Viaţa Dumnezeiescului Simeon Noul Teolog [4]

***

Primele 3 părţi: 1, 2, 3.

*

La noua mănăstire pe care o face, la Sfânta Marina, Sfântul Simeon prăznuieşte timp de 8 zile pomenirea anuală a Sfântului Simeon Evlaviosul, deci cu mai mult fast decât odinioară [318]. Aici continuă să scrie şi termină Imnele dumnezeieşti [318].

Ajunge să fie înjurat şi ocărât, chiar bătut, de către cei din jurul mănăstirii [319]. Iartă însă şi dă milostenii celui care era să îl lovească, de moarte, cu o piatră [319].

Primeşte de la Dumnezeu darul prorociei [320]. Sfântul Nichita mărturiseşte că a scris o viaţă mult mai amplă, decât cea din care spicuim, a Sfântului Simeon Noul Teolog [320]. Primeşte şi darul facerii de minuni [320].

Sfântul Simeon îşi scrie testamentul şi cele despre plecarea sa, prin cineva, care scria la dicteu, pe când monahii au găsit apă în mănăstire, după cum le prorocise [321]. Se arată în vedenie stareţei Ana şi o vindecă de febră mare [322].

Sfântul Simeon îl crescuse pe viitorul preot Nichifor şi acesta mărturiseşte minunile sale [323]. Nichifor a fost crescut de la vârsta de 14 ani de către Sfântul Simeon [323]. Binecuvântând o bucată de peşte, Sfântul Simeon l-a făcut pe Nichifor capabil de a mânca peşte, faţă de care avea aversiune [324].

Nichifor locuia în chilie cu Sfântul Simeon şi îl ajuta întru toate [324]. Nichifor îl vede într-o noapte pe Sfântul Simeon stând în aer, la distanţa de 4 coţi de podea, cu mâinile ridicate la rugăciune şi întreg lumină şi plin de strălucire dumnezeiască [324].

Vindecă un copil olog [325] cu untdelemn de la icoana Sfintei Marina [326]. Purta toiag la bătrâneţe [325]. Vindecă un demonizat, care scuipa nebuneşte şi behăia ca un ţap [326]. Blesteamă pe un pescar lacom şi acela scapă peştele pe care abia îl prinsese [327].

Îl vindecă pe prietenul său Oreste de paralizie [328]. Erau doi fraţi care îl persecutau. Antes, unul dintre ei, e blestemat de către el şi se îmbolnăveşte [330]. Sfântul Simeon se îmbolnăveşte de o scurgere a pântecului şi suferă multe zile [331].

Numai Nichifor îl ajuta ca să-şi facă nevoile şi pe acesta îl scapă de patima somnului [331]. Nichifor îl vede pentru a doua oară pe Sfântul Simeon levitând deşi acesta nu se putea întoarce de pe-o parte pe alta de unul singur şi nici nu îşi putea face nevoile singur, ci ajutat de către Nichifor [331-332].

După 13 ani de exil îşi cere adormirea grabnică [333]. Îşi profeţeşte ceasul şi ziua adormirii [333]. De asemenea profeţeşte  descoperirea Sfintelor sale Moaşte [333]. Adoarme într-o zi de 12 martie [334]. În acest context Sfântul Nichita ne spune că Sfântul Simeon se împărtăşea zilnic cu Sfintele Taine [334].

Adoarme în timp ce i se cânta slujba înmormântării, aşa cum le-a cerut-o el însuşi ucenicilor săi [334]. După 30 de ani de la adormirea sa se descoperă Sfintele sale Moaşte [334]. În anul 1052 Sfintele sale Moaşte, „pline de tot harul şi buna mireasmă au fost mutate în chip neaşteptat” [334].

După mutarea sa la Domnul „bună mireasma hainelor lui producea voioşie şi veselie sufletelor celor ce se atingeau de ele”[335]. Sfântul Nichita se declară ucenic al său [335]. Acestuia, Sfântul Simeon Noul Teolog îi porunceşte în vedenie ca să scrie viaţa lui, după ce, în timpul vieţii, îi ceruse în scris acest lucru [336].

Sfântul Nichita mărturiseşte despre Părintele său, despre Sfântul Simeon Noul Teolog, că Dumnezeu nu i-a dat odihnă în timpul vieţii, pentru că Duhul Sfânt tresălta în el [336] şi îl îndemna la nevoinţă şi Teologie. De asemenea Sfântul Nichita mărturiseşte că transcria cele scrise de către el [336].

Biletul Sfântului Simeon către Sfântul Nichita [336-337], prin care îl mandatează drept biograf al său: „…te-am recunoscut o dată pentru totdeauna ca pe mine însumi şi ţi-am încredinţat toate ale mele şi nădăjduiesc ca prin tine să se facă cunoscute şi tuturor celorlalţi” [337].

După 16 ani de la adormirea Sfântului Simeon NT, Sfântul Nichita are o vedenie [337-338], în prima zi a săptămânii din săptămâna a doua a Postului Mare [338]. După această vedenie Sfântul Nichita e 7 zile într-o plăcere şi bucurie de nespus [338]. Bucuria post-extatică.

Sfântul Nichita îşi aduce aminte de Sfântul Simeon [338-339]. Descrie, într-un mod remarcabil, chipul virtuţilor Sfântului Simeon [339]. Compune un canon liturgic pentru Sfântul Teodor Studitul şi apoi imne, cuvânt funebru şi elogii Sfântului Simeon NT [340].

Slujba compusă de Sfântul Nichita se pune în faţa raclei Sfântului Simeon [341]. Sfântul Nichita are o altă vedenie în care îl vede pe Sfântul Simeon ca pe un împărat slăvit [341]. În vedenia aceasta, Sfântul Simeon îi spune Sfântului Nichita: „M-ai odihnit, dragul şi iubitul meu copil!” [341].

Sfântul Nichita ne mărturiseşte cum arată adevăratele vedenii: „rămân în minte ani îndelungaţi şi chiar până la sfârşitul vieţii” [342]. Un dumnezeiesc Părinte îi tâlcuieşte Sfântului Nichita cuvintele Sfântului Simeon către sine, din vedenie, în sensul că acela a primit eforturile sale faţă de viaţa sa: „Sfinţii care trăiesc în Dumnezeu primesc şi după moarte, cu bucurie şi cu toată aprobarea, imnele şi elogiile care li se aduc” [343].

Opera Sfântului Simeon trebuie publicată: aceasta e concluzia vedeniei [343]. Sfântul Nichita strânge întreaga sa operă la un loc [343-344]. Un preot, care se îndoieşte de sfinţenia Sfântului Simeon NT [344-345] şi dispreţuieşte Sfânta sa Icoană pătimeşte uscarea mâinii pe care a îndreptat-o, cu gând rău, împotriva icoanei sale [345].

Mâna uscată a preotului se vindecă prin rugăciune şi ungerea cu ulei de la candela Sfântului Simeon [346]. Necredinciosul cântăreţ Ignatie vede Sfânta sa Icoană ca un foc aprins şi mişcându-se, fapt pentru care rămâne fără grai [346-347].

Manase, un om constipat în stare gravă, ajunsese, după 15 zile, ca să scoată excrementele pe gură [347]. Acesta e vindecat în timpul somnului de către Sfântul Simeon, după ce, în prealabil, băuse uleiul din candela care ardea la icoana Sfântului [347].

Sfântul Simeon i se arată, la uşa chiliei,  lui Filotei Zăvorâtul [349] şi îi dă darul de a mânca foarte puţin [350]. Ioan, ucenicul Sfântului Nichita, îl vede pe acesta scriind şi pe Sfântul Simeon Noul Teolog dându-i lămuriri despre cele pe care trebuia să le scrie [352-353].

Sfântul Simeon îi spune lui Ioan, care văzuse vedenia, că Sfântul Nichita trebuie să se grăbească ca să termine de scris/ transcris cărţile sale [353]. În data de 3 ianuarie se prăznuieşte, anual, data exilării Sfântului Simeon Noul Teolog [353].

Egumenul Cosma cere icoana şi imnele Sfântului Simeon ca să-l pomenească şi el anual [353-354]. Se fură icoana Sfântului Simeon dar e recuperată [354]. Cel care a furat icoana se demonizează şi începe să scrâşnească din dinţi, să scuipe mereu şi să facă precum un ţap, spunând cuvinte fără sens [354].

Finalul vieţii Sfântului Simeon Noul Teolog, scrisă de către ucenicul său, Sfântul Nichita Stithatul.