Cetatea pocăinţei

Pocăinţa aceasta este cetatea cea minunată
în patru cornuri, care avea 12 uşi:
3 spre răsărit, 3 spre miazănoapte,
3 spre amiazăzi şi 3 spre apus,

pentru ca să poată întra printr-însele toţi,
şi cei mici şi cei mari, bătrânii şi tinerii
şi fiecare după rânduiala sa şi după vârsta sa:

prin cele dinspre răsărit să intre cei tineri
ca cei ce sunt la răsăritul vieţii;

prin cele dinspre amiază să intre bărbaţii
care să află la mijlocul vârstei;

prin cele dinspre amiazănoapte cei bătrâni,
cărora le este sângele rece
şi albiciunea zăpezii o ţin în barbă;

şi prin cele dinspre apus să intre,
fără de nici o deznădăjduire,
cei ce sunt la sfârşitul vieţii
şi au amândouă picioarele în groapă
şi sufletul în buze,

cărora milostivirea lui Dumnezeu
le va primi pocăinţa.

Sfântul Antim Ivireanul, Didahii