Glasul comentariului

atentie-se-rememoreaza

Un articol dedicat comentariilor şi comentatorilor noştri. Ce găsim dacă ne întoarcem în timp? Cine a spus şi, mai ales, ce?

Semiotikos [14. 12. 2006] ne spunea că ortodocşii au uitat faptul că sunt obligaţi să devină sfinţi. Unggaby îşi exprima durerea faţă de înapoierea tineretului postrevoluţionar pe data de  16. 01. 2007. Tonysss considera, pe data de 25. 01. 2007, că „ideile simple sunt cele mai drepte”.

Smerenia [9. 02. 2007] credea că oamenii care vin să ne citească reacţionează în faţa platformei noastre ca în faţa Sfântului Altar, văzându-mă ca preotul care le vorbeşte. Pr. Lucian Grigore [ 27. 01. 2007] considera că trăim „un creştinism formal, apatic, lipsit de entuziasm şi de frământări lăuntrice”.

Bogdan Stârceanu [23. 02. 2007] ne spunea că lumea secularizată a  dezbrăcat natura de sens şi o foloseşte numai în scopuri utilitariste. Dorin Teodor Moisa [17. 03. 2007] afirma faptul că autorităţile legiferează ceea ce nu pot stăvili sau controla.

Ilie Catrinoiu era dezgustat de prezenţa non-gândirii în mass media [2. 03. 2007]. Monica Sumalan [18. 05. 2007] : „iubirea are puterea purificatoare de a salva lumea de la dezastrul sufletelor care trăiesc în întuneric”. Patratosu [7. 05. 2007] considera că  afirmarea în spaţiul public cere o responsabilitate mai mare decât cea în spaţiul privat.

Medeea [24. 06. 2007] : „suntem atât de răi încât nu ne vine să credem că unii chiar au ajuns la sfinţenie” şi astăzi. Claudiu Dobra [20. 06. 2007] : „S-ar putea ca cei care vor trăi in momentul revenirii Mantuitorului pe pământ fie să facă cunoştinţa cu un eveniment apocaliptic, în care actuala creaţie să dispară şi să apară una noua, fie să aibă parte de o metamorfozare a acestei creaţii”.

Liviu Dorobat [12. 06. 2007]: „tinerii îşi strigă disperarea şi ţipătul lor este unul mut”. Irina [3. 06. 2007]: „ca şi creştini nu trebuie să fim rupţi de realitate, ci [trebuie] să ştim să o înfruntăm şi s-o biruim cu înţelepciune, cum ne-a îndemnat şi Hristos”.

JS Bangs [4. 07. 2007]: „Ritualul neoprotestant este dulceag, chiciuros, sentimental, şi, în acelaşi timp, sec, lipsit de frumuseţe adevărată, faţă de ritualul ortodox”. Sicam [8. 08. 2007]: „În Apus şi în America mulţi se convertesc la Ortodoxie fără să-i forţeze nimeni ci [ pe ei] îi luminează Duhul Sfânt.

Iuliana [ 4. 08. 2007] : „Am sentimentul clar că Rebreanu a dorit să redea [ în romanul Ion n.n.] o societate aberantă, roasă de multiple rele duhovniceşti”. Ciprian Simuţ [11. 08. 2007] : „Cine spune că Dumnezeu e doar bun, minte cu obstinaţie! Dumnezeu este preabun, atotbun„.

Karina [9. 08. 2007] : „Misiunea creştinilor – am crezut întotdeauna  –  că este una de împrăştiere a propriei credinţe”. […]

Comentariul trebuie să evidenţieze ceva, să afirme, să aducă o corecţie sau un surplus informaţional. Comentariul e o acţiune de mult bun gust şi de mult bun simţ. Tocmai de aceea, când nu primeşti un feedback corect, ci unul bădăran, răspunzi, cel mai adesea,  în ton cu cel care ţi-o cere.

Îmi place să învăţ de la alţii. Îmi place să citesc lucruri de mare fineţe. Îmi plac, deopotrivă, scriiturile aprinse, vulcanice, cât şi cele meticuloase, ca un puzzle. Iubesc tonalităţile multiple pentru că iubesc manifestările personale multiple. Dacă  ştii să scrii în multe feluri arăţi că ai o personalitate bogată, impunătoare.

Comentariul e o carte de vizită, e semnătura proprie tale persoane cu care rămâi în amintirea altora.

Vremea schimbătoare şi norocul trecător

fortuna-labilis

Sunt teme majore ale literaturii noastre vechi. Le întâlnim cu prisosinţă la Miron Costin, atât în poemul Viiaţa lumii, cât şi în Letopiseţ sau în De neamul moldovenilor… Mai jos, vrem să vi le ilustrăm sub forma aforistică şi simbolică a Istoriei ieroglifice, pentru a continua să vă demonstrăm unitatea de gândire şi de mentalitate ortodoxă a scriitorilor noştri din vechime, al căror umanism nu poate fi adus în discuţie decât printr-o interpretare speculativă şi exagerată.

Parantezele rotunde aparţin textului şi semnalează cugetările autorului:

Au  nu ştii
(că agonisita numelui
mai mult cu îndrăzneala
decât cu sila
se dobândeşte?)

Au nu pricepi
(că scânteia amnarului,
până a nu se stinge
iasca aprinde,
iară stingându-se,
a doua şi a treia lovitură pofteşte?)

De care lucru, noi acum,
vreme de treabă şi
după poftă aflând,
cum vom putea
vremea prelungind,
darul norocului
în para focului
să aruncăm?

Că bine ştii,
(că pe cât este de iute la curgere punctul vremii,
încă mai iuţi sunt
mutările lucrurilor în vreme)
şi nu trebuie
cineva a te învăţa,

de vreme ce,
(precum chipul norocul,
mii de mii de obraze
să fi având,
şi în mii de mii de feluri pe muritori
în tot ceasul
să fi măgulind,)
adeverit eşti. (…)

(Că ce dă vremea,
nici avuţia, nici nevoinţa
poate cumpăra.)

Iară câte primejduitoare
în vremea viitoare
mi-ai pomenit,
acestea încă nu tăgăduiesc
(că cine vreodată
norocul sub lacăt
şi norocirea în ladă
şi-au încuiat?

Sau cine
tot cu acea fortună
în viaţă s-a slujit,
de care vreodată
să nu fie necăjit?)

Ci a muritorilor
mai mult aceasta le este hirişia
[năravul]
(ca în ziua norocului
să-şi arate vârful cornului,
iară în ziua nenorocului,
de nevoie,
să sufere şi
scoaterea ochiului). (…)

O, fortună bună
(de este în lume vreuna
adevărat bună),
cum şi tată,
şi maică, şi soră,
şi frate fortunei rele eşti,
care până într-atâta pe muritori
buiguieşti,
îmbeţi şi înnebuneşti,
cât şi spre tabăra adevărului
desfrânate oştile nebunelor sale socoteli
a-şi slobozi nu se ruşinează.

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică