Filosofia ortodoxă a lui Cantemir (2)

Celor ce multe lumânări
în citirea cărţilor topesc,
ochii trupului
la vedere se tâmpesc.

Iar celora ce niciodată
pe slove au căutat,
măcar că vederea ochilor
mai ascuţită şi-au păzit,
însă neştiinţa în întunericul
şi în tartarul necunoştinţei
i-a vârât.
[…]

Deci oricine ar fi acela
care acelei nepovestite fericiri
părtaş a fi
ar pofti,

întâi trebuie ca
nu numai a trupului,
ci şi a sufletului mâni
totdeodată
să întindă

şi nu numai cu
ale trupului picioare,
ci şi cu ale sufletului aripi
să alerge şi să zboare

(că alminteri,
leneşilor osteneala
şi pizmătarilor
lipsa şi căinţa va rămânea).
[…]

Lucrul ce întâi
la lumină n-au fost,
Dumnezeu,
din ne a fi [de la nefiinţă],
la a fi [la fiinţă] îl aduce.

Iar lucrul ce odată
la fiinţă a ieşit,
le nefiinţă nici Dumnezeu
Nu-l poate aduce [nu doreşte].

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică