Ochiul de lumină

Când petrece omul în fum, atunci îi lăcrimează ochii şi de iuţimea fumului îl dor ochii şi orbesc; iar dacă iese la văzduh curat şi la vreme cu senin, de se plimbă pe lângă izvoare de ape curgătoare, atunci sunt mai veseli ochii şi mai curaţi, şi sănătate dobândesc din văzduh curat.

Aşa şi noi, fraţilor, dacă intrăm în fumul păcatelor lumii acesteia, întru mâncări fără vreme şi în beţii, în lăcomia avuţiei aurului şi argintului satelor şi a vecinilor şi într-alte pofte de păcate, atunci şi nouă foarte  [tare] ne lăcrimează ochii sufletului nostru şi de iuţimea celui fum înşelător, durere şi orbire foarte cumplită rabdă ochii noştri.

Căci a nimica altceva nu se aseamănă isprăvile [faptele] noastre într-această lume, [decât] numai fumului. Şi nu numai isprăvile noastre, ci şi zilele şi anii şi viaţa noastră, toate ca un fum trec*. Şi cine va petrece într-aceste fumuroase şi înşelătoare lucruri, aceluia îi este mintea întunecată cu întunericul păcatelor şi cu poftele trupului. […]

Pentru aceea se cade a tot omul creştin să-şi ferească ochiul minţii sale de gândurile păcatelor […] Căci cum este trupului ochiul cinste şi frumuseţe şi lumină, aşa şi mintea cea curată este frumuseţe şi cinste şi lumină sufletului.

Varlaam al Moldovei, Cazania

* Cf. Ps. 101, 4, Is. 51, 6, Înţel. 2, 2. Vezi şi poemul Viiaţa lumii, al lui Miron Costin, sau versul Valea e-n fum…, din poemul Sara pe deal, al lui Mihail Eminescu.