

6. Nu ştiam că au existat două tradiţii în pregătirea Darurilor sfinţite [ p. 163].

7. Nu ştiam că doar în Biserica Ortodoxă Română catisma se citeşte în trei stări [ n. 332, p. 169].

8. Nu am fost atent până acum la conţinutul canonului al 12-lea al Sfântului Nichifor Mărturisitorul, care prevede ca să nu se binecuvinteze Potirul la Proscomidie, după amestecarea vinului şi a apei [ n. 376, p. 192].

9. Nu ştiam că rugăciunile pentru vii şi adormiţi de la Proscomidie se regăsesc numai în Liturghierul românesc [ n. 389, p. 199].

10. Nu ştiam rânduiala din Mănăstirea Karyais descrisă la n. 390, p. 199.