Mofturi pe gama do minor armonic

Nu îmi plac subiectele pe care le ştiu toţi şi nu le cercetează nimeni cu de-amănuntul. Citesc cărţi fără să ştiu autorul lor sau citesc autorul ca să dau de carte. Nu ies la miting. Nu mănânc iaurt pentru că a existat o vreme când am mâncat…şi acum îmi vine să vomit amintindu-mi-l.

Transpir…şi dacă transpir eşti om şi nu vază. Inspir multe noxe şi expir…bun simţ. E un corelativ.

Nu îmi plac oamenii care scriu numai în sintagme aflate de la alţii sau care scriu un articol –  aidoma filmului românesc –  fără un final ca lumea. Nu pot să mă prefac că îmi place mitocănia sau incultura. Şi cultură numesc…cunoaşterea care te înduhovniceşte şi nu doar versurile de tăiat coceni postmoderni.

Mănânc simplu, dorm puţin, muncesc mult. Mă rog pentru toată lumea înainte să mă rog pentru mine.

De foarte puţine ori am primit mulţumiri sau complimente de spirit. Cele mai multe au fost protocolare, nătângi sau…aidoma laxativelor. Nu trebuie să vă explic ce fac laxativele…

Când discut cu cineva…enervez cel mai adesea, fără să mi-o propun. De ce? Nu sunt mulţi dispuşi să meargă cu întrebările şi cu răspunsurile până la capăt.

Enervez pentru că am mofturi puţine. Când e vorba să mănânc la altul fac discount: mănânc aproape tot ce mi se pune în faţă. Când vin acasă doamna preoteasă îmi ştie toate pretenţiile…Dacă nu mi le ştie, mi le află.

Trăiesc în casa mea ca într-o chilie şi într-o austeritate care îmi face bine. Mă mulţumesc cu cât am şi nu îmi trebuie mai mult. Recunosc când greşesc. Îmi cer scuze când sunt neatent şi încerc să vin cu o jumătate de oră înainte de o întrevedere anunţată.

Nu mă duc undeva neanunţat…şi nici nu prefer să vii neanunţat la mine. Dacă întârzii fără să îţi ceri scuze eşti nesimţit. La fel şi eu…faţă de alţii.

Iarna mă omoară cu zile…Primăvara şi toamna devreme…sunt anotimpurile în care am scris şi am creat cel mai mult. Scriu numai cu stiloul. Cu pixul mi se pare barbar. Acum scriu mai mult cu tastele şi am început să am un scris neglijent.

Barba te face bărbat…nu numai la exterior ci şi la interior…Cuviinţa e o virtute mai mare decât luxuarismul de informaţii. Prefer concizia. Nu pot admite să fiu nerecunoscător faţă de cineva. Nu îmi vorbesc de rău, pe la spate, nici prietenii şi nici duşmanii. Le-o spun în faţa amândurora.

Beau cafea, ceai, suc şi bere. Mai rar altceva…Nu sunt prieten cu fumul ţigării şi nici cu cei care îl preferă. Decât un măr mare… mai bine unul mic. Pâine caldă, autentică  + lapte. Idem + salată de vinete şi ciuşcă [ ciuşcă = roşii coapte, ulei, sare + ceapă]. Pepene verde, morcovi, mandarine, mere, nectarine…

Sunt foarte sensibil la frig de aceea sunt mai tot timpul răcit. Oamenii care contemplă sunt atenţi… şi atenţia + bunul simţ sunt ritmurile vieţii mele. Nu îmi place să vorbesc despre mine…Cel mai adesea scriu. Nu îmi place să mă lauzi fără ca să mă înţelegi sau să exagerezi ca să îmi faci plăcere.

Nu prefer oameni fără un foarte mare simţ al umorului şi al confesiunii. Dacă taci când se vorbeşte de la suflet la suflet…eşti bandit. Nu sunt Gică care toată ziua critică. Înţeleg sărăcia, drama neştiinţei, bogăţia de daruri ale altuia…

Mă bucur de o carte bună a altuia ca şi când ar fi a mea. Mă bucur când oamenii fac lucruri ultrageniale. Folosesc tot felul de tehnologii ale momentului cu cea mai mare normalitate. Nu mi se pare nimic un tabu de aflat…dar am multe tabuuri pe care nu le fac. Mă enervează fariseismul celor care se smintesc la fiecare lucru pe care îl spun.

Sufăr că am prea mulţi prieteni în cer şi prea puţini pe pământ. Scriu mult…pentru ca să mă simt bine. Dacă nu scriu şi nu mă rog şi nu vorbesc foarte mult…simt că am trăit o zi degeaba. De aceea împreună cu soţia mea vorbesc ore întregi, scriem, jucăm teatru…ştim să ne iubim frumos.

Onlineul e pentru noi un lucru foarte serios. Prefer pe noi…în locul lui eu, însă nu mulţi ştiu limbajul smereniei şi atunci spun eu… Teologia e pentru noi o dorinţă continuă şi o problematizare continuă. Tocmai de aceea oricine îmi explică ceva fundamental îmi este un prieten adevărat.

Detest fariseismul, vorbirea joasă afectată, teatralismul în viaţa liturgică şi în predică, manierismul fără har. Sunt prietenul celor pe care nu îi vrea nimeni. Nu îmi plac tiranii. Mi-e foarte greu să fiu ponderat când iubesc, pentru că iubesc ca un rug.

E un act de infantilism să consideraţi că m-aţi înţeles…dacă nu mă iubiţi. Şi dacă mă iubiţi trebuie să faceţi efortul de a-mi înţelege alegerile pe care le fac.

Teologie pentru azi nu este un experiment prin care vreau să îmi fac adepţi, să îmi public cărţile sau să fiu aclamat…ci o îmbrăţişare din mijlocul unui continuu dor pentru autenticitate. În viaţă vreau doar trei lucruri: să slujesc, să scriu şi să am pe cine iubi.

Şi, ca să te iubesc…trebuie să cunoşti dulceaţa iubirii de Dumnezeu şi să te manifeşti cu conştiinţa că tot ceea ce facem e văzut permanent de către Dumnezeu.

Sunt un om slab, păcătos şi care am nevoie de iubirea şi de rugăciunea tuturora. La rândul meu sunt un om pentru toţi, fără părtinire.

Preoţia e cea mai mare frumuseţe sinucigaşă. Te epuizezi incredibil de mult…dar împlinirea ei e mai mare decât orice demnitate a acestei lumi. Nu prefer ceva mai mult decât preoţia. Nu există ceva mai mult!

Ştiu, simt, văd…cum timpul trece prin mine…Deşi mi se pare că ar fi trebuit să fac mai mult decât am făcut…ceea ce am făcut până acum e destul, e împlinitor. Între a vrea şi a putea…trebuie să te bucuri de pacea lui Dumnezeu pe care o ai.