Viaţa Dumnezeiescului Simeon Noul Teolog [4]

12-martie-sf-simeon_noul_teolog.jpg

***

Primele 3 părţi: 1, 2, 3.

*

La noua mănăstire pe care o face, la Sfânta Marina, Sfântul Simeon prăznuieşte timp de 8 zile pomenirea anuală a Sfântului Simeon Evlaviosul, deci cu mai mult fast decât odinioară [318]. Aici continuă să scrie şi termină Imnele dumnezeieşti [318].

Ajunge să fie înjurat şi ocărât, chiar bătut, de către cei din jurul mănăstirii [319]. Iartă însă şi dă milostenii celui care era să îl lovească, de moarte, cu o piatră [319].

Primeşte de la Dumnezeu darul prorociei [320]. Sfântul Nichita mărturiseşte că a scris o viaţă mult mai amplă, decât cea din care spicuim, a Sfântului Simeon Noul Teolog [320]. Primeşte şi darul facerii de minuni [320].

Sfântul Simeon îşi scrie testamentul şi cele despre plecarea sa, prin cineva, care scria la dicteu, pe când monahii au găsit apă în mănăstire, după cum le prorocise [321]. Se arată în vedenie stareţei Ana şi o vindecă de febră mare [322].

Sfântul Simeon îl crescuse pe viitorul preot Nichifor şi acesta mărturiseşte minunile sale [323]. Nichifor a fost crescut de la vârsta de 14 ani de către Sfântul Simeon [323]. Binecuvântând o bucată de peşte, Sfântul Simeon l-a făcut pe Nichifor capabil de a mânca peşte, faţă de care avea aversiune [324].

Nichifor locuia în chilie cu Sfântul Simeon şi îl ajuta întru toate [324]. Nichifor îl vede într-o noapte pe Sfântul Simeon stând în aer, la distanţa de 4 coţi de podea, cu mâinile ridicate la rugăciune şi întreg lumină şi plin de strălucire dumnezeiască [324].

Vindecă un copil olog [325] cu untdelemn de la icoana Sfintei Marina [326]. Purta toiag la bătrâneţe [325]. Vindecă un demonizat, care scuipa nebuneşte şi behăia ca un ţap [326]. Blesteamă pe un pescar lacom şi acela scapă peştele pe care abia îl prinsese [327].

Îl vindecă pe prietenul său Oreste de paralizie [328]. Erau doi fraţi care îl persecutau. Antes, unul dintre ei, e blestemat de către el şi se îmbolnăveşte [330]. Sfântul Simeon se îmbolnăveşte de o scurgere a pântecului şi suferă multe zile [331].

Numai Nichifor îl ajuta ca să-şi facă nevoile şi pe acesta îl scapă de patima somnului [331]. Nichifor îl vede pentru a doua oară pe Sfântul Simeon levitând deşi acesta nu se putea întoarce de pe-o parte pe alta de unul singur şi nici nu îşi putea face nevoile singur, ci ajutat de către Nichifor [331-332].

După 13 ani de exil îşi cere adormirea grabnică [333]. Îşi profeţeşte ceasul şi ziua adormirii [333]. De asemenea profeţeşte  descoperirea Sfintelor sale Moaşte [333]. Adoarme într-o zi de 12 martie [334]. În acest context Sfântul Nichita ne spune că Sfântul Simeon se împărtăşea zilnic cu Sfintele Taine [334].

Adoarme în timp ce i se cânta slujba înmormântării, aşa cum le-a cerut-o el însuşi ucenicilor săi [334]. După 30 de ani de la adormirea sa se descoperă Sfintele sale Moaşte [334]. În anul 1052 Sfintele sale Moaşte, „pline de tot harul şi buna mireasmă au fost mutate în chip neaşteptat” [334].

După mutarea sa la Domnul „bună mireasma hainelor lui producea voioşie şi veselie sufletelor celor ce se atingeau de ele”[335]. Sfântul Nichita se declară ucenic al său [335]. Acestuia, Sfântul Simeon Noul Teolog îi porunceşte în vedenie ca să scrie viaţa lui, după ce, în timpul vieţii, îi ceruse în scris acest lucru [336].

Sfântul Nichita mărturiseşte despre Părintele său, despre Sfântul Simeon Noul Teolog, că Dumnezeu nu i-a dat odihnă în timpul vieţii, pentru că Duhul Sfânt tresălta în el [336] şi îl îndemna la nevoinţă şi Teologie. De asemenea Sfântul Nichita mărturiseşte că transcria cele scrise de către el [336].

Biletul Sfântului Simeon către Sfântul Nichita [336-337], prin care îl mandatează drept biograf al său: „…te-am recunoscut o dată pentru totdeauna ca pe mine însumi şi ţi-am încredinţat toate ale mele şi nădăjduiesc ca prin tine să se facă cunoscute şi tuturor celorlalţi” [337].

După 16 ani de la adormirea Sfântului Simeon NT, Sfântul Nichita are o vedenie [337-338], în prima zi a săptămânii din săptămâna a doua a Postului Mare [338]. După această vedenie Sfântul Nichita e 7 zile într-o plăcere şi bucurie de nespus [338]. Bucuria post-extatică.

Sfântul Nichita îşi aduce aminte de Sfântul Simeon [338-339]. Descrie, într-un mod remarcabil, chipul virtuţilor Sfântului Simeon [339]. Compune un canon liturgic pentru Sfântul Teodor Studitul şi apoi imne, cuvânt funebru şi elogii Sfântului Simeon NT [340].

Slujba compusă de Sfântul Nichita se pune în faţa raclei Sfântului Simeon [341]. Sfântul Nichita are o altă vedenie în care îl vede pe Sfântul Simeon ca pe un împărat slăvit [341]. În vedenia aceasta, Sfântul Simeon îi spune Sfântului Nichita: „M-ai odihnit, dragul şi iubitul meu copil!” [341].

Sfântul Nichita ne mărturiseşte cum arată adevăratele vedenii: „rămân în minte ani îndelungaţi şi chiar până la sfârşitul vieţii” [342]. Un dumnezeiesc Părinte îi tâlcuieşte Sfântului Nichita cuvintele Sfântului Simeon către sine, din vedenie, în sensul că acela a primit eforturile sale faţă de viaţa sa: „Sfinţii care trăiesc în Dumnezeu primesc şi după moarte, cu bucurie şi cu toată aprobarea, imnele şi elogiile care li se aduc” [343].

Opera Sfântului Simeon trebuie publicată: aceasta e concluzia vedeniei [343]. Sfântul Nichita strânge întreaga sa operă la un loc [343-344]. Un preot, care se îndoieşte de sfinţenia Sfântului Simeon NT [344-345] şi dispreţuieşte Sfânta sa Icoană pătimeşte uscarea mâinii pe care a îndreptat-o, cu gând rău, împotriva icoanei sale [345].

Mâna uscată a preotului se vindecă prin rugăciune şi ungerea cu ulei de la candela Sfântului Simeon [346]. Necredinciosul cântăreţ Ignatie vede Sfânta sa Icoană ca un foc aprins şi mişcându-se, fapt pentru care rămâne fără grai [346-347].

Manase, un om constipat în stare gravă, ajunsese, după 15 zile, ca să scoată excrementele pe gură [347]. Acesta e vindecat în timpul somnului de către Sfântul Simeon, după ce, în prealabil, băuse uleiul din candela care ardea la icoana Sfântului [347].

Sfântul Simeon i se arată, la uşa chiliei,  lui Filotei Zăvorâtul [349] şi îi dă darul de a mânca foarte puţin [350]. Ioan, ucenicul Sfântului Nichita, îl vede pe acesta scriind şi pe Sfântul Simeon Noul Teolog dându-i lămuriri despre cele pe care trebuia să le scrie [352-353].

Sfântul Simeon îi spune lui Ioan, care văzuse vedenia, că Sfântul Nichita trebuie să se grăbească ca să termine de scris/ transcris cărţile sale [353]. În data de 3 ianuarie se prăznuieşte, anual, data exilării Sfântului Simeon Noul Teolog [353].

Egumenul Cosma cere icoana şi imnele Sfântului Simeon ca să-l pomenească şi el anual [353-354]. Se fură icoana Sfântului Simeon dar e recuperată [354]. Cel care a furat icoana se demonizează şi începe să scrâşnească din dinţi, să scuipe mereu şi să facă precum un ţap, spunând cuvinte fără sens [354].

Finalul vieţii Sfântului Simeon Noul Teolog, scrisă de către ucenicul său, Sfântul Nichita Stithatul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *