Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog [rezumatul tezei noastre doctorale]

http://www.teologiepentruazi.ro/wp-content/uploads/2007/03/12-martie-sf-simeon_noul_teolog.jpg

***

Rezumatul tezei doctorale

a Pr. Drd. Dorin-Octavian O. C. Picioruş

*

Teza noastră doctorală, purtând titlul: Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog are 208 pagini în manuscrisul computerizat, a fost scrisă sub îndrumarea directă a Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu, în ciclul doctoral 2004-2008, la disciplina Teologie Dogmatică Ortodoxă, în cadrul programului doctoral al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Marina din Universitatea Bucureşti şi a tratat din punct de vedere dogmatic şi în mod sintetic problematica vederii lui Dumnezeu în teologia ortodoxă şi cu precădere în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog.

În primul capitol, intitulat Premisele biblice şi patristice ale îndumnezeirii omului şi ale vederii lui Dumnezeu în teologia ortodoxă [p. 4-17] am prezentat rolul Logosului dumnezeiesc ca Pantocrator al întregii creaţii. Pentru că Logosul Tatălui este Creatorul lumii şi pentru că El este prezent în lume dintru început şi susţine şi cuprinde toate prin energiile Sale necreate, de aceea creaţia are fundament raţional şi spiritual.

Putem vorbi despre o relaţie reală cu Dumnezeu şi despre vederea slavei Sale numai pornind de la cele trei premise biblice şi patristice fundamentale în experienţa şi teologia ortodoxă: 1. Logosul dumnezeiesc [p. 4-9] ; 2. fundamentul raţional şi spiritual al lumii [p. 9-13] şi 3. energiile necreate [p. 13-17].

Aceste trei premise au fost dezbătute în mod distinct în lucrarea noastră dar au fost văzute în mod continuu ca interdependente şi ca punct de plecare fundamental spre dezbaterea experienţei şi a teologiei Sfântului Simeon Noul Teolog.

Fiindcă, numai atunci când vedem întreaga creaţie ca lucrare a Logosului dumnezeiesc, pe deplin raţională şi umplută de izvorul de viaţă al energiilor necreate ale Prea Sfintei Treimi, putem să înţelegem că scopul vieţii noastre este îndumnezeirea prin har iar vederea lui Dumnezeu este experierea directă şi reală a luminii Sale celei necreate şi veşnice.

Al doilea capitol al tezei – cel care a făcut obiectul ca atare al cercetării noastre  doctorale – poartă titlul: Vederea lui Dumnezeu la Sfântul Simeon Noul Teolog şi implicaţiile ei în mântuirea personală [p. 18-168] şi este format, în afara subcapitolului introductiv despre terminologia extatică simeoniană [p.18-31], pe palierele fundamentale ale unui Dogmatici ortodoxe: 1. Triadologie [p. 32-42] ; 2. Hristologie [p. 43-52] ; 3. Pnevmatologie [ p. 53-67]; 4. Soteriologie [p. 77-110]; 5. Sacramentologie [p. 111-149 ]; 6. Eclesiologie [p. 150-157] şi 7. Eshatologie [p. 158-165].

Pentru că Sfântul Simeon nu este un autor sistematic în toate problemele teologice discutate aici, efortul nostru personal a constat în sistematizarea şi sintetizarea problematicii teologice discutate.

Am sistematizat şi comprimat foarte mult material teologic, conform cu opera simeoniană redactată ştiinţific în limba greacă veche, pentru a reda, cât am putut de clar, experienţa şi teologia sa mistică.

În cercetarea noastră făcută la nivelul terminologiei extatice am concluzionat faptul că Sfântul Simeon foloseşte exprimări scripturale şi patristice pentru a-şi descrie extazele dar şi unele personale, mizând pe imagini percutante. Am inventariat foarte mulţi termeni extatici simeonieni, termeni care iniţiază înţelegerea despre vederea lui Dumnezeu fără ca să explice, în esenţă, conţinutul vederilor extatice.

După acest preambul lingvistic absolut necesar am investigat palierele teologice ale teologiei simeoniene în duhul Teologiei Dogmatice Ortodoxe ajungând la următoarele concluzii:

1. În triadologie Sfântul Simeon vorbeşte despre relaţiile de iubire şi de comuniune dintre persoanele Sfintei Treimi, apără incognoscibilitatea fiinţei Prea Sfintei Treimi, dar învaţă că ne putem împărtăşi, în vederea extatică, de slava Sa pe măsura noastră personală.

Triadologia nu e produsul cugetării omeneşti ci Fiul ne-a descoperit în cadrul iconomiei mântuirii că Dumnezeu e Treime de persoane: Tată, Fiu şi Sfânt Duh. Fiul Se naşte din Tatăl şi Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, fără să existe vreo anterioritate între persoanele Treimii sau raporturi de subordonare a persoanelor divine între Ele. Cel care Îl vede pe Hristos în extaz vede deopotrivă cu El şi pe Duhul Sfânt şi Ambii îl duc la Tatăl, extazul nefiind altceva decât ridicarea şi includerea noastră în cadrul comuniunii veşnice a Prea Sfintei Treimi.

2. În hristologie Sfântul Simeon subliniază centralitatea prezenţei lui Hristos în experienţa mistică cât şi legătura interioară dintre Hristos şi Duhul Sfânt în experienţa duhovnicească. Pentru ca să Îl cunoaştem pe Hristos, ne spune Simeon, trebuie să trăim naşterea, moartea, învierea şi înălţarea Sa la cer în mod real prin vederea slavei Sale, lucru care ne scapă de o perspectivă pietistă şi de imitarea exterioară a vieţii Sale.

Hristos ni Se face cunoscut pe măsura creşterii noastre duhovniceşti şi prin vederea slavei Sale El ni Se destăinuie şi ne învaţă cele despre Sine. Realismul hristologic al teologiei simeoniene constă în aceea că noi vedem în mod real în vederea dumnezeiască pe Hristos, pe Pantocratorul întregii creaţii şi nu în mod idealist, ca un deziderat ce nu se împlineşte niciodată.

Relaţia noastră reală cu Hristos nu Îl face să fie captiv subiectivităţii noastre, ci dimpotrivă El ne scapă de singurătate şi de neiubire, pentru că ne introduce şi pe noi, prin Duhul Sfânt, în taina preadumnezeiască a vieţii Sale.

3. În pnevmatologie Simeon pune la temelia vieţii ortodoxe simţirea conştientă a harului dumnezeiesc şi consideră vederea lui Dumnezeu drept o vedere prin Duhul Sfânt a slavei Prea Sfintei Treimi. Din descrierile extatice ale Sfântului Simeon şi ale ucenicului acestuia se observă că extazul este la Simeon o coborâre a luminii divine în fiinţa noastră pentru ca să ne ridice la Dumnezeu şi să ne deschidă relaţiei continue cu Dumnezeul treimic.

Fără această iniţiativă din partea lui Dumnezeu, care este extazul dumnezeiesc, noi nu avem cunoaşterea exactă a ceea ce se poate experia din slava lui Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt ajungem să vedem ceva din slava slavei lui Dumnezeu, cum spune Simeon, pe măsura noastră personală şi extazul e văzut ca început conştient/conştientizat al procesului îndumnezeirii personale.

4. În soteriologie Părintele nostru ordonează discuţia despre mântuirea personală sub forma celor trei trepte clasice ale mântuirii şi sfinţirii noastre: despătimirea, nepătimirea şi îndumnezeirea.

Punctul de plecare pe calea îndumnezeirii personale e primul extaz pe care îl avem. Despătimirea sau curăţirea de patimi înseamnă în acelaşi timp împlinirea tuturor poruncilor dumnezeieşti şi dobândirea virtuţilor. Sfântul Simeon vorbeşte despre o nepătimire a sufletului şi de alta a trupului, nepătimirea sufletului fiind asigurată de vederea slavei Treimii.

Îndumnezeirea noastră e pentru Simeon starea în care vedem slava lui Dumnezeu în mod continuu locuind nu numai în sufletul nostru ci şi în întregul trup, prin Duhul Sfânt fiecare mădular al nostru devenind mădularul sfinţit al lui Hristos. De aceea el vorbeşte în mod maximal despre mântuire, punând semnul egal între mântuire şi sfinţenie.

5. În sacramentologie Sfântul Simeon se raportează la Sfintele Taine ale Bisericii ca la canalele sacramentale, instituite de Hristos, prin care curge în noi viaţa Treimii. Botezul e văzut de Simeon ca poarta sacramentală prin care intrăm în Biserică şi care stă la baza vederii dumnezeieşti ulterioare.

Sfânta Euharistie este împărtăşirea fiinţială de umanitatea şi de dumnezeirea lui Hristos, Simeon arătând în mod extins că această unire cu Hristos euharistic trebuie trăită în mod plenar de către noi şi are urmări covârşitoare în procesul divino-uman al îndumnezeirii personale.

Spovedania restaurează legătura noastră cu Hristos, ruptă de păcat şi ea trebuie să ne dea simţirea iertării păcatelor noastre. Hirotonia şi Cununia sunt văzute ca uniri sacramentale cu Hristos Dumnezeu, Biserica şi familia fiind mediile în care Dumnezeu lucrează în mod tainic.

6. În eclesiologie Sfântul Simeon prezintă Biserica din perspectiva vieţii celor Sfinţi, care formează trupul mistic al lui Hristos. El abordează problematica eclesiologică din perspectivă eshatologică, văzând Biserica în plină formare, până când se va împlini numărul Sfinţilor preştiuţi de Dumnezeu şi Dumnezeu o va dezvălui tuturor în veşnicie.

Sfinţii se formează aici, în cadrul Bisericii şi ei vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, care va fi Biserica tuturor Sfinţilor Săi. Din perspectivă simeoniană, dacă fiecare credincios al Bisericii ar fi racordat la viaţa Treimii în mod real şi ar dori să se îndumnezeiască nu ar exista pericolul secularizării şi nici cel al relativizării vieţii duhovniceşti.

7. În eshatologie Sfântul Simeon prezintă ca petrecându-se în mod concomitent venirea Domnului şi transfigurarea întregii creaţii prin slava ce iradiază din trupul Său, iar după Judecata finală corul Sfinţilor va forma un singur cor cu cel al Puterilor cereşti, lăudând şi văzând veşnic slava Treimii.

Vederea lui Dumnezeu e prezentată în acest cadru ca o experiere a venirii lui Hristos la noi şi ca o pregătire pentru modul existenţial pe care îl vom avea, de fiinţe transfigurate, în Împărăţia Sa. Viaţa veşnică va reliefa în mod pregnant importanţa pe care o are vederea lui Dumnezeu în viaţa celor credincioşi, pentru că viaţa veşnică fericită înseamnă continua vedere a slavei negrăite a Prea Sfintei Treimi.

Sintetizând problematica teologiei simeoniene, a celui de-al treilea Teolog prin excelenţă al Bisericii, alături de Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfântul Grigorie de Nazianz, putem spune că e deplin scripturală şi patristică, el accentuând prezenţa lui Dumnezeu în creaţie prin energiile Sale necreate şi traiectoria divino-umană a îndumnezeirii omului şi a transfigurării întregii creaţii, care are fundament raţional şi spiritual.

Teologia Sfântul Simeon e construită în mod fundamental pe centralitatea persoanei lui Hristos în viaţa duhovnicească, văzută în cadrul legăturii interioare dintre Hristos şi Duhul Sfânt şi are în prim-plan discuţia aprofundată despre vederea lui Dumnezeu pe baza experienţei personale.

Considerând teologia ca fundament al spiritualităţii ortodoxe şi spiritualitatea ca experienţă a teologiei Sfântul Simeon a vorbit despre vederea lui Dumnezeu ca relaţie şi comuniune conştientă cu Dumnezeul treimic. Însă experienţele sale mistice Simeon le-a exprimat în termeni paradoxali, vederea luminii Treimii fiind mărturisită, în mod concomitent, drept o coborâre a luminii dumnezeieşti necreate la noi pentru a ne ridică la comuniunea veşnică cu Prea Sfânta Treime.

Reiterând de multe ori realitatea vederii dumnezeieşti în cărţile sale, Sfântul Simeon a precizat în mod continuu că extazul nu este o închidere a omului în propria sa subiectivitate şi nicio evadare din sine într-o realitate impersonală ci o intrare a noastră, prin lumina necreată, în comuniunea cu Dumnezeul treimic.

Punând accent pe deschiderea voluntară a celui credincios spre Dumnezeu, prin curăţirea noastră de patimi şi printr-o viaţă eclesială ferventă, trăită în ritmul Sfintei Liturghii şi a ascultării faţă de un Părinte duhovnicesc, Sfântul Simeon a fost pentru veacul său un apologet autentic împotriva tendinţelor devastatoare ale secularizării  în viaţa Bisericii şi a societăţii.

Accentuând importanţa experienţei duhovniceşti eclesiale în viaţa noastră, Sfântul Simeon a apărat relaţia de iubire şi de adâncă comuniune a celor credincioşi cu Dumnezeul treimic dar şi adevărata raportare a noastră, plină de iubire şi de frăţietate, ca membre reale ale aceluiaşi trup mistic al lui Hristos.

Dar toată apologia sa pentru curăţirea de patimi şi pentru vederea lui Dumnezeu a avut orientare eshatologică, pentru că nu numai omul ci întreaga creaţie va fi transfigurată prin slava ce va iradia din persoana lui Hristos, atunci când El va veni să judece lumea cu dreptate.

Simeon nu vede o separare între istorie şi veşnicie, niciun antagonism între trupul şi sufletul omului, nu consideră materia ca fiind opacă harului ci transparentă lui şi destinată transfigurării, teologia sa fiind una maximală şi plină de optimism şi dinamism eshatologic.

De aceea noi credem că importanţa teologiei simeoniene pentru lumea contemporană este considerabil de mare pentru că pune la temelia vieţii ortodoxe experienţa duhovnicească şi comuniunea reală cu Dumnezeul treimic prin harul Său, care ne scapă de secularizare şi de relativismul moral, de dualismul între sensibil şi inteligibil, de închiderea în subiectivitatea noastră şi de panteism. Pentru că nu putem să ieşim din cercul închis al patimilor proprii şi nici nu ne putem regăsi adevărata raţionalitate decât prin persoana lui Hristos, Logosul Creator şi Mântuitor al întregii creaţii.

Al treilea capitol al lucrării, care poartă numele: Receptarea teologiei slavei în spaţiul ortodox şi importanţa asumării ei în lumea postmodernă [p.169-183] are trei subcapitole.

Primele două prezintă [1] teologia vederii lui Dumnezeu la părintele profesor Dumitru Stăniloae [p. 169-174] şi respectiv [2] receptarea teologiei mistice de către profesorul şi teologul rus Vladimir Lossky [p. 174-178]. Al treilea subcapitol discută, pe baza sintezei teologice a părintelui profesor Dumitru Popescu, derapajele postmodernităţii şi ideologiile care subevaluează pe om şi decretează absenţa lui Dumnezeu din creaţie [p. 178-183].

Părintele profesor Dumitru Stăniloae a reactualizat ca nimeni altul în spaţiul ortodox o teologie a slavei sau a vederii extatice pe filieră biblică şi patristică, cu specificul şi în terminologia extatică tradiţională. Acesta a considerat pe Sfântul Simeon Noul Teolog drept al treilea Teolog al Bisericii şi cel care a salvat viaţa ortodoxă, pentru secolul său, de la secularizare şi relativism teologic.

Teologia sa extatică e deplin personalistă şi comunională pentru că toate eforturile noastre de despătimire şi de umplere de slava lui Dumnezeu au drept scop înaintarea veşnică în relaţia de iubire şi de cunoaştere a slavei Prea Sfintei Treimi.

Sfinţia sa a vorbit cu precădere despre centralitatea lui Hristos în viaţa noastră duhovnicească şi despre relaţia interioară dintre Hristos şi Duhul în cadrul iconomiei mântuirii şi a vieţii duhovniceşti. Vederea slavei lui Hristos încă de acum înseamnă umplerea noastră de lumina care se revarsă din persoana lui Hristos şi care va transfigura întreaga creaţie la venirea Sa întru slavă.

Profesorul şi teologul Vladimir Lossky a încercat de asemenea o reactualizare a teologiei mistice în viaţa Bisericii în timpul exilului său în Occident. Acesta a vorbit în mod tranşant despre faptul că teologia nu poate fi decât mistică şi personală, că ea înseamnă experienţă directă şi că vederea extatică e o întâlnire cu Dumnezeul cel Viu, Care ni S-a revelat nouă şi pe care îl propovăduieşte Biserica Ortodoxă.

Acesta a subliniat în mod constant că Dumnezeu Se coboară la noi prin energiile Sale necreate pentru ca să ne îndumnezeiască şi să ne ridice la Sine. Însă există şi unele derapaje de la înţelegerea experienţei extatice în teologia sa, pentru că a văzut extazul ca o unire cu Dumnezeu care nu produce şi cunoaştere în acelaşi timp şi nu a evidenţiat în mod pregnant legătura interioară dintre Hristos şi Duhul Sfânt.

Părintele profesor Dumitru Popescu vede esenţa secularizării în dorinţa de autonomie discreţionară a societăţii actuale faţă de resursele naturale şi de mediul ambiant, bazată pe dualismul antic dintre spirit şi materie.

Pentru că transcendenţa lui Dumnezeu a fost propovăduită în teologia eterodoxă occidentală ca o absenţă a Sa din creaţie, materia ca  un mediu care se opune harului şi harul ca antagonic sau atentator la liberul arbitru de aceea, conchide Sfinţia sa, asistăm la o depersonalizare accentuată a omului în postmodernitate şi la singularizarea sa trufaşă.

Pe baza acestor considerente ale părintelui profesor Dumitru Popescu şi pe baza datelor diseminate din teologia simeoniană, noi am conchis că nu se poate produce o salvare a omului din ghearele secularizării şi ale nihilismului decât prin integrarea sa în proiectul divino-uman al îndumnezeirii. Căci îndumnezeirea omului e proiectul de desăvârşire personală pe care Biserica Ortodoxă l-a propovăduit dintotdeauna şi pe care Sfântul Simeon l-a explicat în termeni paradoxali, într-un mod exemplar.

Fiindcă nu putem vorbi de simţirea şi de vederea lui Dumnezeu ca mijloace reale ale îndumnezeirii omului în Hristos, în integralitatea sa, deopotrivă nedespărţit de cosmos şi dincolo de cosmos, dacă nu le vedem în termeni paradoxali, aşa cum le-a descris nespus de bine Sfântul Simeon Noul Teolog.

Teza noastră este, în concluzie, prima sinteză dogmatică asupra teologiei slavei, scrisă la nivel academic în spaţiul ortodox românesc, care a reuşit să evidenţieze din punct de vedere experenţial şi teologic realitatea vederii lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog şi impactul ei la nivel personal, ecclesial şi cosmic, în perspectiva transfigurării omului şi a cosmosului în integralitatea sa.

Cf. sursa.

Teza a fost depusă la Biroul Doctorate al Universităţii din Bucureşti în luna noiembrie 2008 şi susţinută pe data de 19 februarie 2009.

6 comments

  • Felicitări, PC Părinte Dorin Octavian Picioruş.

    Am trecut şi eu prin aceste momente şi ştiu cum e. Abia acum îţi dai seama că n-ai făcut mare lucru şi totuşi este.

    Domnul să vă întărească. Aşteptăm publicarea tezei.

  • Vă mulţumim frumos, Prea Cuvioşia voastră, Părinte Doctor Petru Pruteanu şi credem că demersul nostru exegetic la ultima carte a dumneavoastră a fost înţeles ca un gest de prietenie şi sinceritate teologico-ştiinţifică.

    Ne rugăm ca şi pe dumneavoastră să vă întărească Prea Curata Stăpână întru toate, pentru că munca dumneavoastră online e benefică pentru mulţi oameni.

  • Felicitări Parinte, îl meritaţi. Mi-ar place să vă vad profesor de teologie, ati fi de mare folos teologilor.

    Doamne ajuta!

    Ma bucur petru sfintia voastra, sunteti un om apropiat de Dumnezeu…am simtit asta din scrierile sfintiei voastre…

  • Mulţumim frumos, domnule Claudiu Bălan, şi vă dorim şi noi ca să terminaţi cu bine studiile dv. teologice şi să fiţi un om de nădejde al Bisericii!

  • felicitari parinte !

    cu mare bucurie descopar un demers de cercetare in duhul parintelui nostru Simeon Noul Teolog.
    sunt nerabdator sa consult in amanunt lucrarea dumneavoastra (ne rugam sa fie publicata cat de curand).

    Bunul Dumnezeu sa va lumineze pe mai departe !
    cu dragoste in Hristos,
    pr nicolae

  • Mulţumim frumos, părinte Nicolae Sandu şi vă dorim şi noi asemenea, dv. şi familiei dv!

    Credem că e un timp pentru orice…de aceea nu forţăm nicidecum lucrurile.

    Însă, dacă ne urmăriţi sau ne veţi urmări atent demersul nostru teologic, veţi conştientiza faptul că platforma noastră va aduce în atenţia publicului o paletă largă de experienţe şi de înţelegeri teologice patristice, în care Sfântul Simeon este integrat în modul cel mai firesc cu putinţă.

    Vă dorim numai bine şi dorim să aflăm mai multe date despre dv.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *