Trecutul ca prezent

schimbarea-la-fata-sec-11

Icoana Schimbării la Faţă dintr-un lecţionar athonit din secolul al 11-lea. Se observă  forma ascetică de redare a transfigurării Domnului pe Tabor care s-a păstrat până astăzi în iconografia ortodoxă.

Trupul Domnului şi a celor 5 Sfinţi iconizaţi sunt alungite, indicând spiritualizarea lor iar lumina divină e sub forma unei mandorle / oval albastru pentru ca să indice faptul că lumina/ slava  lui Hristos e de nepătruns în mod deplin/ de necuprins / incomprehensibilă pentru om chiar şi în vederea ei.

Vegetaţia, munţii şi hainele Domnului, cât şi ale Sfinţilor sunt pline de lumină, sunt în lumină, pentru că toate…s-au umplut de lumina necreată şi veşnică a  Sfintei Treimi.

În aceeaşi locaţie citată observăm, în dreapta sus, plecarea Sfântului Grigorie de Nazianz din Constantinopol, plecare care se traduce prin aceea că a renunţat la demnitate de patriarh al Constantinopolului, atunci când, din cauza persoanei sale, s-au iscat neînţelegeri invidioase.

Şi celelalte icoane sunt pline de semnificaţii. Sfintele Icoane sunt cărţi de teologie şi de istorie a Bisericii indispensabile oricărui creştin ortodox, pe lângă ferestre de comuniune cu Sfinţii în rugăciune.

*

Relativismul teologic se exprimă  la nivel academic cel mai adesea prin discreditarea surselor Tradiţiei. În articolul de faţă – ca să luăm o paradigmă –  autoarea transformă din realitate tradiţională în „legendă” întâlnirea dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Efrem Sirul:

„It is easy to explain the presence of St. Ephraim on an icon whose main subject concerns Edessa, the city to which he came around the year 363, after being forced to leave his native Nisibis. St. Ephraim spent the last years of his life in Edessa, teaching, writing, taking an active interest in the issues of faith and a resolute stand against heresies. He died in 373.

The fact that on the Sinai icon he is depicted next to St. Basil recalls his legendary association with the Cappadocian father, first mentioned by the 5th century church historian Sozomenos. The unhistorical meeting of the two was represented on a fresco (now destroyed) at the Tokali New Church in Göreme, Cappadocia, (10th century), where it was part of a cycle of the Life of St. Basil”.

Se adoptă în mod curent acest procedeu cu vieţile şi operele Părinţilor: sunt puse sub semnul întrebării şi ambiguizate pe considerente mai mult sau mai puţin fanteziste.

Într-o asemenea perspectivă, unde nimic nu e sigur, cum să mai perceapă un astfel de teolog cu mania deconstrucţiei şi a relativizării Tradiţia Bisericii Ortodoxe? Însă capitularea multora în faţa unor evidenţe scoase din burtă se produce tocmai pentru că nu pot să discearnă dacă un lucru se încopciază sau nu cu viaţa şi Duhul Bisericii. Ei înşişi nu se simt ai Tradiţiei şi de aceea nu pot proba datele Tradiţiei sau indica mistificările ei.

*

O ediţie multilingvistă de secol 19 a Scripturii …pentru download. Pe când aici aveţi o colecţie de manuscrise scripturale fotografiate.

*

Un studiu extins asupra echipamentului militar al protospătarilor, magiştrilor şi strategilor în sec 11 în imperiul Roman de Răsărit.

*

2 comments

  • Aveţi mare dreptate părinte. Există o mare ispită a multora de a relativiza sau arunca într-un fel de coş al legedarismului tot ce depăşeşte nivelul simţurilor şi atitudinilor grosiere.
    Un cercetător face astfel de asocieri pentru a câştiga, de multe ori, un fel de simpatie a unei „caste academice”.

    Citeam de curând o carte foarte interesantă care nu are legătură neapărat cu subiectul de faţă, dar, în care un paleontolog, ce dovedise prin descoperiri concrete falsitatea „postulatelor” iniţiate de susţinătorii teoriei darwiniste, este eliminat din comunitatea ştiinţifică, chiar i se retrage titlul de profesor pentru îndrăzneala de a face astfel de afirmaţii.

    Un alt exemplu îl pot da din domeniul dacologiei unde cercetători remarcabili sunt ţinuţi în obscurantism pentru simplul motiv că nu sunt de acord cu opiniile general convenite la nivel academiic.

    Ori, plecând de la aceste premise, putem afirma că unele expresii sunt folosite de autori nu neapărat din convigere, ci pentru a-şi face o intrare şi un statut în mediul academic, pentru a câştiga notorietate?

    ……………

    Da, se conformează unor idei cu care…în intimitatea lor nu sunt cu toţii de acord.

  • Oameni buni nu a facut nimeni vreo poezie despre schimbarea la fata a Domnului? Ca am nevoie disperata de una.

    Pentru la religie, la scoala.

    Ca pana acum am gasit doar povesti,cand se serbeaza schimbarea la fata,ce s-a intamplat atunci etc.

    Va rog, sper ca stiti o poezie despre schimbarea la fata a Domnului.

    Va rog sa-mi dati raspuns!!!

    Ii raman dator celui care imi raspunde!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *