Ce i-a spus o manivelă lu’ Costică

da-pe-goarna

I-a spus: Bă, Costică…Bagă-ţi minţile-n cap şi nu mai bea că o să mori ca un prost! Şi Costică a preferat să fie…prost.

±

O doamnă avea mult umor când venea vorba să iasă…în societate. Îşi iubea mult şi copiii când trebuia să iasă în…societate. Însă nu ştia niciodată să le facă surprize frumoase. Probabil de vină era dragostea excesivă pentru ei.

±

Pentru ce Gigi Mitocanu nu ştia să facă un compliment? Pentru că îi era frică să nu strice acordul dintre completiva de mod şi condiţionala de cauză.

±

Adesea, romantismul se manifestă şi prin bătăi ca la carte între parteneri. Aceştia simt să se mardească puţin ca să-şi poată regăsi vitalitatea. A se mardi = se băteau ca orbii.

±

Diferenţa dintre o doamnă şi o frunză este că orice cal nu ajunge niciodată mânz ci gloabă.

±

Bunul simţ are multe cutume. Una dintre ele este să nu îşi arunce mucii în farfuria altora. Am parafrazat puţin…se înţelege. E ca în bancu’: s-a împotmolit ca ţiganu’ la mal.

±

Cu siguranţă râsul este şi un…animal. De aceea rîsul îţi provoacă o ruşine  profundă de tine…când ţi se pune pe nas ca musca pe…

±

Fericirea se face. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori, nefericirea are… ochii umflaţi…

±

În ţara noastră sunt cei mai mulţi oameni deştepţi pe cap de locuitor. Tocmai de aceea rădăcina din… cap pătrat se scoate cel mai cu anevoie.

±

Fericirea are ochii tăi… Poate însă, ca persoana să difere…dar să meargă acelaşi vers.

±

Lumea are gură. De aceea şi expresia: gura lumii… Dv. aţi văzut vreodată vreo lume… cu gură?!

±

Fratele lu’ Gicuţă cânta la nunţi. Când se fura mireasa…el lua darul întotdeauna, pentru că echipa cântăreţilor erau furătorii miresei. Ce se întâmpla însă…între şi …după era o… dilemă. Tocmai de aceea a apărut revista Dilema, la toate chioşurile de ziare.

±

Revista Idei în dialog are un mare rating. De ce? Pentru că la noi ideile…nu au nicio legătură cu dialogul. De aceea o cumpără foarte puţini oameni.

±

Mardare, un general scos la pensie înainte de nu ştiu ce demitere de ministru, are coatele hainelor tocite de atâta muncă…Spune legenda că el tot la fel muncea din tinereţile sale… În timpul cursurilor îşi tocea coatele…prin internatul de fete de dincolo de şcoala ofiţerească. Tocmai de aceea a ajuns unde a ajuns: pentru că a meritat.

±

Nu discrimina! Votează în necunoştinţă de cauză…pentru ca să îndreptăm starea de lucruri!

±

Cele mai impunătoare emoţii şi crezuri sunt cele pe care nu le ai. Tocmai de aceea tot mai mulţi oameni au emoţii considerabile…şi crezuri exorbitante.

±

Un om care nu ştie de glumă…e tocsun. Şi dacă e tocsun…ajunge bine.

±

Un bărbat la senectute are regrete. Un tânăr în adolescenţă are…egrete. Important e  să nu aibă un stol de rândunele în cap…înainte şi după maturitate.

±

Cei mai mulţi bărbaţi când spun unei doamne că e „o doamnă bună” se gândesc, întotdeauna, la calităţile ei intelectuale.

±

E bine să ai primar, preşedinte…tot ce ne trebuie. Însă, mai întâi de toate trebuie să avem măturători, apă potabilă, veceul desfundat…că ne împuţim de jos spre cap nu de la cap spre coadă.

±

Virgil îşi alină durerea cu o gură de vodcă tare. Camel îşi alină durerea cu o melodie tare. Costel îşi alină durerea cu faptul că plânge. Un al patrulea îşi alină durerea…bătându-şi joc de cei trei. Nu e de mirare  dacă îl găseşte într-o noapte poliţia, pe al patrulea,  împachetat într-un şanţ. De ce? Cei îndureraţi îşi varsă focul…de două ori.

±

E bine să alegi bine ca să nu regreţi rău. Mă refeream la…trenul vieţii.

Oameni care nu mor niciodată

cu-finul-mihai

Un muncitor…autodidact rar de care mă leagă sentimente vii, autentice…dincolo de posteritatea sa. Fără carte prea multă…şi dintr-o familei sărmană, scăpătată…ajunge să lucreze mai mulţi ani în fabrica de ulei  de la Roşiori de Vede,  pentru ca, în ultimii ani de viaţă să muncească în subteran, la mină, în Petrila.

Muncea muncă grea…însă, după ce îşi termina treaba şi acasă…citea multă proză. Diverse romane. Nu mai ţin minte ce…Însă cred că pe la vreo 4-5 ani de la el am auzit de existenţa lui Marin Preda. Cred că mi-a şi citit ceva.

Finul Mihai Stoica a fost omul care m-a învăţat pentru prima dată ce înseamnă să…simţi cartea. Nu să o citeşti, ci să îţi palpite în inimă, să o citeşti ca pe o fiinţă vie.

Citea cărţi cu o virilitate greu de exprimat. Un om cu mâini mari, lovite, grele…lua cartea în mâini cu o seriozitate ieşită din comun…şi stătea ore întregi cufundat în ea. După ce citea era extrem de practic…Însă atunci, când citea, părea să nu audă nimic.

Iar eu eram fascinat că cineva se poate concentra atât de mult la ce spune în carte, încât, se pare, că am intuit instinctiv cât de gravă e taina aceasta  a cititului. Peste puţin timp eu eram omul care învăţa să citească şi să scrie de la grădiniţă…pentru ca să citesc.

Însă mi-am dat seama că cititul nu te face şi nu trebuie să te facă un om inactiv, dacă el, era atât de energic şi de contemplativ în acelaşi timp, fără ca aceste două lucruri să se bată cap în cap.

Tot datorită finului Mihai am prins drag de apă şi de prins peşte, însă nu am învăţat niciodată să înot…şi acum, cu atât mai mult, nu aş vrea să mai fac acest lucru. Mi s-a părut înotul ceva nefiresc pentru om, pentru că aveam impresia că, datorită lui, mă transform în…peşte.

Nu îmi plăcea să mă văd în apă…însă îmi plăcea şi îmi place apa ca să o pot contempla pentru multa viaţă care este în ea.

El prindea peşte cu mâna şi nu undiţa. Intra sub malul apei, sub radină [ radină = mal] după peşte, nu îi era frică de şerpi, se ducea la prins raci şi la găsit scoici…şi, mai ales, era un specialist desăvârşit la preparat raci. Primii raci fierţi, de culoare aprinsă, mirosind peste închipuire…i-am văzut de la el.

Pe mine mă prindeau tot timpul în cleşti, nu prea înţelegeam cum să mint scoicile ca să se deschisă…doream să prind peşti şi raci  şi să găsesc scoici dar mi-era milă să le mâncăm. Nu suportam să le omorâm.

Însă, mi-a explicat că noi trebuie să le mâncăm…chiar dacă ne este milă de ele; că şi lui îi e milă de ele…dar că nu avem ce face… I-am dat dreptate: nu aveam ce face, pentru că şi nouă ne era foame.

El îmi arunca peştii iar eu făceam o groapă în nisip, puneam apă în ea şi îi păstram acolo vii. Pentru că nu se înţelegea deloc cu mine trebuia să mergem cu vadra plină de apă pentru ca peştii să nu moară până acasă. Însă lui îi plăcea să îmi facă toate gusturile şi să îmi explice…pentru că ştia că pe mine se poate baza şi că înţeleg tot ceea ce el dorea să îmi transmită.

Nu mai ştiu de unde am făcut rost de un iepure… Însă eu nu ştiam că iepurii stau în cuşcă…I-am dat drumul prin curte şi a început să mănânce varza şi joardele de la viţa de vie. Pentru ca mamaia să nu mă bată…m-a ajutat să prind iepurele buclucaş şi…el mi-a arătat cum trebuie să îi construim gheretă/ casă unde să doarmă.

În vreo oră-două mi-a făcut casă pentru iepure…însă iepurele nu prea vrea să stea în cuşca aia, pentru că se simţea stingher. Însă, şi după ce a murit finul Mihai…ghereta a rămas ca o amintire bărbătoasă, făcută de mâinile lui muncitoare şi de inima lui extrem de prietenoasă, dintr-o nevoie copilăroasă ca a mea, care nu aveam locuinţă pentru iepure.

Deşi putea şi trebuia să facă o lucrare de mântuială, nesolidă, el s-a apucat să facă o lucrare artistică…pentru un iepure, care, şi aşa, ştia că o să moară mâine-poimâine…pentru că eu îmi găseam mereu alte gusturi, alte jocuri, alte proiecte.

pr-dorin-piciorus-la-4-ani

În toată  copilărirea mea cu finul Mihai nu am înţeles nimic indecent, nimic nelalocul lui. Primele drăcuituri şi înjurături, paradoxal, le-am învăţat de la colegii mei de joacă, care erau nişte natantoi invidioşi, buni numai de glume tâmpite.

Niciodată nu am văzut şi auzit la el lucruri indecente…Subliniez acest lucru, pentru că ştia că trebuie să fie foarte atent cu simplitatea mea, cu curiozitatea mea, cu năvalnica mea pasiune pentru lucruri noi, pentru experienţe noi.

În fotografia aceasta era cu mine la bâlci şi ne-am dus la fotograf. Nu mai ştiu nimic despre circumstanţele momentului. Mi-a plăcut mult să revăd această fotografie, pentru că exprimă o candoare autentică, fiindcă finul Mihai şi-a dorit întotdeauna un băiat şi nu l-a avut niciodată cu fina Tudora.

Când fotograful ne-a imortalizat pe amândoi –  cred că e singura pe care o mai am cu el – a prins, de minune, atât bucuria lui pentru mine, paternitatea lui reală pentru mine cât şi sfiiciunea şi cuminţenia vieţii mele, care, sunt tot la fel de vii în fiinţa mea şi acum.

Bineînţeles că nu le pot arăta, ca şi pe alte stări, ca pe nişte cărţi deschise…tuturor. Cred că un fald mare al smereniei e acela de a nu te prezenta cu sincerităţile tale tulburătoare …sub lumina rampei. Când aceste lucruri se produc…sfinţenia/ frumuseţea devin teatrale. Şi sunt admirabil de dezgustătoare…

Un bărbat de o frumuseţe puternică…lângă un copil de o candoare fermecătoare. Tocmai asta îl uimea pe el la mine: candoarea cu care îl ascultam, cu care îi puneam întrebări, cu care îl ascultam, cu care mă lăsam condus fără să o fac pe prostu’ sau pe sonatu’, pentru că îmi displăcea profund – ca şi acum –  ca cineva să îşi bată capul cu mine şi eu să nu fiu cu totul atent la ce îmi spune şi vrea de la mine.

Într-o iarnă fina se certase, habar aveam de ce, cu mamaia şi nu mai m-a lăsat să vorbesc cu el. Pe finul Mihai îl durea mult acest lucru ca şi pe mine. Pe mine nu mă interesa cearta lor, aşa că m-am dus, lângă gard [ ei stăteau în fundul curţii noastre] ca să văd cum tăia porcul. Noi nu aveam porc în acel an, nu mă interesa să mănânc carne…dar, ca întotdeauna, abia aşteptam să mănânc şorici.

Îmi era o milă teribilă pentru proc…dar şi o poftă nesătulă pentru şorici cu sare, smuls direct de pe porcul care era pârlit cu paie. Când m-a văzut privindu-i printre gard…i-au dat lacrimile. A certat-o pe nevasta lui nu ştiu pentru ce –  probabil dorea ca să nu mă bage în seamă –  şi a venit la mine la gard, m-a ridicat cu mâinile pe deasupra micului gard de sârmă dintre cele două curţi şi m-a pus pe porc, pe porcul curat colilie…care fusese abia tăiat şi m-a uns pe frunte şi pe nas cu sângele cald al animalului…

Stai aici, cu mine, Doruleţule tată, şi nu te uita la femeile astea! Ca bărbat trebuie să ai minte şi să ştii ce e bine să faci!: asta am înţeles eu din gesturile şi cuvintele lui. Acesta a fost primul exemplu major de discernământ din viaţa mea şi, ulterior, exemple de discernământ, din păcate, am primit numai de la bărbaţi, cât şi exemple admirabile de tandreţe duhovnicească.

Pentru că eram un copil premiant… tataie mi-a luat într-un an acordeon…într-un alt an chitară, o ditamai chitară de la Reghin…Însă mi-a displăcut profund meseria de…lăutar. Bineînţeles muzica nu înseamnă numai lăutărie şi la aceste instrumente se pot cânta multe lucruri. Însă am înţeles că muzica instrumentală nu este o exprimare umană genuină ca glasul…fapt pentru care nu am vrut să cânt fals…din instrumente. Le-am primit…şi nu am învăţat niciodată să cânt la ele.

Şi, finul Mihai, când am căpătat eu chitară, pe la 8-9 ani, tocmai trăgea să moară. Mi-a ascultat zdrăngăniturile cu o pace rară, deşi, în chimir îşi ţinea maţele ca să nu îi cadă, pentru că i se spărsese firul de la operaţie. Era în agonie, într-o luptă teribilă, pe care, culmea, atunci nu am înţeles-o deloc. A doua zi, dacă nu mă înşel, a fost luat la spital, a murit la spital…şi când l-a adus acasă am fost terifiat, pentru că prietenul meu, datorită căldurii, avea viermi în nas, pe care fina încerca să îi mascheze cu vată.

Am sărit de la o mare tandreţe la o mare…teamă şi la o apăsătoare singurătate.  Moartea a devenit un gol teribil în fiinţa mea, atunci am înţeles zădărnicia trupului, a existenţei…dar şi faptul, că oamenii nu mor niciodată. Şi acum, când îl evoc, îl evoc ca pe un om viu, pentru care mă rog mereu, pentru că e tot prietenul meu, e tot omul pe care îl iubesc, un om fundamental din viaţa mea, într-un anume fel un părinte, într-un anume fel un iniţiator  al meu în cultură, într-un anume fel un model de bărbat de care mă simt mândru.

El este printre rarii oameni din viaţa mea pentru care cuvântul dat a fost mai presus de orice. La el cuvântul dat era mai presus de datorie. De la el am învăţat punctualitatea, deşi, pentru unii, s-ar părea că copiii de 5-6 ani nu ştiu ce e aia…punctualitate şi ascultare.

Cu el mă simţeam, deopotrivă, în timpuri străvechi, în campanii militare, departe, în expediţii de cercetare a faunei sau într-o realitate care nu cunoştea greul. El aplana greul, făcea tot greul şi mie mi se părea greul extrem de uşor, pentru că el dădea fiecărei clipei alura că totul se poate, că totul e frumos şi prea puţin greu.

Cred că la un moment dat am mai scris la nivel online despre finul Mihai. Acum mi-am dat seama. Şi despre căţelul lui cel mare, care a murit de dorul lui, atunci când a murit…despre Ţirică. Mă simt bine, bine de tot că am vorbit despre el. Mă bucur foarte mult că am găsit această fotografie care m-a făcut să mă înţeleg şi mai mult; să mă reamintesc.

Da, e o mare fericire să fii  contemporan cu oameni incatalogabili…şi e o minune de fericire să fii intimul lor! Fiinţa mea e formată din aceste întâlniri mai mult decât providenţiale cu oameni speciali. Mă simt dator să vorbesc despre ei…şi, cu siguranţă, despre unii dintre ei voi vorbi atât de mult, până când mulţi le vor înţelege foarte bine unicitatea.

Audienţă + download. Ştim că pe unii îi interesează iar pe alţii îi…isterizează

mai-mult-decat-interesant

Aici, pentru Viddler şi Podcasturi 2008-2009.

În Viddler adunaţi cele două numere pentru ca să vă dea numărul celor care au accesat şi audiat/vizionat o filă… iar la podcasturi e vorba de dowloadări şi nu de audieri la nivel online.

Pentru cei care nu ştiu

În Word Press nu se monitorizează accesarea fiecărei file în parte de fiecare dată când se citeşte un articol…ci numai fila pe care intri prima dată la noi pe platformă. De aici şi manipulările de doi lei…ale ratingului unei file.

Ratingul nostru de aici

parut-mare

reprezintă aşadar numărul celor care au intrat pe platforma noastră…în mod legal, adică în mod direct. Însă acest număr, deşi mare…e o nimica toată, pe lângă cei care ne-au citit creaţia online…pentru că există forme prin care nu trebuie să intri la cineva pe blog pentru ca să-l citeşti.

Din această cauză, dacă adunaţi numărul celor care au accesat o filă video/ audio pe Viddler cu numărul celor care au descărcat podcasturi, cu numărul celor care au accesat filele noastre din Trilulilu, Zorpia, Imeem, You Tube etc., cu cei care au accesat fotografiile noastre din diverse conturi…cu cei care au accesat direct Teologie pentru azi, Biblioteca Teologică şi Sinaxis ajungeţi la o cifră…cam la jumătate a ratingului nostru.

Până ce Word Press nu va monitoriza fiecare filă în parte, durata de audienţă a unui vizitator, orice folosire a informaţiei tale prin sistemele de sharing…avem numai un simulacru de audienţă şi manipularea cea mai grosieră e posibilă în continuare.

Ceea ce face Viddler, prin prezentarea fiecărei accesări la fiecare filă, elimină orice discuţie. Dacă cineva a accesat o filă şi a audiat din ea sau a audiat-o integral înseamnă că acea filă a fost vizitată de cineva.

Dacă Word Press ar face acest lucru, ca să vedem aşadar, nu numai câţi au intrat la noi pe platformă în mod legal ci şi câte articole s-au citit şi în cât timp am observa de fapt ce înseamnă audienţă reală, citire şi rating cinstit.

*

Vă reamintim sau vă informăm că Teologie pentru azi e o hiperconstrucţie media, cu multe ramificaţii, care se creează în mod continuu.

Teologie pentru azi
[platforma sursă]

tpa-12-februarie-20091

Sinaxis
[blog al platformei]

sinaxis-12-feb-2009

Biblioteca Teologică
[biblioteca gratuită a platformei]

bt-12-feb-2009

Lor li se adaugă, în acelaşi timp, conturile din Viddler, Podcasturi 2008-2009, Trilulilu [ decimat de către administratori pentru că aşa a vrut muşchiul lor], Zorpia, HI 5, Ipernity etc.

*

De aceea când evaluaţi munca unui creator online trebuie să îi vedeţi amplitudinea şi profunzimea în acelaşi timp şi să conexaţi munca lui online cu cea din societate ca să vă daţi seama cât de…obosit sau neobosit este sau cât de capabil sau incapabil este.

Iar, pentru a ţine toţi aceşti sateliţi în funcţie, în tandem cu sura mamă, creatorii lui Teologie pentru azi fac eforturi smerite dar fenomenale în realitate, pentru că trebuie să scrii, să editezi, să creezi, să moderezi, să întreţii, să extinzi, să fii la curent cu toate…

*

Onlineul nu e uşor…ci extenuant. De aceea ne vituperează băgătorii de seamă, care găsesc o virgulă lipsă, vreun cuvânt scris anapoda, care au idei dar ei nu prea produc nimic.

*

O, ce uşor ne-ar fi, ca, pe fiecare zi, să publicăm câte 30-50 de pagini dintr-o carte anume! Cred că am ajuns la cifra de aproape un milion de volume din diverse domenii puse în zeci de locuri şi în zeci de formate, pe care le-am strâns de-a lungul timpului.

Şi noi ce-am face: am lua câte un capitol din carte sau am scana din cele pe care le avem în foaie sau le-am pune de-a-ntregul, în diverse formate, ca alţi confraţi şi…maximum de audienţă!

Spre exemplu…avem în câteva formate Vieţile Sfinţilor, în vreo 5-6 formate Sfinţi Părinţi, Enciclopedii, teze doctorale, comentarii la diverse cărţi, fotografii, filme rare sau mai puţin rare, file video incitante… Dacă am începe să edităm Vieţile Sfinţilor, aşa, cu ţârâita şi am pune câte 30 de pagini pe zi…cred că ne-ar ajunge vreo 3 ani, alături de alte mici articole.

Dacă am dori să punem pagini din Sfânta Scriptură sau comentarii la Scriptură cred că ne-ar ajunge vreo …20 de ani numai de copy paste la foc mic.

Pentru noi e tare comic când vreun găgăuţă de-al nostru cumpără o carte de la editura X sau Y românească, o citeşte cu nesaţ, cam aia e toată cultura lui teologică şi apoi…îmi serveşte din ea câte 3 pagini pe zi considerând că a făcut…ortodoxie pură.

*

Noi ne-am ales partea cea  grea: de a fi, cu simplitate extenuantă, noi înşine. Scriem despre lucruri care ştim că folosesc pe oameni…nu, cu obstinaţie, despre lucruri care fac…senzaţie. Iar noi nu vrem să luăm ochii dintr-o dată, ci, în timp, cei care ne-au urmărit or să înţeleagă justeţea afirmaţiilor noastre.

Însă, când or să ne înţeleagă, or să înţeleagă motivaţiile imunde ale celor care vor să le ia ochii astăzi, imediat, cu cărţi şi conferinţe de trei parale şi ce ar fi trebuit să facă aceşti oameni…ca să nu fie, pe viitor, penibili.

*

Mediul online ortodox trebuie să se rarefieze pentru ca să poată să respire şi să crească. Cei care au început prost şi au continuat tot aşa trebuie să înţeleagă, cu tot orgoliul lor, că fac umbră pământului. Marile vedete de ceară ale onlineului românesc ortodox trebuie să se topească încetul cu încetul şi să dispară până ce ruşinea nu se împrăştie şi mai mult.

Trebuie să rămână cine are proiecte foarte serioase şi pentru mulţi ani de-acum încolo sau pentru toată viaţa. Pentru că, e mai bine să te retragi când pari totuşi cal…decât să devii gloabă.

Asta se observă şi în media online românească: mulţi ziarişti, puţini maeştri. Mulţi poeţi, scriitori, scenarişti, artişti, informaticieni…dar puţini excepţionali. Numărul mare de partide e tot la fel de dăunător ca numărul fals de creatori de opinie.

Noi avem opinatori fără ca să vorbească cu gura lor, cu inima lor, cu capul lor. Vezi, cu stupoare, că 100 de inşi gândesc la fel, fără nuanţe. Vezi că 100 de inşi preferă aceleaşi poze. Cum aşa?! Vezi că 100 de inşi au aceleaşi gusturi… Sunt cumva din mucava, sunt de plastilină?

Tocmai de aceea, dacă le spui altceva decât ce sunt ei în mintea lor formataţi nici nu ştiu cum să-ţi răspundă. Am avut surpriza să constat, de-a lungul timpului, că, oameni care credeau că sunt mai prost decât ei, pentru că aşa crezuseră ei, când şi-au dat seama de contrariu nu au vrut să mai mă salute, pentru ca să-mi dea impresia că am ceva, o greşeală congenitală în mine.

Foarte interesant! Când omul se simte penibil…tace sau te evită! Însă cine e mai penibil: cel care nu ştie pentru ce nu vorbeşti cu el sau cel care nu ştie să se justifice în faţa ta?

*

Pe scurt: impotenţa ideatică şi lipsa de muncă, alături de lipsa de duhovnicie te exclude, că vrei sau că nu vrei, din aria gânditorilor ortodocşi. Şi e penibil să ajungi bătrân fără operă serioasă. Capriciile sunt bune când ai făcut ceva fundamental. Nazurile sunt bune când te simţi la căldură cu posteritatea ta.

Mă rog, devin didacticist…şi nu cred că e cazul. Am zis să atenţionez pe unii…cum stăm cu ratingul…şi cu starea de luciditate. Vreo 2-3 zile [ ştiu asta, s-a întâmplat şi anterior] de aici încolo o să am periclitat ratingul…pentru că vor să îmi arate, în ambiţie, unii cititori, că nu mă vor… Dar le trece a treia zi…şi tot noi suntem. Păcat că aceşti unii rămân aceeaşi şi nu se schimbă deloc. Iubesc încremenirea ca îngerii lui Michelangelo piatra…

Dacă ştim să facem excelenţă…am putea, tot atât de bine, să manipulăm profesionist

autentic-sau-nu

Mă adresez, în primul rând, cititorilor care ne cunosc, care ne-au citit în mare parte şi care sunt zilnic împreună cu noi…Dumneavoastră ştiţi că nu suntem previzibili, adică nu ştiţi de astăzi ceea ce vom scrie mâine. Tocmai de aceea veniţi şi mâine şi poimâine pentru că scriem şi edităm lucruri necalchiate de pe vreun manual.

Creăm pentru dv. lucruri mai grele sau mai uşoare gândindu-ne la un public din ce în ce mai larg. Creăm, de multe ori, lucruri elitiste, insulare sau părut fără legătură cu momentul zilei. Asta pentru că noi nu suntem tabloidizaţi. Ritmul vieţii noastre nu ne este dictat de televizor, radio, internet sau lumea noastră mică sau mare ci de viaţa noastră cu Dumnezeu, de ritmurile veşnice ale vieţii cu Dumnezeu.

Asta nu înseamnă că nu suntem la curent cu multe lucruri, după cum ştiţi…Dar suntem la curent cu ele nu pentru că aceste informaţii sunt substanţa fundamentală a vieţii noastre ci pentru că viaţa noastră duhovnicească înglobează în ea o muncă de cercetare ştiinţifică, culturală, filosofică, tehnologică în plină expansiune.

Pentru că suntem cu Dumnezeu asta nu înseamnă că suntem rupţi de lume şi de realitatea ei, ci suntem în lume cu Dumnezeu pentru că Dumnezeu e Stăpânul tuturor.

Facem excelenţă la nivel online şi ne bucurăm de acest lucru. Ne bucurăm pentru darurile lui Dumnezeu cu noi, pentru luminările zilnice pe care le primim şi pentru modul în care El ne călăuzeşte pentru a fi proprii la cât mai mulţi oameni.

Însă facem excelenţă cu lucruri fundamentale pentru un creştin ortodox al secolului al 21-lea şi nu cu lucruri periferice. Proiectele noastre sunt serioase şi desfăşurate cu o trudă atentă. Creaţia online de 3 ani de zile  e gratuită şi făcută în paralel cu teza noastră doctorală, cu cărţile pe care le-am scris şi le scriem, cu traducerile noastre, cu tot ritmul vieţii noastre în ansamblu.

Tocmai de aceea ar trebui cu atât mai mult să admiraţi şi să sprijiniţi acest efort al nostru atâta timp cât noi facem acum, astăzi, acest efort pentru dv. şi nu avem o platformă numai cu lucruri de la alţii.

Şi, dacă ştim să facem acest lucru în mod fundamental, cu mult profesionalism şi cu atenţie duhovnicească, la parametri competitivi cum nu am putea să facem lucruri uşoare, doar pentru rating…dacă facem, mai tot timpul, lucruri de mare fineţe?

Haideţi să luăm onlineul românesc de la un cap la altul, cele vreo 30-40 de mii de bloguri şi să vedem ce scriu oamenii! Ce scriu de fapt?! Foarte mulţi lucruri de duzină şi, arareori, vezi pe cineva creând ceva pentru că e în stare de ceva anume.

Însă, cu ce se face rating? Cu pornografie, cu politică, cu divertisment, cu jocuri şi programe, cu cancanuri… Picanteriile sunt la mare căutare. Ceea ce depersonalizează, irită, afonizează sufleteşte…sunt livrate în mod grobian. Intri pe articolul cutare pentru titlu dar în el nu găseşti mai nimic…

Cu ce a făcut mediul online ortodox rating în ultimul timp?! Trebuie să vă mai explic? Când duminică, spre exemplu, noi făceam un rating mare cu predica duminicală…alţi ortodocşi făceau rating cu speculaţii politice, cu cipuri şi bormaşini.

Adică am fi în stare să manipulăm lumea şi să iscăm scandaluri, controverse toată ziua, să ridicăm orgoliul comentatorilor noştri şi să îi încindem la discuţii cât ai clipi din ochi…Însă, după ce faci toate aceste isterizări în masă, ce rămâne? Tu, ca manipulator, profiţi de evenimentul zilei, te faci că dezbaţi, te faci că eşti un om amiabil…însă nu creezi nimic, nu laşi nimic în urmă, ceva care să intereseze şi mâine.

Tocmai de aceea blogurile ortodocşilor cât şi ale neortodocşilor, în mare majoritate, sunt jalnice. Persoanele religioase nu ştiu să scrie ori pentru că sunt fanatice ori pentru că sunt pietiste ori pentru că sunt ignorante…ori pentru că sunt prea timorate.

Persoanele religioase care ştiu să scrie…nu sunt numai credincioşi, ci sunt oameni cu ample valenţe, cu multe specializări. De aceea nu poţi să vii să scrii doar pentru că eşti ortodox sau pentru că îţi plac ţie trei cărţi pe care le-ai citit şi scrii din ele. Trebuie să ai o experienţă vastă în spate ca să apari la nivel online şi să scrii sau să creezi ceva admirabil.

Din acest motiv încercăm să vă devoalăm, după cum aţi observat, specializările care stau în spatele nostru. Şi asta pentru  ca să înţelegeţi un lucru important: eu nu sunt produsul onlineului, nu am învăţat tot ce sunt în 3 ani, ci experienţa colosală – zic eu şi vom demonstra pe parcurs, fără mult tam-tam – , foarte vastă, e rodul unei continue munci de la vârsta de 3-4 ani.

Cei care nu s-au creat pe ei înşişi, dintru început, ca oameni de spirit nu pot fi niciodată admirabili şi nici nu pot crea lucruri trainice, fapt pentru care încearcă să îţi ia ochii cu o poză, cu o ştire senzaţionalistă, cu panici sterile, cu chestii pentru care ei nu transpiră.

Concluzie: putem să manipulăm bine de tot…dar nu ne aduce niciun folos acest lucru. Pe creatorii religioşi de copy paste şi de lucruri mărunte îi rugăm să creeze ceva măreţ numai pentru nivelul online căci acelea rămân. Ratingul creat pe frivolităţi sau pe interese meschine e un balon de gumă de mestecat. Balonul se sparge…şi rămâi în văzul tuturor cu trei marafeturi.

A publicita înseamnă a respecta

doamnele

Încâ câteva precizări. Am preluat de-a lungul timpului articolele unor autori de ziar sau autori de online, mai mult sau mai puţin integrale…pentru ca să respectăm munca celor în cauză.

Ne-au plăcut şi le-am preluat într-o anume formă, indicând sursa. De aceea, unele articole au pierit în alte medii online şi au rămas la noi iar oamenii vin şi îşi revăd lucrurile ca la …muzeu. Ceea ce ne bucură şi mai mult…

Puteam să le parafrazăm, puteam să le semnalăm într-o frază-două sau să trimitem linc la ele fără ca măcar să le indicăm în mod explicit. Am găsit de cuviinţă să le preluăm integral nu pentru că n-am fi ştiut – după cum spuneam – să le facem un rezumat ci pentru că am vrut să respectăm demersurile dumnealor.

A respecta pe cineva preluându-i munca şi citându-l înseamnă, pentru noi, a da de ştire autorului cu pricina că înţelegem prezenţa sa interioară  [că asta e o scriere: o interioritate făcută publică!] şi că ne bucurăm să îl elogiem.

Din păcate, observăm că anumiţi autori publicitaţi de către noi consideră că au adus un aport capital muncii noastre online prin faptul că, noi am preluat de la dumnealor un articol, două, trei sau 6.

În loc să se considere bucuroşi că cineva i-a remarcat gratuit –  mă întorc la ideea aceasta, pentru că suntem una dintre rarele platforme  de succes care nu a primit niciodată vreun ban pentru tot ce am creat aici – dimpotrivă, dumnealor se consideră lezaţi că cineva îi respectă şi îi publicitează.

Din acest motiv suntem puşi în faţa unei alegeri simple: ori nu mai publicităm pe nimeni cu toată inima şi trimitem, sporadic, anumite lincuri ori ştergem toate articolele preluate de la cineva, dacă ne-a înţeles prost demersul şi ne-a confundat cu alte platforme online ortodoxe ale căror viaţă constă în furt intelectual.

Dacă există vreun autor de articol de ziar, sait sau blog care se consideră ultragiat pentru că i-am preluat un articol sau mai multe din respect pentru munca lui ne poate da un mesaj şi îi ştergem toate articolele pe care i le-am publicitat.

E simplu!

Universul online însă, în care noi trăim şi pe care vrem să îl promovăm are următoarele caracteristici:

1. Dacă preiau şi publicitez ceva de la tine înseamnă că te respect,  ori te admir sau te iubesc pentru cine eşti şi ce faci.

2. Dacă te laud sau te critic reacţionează cu aceeaşi decenţă.

3. Universul online e pentru toţi, fiecare îşi are locul său…numai că nu trebuie să confundăm pe cei care creează în mod autentic cu cei care diblează atenţia cu subiecte facile şi sunt avizi de rating.

Ce înseamnă pentru noi „mesaj publicitar gratuit”?

trebuie-sa-fim-doi-pentru-o-reclama

Înseamnă două lucruri:

1. publicităm pe cineva pentru că ne-o cere şi considerăm că are un lucru care merită să fie cunoscut de către cât mai mulţi şi

2 convertim anumite spamuri, pentru conţinutul lor şi nu pentru cine ni le trimite, în mesaje publicitare.

Cele două mesaje de azi [ 1 şi 2] sunt spamuri fără prea mult bun simţ…pe care noi, din bun simţ, le-am convertit în mesaje publicitare.

Adică cei care ni le-au trimis ne citesc, ştiau că suntem oameni culturali, că avem rating/ audienţă, că am fi interesaţi de aşa ceva…ne-au trimis mesajele…dar nu au avut bunul simţ să ne roage ca să le publicităm.

De ce? Pentru că ei nu ne-ar publicita niciodată în mod gratuit. Reclama se face pe bani. Pe mulţi bani.

Iar dacă astăzi noi am făcut discount şi am convertit două spamuri în mesaje publicitare nu am făcut-o pentru ca să încurajăm spamul…ci pentru a arăta că ne place să observăm proiecte interesante şi să le publicităm, dar dacă ne sunt prezentate în mod elegant, direct şi fără să ni se arunce informaţii hoţeşte în contul de email.