Piese de schimb pentru fericire

lumina-in-pestera

Însemnări din 14. 10. 1997.

***

Rudolf Nilsen

[ 1901-1929]

Pomană de Crăciun

Sutem condamnaţi să trăim într-o sumbră periferie,
s-aşteptăm flămânzi pogorârea Pruncului sfânt din tărie.
Ne-au dat douăzeci de coroane la naşterea lui Cristos,
s-avem nişte vreascuri în casă şi un „o, brad frumos!”.

Am luat nişte carne de cal şi-o litră de bere-am băut,
să ne reamintim de grajdul ori ieslea în care Iisus s-a născut.
Stăpânul şi Domnul sărmanilor
avu numai necazuri, ca-n fine,
răstignit să fie pe cruce între păcat şi ruşine.

Bine că-i doar o poveste reîntoarcerea Lui pe pământ. Altfel sărmanul de El ar fi iar răstignit în curând.

Noi, cei de la periferie, la Crăciun, când Domnul se naşte, primim o pomană: douăzeci de coroane.
Răstignirea – la Paşte!

*

Dorin Streinu: A doua venirea a Domnului nu este o poveste ci va fi o realitate evidentă pentru toată umanitatea… Poetul s-a referit aici la faptul că, dacă Domnul ar reveni pe pământ de Crăciun, când noi retrăim naşterea Lui…L-am răstigni din nou. Pentru că nu învăţăm niciodată  aproape nimic din greşelile noastre.

*

Rivalul

Sirena din nou şuiera. Sfârşit era schimbul.
Afară pe poartă curgeau muncitorii. Ieşeai
dintre pietre de moară.

Mi-ai dat, c-un surâs, mâna mică:
– „Aici eşti? Pe neaşteptate?”
Dar ce ostenită zâmbeai sub cearcănele
întunecate.

Şi mâna ţi-am strâns-o-ntr-a mea:
cea bătătorită – oboseală!
Motorul în palmă săpase,
adânc, mângâierea brutală.

*

Nordahl Grieg

[1902-1943]

Adio

Atât de albă te-nălţai la ţărmul despărţirii,
şi noi ştiam, noi amândoi, pierduţi în ceaţă,
că palida secundă sortită nimicirii
e cea din urmă clipă de viaţă.

„E ca şi cum în seară noi moartea ne-am trăi-o”,
am fi putut să spunem deodată sau în parte.
Şi totuşi, în pofida acestui greu adio,
noi suntem, noi rămânem, sfidând această moarte.

Adânca rană iată ni s-a-nchis.
Şi inima mea doarme, suspinând.
Ah! N-aş fi vrut nicicând să fie scris,
în luptă, acest gând.

*

Ragnvald Skrede

[1904-1983]

De ce?

De ce te-am ales pe tine? Fiindcă ochii îţi sunt mai adânci ca valea Jöndalului.
Fiindcă eşti fericită iubind un singur bărbat.
Fiindcă fiii mei nenăscuţi te vor de pe-acuma ca mamă.
Fiindcă pe tine te-aş vrea veghindu-mi patul de moarte.
Fiindcă ai privit înăuntru-mi, fără să ameţeşti.
Ei bine, fiindcă tu m-ai ales şi ai văzut
în mine Ideea!

*

Igner Hagerup

[1905-1985]

Am vrut să mor ieri noapte

Doream să mor ieri noapte. O, cât doream să mor!
Dar m-am trezit prea singură-n odaie
Şi noaptea – ocean înspăimântător.

Ce fac cu timpul dacă eşti departe?
Cu trupul meu, când pleci de lângă mine?

Doream să mor. Dar prea aproape, moarte, tu mă priveai
cu ochiul mult prea mare şi hainele prea ţeapăn-funerare.

*

Gunvor Hofmo

[1921-1995]

Unei infirmiere

Un turn. O mare. Un salon de bolnavi.
Mâna blândă a unei surori răcorind
febra. Fii umbra copacului sub soarele nopţii,
acolo unde spiritul se destramă.
Şi o străină lua…

***

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *