Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Deriziunea continuă: lecţia lipsei de caracter

muguri-de-intelepciune

Cum cunoşti un om fără caracter (fără principii)? Mai întâi de toate prin deriziunea tuturor lucrurilor care nu-i convin. Când ceva nu-i convine se transformă într-o maşină de creat băşcălie fără spirit.

Gluma proastă, ironia grobiană, mahalagismul sunt atuurile omului fără caracter, ale omului mic. Degeaba încerci să îmbini cu el seriozitatea cu gluma sărată. Degeaba încerci să îi arăţi diferenţa dintre nobleţea inimii şi ridicol. El va alege, cel mai adesea, ori să fie un impostor de duzină, ori să fie un fudul cu glume triviale.

Cf. DLR, ed. Guţu, Bucureşti, 2003, p. 359, derisio, –onis = bătaie de joc. Derisor, -oris = a) cel care ia în râs şi b) bufonul, parazitul, mimul. De la aceste două cuvinte vine şi derizoriu al nostru, care înseamnă în română: neînsemnat, de nimic, ridicol. Însă, în adevăratul sens al cuvântului, pe filieră latină avem de-a face cu sensul: ceva de luat în râs, de dispreţuit.

Derizoriu se păstrează astăzi numai cu sensul de: neînsemnat. Gestul lui a fost derizoriu, adică infim / mic. Nuanţa primă, cea de batjocură, cea de batjocură dacă dai ceva puţin, adică nuanţa morală a termenului, semnificaţia fundamentală…a fost eliminată, pentru că mulţi vor să dea sau să facă puţin…dar să fie elogiaţi mult.

Aruncăm totul în râs. Transformăm realitatea în râs. Râsul este o eludare a semnificaţiilor majore ale vieţii şi ale interrelaţiilor. În loc să râdem de păcat, să ironizăm păcatul, defectuosul, malformaţia…noi ironizăm cel mai adesea lucrurile vitale: cuminţenia, atenţia, vigilenţa, relaţia, familia, sfinţenia.

Râsul trivial ( lat trivialis, cf. Idem, p. 1363, la forma figurată, care a intrat în română = la îndemâna tuturor, banal, obişnuit, trivial, vulgar) e râsul non-metaforic, râsul care nu transcende cuvintele ci le duce spre sentimente nămoloase.

Una e să râzi frumos…sau fără dinţi, adică fără resentimente, fără perversitate de ceva anume, cu scop pedagogic…şi alta e să băşcălizezi, să faci pe toţi albie de porci şi asta toată ziua. Tocmai de aceea am spus în titlu că deriziunea continuă e o lecţie despre omul care nu se are, care nu se stăpâneşte, care nu are coloană vertebrală.

Pentru că nu poţi să râzi continuu de toţi şi de toate…decât dacă nu ai nimic sfânt, nimic imaculat. Însă când drăcuitul continuu şi râsul continuu sunt toată discuţia cu cineva…atunci e clar că avem de-a face cu un om patologic, bolnav, depărtat de iubiri reale, măreţe.

Did you like this? Share it:

Previous

În căutarea autenticităţii româneşti [2]

Next

Predică la duminica lăsatului sec de brânză (Mt. 6, 14 -21 şi Rom. 13, 11-14; 14, 1-4; audio, 2009)

4 Comments

  1. un fost coleg

    Sclipitoare filigranari ale ironiei la romani! Bascalia, ca sora pervertita si pestilentiala a ironiei sanitare, pare sa fie trasatura nr. 1 a „identitatii” romanului contemporan…

    Ironia presupune spirit subtil, inteligenta sprintara. Cam rar in vremurile de azi asa ceva.

    Nu am mai intrat de multisor pe acest blog, si poate ca intreb in necunostinta de cauza, dar urmariti ce se intampla pe http://savatie.wordpress.com/?

    Care este poziti dvs. fata de aceasta problema cu cip-urile?

  2. Mulţumesc, Tudor!

    Aş prefera, mai degrabă, să vorbesc despre ceea ce sanitează şi vindecă pe oameni decât de o falsă problemă…

    Îţi doresc numai bine!

  3. Ion

    Nu inteleg de ce taceti?

    Ma asteptam sa aveti macar un cuvant de spus, caci pe al dumneavoastra il citeste lumea, pe al meu mai putin si ma bucur ca e asa, nu o spun din invidie.

    Sincer nu-mi plac raspunsurile neutre care dovedesc o anumita teama… (ma intreb de cine?).

    Ceea ce saniteaza pe oameni este adevarul, acum el umbla cu capul spart, asta toata lumea vede…

    Daca astea sunt false probleme, va rog sa-mi spuneti si mie care sunt adevaratele probleme, caci nu mai inteleg?

    V-as ruga pentru lamurire – chiar daca nu veti gasi necesar a publica comentariul meu sa-mi raspundeti pe email – as fi multumit, si asa, sa dati un raspuns mai clar despre ce inseamna adevaratele probleme. Inrebare: ati vazut in comunicatul de presa al Patriarhiei vreo abordare teologica a problemei?

    Nu va trag pe dumneavoastra la raspundere pentru balbaielile ierarhiei, dar vroiam sa ma lamuriti si cer sfat de la unul mai imbunatatit ca mine in cele teologice. Nadajduiesc sa fie asa, caci altfel ne vom conduce reciproc spre moarte decat spre viata.

    Numai bine familiei!

    Ion

  4. Dragă Ion N.,

    mulţumim mai întâi pentru comentariu…Cred că e primul şi asta după 4 ani.

    E bine mai târziu decât niciodată…

    Care sunt problemele principale pentru mine şi pentru tine? Să ne sfinţim viaţa în linişte şi cu înţelepciune, cu delicateţe de inimă…

    Aşa gândesc şi trăiesc eu: în aceşti termeni. Poate că şi tu, atâta timp cât nu numai eu am terminat o facultate de Teologie.

    Pe platforma noastră discutăm teme pe care le considerăm, din punctul nostru de vedere, importante, relaxante, reconfortante…

    Paşapoartele biometrice nu sunt o problemă pentru mine şi pentru nimeni cu cap din ţara asta ci toată discuţia din jurul lor e o manipulare grosolană care pe mine mă înfioară.

    Pe mine mă înfioară nu statul care ne dă cipuri ( pentru că înţeleg că noi suntem o rotiţă dintr-un sistem şi că, şi de vrem şi de nu vrem tot le vom avea) ci credincioşii noştri care par dintr-un alt secol, ba din necunoaştere, ba din fanatism, ba din orbire resentimentară.

    Cine se uită, din afară, în mediul online ortodox cred că are sentimentul straniu că are de-a face cu nişte exaltaţi rupţi de realitate.

    Eu pot să discut oricând orice năzbâtie…însă nu mă pot alinia, pentru că nu sunt de acest tip, cu oameni ai extremelor…care găsesc răul oriunde, însă niciodată la ei.

    Te invit şi pe tine şi pe cititorii noştri constanţi la ceva important pentru mine!

    M-am oprit din lucrul la predica de duminică pentru ca să îţi scriu.

    Deci dacă vrei un răspuns de la mine, îl vei avea, peste puţin timp: o predică la început de post, cu ce spune Scriptura şi Tradiţia despre creştinii care intră în Postul Mare.

    Asta e cel mai important pentru mine acum:să mă bucur de adevărurile dumnezeieşti şi să mă liniştesc.

    Lucru pe care ţi-l doresc şi ţie şi familiei tale!

    Vă dorim numai bine şi sperăm ca Franţa să fie mai aproape şi altă dată de…Bucureşti!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén