da-esti-frumoasa

Prima parte şi a doua

*

Cum vedem noi… judecăţile de valoare.

***

Nu cred că „ne aflăm pe marginea prăpastiei” [18]. Nici nu ştim ce înseamnă de fapt…prăpastie, pentru că nu am trăit niciodată într-o prăpastie. Ne diplace alarmismul domnului Hurduzeu tipic persoanelor care vor să unidimensionalizeze discursul.

Standardele occidentale „nu au dus la o creştere subtanţială a calităţii vieţii” [18], probabil, în sensul duhovniciei pe care ar trebui să o aibă viaţa noastră, pentru că, la domeniul comodităţii şi al eficienţei postmodernitatea înseamnă un nivel social pe care omenirea postlapsarială nu l-a atins niciodată.

Conceptul de „neosclavagism voluntar” are realitate [18].  Globalizarea facilitează dar nu determină, credem noi, „distrugerea sistematică a vieţii ţăranului român” [18]. Ţăranul român, care nu mai simte profund ortodox şi profund româneşte devine altceva pe nesimţite, pentru că el, în el însuşi, nu e nimic sigur. E mai greu, dacă nu imposibil, să dezconvingi pe convinşi.

Tehnoglobalismul se poate dezamorsa la nivelul realităţilor locale [19], însă cei care o fac se enclavizează şi sunt supuşi oprobriului general. Mai pe româneşte, a te opune tehnoglobalismului ar însemna să nu ai internet, telefon mobil, televiziune prin cablu, card bancar, card financiar, paşaport etc. Dacă vrei să trăieşti aşa, poţi. Încă mai poţi…Însă pot unul, doi, 10…nu o întreagă Românie.

E adevărat, problemele mediatizate ale României [ca: antisemitismul, homofobia, încălcarea drepturilor omului, iconodulia, legionarismul, cf. p. 19] sunt manipulări ale opiniei publice sau probleme colaterale şi nu problemele principale ale României [19] care sunt, repetăm, de ordin duhovnicesc.

Însă România are aceste probleme colaterale pentru că nu toţi românii sunt ortodocşi şi nu toţi ortodocşii sunt…Sfinţi. Şi nu vor fi niciodată toţi românii Sfinţi…după cum, doar pe puţini, îi va interesa problemele principale, adică cele care ţin de sfinţirea vieţii personale, pe când, pe cei mai mulţi, o să-i doară şi mai puţin în cot sau unde vreţi dv. , de ce se întâmplă cu viaţa lor şi a României.

Decadenţa ţine de alegere. Fericirea ţine de alegere. Faptul că noi comentăm această carte şi dv. citiţi cartea prin comentariul nostru sunt…consecinţe ale alegerii libere.

Trebuie însă să înţelegem că tehnoglobalismul nu creează, in initio, probleme false [19] ci se mulează pe diversitatea de alegeri a umanităţii actuale.  Sau, când societatea este avidă de pseudo-probleme, bineînţeles că se creează şi…scandaluri plăcute.

Dacă România nu ar fi avidă de senzaţionalisme…nimeni nu s-ar uita la ele şi, de fapt, acestea nu ar fi avut cum să apară pe bandă rulantă. O potolire, o reconversie spirituală a unei mari  părţi a populaţiei din România…ar însemna, în mod evident, o schimbare de ton pentru media românească.

Suntem de acord cu afirmaţia din n. 6, p. 19, că nu „balcanismul românilor” e de vină de „pervertirea relaţiilor personale”, ci acestea s-au pervertit „prin bulversarea brutală a relaţiilor interpersonale fireşti de către comunism şi pseudocapitalismul zilelor noastre”.

Dacă stăm să ne gândim bine însă, o capitalizare excesivă a României ar fi însemnat o surmenare decimatorie pentru românii ne prea învăţaţi cu munca susţinută. Gândiţi-vă numai la locuri de muncă pentru toţi cât pot  şi vor să muncească, salarii mari…dar puşi, din 1990, să muncească în ritm…japonez, adică vreo 13-14 ore pe zi.

Această surmenare produsă de ritmul galopant de muncă ar fi omorât jumătate din populaţia ţării. Bineînţeles că ceea ce spun eu acum…e din altă utopie, însă, adevărul gol goluţ e acela, că nu mulţi români sunt în stare de o viaţă dedicată muncii non-stop.

În finalul primei alocuţiuni a cărţii –  ea are un pronunţat stil oral, ceea ce o face ultracitibilă –  d-l Hurduzeu ne atenţionează ( chiar dacă cu o mare doză de scepticism), că „în spaţiul nostru cultural [ avem de-a face cu existenţa şi  cu posibilitatea unei dorite coagulări n.n.] a unui discurs critic decis să schimbe paradigma” [20].

Însă discursul critic, în sine, e o altă gogoriţă ca şi sistemul închis, de astăzi, al pieţii ideilor. Discursul critic/ adică cel care emite judecăţi de valoare şi nu care e pur negaţionist, nu se poate naşte în persoana unor frustraţi, a unor extremişti sau a unor intelectuali ipocriţi. Discursul critic, în adevăratul sens al cuvântului, în mod paradoxal, e un discurs teologic dublat de unul ştiinţific.

Un matematician, un biolog, un cibernetician, un astronom, un lingvist, un filosof etc. pot prezenta, în funcţie de introducerea lor ştiinţifică, foarte multe date pentru o teorie veridică a cunoaşterii. Fără însă o dublare a acestei iniţieri ştiinţifice de o experienţă şi cunoaştere teologică autentice nu putem să avem un discurs critic şi, în acelaşi timp, ziditor din punct de vedere ortodox în spaţiul postmodernităţii.

Însă postmodernitatea admite interdisciplinaritatea ca metodă dar nu admite subsidiaritatea prescrisă de către punctul de vedere ortodox în ceea ce priveşte cunoaşterea reală, autentică, a lumii şi a problematicii umane, care e numai teologico-ştiinţifică. Pentru că postmodernitatea are drept fundament conştiinţa că nu există o singură metodă sau un singur adevăr pentru toţi, ci că fiecare are…adevărul lui.

Dar, pentru ca teologul să aibă discurs critic autentic sau pentru ca filosoful să aibă discurs critic autentic sau oricine altcineva, trebuie ca fiecare dintre noi să fim teologi şi, în acelaşi timp, experţi, la un anumit grad, în porţiunea de ştiinţă şi de experienţă despre care vrem să vorbim.

Spre exemplu domnul Andrei Pleşu a scris o carte despre Sfinţii Îngeri, din punct de vedere filosofic, domeniul său, dar şi teologic. Pentru ca să ştie câte ceva despre teologia anghelică a avut nevoie, bineînţeles, de iniţiere personală în teologia ortodoxă şi eterodoxă despre tema ca atare. O iniţiere de autodidact şi venită dinspre filosofie şi literatură spre teologie.

Din punctul de vedere al unui teolog ortodox…demersul său a fost deficitar în ceea ce priveşte anumite exprimări teologice. Din punctul său de vedere a scris ceea ce a înţeles…şi, ieşirea sa către tologie e salutară [dimensiunea interdisciplinară a actului ştiinţific] dar defectuoasă [pentru că nu a înţeles  necesitatea organică a subsidiarizării oricărui fel de cunoaştere ştiinţifică cunoaşterii teologice şi experenţiale].

Dar practica autentică a cunoaşterii ştiinţifice, aceea de a nu fi ruptă  ştiinţa de înţelegerea şi experienţa teologică…e văzută ca cea mai mare calamitate a progresului ştiinţifico-tehnologic. Cine face o maşină sau un computer, cine mai inventează câte ceva…nu trebuie să fie teolog iar descoperirile şi modul de a le utiliza au, de cele mai multe ori, accente nihiliste şi atee.

Procesele tehnologice, modul de a le vandabiliza, modul în care se propun şi se cer a fi utilizate obiectele tehnologice nu au substrat teologic. Ştiinţa şi tehnica se vor autonome, adică fără relaţie explicită cu vreo religie sau credinţă. Facem, cu alte cuvinte, computere şi preparăm mâncare nu pentru ortodocşi sau catolici ci pentru…consumatori, pentru plătitori de produse.

Faptul că eu îmi personalizez şi utilizez computerul într-un mod evlavios, benefic pentru mântuirea mea…nu e trecut în niciun prospect. La fel, că trebuie să binecuvintez mâncarea şi să o văd ca pe un mare dar al lui Dumnezeu faţă de mine. Personalizarea teologică a lucrurilor ţine de atitudinea mea interioară, continuă, de creştin ortodox.

Ca să am discurs criticos / plin de judecăţi axiologice, valorice trebuie să fiu conţinutul discursului. Dacă nu sunt discursul în sine…sunt papagalul Riri. Spaţiul nostru cultural a avut şi are şi va avea întotdeauna un discurs critic personalist / personalizat din partea oamenilor Bisericii Ortodoxe, pentru că nu cred că Dumnezeu ne va lăsa de izbelişte vreodată.

Teologii şi intelectuali ortodocşi români, care ştiu ai cui sunt şi ce aştepată de la ei înşişi vor fi întotdeauna oameni ai logosului critic. Problema e cât de profund va fi acest discurs şi cât de apgradat momentului? Profunzimea însă e nivelul de conştientizare al persoanei care vorbeşte.

Did you like this? Share it: