Vremea schimbătoare şi norocul trecător

fortuna-labilis

Sunt teme majore ale literaturii noastre vechi. Le întâlnim cu prisosinţă la Miron Costin, atât în poemul Viiaţa lumii, cât şi în Letopiseţ sau în De neamul moldovenilor… Mai jos, vrem să vi le ilustrăm sub forma aforistică şi simbolică a Istoriei ieroglifice, pentru a continua să vă demonstrăm unitatea de gândire şi de mentalitate ortodoxă a scriitorilor noştri din vechime, al căror umanism nu poate fi adus în discuţie decât printr-o interpretare speculativă şi exagerată.

Parantezele rotunde aparţin textului şi semnalează cugetările autorului:

Au  nu ştii
(că agonisita numelui
mai mult cu îndrăzneala
decât cu sila
se dobândeşte?)

Au nu pricepi
(că scânteia amnarului,
până a nu se stinge
iasca aprinde,
iară stingându-se,
a doua şi a treia lovitură pofteşte?)

De care lucru, noi acum,
vreme de treabă şi
după poftă aflând,
cum vom putea
vremea prelungind,
darul norocului
în para focului
să aruncăm?

Că bine ştii,
(că pe cât este de iute la curgere punctul vremii,
încă mai iuţi sunt
mutările lucrurilor în vreme)
şi nu trebuie
cineva a te învăţa,

de vreme ce,
(precum chipul norocul,
mii de mii de obraze
să fi având,
şi în mii de mii de feluri pe muritori
în tot ceasul
să fi măgulind,)
adeverit eşti. (…)

(Că ce dă vremea,
nici avuţia, nici nevoinţa
poate cumpăra.)

Iară câte primejduitoare
în vremea viitoare
mi-ai pomenit,
acestea încă nu tăgăduiesc
(că cine vreodată
norocul sub lacăt
şi norocirea în ladă
şi-au încuiat?

Sau cine
tot cu acea fortună
în viaţă s-a slujit,
de care vreodată
să nu fie necăjit?)

Ci a muritorilor
mai mult aceasta le este hirişia
[năravul]
(ca în ziua norocului
să-şi arate vârful cornului,
iară în ziua nenorocului,
de nevoie,
să sufere şi
scoaterea ochiului). (…)

O, fortună bună
(de este în lume vreuna
adevărat bună),
cum şi tată,
şi maică, şi soră,
şi frate fortunei rele eşti,
care până într-atâta pe muritori
buiguieşti,
îmbeţi şi înnebuneşti,
cât şi spre tabăra adevărului
desfrânate oştile nebunelor sale socoteli
a-şi slobozi nu se ruşinează.

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *