Comentatoru’ terminatoru’

barack-obama-is-superman

Scrie la ziar că preşedintele unei ţări europene, minţită sistematic, trebuie să dea bani, pentru că a pierdut procesul cu ziaristul Co…şi apare la comentarii Marius delaepicentru şi Gicu Mărăcine. După ce se execută în neştire,  aceşti domni simpatici şi bine stabiliţi, spunând cuvinte venite la gură cu bormaşina, apare în scenă Cicero, care, nevoie mare, îi altoieşte în oratorie. După ei, aleatoriu, vine Baubau, Proximus şi Confruntări.

De fapt, comentatorii ziarelor noastre sunt eminamente…incatalogabili, pentru că nu ştii de unde sare iepurele şi ce fel de sechele poate avea Cicero dacă e confundat cu Marin Varză.

De curând pe mine m-a vizitat 666 şi mi-a spus că trebuie să termin cu teoretizările şi să ies în stradă că acum e vremea… martiriului. Dar cine ne omoară, frate, ostrogoţii? Panica ia locul bunului simţ şi a smereniei. Se pronunţă tot nevrozatul despre ce vrea muşchiul lui…

De fapt muşchiul s-a scumpit. Indiferent dacă e muşchiul vitei, al porcului sau al struţului. Orice muşchi a început să comenteze şi s-a scumpit deodată. Numai lângă supermarket un vânzător al sfidării tuturor regulilor vindea două legături de mărar la un leu şi a treia legătură, în pofida bugetului de austeritate, o dădea gratis.

Şi cum să nu o dea gratis…dacă vrea să vândă ceva? Un magazin însă, de lângă ambulanţă, a dat închidere. De acolo am luat eu odată un obiect, numit scaner, şi nu mi-au dat pungă. Asta era acum ceva timp. Şi am întrebat-o pe doamnă: Vreţi cumva să daţi faliment….dacă nu mai aveţi bani nici de-o pungă?

Şi…a dat faliment! Falimentul zgârceniei. A dat faliment şi ăia cu aur mult şi ăia cu mobilă scumpă, care nu erau pe buzunarul românilor…dar care nu au dorit să creadă acest lucru până în ultima clipă. Le-au fost necesari vreo 2-3 ani ca să îşi dea seama că nu vând nimic. Adică, stai o zi, stai două, nouă…şi nu vine niciun fraier să cumpere…şi crezi că mergi bine?!

Ţara noastră, România, încă nu ştie să vândă. Comerciantul are încă mentalitate de măcelar cu 4 clase. Nu zâmbeşte niciodată, nu face discount pe loc, nu se roagă de tine… Comerciantul din România, cel mai adesea –  că nu toţi sunt români – e comentator puturos de blog. Îi e lene să admire, nu se bucură de nimic…nici măcar de faptul că o să dea faliment.

Însă mestecă gumă sau doarme pe el…când îl întrebi de vorbă. Poţi să îl enervezi rău de tot dacă îl pui să îşi facă meseria. De fapt, Gicu Mărăcine ar putea să fie frizer sau parlamentar. Pentru că nu avea ce să facă…a intrat puţin pe net, a văzut un articol, şi-a dat cu părerea masiv şi a plecat.

Mâine poate să fie Gogoaşă Victor. Poimâine Amelia Lefterescu. Comentatoru’ exterminatoru’ e de fapt o fiinţă multisexuată, nocivă şi bădărană. Nu poate să stea până ce nu e neam prost…până ce nu află toţi acest lucru.

Şi chestia e că se află. Se află tot…şi când unul sau o mie nu vor să se afle. Onlineul e un spaţiu unde tot ce mişcă se vede, se revede. El mi-a arătat ce stă în spatele măştii multora. M-a învăţat minte şi să iau aminte.

La prima vedere, el sau ea râd, sunt zâmbitori…dar, după ce trece poza [pentru că sunt numai poză] se văd urmele de urâţenie lăsate pe onlineul tuturor. O, şi cât de mult miroase onlineul când îl împuţi cu prezenţa duplicităţii tale!

Să nu înţelegeţi greşit! Nu sunt enervat…nici măcar dezamăgit. Sunt…faţă în faţă cu implacabilul. Retrăiesc o dramă perpetuă, la noi la români şi nu numai, unde oamenii profunzi sunt omorâţi sistematic, sunt lăsaţi în pace…pentru ca să faci bani după ei, post-mortem.

Eu ştiu că de pe urma mea se vor face bani buni şi acum….şi post-mortem. De unde ştiu? Am citi eu într-o carte de poveşti…Numai că micimea din jurul meu, micimea de caracter, miroase ca floarea de porţelan sau ca eşapamentul unei metafore deşirate.

Cu siguranţă, nimeni nu m-a auzit, nimeni nu mă vede…şi nimeni nu îi vede pe comentatorii lu’ licuriciu. Totul e o dramă inexistentă. Nimic nu există…nimic. Nici măcar dv., iubiţi cititori, nici măcar dv. nu existaţi! Sunteţi nişte prezenţe tăcute ca mormântul…pe care mi-l pregătiţi.

Însă sunt lucid…şi nu sunt enervat. Nu! Sunt doar atent…ca un umor fără dinţi, fără gheare, ca o inimă palpitândă de dragoste. Aştept să fiu linşat…de dragostea dv.! Aştept să fiu reales…şi după 4 ani de preşedinţie. O, da, şi după alţi 4, 5 sau 10 ani.

*

Acesta este un preludiu…la discursul de investitură al lui Barack Obama, scris de un tânăr…da, de un tânăr…mai deştept decât preşedintele. Acum e timpul tinerilor mai deştepţi decât preşedinţii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *