Aforismele lui Cantemir (1)

adancul-intelepciunii

Vestea aspră tare pătrunde urechile şi inima înspăimântată îndată simte sunetul.

Cu cât veste oţărâtă mai de năprasnă vine, cu atâta mai mare tulburare şi grijă scorneşte.

Inima neaşezată [mai] ales pentru lăcomia cinstei [demnităţii], în mai mari valuri înoată decât corabia în ocean.

Îndreptarul nu mai mult pe lucrul strâmb de strâmb dovedeşte decât pe sine de drept.

Nu orbul, ci cel cu ochi judecă de [spre] văpsele [vede culorile] şi cel cu urechi, iar nu cel surd, alege frumuseţea şi dulceaţa viersului.

Precum aluatul mic într-o covată mare toată frământătura dospeşte, aşa un om rău într-o [adunare] publică pe toţi cu răutatea lui amestecă şi-i tulbură.

Mândria, de tot oarbă fiind, precum peste cei mari, aşa şi peste cei mici dă.

Cine neamului său este urâcios, cum poate fi străinilor drăgăstos? Şi ale cărui răutăţi pământul său a le suferi n-a putut, cel străin cum le va putea răbda?

Pizma veche este precum cariul în inima copacului.

[Dacă e mâncată] Fără vreme şi pâinea face greutate stomacului.

Mai lesne ar fi cuiva apă curătoare a popri [a opri] decât limbile multe a stăpâni.

Nu puţină vrednicie [virtute] este şi pentru neprieten adevărul a mărturisi.

Precum se zice cuvântul, că nevinovăţia unuia oţapoc [ca o ţeapă] stă în ochiul altuia.

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *