Avea ochi mari, încăpători…

tacere-incapatoare

Însemnări din vara lui 1996.

***

Atâtea drumuri fără călători…

de Pär Langerkvist, un poet suedez

Atâtea drumuri fără călători vor fi de-aci-nainte ,
şi-atâtea cărări de nimeni căutate.
Părăginite şi uitate le-ar afla urmaşii, nesocotindu-le frumoase,
precum şi noi găseam în tinereţe drumuri uitate, vechi,
cu iarbă moale adiind o mentă,
pe care porneam cândva-n amurg şi înserare,
în vremea când ne-nchipuiam că n-avem nicio ţintă.

*

Ochi frumoşi are viaţa

de acelaşi autor

Ochi frumoşi are viaţa, ochi de căprioară, adânci,
suferinzi, oglindind însă ore de vară, fericirea mută
a zilelor verii cu limpezi priviri, cu licărul treaz
luminând printre arbori de noapte.
Şi vânătoru-şi lasă armele sale
pe proaspătul pământ al zorilor,
pornind pe urma paşilor sfioşi
în adâncul pădurii, până departe, să bea din
acelaşi izvor, clar şi adânc, din care bău şi
viaţa.

*

Epitaf

de Erik Blomberger [1894-1966],
tot un poet suedez

Aici odihneşte un muncitor suedez împuşcat în veacul libertăţii.
Fără arme, fără apărare.
Străpuns de gloanţe necunoscute.
Crima lui?
Foamea.
Să nu-l uitaţi niciodată!

*

Ars poetica [ fragment]

de Hjalmar Gullberg

Ca o piatră,
o piatră cu totul neobişnuită ce-o arunci în lac,
care se scufundă şi nu se mai vede,
dar cheamă un inel de apă, care se urcă
tremurând la suprafaţă şi în jurul lui
un şir de alte inele
ce se îndepărtează fără zgomot de punctul căderii, astfel aş vrea ca
şi cântecul meu – cântecu-mi fără pretenţii –
să-ţi cadă în suflet.

*

Karin Boye [1900-1941]

Violoncelul profund al nopţii

Violoncelul profund al nopţii, azvârle întunecata sa jubilare
departe, peste zare. Imaginea de ceaţă a lucrurilor îşi dizolvă
formele în fluviul de lumină cosmică. Dune luminoase,
prelungi, le citeşte după val în vecia albastră.

Tu! Tu! Tu!

Iluminată, uşoară materie, al ritmului înflorat, întuneric
plutitor, ameţitor vis al viselor, orbitor de alb!

Un pescăruş sunt eu, şi cu aripile întinse, calme,
beau fericirea sărată a mării:
la răsăritul ei, ştiu totul, la apusul ei, vreau totul,
şi ating inima luminii orbitor de albă.
*

„În inima oricărei vieţi
arde cu flăcări tăcute o tainică şi adâncă
sărbătoare”.
[ din poemul Idilă]

*

„Şi când nu mai poţi răbda, deodată ţi se sparg toţi mugurii în soare”.
[din poemul Doare, da…]

*

Dorin Streinu: „Singura mea calitate este că nu v-am minţit nici când v-am spus adevărul”.

*

Artur Lundkvist

un poet suedez de geniu

Versuri din poemul Poetul

„Poetul aude plângerea păsării în trandafiri”

„El vine ca un copil, cu o creangă de afin în mână”

„Poetul caută munca nimănui cunoscută, sărăcia pe care nimeni n-o vrea”

„Ştie că undeva îl aşteaptă ceva”

„Niciun lanţ nu-l strânge pe poet”

*

Dorin Streinu: Artur Lundkvist este un poet prolix,vivace, candid, zglobiu, hotărât, un filosof, un om frumos, un om admirabil, pe scurt: un geniu splendid.

*

„Libertatea, v-o spun, e un vânt care a fost rupt dintr-un alt vânt”

„Libertatea nemărginită e pustiu şi genune”

[ din poemul: Scurtă prelegere despre libertate]

*

„Prea, poate prea mult te-am văzut în această lume”

„Adevărul are o mie de feţe”

„Ţărani: pădure învăluitoare”

[din poemul: Seismele foamei]

*

„La picioarele lui, nuferii înfloresc dintr-o dată”

[din poemul: Ultima noapte]

*

Gunnar Ekelöf [1907-1968], un alt poet genial suedez

Când ajungi atât de departe

Când ajungi atât de departe în absurd, cum am
ajuns eu, fiecare cuvânt va fi din nou interesant.
Descoperiri în azvârliturile răsucite cu sape arheologice:
neînsemnatul cuvânt TU, poate o mărgea de sticlă
care atârna odată la un gât, însemnatul cuvânt EU,
poate un ciob de cremene cu care un ştirb şi-a răzuit
carnea tare.

*

Sando Kej-Aberg

tot poet suedez

Trei clovni

Deşiraţi, caraghioşi, cu mâini durdulii, tremurânde,
pornesc spre un crâng unde vara vine devreme.
Circul se depărtează de ei cu zarvă grozavă prin noroiul de
martie, cu femei uşoare şi lachei în livrele şi elefanţi speriaţi
de zarvă şi lei incurabil de trişti.
Clovnilor nu le-a rămas nicio singură soţie în mădulare,
niciun surâs pe buzele lor scuturate de un rictus nervos.
Ca şoarecii s-au înecat în hârdăul de sirop al glumelor proaste.
De-aceea nici n-au mai fost lăsaţi să plece cu circul.
La despărţire şi-au dăruit unul altuia
cele mai frumoase grimase de clovn şi fiecare îşi alege
copacul şi creanga.
În seara copilăros de palidă
spânzură cei trei clovni în crângul unde vara
vine devreme.

*

„Mintea lui ar muşca dar nu e mai ascuţită, ca un creier de miel”
[din poemul: În taină vine seara]

*

Dorin Streinu: „Poezia este un sentiment lucid. Aruncarea într-o baltă de sentimente sau într-o mare de metafore diluează mesajul, care trebuie să fie unul pregnant.

Poezia nu e numai cuvânt, ci, mai degrabă e o stare pe care o organizezi în fiinţa cititorilor tăi. Ei trebuie să te resimtă ca ceva unic, de neînlocuit, ca o stare de fapt. Trebuie să te simtă cu ochii închişi, să nu te confunde cu nimeni”.

*

Reflecţii de gândire despre scris

de Dorin Streinu, scris în gara mare de la Ploieşti, pe data de 6. 01. 1996.

Scrisul este o întindere
a frigului,
este o însingurare
cu propria ta fiinţă.

De scris trebuie să
te apropii singur,
cu tine alături,
pentru ca să poţi înţelege.

De scris trebuie
să te apropii discret,
cu paşi înţeleşi.

Trebuie să fii atent
ca să poţi înţelege.

Cei care scriu
se înţeleg,
ei nu înţeleg!

Fiecare citeşte
şi înţelege ceva.

Dar cei care
scriu
se înţeleg.

Ei se cunosc
pe ei înşişi.

Când înţelegi
nu poţi scrie.

Când asculţi
nu poţi reproduce.

Dar când scrii
te înţelegi.

Când scrii
te înveţi să fii.

*

Gândire despre necesitatea absolut totului

de Dorin Streinu, scris în Gara de Nord, Bucureşti, în data de 6. 01. 1996.

Absolut totul
ne este necesar
în gândire.

Orice gând care
trebuie înţeles.

Orice lucru care
trebuie simţit.

Orice om care
trebuie iubit.

Pentru că totul
este acela de care
avem nevoie.

Pentru că totul este acela
de care avem
mare nevoie.

Când îţi lipseşte ceva
simţi lipsa cu durere.

Când te doare
ceva
simţi durerea
cu altă durere.

De aceea totul
trebuie gândit adânc,
trebuie gândit serios,
trebuie trăit
necesar.

*

Dorin Streinu: „Poezia mea are, în primul rând, atributul unei oralităţi sigure, aparent involuntară. Însă fiecare vers este o spunere a ceva din mine, care pentru mine este esenţială. Nu este esenţială pentru că trebuie să o audă altul, alţii…ci pentru că pot să o formulez.

Mă gândesc adesea la orele de poezie continuă în care m-am epuizat. Mii, zeci de mii de versuri despre orice, oricum, oricine…şi la care au fost părtaşi puţini oameni. Ele au creat…starea poeziei. Poezia e prea puţin importantă în comparaţie cu…starea de a fi poezie.

Nu le mai pot readuce la viaţă, le-am uitat sau mi-au ajuns indiferente cele pe care le-am spus… Însă starea, starea aceea de a fi cuvânt, de a vorbi mereu, de a scoate/construi/ lămuri/organiza imagini şi gânduri în rime sau în versuri libere…ar fi fost de neimaginat pentru mine dacă nu s-ar fi produs”.

*****

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *